TIPOLOGIE ȘI ESCATOLOGIA LEGĂMÂNTULUI

Updated: Jul 31

Tipologie și Escatologia Legământului

Don K. Preston

original article

trad. Iosif Dragomir

Lezează oare Escatologia Legământului legea fundamentală a tipologiei biblice? Conform cu Wayne Jackson, Christian Courier, Martie 1991, da. Acest articol, al doilea dintr-o serie scrisă pentru a revizui și a răspunde la o diatribă a lui Jackson, va încerca să demonstreze că Escatologia Legământului este corectă când afirmă că potopul lui Noe a fost într-adevăr o prefigurare a distrugerii care a căzut peste lumea Iudaică în AD 70; și că Jackson a trecut cu vederea afirmații categorice ale Bibliei care combat totalmente pretenția lui.

Prietenul nostru citează câteva surse pentru a defini (proto)tipul (de acum încolo, tipul) biblic. El corect observă „că trebuie să existe un punct de asemănare autentică între tip și ante-tip.” În plus el observă că tipul progresează de la „mic la mare” și „Tipul este un adevăr divin pe o treaptă inferioară” [...] la ante-tip adevărul este revelat pe treaptă superioară” după cum observă Fairbairn.

Am vrea mai întâi să observăm că însăși sursele pe care el le citează susțin că potopul a fost un tip al distrugerii Ierusalimului. În Apocalipsele Bibliei p. 226-22, la fel ca și Hermeneutica Biblică, p. 443, Milton S. Terry fără îndoială ne învață că potopul a fost un tip al căderii Ierusalimului. Mai mult, Fairbairn, în Prophecy, (Baker, 1976, p. 446), după ce comentează Matei 16: 28 și îl aplică în primul rând la AD 70, insistă că Luca 17 „trebuie privit ca referindu-se în primul rând la aceiași perioadă – din moment ce, dacă s-ar referi la venirea finală, îndemnurile practice ... nu ar fi practice.”

Este evident atunci că în timp ce Jackson neagă că distrugerea Ierusalimului a fost ante-tipul potopului, însăși sursele citate au crezut chiar opusul!

Potopul și Luca 17

Jackson spune „marele potop din vremea lui Noe este folosit ca un tip a zilei judecății și a sfârșitului lumii în câteva ocazii.” El citează Luca 17 ca un exemplu. În timp ce noi fericiți suntem de acord că Luca 17 vorbește despre potop ca fiind un tip al judecății și al sfârșitului lumii, întrebarea este, „Despre ce sfârșit vorbește el?” Dacă putem demonstra că Luca 17 nu poate fi o referire la sfârșitul timpului atunci unul din argumentele principale ale lui Jackson vor avea să fi distruse.

Luca 17: 22-37 vorbește despre o vreme „când se va arăta Fiul omului.” Pentru Jackson acest lucru nu poate însemna altceva decât sfârșitul timpului. Dar să privim mai îndeaproape.

În versetul 23 Isus spune că va fi atunci când oamenii vor spune „Iată-l aici, Iată-l acolo!” insistând că Domnul deja venise. Aceasta este o paralelă la Matei 24: 26, un pasaj care, Jackson admite că, s-a împlinit înainte de AD 70. (pentru dovada împlinirii în primul secol a cuvintelor lui Isus vezi 2Tesaloniceni 2: 2; 2Timotei 2: 18 cont). Cum poate el scăpa atunci de concluzia că Luca și Matei vorbesc despre aceiași perioadă de timp? Va susține Jackson că în zilele dinaintea sfârșitului timpului vor fi unii care vor spune „Iată-l aici!”? Dacă el susține astfel atunci aceasta nu constituie nimic mai puțin decât un SEMN al zilelor din urmă. Cu toate acestea Jackson învață că nu există astfel de semne (Christian Courier, Nov. 1980).

Luca înregistrează faptul că Isus dă acest îndemn din perspectiva arătării Fiul omului „Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului. În ziua aceea, cine va fi pe acoperişul casei şi îşi va avea vasele în casă să nu se coboare să le ia; şi cine va fi pe câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă. Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot.” (vv. 30-32). Acum, în conceptul lui Jackson de sfârșit al timpului aceste avertizări devin de-a dreptul ridicole!

Conceptul lui privitor la acea situație este că atunci totul se va petrece instantaneu; fără avertisment, fără posibilitate de scăpare. Însă Isus fără îndoială spune ucenicilor că va exista oportunitatea de a scăpa; asta dacă nu se vor uita înapoi cum a făcut nevasta lui Lot. Acest lucru se potrivește cu scenariul războiului Iudaic din 66-70 (conf. lui Matei 24: 15 cont), însă exclude absolut orice referire la vreun scenariu de sfârșit al timpului. Acest lucru fiind adevărat, și mai este adevărat că Luca spune că ceea ce el descrie este aidoma ca în zilele lui Noe, urmează că Luca 17, descriind zilele războiului Iudaic, spune că acele evenimente aveau să fie ante-tipul potopului lui Noe.

Luca 17: 37 spune, „Unde va fi trupul acolo se vor strânge vulturii.” Aceasta este o paralelă la Matei 24: 28 – din nou un text pe care Jackson îl aplică la AD 70. Acest aspect este considerat ca referindu-se fie la vulturii care au fost atrași de cadavrele războiului Iudaic, fie ca o referire metaforică la stindardele Romane având ca emblemă vulturul, înconjurând „cadavrul” Iudaismului. Indiferent ce abordare alegem în nici una nu există un scenariu de sfârșit al timpului. Dacă Jackson aplică textul la sfârșitul timpului, el trebuie să explice cum pot exista păsări de pradă vii după ce „pământul cu tot ce este pe el va fi ars.” Mai mult, un alt factor care se adaugă la problema lui Jackson este asocierea acestui verset cu Apocalipsa 19: 17 cont unde păsările cerului sunt chemate la „Ospățul cel mare al lui Dumnezeu.” Problema lui Jackson este faptul că Ioan spune în termeni fără echivoc că lucrurile pe care le-a văzut „au să se întâmple în curând,” „vremea este aproape.” E nevoie de ceva elasticitate să întinzi „este aproape” la 2000 + de ani!

Aici este dilema lui Jackson; el aplică Luca 17: 22 la sfârșitul timpului. Totuși trei versete mai jos, versetele 23, 31, 37 sunt paralele directe la Matei 24: 26, 31, respectiv 28, iar Jackson aplică aceste versete din Matei la AD 70. El va trebui să explice de ce aceste versete din Luca nu se referă la același lucru.

Luca vorbește despre cei care aveau să vină și să spună că Domnul a venit deja. Acest lucru constituie un semn pentru iminenta distrugere. Totuși Jackson neagă că există semne ale sfârșitului. De aceea pentru a fi consecvent el nu poate aplica Luca 17 la sfârșitul timpului.

Textul din Luca învață că există posibilitatea de a scăpa de catastrofa ce avea să vină prin a nu coborî de pe acoperiș și a nu se întoarce de pe câmp; Jackson nu crede că există vreo posibilitatea de a scăpa în conceptul lui de sfârșit al timpului.

Jackson va trebui să explice de ce referirea la vulturi nu are aceiași aplicație ca și în Matei, adică, păsări naturale de pradă hrănindu-se din trupurile moarte; sau o armată care a înconjurat națiunea condamnată. Nici una din aceste variante nu sunt conforme cu perspectiva lui asupra sfârșitului timpului. Dilema fratelui nostru este într-adevăr serioasă.

Din moment ce Luca ne învață că el vorbește despre ante-tipul Potopului, și din moment ce descrierea lui Luca este paralelă cu discuția lui Matei despre căderea Ierusalimului în AD 70, noi concluzionăm că Luca 17 ne învață că distrugerea Ierusalimului a fost ante-tipul Potopului.

De la mic la mare

Jackson consumă multă cerneală pentru a așeza temelia concluziei sale finale. El vorbește pe larg despre faptul că tipul este mai mic, în timp ce ante-tipul este mai mare. (Acest lucru desigur este adevărat dacă este înțeleasă corect natura celui mai mic adică tipul dar și natura celui mai mare – ante-tipul. Apoi el trage concluzia că dacă căderea Ierusalimului ar fi fost ante-tipul potopului „o lege fundamentală a tipologiei Biblice a fost încălcată fiindcă în acest caz potopul universal ar servi ca tip (întruchipare) pentru distrugerea locală a Ierusalimului. Cel mai mare l-ar tipiza pe cel mic.”

Se pare că Jackson crede că tipul trebuie să fie din punct de vedere fizic inferior în dimensiune; ante-tipul trebuie să fie din punct de vedere fizic/exterior superior ca mărime.

Crede fratele nostru că Cina Domnului este ante-tipul Paștelui? Mai mult ca sigur! Dar care din cele două a fost din punct de vedere fizic mai impunător; care a fost mai grandios pe o scală exterioară? La Paște se luau patru cupe, exista o masă în toată regula; se sta în picioare în fața mesei îmbrăcați pentru călătorie, etc, etc. Cina Domnului în contrast este destul de obișnuită, banală; nu există o masă încărcată, nu trebuie să fi îmbrăcat pentru călătorie, există doar o bucată de pâine nedospită și o cupă cu rodul viței. Acum, dacă Cina Domnului este ante-tipul Paștelui în ce fel este Cina mai mare? Este mai mare în sens și semnificație în ciuda micii dimensiuni pe scala expresiei exterioare! Conform logicii (?) fratelui nostru totuși, Cina Domnului este o „încălcare a legii fundamentale a tipologiei Biblice” din moment ce cel mai măreț (Paștele) este întruchiparea (ante-tipul) celui mai puțin impresionant (Cina)!

Să nu mai vorbim de templu. Edificiul existent în vremea lui Isus era într-adevăr extraordinar. Placat cu aur, construit din marmură albă și lemn de cedru, Josephus Flavius spune că era ca un munte din aur ridicându-se în deșert. Templul, sau cel puțin Sfânta Sfintelor, era reprezentarea bisericii, Evrei 8-9. Acum, care din cele două era mai impresionantă în exterior, din punct de vedere fizic când a fost scrisă cartea Evrei? A fost biserica, formată din sclavi și asupriți, persecutată și izgonită dintr-o cetate într-alta, mai impresionantă decât templul din Ierusalim? Nu pentru ochiul omenesc. Pentru observator acel edificiu fizic era mai splendid decât o bandă de Creștini disprețuiți și persecutați.

În ciuda expresiei exterioare a măreției, totuși, templul din Ierusalim nu era nimica în comparație cu frumusețea ante-tipului, biserica Dumnezeului celui viu! Vezi Evrei 12: 22ff. Vrea cumva Jackson să spună că biserica nu a fost ante-tipul Locului Preasfânt? Va insista el că din moment ce manifestarea exterioară a Ierusalimului a depășit gloria exterioară a bisericii, a fost încălcată legea fundamentală a tipologiei Biblice? Sau va recunoaște că progresul de la tip la ante-tip este un progres în semnificație, în înțeles? Sau am putea exprima aceasta mai bine în cuvintele lui Fairbairn, „reprezentarea (tipicul, sau ante-tipicul DKP) nu este de fapt un sens diferit sau mai înalt, ci o aplicație diferită sau mai înaltă a aceluiași sens.” (Tipologia Bibliei, Baker, p. 3)

Întrebarea reală este: A fost distrugerea Ierusalimului mai mare decât Potopul? A fost în vreun sens un progres de la mic la mare; de la tip la ante-tip referitor la Potop și căderea Ierusalimului? (Cititorule, dacă nu te alegi cu nimic altceva din acest articol te rog dă atenție specială următoarelor cuvinte ale lui Isus și compară-le cu pretențiile lui Jackson).

În Matei 24: 21, Domnul nostru descrie Necazul cel mare al războiului Iudaic. Aici sunt cuvintele Lui:

„Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.”

Trebuie clar înțeles că prietenul nostru Jackson în mod accentuat și fără echivoc aplică aceste cuvinte Războiului Iudaic și căderii Ierusalimului din AD 70. În Courier din februarie 1977 Jackson, scriind împotriva convingerii lui Hal Lindsey asupra lui Matei 24, susține, „Matei 24: 4-34 prezintă semnele premergătoare distrugerii Ierusalimului din AD 70.”

Este interesant să cunoaștem răspunsul lui Jackson la interpretarea milenistă a lui Matei 24: 21. Aceea scoală de interpretare insistă că războiul Iudaic nu a putut fi Necazul cel mare, adică cel mai mare de la creație încoace, deoarece în al doilea război mondial și-au pierdut viața peste șase milioane de Evrei. Această pierdere de vieți a fost din punct de vedere fizic/numeric mai mare decât la căderea Ierusalimului din AD 70, și de aceea căderea din AD 70 nu poate fi Necazul cel mare. Ne întrebăm cum va răspunde fratele nostru. Va susține el oare că nu trebuie luate în considerare cifrele ci sensul și semnificația? Va spune el milenistului că abordarea acestuia ignoră sensul mai adânc al căderii capitalei Iudaice? Dacă aceasta este răspunsul fratelui nostru (și acesta este răspunsul lui), pe ce bază ignoră el semnificația spirituală mai adâncă a distrugerii Ierusalimului și consideră natura fizică a Potopului ca fiind decisivă. Cum poate el spune milenistului să nu ia în considerare fizicul ci să se concentreze asupra spiritualului și totuși când argumentează împotriva Escatologiei Legământului să apeleze la același argument pe care l-a condamnat la mileniști?!?

Aici este dilema; Isus a spus că distrugerea Ierusalimului avea să fie cel mai mare necaz pe care lumea l-a văzut sau avea să-l vadă vreodată. Jackson spune că Potopul, fiindcă a fost universal, a fost mai mare decât căderea Ierusalimului, care, spune el, a fost local.

Din moment ce Isus a susținut că distrugerea Ierusalimului avea să fie cel mai mare necaz dintotdeauna, este ușor de văzut că ea avea să fie într-adevăr ante-tipul Potopului. Din moment ce tipul progresează de la mic la mare și din moment ce Isus a spus că distrugerea Ierusalimului avea să fie cel mai mare necaz nu este greu să vezi progresia de la mic (Potopul) la mare (căderea Ierusalimului).

Ar trebui să fie evident că progresia de la mic la mare în tipologia Biblică este o progresie în semnificație, în sens; nu în manifestarea exterioară.

Potopul și Căderea: o Comparație


În ce sens a fost căderea Ierusalimului atât de semnificativă, chiar mai semnificativă decât Potopul? Trebuie doar să înțelegi câte ceva despre Ierusalim și ce a însemnat el pentru Iudei, pentru a înțelege răspunsul la această întrebare.

Ierusalimul a fost singurul loc din lume unde putea fi adusă o închinare potrivită, care să fie primită, conform lui Deuteronom 12. Dar când Ierusalimul a fost distrus cuvintele lui Isus cum că Muntele Sfânt avea să nu mai fie centrul exclusiv al închinării adevărate au fost demonstrate cu putere, Ioan 4.

La templu erau păstrate toate genealogiile lui Israel. Importanța acestor genealogii pentru esența lui Israel nu poate fi supra-accentuată. Joachim Jeremias, în Ierusalimul în vremea lui Isus (Fortress Press, 1987, p. 302), încheie discuția sa cu privire la cum erau privite genealogiile, „De această chestiune a purității rasei atârna nu numai poziția socială a descendenților ci chiar asigurarea ultimă a mântuirii, participarea lor la viitoarea izbăvire a lui Israel.” Nădejdea Mesianică, baza naționalității, legătura cu trecutul, speranța pentru viitor erau legate de genealogii. Însă în AD 70 acestea au fost distruse pentru totdeauna. S-a întâmplat oare ceva care să semene pe departe cu această semnificație spirituală la Potop?

Timp de 1500 de ani Iudeii au fost Cei Aleși. Dar în AD 70 YHWH a semnalat terminarea relației exclusive cu această națiune, Matei 21: 43. A încheiat Dumnezeu vreo relație bazată pe legământ și durabilă la Potop?

Ierusalimul a fost singurul loc de pe pământ unde se puteau aduce jertfe care să fie primite. Însă odată cu distrugerea templului și a genealogiilor nu au mai existat preoți, templu, sau altar pentru acele jertfe.

Căderea Ierusalimului a susținut și revendicat pretențiile mesianice ale lui Isus, a justificat credința bisericii care trecea prin prigoană, Apoc. 6: 9 cont; a identificat biserica ca adevărata preoție, adevăratul templu, adevăratul Israel, adevărații copii ai lui Dumnezeu, Rom. 8: 14-25; a desăvârșit descoperirea Domnului, Fapte 2: 15 cont; a încheiat veacul minunilor, 1Cor. 1: 4-8, și multe altele!

Concluzie

Examinarea articolului lui Jackson privind tipologia a scos la iveală câteva date foarte importante.

Mai întâi, în timp ce Jackson apelează la anumite surse pentru a defini tipul și ante-tipul, am văzut că însăși acele surse, cel puțin câteva dintre ele, susțin că distrugerea Ierusalimului a fost ante-tipul Potopului. Dacă Jackson apelează la acele surse pentru definiția tipului ar trebui să accepte și aplicarea lor.

Realul progres în cazul tipului și ante-tipului este aplicarea semnificației. Tipologia nu cere ca ante-tipul să fie mai măreț în manifestarea exterioară. Ante-tipul este mai plin de înțeles, mai semnificativ. Aceasta este exact ceea ce indică sursele citate de Jackson. Totuși fratele nostru pune accent pe contrastul exterior dintre Potop și căderea Ierusalimului.

În Luca 17 fratele nostru a trecut cu vederea sau a ignorat faptul că trei versete mai încolo de secțiunea în discuție, unul la început, unul la mijloc și unul de la sfârșit, sunt paralele directe la versetele din Matei care insistă el, se aplică exclusiv la căderea Ierusalimului. Cum poate el susține că limbajul din Matei se referă exclusiv la evenimente „în timp” iar același limbaj, în Luca, se referă exclusiv la evenimente de la sfârșitul timpului?!?

Am văzut că atunci când se confruntă cu mileniștii Jackson folosește argumentul afirmat aici de către noi referitor la Necazul cel mare; adică, nu ar trebui accentuat aspectul exterior ci semnificația spirituală a căderii Ierusalimului când interpretăm Matei 24: 21. Atunci când încearcă să combată Escatologia Legământului el folosește argumentul premilenist.

Credem că am demonstrat bine din Scriptură că distrugerea Ierusalimului a fost într-adevăr ante-tipul Potopului. Pretenția lui Jackson, cum că Matei 24, Luca 17, 2Petru 3 nu pot vorbi despre AD 70, este falsă.

Cum poate fratele nostru susține că distrugerea Ierusalimului nu a fost atât de semnificativă ca Potopul când Isus însuși a spus că distrugerea Ierusalimului avea să fie cea mai mare catastrofă petrecută vreodată?

Simplu spus, alegerea este între pretenția lui Jackson referitoare la căderea Ierusalimului și cuvântul inspirat al lui Isus. Aceasta nu este o alegere grea pentru autor! Smeriți chemăm pe prietenul nostru și pe toți ceilalți să se oprească în a mai da cu piciorul în țepuș și să accepte Cuvântul, nu tradiția.

0 views0 comments

Recent Posts

See All

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!