Max R.King Misiunea Duhului este prezentată mai pe larg în evanghelia lui Ioan decât în Sinoptice, dar chiar și aici funcția salvifică a Duhului este ușor distorsionată dacă nu se recunoaște cadrul lucrării Lui escatologice. A fost o practică obișnuită să se interpreteze lucrurile spuse despre venirea Duhului în Ioan 14-16, ca aplicându-se la întreaga perioadă a erei Creștine în loc să fie înțelese ca aplicându-se la o perioadă scurtă, intermediară de încheiere care a dat na

de Max R. King În evanghelia lui Luca ni se oferă lumină suplimentară cu privire la „veacul viitor.” În contrast cu „veacul acesta,” Isus a predicat, „dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita. Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii (Luca 20: 35-36). Afirmațiile lui Christos cum că în veacul viitor ei (1) „n

Max R. King Venirea noului aeon urmează același tipar în două stadii pe care l-am observat în învierea morților, pentru motivul de bază că aceste două evenimente sunt inseparabil legate între ele. Ele stau împreună fiindcă viața învierii este viața „veacului viitor” (Mc. 10: 30; Luc. 20: 35), iar moartea și învierea lui Christos sunt puterile determinante atât pentru noua viață (viața învierii) cât și pentru noul aeon (noua creație). Am văzut cele dintâi roade (sfinții dinain

de Max R. King Iminența învierii morților poate fi privită și din perspectiva „veacului care avea să vină.” Am arătat deja în numeroase locuri că „veacul acesta” și veacul viitor” sunt echivalate în mod consecvent cu veacurile Vechiului și Noul Legământ. Acest lucru este în general acceptat ca fiind valabil în Evanghelii, dar nu după cruce când se crede că are loc o schimbare de sens al termenilor „veacul acesta” și „veacul viitor.” Acest lucru are la bază conceptul greșit co

de Max R. King La fel cum „întâiul rod” denotă cele două stadii inseparabile în încheierea secerișului, vom găsi în Noul Testament două stadii succesive și inseparabile ale învierii morților. În Ioan 5: 25-29, spre exemplu, Isus a vorbit despre ceasul care „vine şi acum a şi venit” când morții vor auzi glasul Lui și vor trăi (v. 25), și apoi despre o venire a unui ceas când toți cei care sunt în morminte vor auzi și vor ieși din ele (vv. 28, 29). Învierea restricționată din v

Extras din Crucea și Parousia lui Christos, de Max. R. King Centralitatea crucii este indiscutabil clară în fiecare fațetă a escatologiei. Acest lucru este adevărat mai ales privitor la învierea celor morți. Tot ceea ce este scris în Noul Testament despre viața învierii și a noii creații, este legat de moartea și învierea lui Christos. Indiferent cum a fost prezentată învierea în Vechiul Testament și indiferent ce nădejde și înțelegere a promovat pentru Israel, semnificația r

5). Isus a spus că împărăția Lui nu este din această lume (Ioan 18: 36). Pilat l-a adus pe Isus la judecată fiindcă Iudeii au amenințat că vor spune Cezarului că el, Pilat, a refuzat să judece un autoproclamat împărat. În lumea Romană multe lucruri puteau fi trecute cu vederea; rivalii lui Cezar însă nu. Pilat l-a găsit pe Isus „nevinovat” de orice acuzații politice deși Isus a admis că El este rege. Pilat a fost conștient de aspirațiile naționale ale supușilor lui Iudei. De