A FOST A.D. 70 O PREFIGURARE/UMBRĂ (TIP) PENTRU SFÂRȘITUL LUMII, SAU NU?

A fost A.D. 70 o prefigurare/umbră (tip) pentru sfârșitul lumii, sau nu?

de Don K. Preston

original article

trad. Iosif Dragomir

Mărturia biblică cum că parousia lui Christos, sfârșitul veacului, și învierea au fost într-adevăr aproape în primul secol este copleșitoare dacă privim pasajele cu sinceritate. Pe măsură ce Escatologia Legământului se răspândește, mulți cercetători ai Bibliei, poate pentru prima dată, se confruntă cu acest adevăr. Totuși tradițiile mor greu. Prejudecățile, în multe cazuri, puterea crezurilor îngreunează schimbarea convingerilor transmise din generație în generație.

O convingere mai des auzită în aceste zile este că distrugerea Ierusalimului a fost într-adevăr sfârșitul veacului, și chiar a fost „o venire” a lui Christos. A fost chiar și un fel de înviere în A.D. 70! În dezbaterea mea cu James Jordan, el a afirmat că poate dovedi că toate profețiile escatologice ale Noului Testament inițial s-au aplicat la A.D. 70 deoarece el a crezut că A.D. 70 a fost tipologic pentru „adevăratul sfârșit.” La fel susține și Hanegraaf, „Căderea Ierusalimului din A.D. 70 și profețiile aferente slujesc ca prefigurări (tipuri) care simultan indică spre viitor și garantează o zi a judecății finale când Christos se va arăta a doua oară să judece vii și morții.” Ideea este că devine tot mai populară convingerea că A.D. 70 a fost un tip al unei, încă în viitor, „adevărate”, veniri a Domnului.

Marea întrebare însă este, „Au fost evenimentele din AD 70 tipologice pentru adevăratul sfârșit al veacului, pentru adevărata venire a lui Isus, pentru adevărata înviere? Eu neg acest lucru și voi prezenta câteva puncte care dovedesc că evenimentele din AD 70 nu au fost tipologice, ci substanțiale, de încheiere.

1). Profeții Vechiului Testament niciodată nu au profețit două sfârșituri ale veacurilor, două învieri sau două seturi de „zilele din urmă.”

Când profeții Vechiului Testament au profețit zilele din urmă, Ziua Domnului, ei niciodată nu au lăsat să se înțeleagă că ar mai exista o altă Zi a Domnului dincolo de „zilele din urmă” despre care au profețit. Dacă au făcut-o, ași dori să-i rog pe cei ce susțin aceasta să prezinte un strop de dovadă în acest sens. Am discutat această chestiune cu multe persoane de diferite convingeri escatologice și le-am cerut dovezi pentru perspectiva lor, însă până în prezent nu mi s-a dat nici un verset în acest sens. Când susținătorii aplicării tipologice a lui AD 70 nu pot prezenta nici măcar un singur verset pentru a dovedi că profeții Vechiul Testament au prezis vreodată mai multe „Zile” ale Domnului din zilele din urmă, atunci este aproape sigur că nu există dovadă pentru o astfel de pretenție!

Parte a semnificației acestui prim punct este că scriitorii Noului Testament în repetate rânduri au afirmat trei puncte importante:

Escatologia lor nu era altceva decât nădejdea lui Israel (Fapte 3: 21-24; 26: 21-23). „Zilele din urmă” prezise de către profeții „de la Samuel şi ceilalţi care au urmat după el şi au vorbit” au avut loc în primul secol. (Fapte 3: 21-24).

Ziua Domnului din zilele din urmă prezise de către toți profeții a fost aproape în primul secol (1Petru 4: 5-17; 2Petru 3).

Scriitorii N.T. nu au cunoscut altă escatologie decât promisiunile lui Dumnezeu din Vechiul Legământ, și promisiunile lui Dumnezeu făcute lui Israel (de ex. Fapte 2: 21-24; 24:14; 26: 21-23).

Deci, dacă (în ce-i privește pe profeți) toate promisiunile escatologice și profețiile au aparținut lui Israel și zilele din urmă ale lui, și dacă/din moment ce, ei au afirmat că toate acele promisiuni și profeții aveau să se împlinească în generația lor și erau pe punctul de a fi împlinite complet, este mai mult decât evident că ei nu căutau și nu așteptau alte „zile din urmă” și o altă Zi a Domnului.

2). Nici unul din scriitorii N.T. nu a afirmat vreodată că evenimentele din zilele lor erau tipologice pentru evenimente viitoare mai mari.

Dat fiind faptul că nici unul din profeții V.T. nu a lăsat să se înțeleagă că evenimentele din AD 70 ar fi fost tipologice pentru alte evenimente dincolo AD 70, este cu atât mai semnificativ faptul că nici un autor din N.T. nu a afirmat că evenimentele din AD 70 au fost prefigurative. Acest lucru este important. Hays comentează asupra lui 1Cor. 10: 6 și spune, „Evenimentele descrise în Scriptură s-au „întâmplat ca tupoi emon” ( 10: 6). Expresia nu înseamnă – în ciuda multor traduceri – „avertismente pentru noi.” Înseamnă „pilde pentru noi,” prefigurări ale ekklesiei. Pentru Pavel Scripturile, citite corect, prefigurează formarea comunității escatologice a bisericii.”

În timp ce scriitorii N.T. afirmă că evenimentele care au avut loc în zilele Vechiului Legământ erau prefigurări (tipuri) a ceea ce se întâmpla în zilele apostolilor, nici unul din scriitorii N.T. nu afirmă că ceea ce se întâmpla în zilele lor era tipologic pentru ceea ce se va întâmpla într-un viitor îndepărtat. Nici unul din ei nu spune, „Noi suntem tipuri pentru ceea ce urmează!” Nici nu spun că ceea ce s-a întâmplat în zilele lor se va mai repeta din nou și din nou de-a lungul istoriei!

Referitor la 1Cor. 10: 6 Barton observă, „Creștinilor din Corint li se spune, spre exemplu, că sunt norocoși că sunt vii când sosește momentul decisiv al istoriei. Astfel, prezentul a devenit momentul spre care a indicat toată Scriptura, deși sensul lui, al prezentului, poate fi înțeles doar prin aceea intuiție divin inspirată care curge din acceptarea lui Mesia.” Cu alte cuvinte ținta tuturor veacurilor precedente, de fapt a sosit – nu doar o prefigurare sau umbră a „adevăratei” încheieri sau a adevăratei ținte. După cum observă Wilkin, când autorii N.T. și primii Creștini s-au gândit la evenimentele din zilele lor, „Creștinii au juxtapus „tipurile” (prefigurările) V.T. și „adevărul” celui Nou. Evenimentele din trecut au fost privite ca tipuri sau modele care au prefigurat evenimentele spirituale ale Noului ... tipul era pieritor, realitatea spirituală era eternă.”

Ca un corolar direct la acest punct, nici un scriitor al N.T. nu a comparat vreodată căderea Ierusalimului cu ceva dincolo de ea. Ei totdeauna au comparat-o cu evenimente din trecut. Spre exemplu, Isus a comparat parousia Lui din AD 70 cu zilele lui Noe (Matei 24: 37f), nu cu vreun eveniment dincolo de AD 70. La fel El a comparat zilele lui Lot cu parouisa Lui din AD 70, și nu cu vreun eveniment de dincolo de AD 70. Din moment ce nici un autor al N.T., nici măcar nu a sugerat în vreun fel, că ceea ce se întâmpla sau era pe punctul de a se întâmpla a fost tipologic pentru evenimente încă viitoare, este nejustificat să creezi o astfel de doctrină.

3). Vechiul Legământ a fost prefigurarea (tipul), Noul Legământ, este Realitatea și Substanța.

Când Pavel a avut de-a face cu mișcarea iudaizatoare din Colose, el a prezentat un adevăr care trebuie luat în considerare. Creștinii Iudei și Neamuri erau obligați să asculte de Lege și să se supună poruncilor Vechiului Legământ pentru a fi recunoscuți ca și Creștini. Totuși, Pavel a respins această poziție și a spus audienței sale să nu se lase judecați de Vechiul Legământ: „Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul (substanța) este al lui Hristos” (Col. 2: 16-17). Astfel Pavel stabilește adevărul cum că Christos este realitatea nu umbra! Ceea ce Christos a realizat și întemeiat nu este tipologic ci este „trupul” „realitatea.”

Considerați următoarele: Dacă parousia lui Christos din AD 70 a fost tipologică atunci de ce celelalte evenimente care au condus la acel eveniment nu sunt și ele tipologice? Este ilogic să sugerezi că parousia lui Christos din AD 70 a fost tipologică dar că toate celelalte evenimente care au condus la acel eveniment sunt realitatea a ceea ce a fost prezis? Implicațiile unei astfel de poziții sunt clar deranjante, să nu spunem, o respingere a evangheliei.

Sunt moartea, îngroparea și învierea lui Christos tipologice pentru altceva, ceva mai măreț încă în viitor, la sfârșitul unui alt veac? Dacă nu, de ce nu?

Este revărsarea Duhului din zilele din urmă tipologică pentru o altă revărsare a Duhului mai măreață? Dacă da, unde este în Scriptură dovada pentru o astfel de pretenție?

Este întemeierea bisericii un tip, o prefigurare a întemeierii altui trup al lui Christos care este mai măreț decât biserica pentru care El a murit?

Este Urâciunea pustiirii care a avut loc în primul secol tipologică pentru o mai mare Urâciune a pustiirii din viitor?

Este Necazul cel mare care a avut loc în perioada sfârșitului veacului Vechiului Testament din primul secol tipologic pentru un Necaz mai mare care urmează încă să vină?

Este ilogic și fără nici o susținere scripturală să sugerezi că parousia lui Christos a fost tipologică pentru un eveniment încă în viitor, în timp ce negi că toate semnele și precursorii dinaintea parousiei ar fi tipologice.

4). Isus a spus că evenimentele din preajma parousiei Sale au fost cele mai mari din câte au fost, sau vor fi vreodată.

Trebuie reținut că tipurile merg totdeauna de la mic la mare în semnificație. Deci, a sugerea că toate aceste lucruri enumerate mai sus au fost tipologice pentru alte evenimente încă viitoare, ori evenimente tipologice care se tot repetă, cere ca acele evenimente, încă viitoare, să fie mai mari și mai semnificative decât cele petrecute în viața, lucrarea, învierea și parousia lui Christos. A pretinde că ceva ar putea fi mai semnificativ decât aceste lucruri este cu siguranță periculos: este în esență o pretenție anti-evanghelică. Vă rog să considerați următoarele:

„Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi” (Matei 24: 21).

Isus a spus că evenimentele sfârșitului veacului V. Legământ aveau să fie cele mari din câte au avut, sau vor avea loc vreodată. Sunt de acord cu Gentry, DeMar și alți că atunci când Isus a descris evenimentele care au dus la, și au inclus, căderea Ierusalimului, ca fiind cele mai mari din istorie, Isus nu s-a referit strict la numărul de oameni care au murit, ci mai degrabă la semnificația avută din punct de vedere al Legământului. Isus a accentuat faptul că evenimentele din primul secol, și anume, Necazul cel mare și parousia Lui, erau cele mai mari care au avut sau vor avea loc vreodată! Observi puterea acestui fapt?

Amintiți-vă că tipurile și umbrele se mișcă de la mic la mare. Din moment ce Noul Legământ al Harului este mai mare decât sfârșitul Vechiului Legământ al Torei, nu ar fi sfârșitul Noului Legământ mai catastrofic? Sfârșitul Evangheliei cumpărate cu sângele fiului lui Dumnezeu ar fi mai mare decât orice altceva s-a întâmplat sau se va întâmpla vreodată. Nu ar fi sfârșitul timpului mult mai mare decât căderea Ierusalimului și sfârșitul teocrației Vechiului Legământ?

Sunt încredințat că toți sunt de acord că toate evenimentele asociate cu convingerile escatologice tradiționale – adică sfârșitul timpului, distrugerea cosmosului, sfârșitul erei Creștine, etc. – ar fi mult mai mari în scop și semnificație decât căderea Ierusalimului și sfârșitul veacului Vechiului Legământ. Și totuși Isus nu lasă loc de dispută. El a spus că evenimentele din preajma sfârșitului Vechiului Legământ aveau să fie mai mari decât orice altceva. Cum este atunci posibil să susții că parousia lui Christos din AD 70 a fost doar tipologică? Logic, biblic, textual, nu poți prezenta un argument care să poată fi apărat.

5). „Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris”

Isus a spus că în timpul căderii Ierusalimului avea „să se împlinească tot ce este scris.” Cuvintele lui Isus din Luca 21: 22 sunt la fel de categorice ca și cele din Matei 24: 21. Acest lucru ne lasă doar câteva posibilități.

Isus nu a vrut de fapt să spună că „tot ce este scris.” Cei care susțin acest lucru trebuie să demonstreze că în acest text „tot ce este scris” nu înseamnă „tot ce este scris.”

Dacă cuvintele lui Isus sunt adevărate (și bineînțeles că sunt adevărate), atunci acest fapt distruge ideea cum că venirea Lui a fost tipologică, adică, prezicând alt eveniment, încă viitor. Nu poți fi de acord că toate lucrurile care au fost scrise s-au întâmplat și apoi să susții că „unele lucruri” rămân neîmplinite.

Dacă parousia lui Christos din AD 70 a împlinit tot ce a fost scris, atunci a susține o viitoare venire a lui Christos, un viitor sfârșit de veac, etc., nu au nici o valoare scripturală. Nu este scris, și ce nu este scris, nu poate fi susținut ca adevăr scriptural!

Prin urmare, sugestia cum că parousia lui Christos a fost doar o prefigurare a „adevăratei” a Doua Veniri (sau la drept vorbind, venirea lui Christos din nou și din nou de-a lungul istoriei) contrazice Luca 21: 22. Isus nu a spus că avea să vină în AD 70 și va continua să tot vină în mod repetat. Alphaeus scriind în 1850 a observat un lucru adevărat: „Chiar dacă presupunem că prezicerile Sale au avut două sau douăzeci de sensuri, chiar dacă El a vorbit de două veniri sau de două sute, nu cuprind cuvintele „tot ce este scris” totul, întregul?” Dacă toate lucrurile scrise au fost împlinite în parousia lui Christos în AD 70 - și dacă Isus a spus că ele aveau să fie împlinite toate, este evident greșit să spui că mai sunt profeții de împlinit sau că Christos mai trebuie să vină oarecum încă odată. Aceasta este o negare a ceea ce a spus Domnul nostru.

Concluzie

Mai sunt multe lucruri care pot fi spuse legat de această chestiune, însă spațiul nu ne permite. Am încercat să ofer o dovadă clară textuală pentru a dovedi că parousia lui Christos nu a fost tipologică, ci de fapt împlinirea a „tot ce este scris.” Sugestia cum că a fost doar o prefigurare nu are susținere scripturală sau logică și este prin urmare de neconceput.