SUNTEM IN CLIPA CAND JUDECATA ...!

Updated: Aug 6

Suntem în clipa când judecata ...! 1 Pet. 4: 17

de Don K. Preston

original article

trad. Iosif Dragomir

Mi se pare interesant că 1.Petru 4: 17 primeşte atât de puţină atenţie în cadrul nesfârșitelor dezbateri privitoare la escatologie. Spre exemplu Aune, în marea sa lucrare, „Profeţia în Creştinismul Timpuriu” nici măcar nu menţionează acest verset; la fel şi World Studies a lui Vinced. Nici faimoasa „Second Comming Bible” a lui Beiderwolf care are pretenţia că examinează „textul complet al fiecărui pasaj biblic referitor la a doua venire a lui Christos” nici măcar nu listează versetul. Atunci când totuşi discută acest verset, mulţi comentatori ignoră complet afirmaţiile cronologice (temporale) referitoare la iminenţa judecăţii. În timp ce discuţiile pe tema escatologiei foarte adesea se concentrează pe scrisorile pauline, în mod particular 2 .Pet. 3 sau chiar 1.Pet. 1: 3 -13; 4: 5-7 şi vers. 17, rareori li se dau o atenţie exegetică serioasă. Şi totuşi noi sugerăm că 1.Pet. 4: 17 este pentru studiul escatologiei de importanţă vitală. Scopul nostru este să demonstrăm acest lucru în articolul de faţă.

Nu poate fi contestat faptul că Petru a crezut şi a propovăduit că el şi cititorii lui trăiau într-un moment istoric decisiv. Tocmai natura acestui moment crucial este atât de importantă. A crezut Petru, aşa cum mulţi critici moderni declară şi afirmă, că istoria era pe punctul de a se sfârşi? Sau, a crezut Petru că escatologia viza Legământul nu Istoria? (Escatologia Legământului nu Escatologie istorică). Cu alte cuvinte, a anticipat Petru sfârşitul lumii Vechiului Legământ al lui Israel, la Căderea Ierusalimului, şi aşezarea (întemeierea) deplină a lumii Noului Legământ al lui Christos, sau anticipa el „sfârşitul timpului”? Haideţi să examinăm textul şi contextul să vedem dacă putem determina răspunsul la această întrebare.

Suntem în clipa (o traducere mai exactă – „este timpul”)

Petru este categoric; „suntem în clipa” (a sosit vremea). Comentatorii observă că „articolul hotărât din faţa lui kairos (timp) nu trebuie trecut cu vederea.” Acesta nu a fost timp „generic” în care a trăit Petru, a fost „vremea.” O examinare a termenului timp (vreme) confirmă acest lucru pe deplin. Când Petru spune că „suntem în clipa” (a sosit vremea), el foloseşte cuvântul kairos un cuvânt care înseamnă nu doar timp. El adesea se referă la „vreme împlinită escatologic, o vreme a deciziilor.” Cu alte cuvinte, kairos înseamnă un timp stabilit, hotărât. În Mc. 1: 15 când Isus a spus s-a împlinit „vremea”(kairos), împărăţia lui Dumnezeu este aproape, asta a însemnat că calendarul profetic a ajuns la momentul stabilit (hotărât) pentru împlinire. Astfel Bigg a tradus 1.Pet. 4: 17 „Suntem în clipa stabilită în care începe judecata.” Petru mai foloseşte kairos şi în alte locuri. În 1.Pet. 1: 5 apostolul a spus că mântuirea era „gata să fie descoperită în vremurile de apoi” (kairo eschato). Nu putem trece cu vederea faptul că Petru nu anticipa o perioadă de timp îndepărtată, el credea că el şi contemporanii lui trăiau în zilele din urmă, Fapte 2: 15 şi cont. Prin urmare, chiar zilele, prevestite de profeţii Vechiului Testament, în care avea să fie descoperită mântuirea, erau prezente. Mai mult, în 1.Pet. 1: 11 pescarul a spus că Duhul Sfânt a vorbit (profetic) despre vremurile în cari el şi cititorii lui trăiau. Iar în final el îşi îndeamnă cititorii să se smerească pentru ca Dumnezeu să-i înalţe la vremea (en kairo) Lui. Kairo înseamnă o vreme desemnată sau stabilită, iar Petru spune că acea vreme hotărâtă pentru judecată a sosit (suntem în clipa). Unde mai citim despre o zi pe care D-zeu a hotărât-o (stabilit-o) pentru judecată?

În Maleachi 3: 2 îl găsim pe profet anticipând lucrarea mesianică „Cine va putea să sufere ziua venirii Lui? Cine va rămânea în picioare când se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia nălbitorului.” Nu poţi să nu vezi referirea lui Maleachi la focul purificator al venirii lui Mesia răsunând în referirea lui Petru la focul purificator şi Parousia (Arătarea) lui Isus 1.Pet. 1: 6-7. Iar Maleachi, ultimul profet înainte de întruparea lui Isus a vorbit despre ziua aceea ,,Căci iată, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi, vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură.” Ioan Botezătorul, prezisul Ilie, a fost precursorul „Zilei Domnului, celei mari şi înfricoşate” Mal. 4: 4-6; Mat. 3: 2-12. Şi Ioan a crezut categoric că Ziua aceea era aproape, iminentă, Mat. 3: 10.12 şi a implicat judecata naţuinii Iudaice.

În Mat. 16: 27-28 Isus a spus că va veni cu judecată să răsplătească fiecărui om, înainte ca generaţia Lui să treacă. Această predicţie este o reiterare a lui Isaia 62: 11; Ps. 98: 9 etc. În Fapte 17: 30-31 Pavel de asemenea a propovăduit o zi hotărâtă pentru judecată. Era ziua când Dumnezeu avea să judece lumea (oikoumene), chiar lumea în care evanghelia avea să fie - şi a fost - propovăduită înainte să vină „sfârşitul” Mat. 24: 14. Mai mult, Pavel a spus că Dumnezeu era gată să judece (mellei krinein) lumea. La fel cum Petru a spus că suntem în clipa (a sosit momentul, vremea) Pavel a spus că Dumnezeu era gata (pe punctul de a) să judece. Prin urmare, când Petru a spus că a sosit vremea judecăţii el reverbera vocile profeţilor şi ale lui Isus. Cât de accentuată trebuie să fie o declaraţie ca cercetătorul Bibliei să binevoiască a-şi alinia concepţiile cu Inspiraţia?

Unii, spre ex. Gentry, apelează la întrebarea ucenicilor „Doamne, în vremea aceasta (en to krono touto) ai de gând să aşezi din nou împărăţia lui Israel?”- şi răspunsul lui Isus, „Nu este treaba voastră să să ştiţi vremurile sau soroacele” (kronos e Kairos), ca să susţină că cuvântul kronos în contrast cu kairos „indică o perioadă lungă nedefinită de timp.” Aceasta este o încercare de a găsi o altă venire a lui Isus, - spre exemplu, Fapte 1: 9-11, care, după cum se presupune, - nu era iminentă în primul secol. Dar după cum spune Trench „această distincţie, dacă nu inexactă, este cu siguranţă insuficientă şi eşuează total să ajungă la miezul problemei.”

Cuvântul kronos „este timp, considerat pur şi simplu.” Dacă perioada de timp considerată este scurtă sau lungă, este indicat de un (modificator contextual) adjectiv sau adverb: „scurt timp” (kronon mikron), Apo. 6: 11; sau „multă vreme” (polun kronon), Mat. 25: 19; „în vremea aceasta” (en to kronon touto) Fapte 1: 6. Cu alte cuvinte kronon nu înseamnă şi nu implică o perioadă lungă de timp dacă nu are un modificator care să spună acest lucru! De fapt, kronos „cuprinde tot posibilul kairo, şi fiind termenul mai larg, mai cuprinzător, poate fi folosit adesea unde kairos s-ar potrivi la fel de bine, dar nu şi învers. Cu alte cuvinte, kronos poate însemna „vreme stabilită, hotărâtă” în unele contexte, dar kairos nu însemnă pur şi simplu timp general, nemodificat. Prin urmare, încercarea lui Gentry de a face deosebire între venirea din Fapte 1 şi judecata din 1.Pet. 4: 17 este o încercare zadarnică bazată pe o logică defectoasă şi o necesitate teologică. Declaraţia lui Petru cum că vremea hotărâtă (stabilită) pentru judecată, a sosit, nu poate fi contrabalansată de o astfel de argumentare artificială.

Judecata stă să înceapă

Petru nu spune doar că a sosit vremea hotărâtă (suntem în clipa), el a spus că a venit vremea pentru judecată (to krima). Articolul hotărât este prezent şi nu trebuie ignorat. Ciudat însă, că mulţi comentatori ignoră aici articolul hotărât! Într-adevăr este surprinzător că aşa stau lucrurile. Se poate oare ca preferenţialismul teologic să fi influenţat această omitere? Este interesant de observat cum comentatorii se comportă faţă de articolul hotărât când este vorba de chestiuni escatologice.

În 1. Io. 2: 18 Ioan a spus, „este ceasul de pe urmă.” După toate aparenţele, inspiraţia proclama iminenţa sfârşitului. Stafford North însă susţine, că, deoarece cuvintele „ceasul de pe urmă” în original nu au articol hotărât, Ioan vorbeşte în termeni calitativi sau clasificatori şi nu despre un ceas ultim definit.” Cu alte cuvinte, „Ioan nu spunea „acesta este ultimul ceas al timpului ci mai degrabă acesta este un timp critic, decisiv.” Pe lângă faptul că North foloseşte argumentul circular (presupunerea sau presupoziţia că cititorii lui acceptă o teză pe care de fapt ei o contestă) el mai presupune şi un sfârşit al timpului. În textul de faţă, Petru a spus, „este timpul ca judecata (to krina) să înceapă de la casa lui Dumnezeu.” Aici avem folosirea articolului hotărât (nu o judecată ci Judecata!). North insinuează că dacă articolul ar fi prezent în 1.Io. 2: 18, acest lucru ar indica că consumarea (împlinirea) era aproape. Va admite el acum că Petru spunea „judecata” era aproape? Ar susţine North că absenţa articoluliui este împortantă în Ioan dar prezenţa lui este nesemnificativă în Petru? Ce logică răsucită ar fi aceasta? Această problemă este ridicată şi de alte pasaje.

În Mat. 10: 15 Isus a spus că va fi mai uşor pentru Sodoma şi Gomora în „ziua judecăţii” decât pentru cei ce L-ai respins. Vezi şi Mat. 11: 22, 24. Isus a spus că va fi mai uşor şi pentru Tir, Sidon şi Sodoma în „ziua judecăţii” decât pentru Horazin Betsaida şi Capernaum. North atribuie aceste texte „sfârşitului timpului” deşi ARTICOLUL HOTĂRÂT ESTE ABSENT. Mai mult, articolul hotărât lipseşte şi din Io. 5: 28 (vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui) şi cu toate acestea North atribuie acest verset „ceasului din urmă!” Dar, per logica fratelui nostru, legată de absenţa articolului în 1.Io. 2, aceste pasaje nu pot face aluzie la „Judecata finală.” Folosirea articolului hotărât de către Petru cere să cinstim cuvântul lui prin care proclama iminenţa judecăţii. Nu poţi doar pe motive de preferenţialism teologic să respingi sau să ignori acest fapt. Iar din moment ce găsim doar o singură judecată escatologică prestabilită în Scriptură, acesta înseamnă că Petru a afirmat cu putere şi fără echivoc că ea (judecata) a sosit.

Judecata universală

Se susţine de obicei că căderea Ierusalimului a fost doar o judecată locală fără semnificaţie sau însemnătate eternă. Jackson de exemplu, batjocoreşte idea unei judecăţi universale împlinită cu ocazia căderii Ierusalimului: „ce-a însemnat distrugerea Ierusalimului pentru acei oameni care trăiau în Atena, Grecia?” Trebuie doar să întorci întrebarea puţin pentru a vedea nebunia acestei logici copilăreşti: „Ce a însemnat Răstignirea pentru acei oameni care trăiau în Atena Grecia?”

Privită din perspectiva fizică, Răstignirea era doar moartea unui Iudeu supărător executat de crudele autorităţi Romane. „Mare scofală,” nu au mai fost alţi doi Iudei omorâţi împreună cu Isus? Deci ce a însemnat moartea lui Isus pentru oameni din America de Sud sau Atena, etc? Dar privită dintr-o perspectivă spirituală Răstignirea şi căderea Ierusalimului capătă o cu totul altă dimensiune!

Trebuie notat faptul că Petru a spus că judecata va începe „de la casa lui Dumnezeu” şi va include pe cei ce nu ascultă de Evanghelie.” Avem deci judecata atât a celor drepţi cât şi a celor nedrepţi. Se pare că această judecată nu prea este o judecată locală, la urma urmei; mai ales că Petru le scrie celor din Asia despre judecata iminentă! Este de asemenea important să vedem că în Luc. 21: 25-26, Isus a descris judecata lui Israel în proporţii „cosmice” care ar include întreaga lume, conf. Apo. 3: 10! Mai mult, în Mat. 24: 29 şi cont., Domnul a spus că la căderea Ierusalimului „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate (vezi Evr. 12: 25-28). Acum, cât „de universală” ar trebui să fie judecata?

În final, în Mat. 23: 29-39 Isus a spus că judecata care se va abate asupra Ierusalimului în timpul generaţiei Sale, va fi atât de cuprinzătoare încât ajunge până la Creaţie.” Tot sângele nevinovat al tuturor martirilor până la Abel va fi judecat la venirea Domnului în căderea Lumii celei Vechi.

Petru, în 1.Pet. 4: 5, scriind doar cu câţiva ani înainte de căderea Ierusalimului, categoric a spus cititorilor lui că Isus era „gata să judece vii şi morţii.” În timp ce în general se admite că 1.Pet. 4: 17 este o referire la Parousia din AD 70, se insistă totuşi, cum am văzut, că distrugerea Ierusalimului nu poate fi privită ca un eveniment cu semnificaţie universală. Dar, dacă judecata Ierusalimului a fost o judecată strict împotriva lui Israel şi dacă nu era atât de semnificativă, cum a putut Petru să spună că judecata includea şi Biserica? Nu a fost Războiul Iudaic doar împotriva iudeilor, per acest argument? Şi dacă aceea judecată era doar o simplă judecată locală a unei cetăţi răzvrătite, chiar dacă vinovată de persecutarea bisericii, de ce Petru îşi exprimă preocuparea faţă de cei ce „nu ascultă de Evanghelie”? Nu denotă acest gen de întrebare o preocupare spirituală nu doar o judecată fizică? Nu este oarecum arogant, să nu spunem periculos, să depreciezi judecata lui Israel numind-o o judecată locală, fără semnificaţie eternă? Când Petru spune că a fost „Judecata” şi a inclus judecarea celor „neprihăniţi şi a celor nelegiuiţi şi păcătoşi” 1.Pet. 4: 18, şi ea reclamă „vii şi morţii.” cu greu o califici o judecată locală nesemnificativă!

Care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelie?

Declaraţia categorică a lui Petru privind judecata iminentă, cât şi întrebarea retorică referitoare la soarta celor ce nu ascultă de Evanghelie, aruncă lumină asupra unui alt text escatologic foarte important.

În 2.Tes. 1: 4-12 Pavel a spus că Domnul vine „într-o flacără de foc” să pedepsească pe cei ce nu ascultă de Evanghelia lui Isus Christos. Cine sunt cei pe care îi aşteaptă o astfel de soartă? Erau chiar cei care persecutau biserica, v. 6-8. Ceea ce găsim dar, este o întrebare (1.Pet. 4: 17b) pusă de Petru la care Pavel deja a răspuns. De aceea întrebarea lui Petru este retorică. Epistolele lui Pavel către Tesaloniceni erau cunoscute cititorilor lui Petru, 2.Pet. 3: 15-16. Deci când Petru pune întrebarea, cititorii săi au putut face legătura cu acele epistole. Ne închipuim cumva că Petru era preocupat cu o soartă diferită a „celor ce nu ascultă de Evanghelie” decât Pavel? Trebuie oare să înţelegem că se au în vedere două judecăţi total diferite şi separate în cele două epistole? Dacă se recunoaşte declaraţia pozitivă a lui Petru referitoare la iminenţa judecăţii asupra „celor care nu ascultă de Evanghelie,” atunci, dacă nu se poate categoric demonstra că Pavel şi Petru au vorbit de două împrejurări diferite, două judecăţi diferite, două grupuri diferite a „celor ce nu ascultă de Evanghelie,” două destine diferite a acelor grupuri, atunci, trebuie să se admită că afirmaţia cronologică a lui Petru determină şi identifică judecată din 2.Tesaloniceni cap. 1.

Etica şi AD 70

Este adesea susţinut de către oponenţii Escatologiei Legământului că dacă Domnul a venit la AD 70 atunci nu mai există astăzi nici o motivaţie pentru neprihănire. O altă obiecţie adusă este, că ameninţătoarea cădere a Ierusalimului nu a fost o motivaţie suficientă pentru neprihănire.

Ca răspuns să observăm câteva date. În primul rând, este admis de către majoritatea că Isus a venit în căderea Ierusalimului. Jackson spune că Mat. 24: 29-31 „este o venire a lui Christos în judecarea cetăţii Ierusalim.” În al doilea rând, este un lucru obişnuit printre amilenişti şi fie de acord că 1.Pet. 4: 17 a prezis acea iminentă judecată; „se referă la judecata împotriva Ierusalimului ameninţând cu totala distrugere a cetăţii, prezisă în mod profetic de către Christos şi apostoli.” Cu aceste date în minte să ne întoarcem la 1.Pet. 4. În vers. 15-16 scriitorul îşi îndeamnă cititorii să trăiască o viaţă de neprihănire, „nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ. ...” El îi îndeamnă să proslăvească pe Christos în suferinţă pentru cauza Lui şi apoi le spune, „pentru că a venit vremea (căci suntem în clipa) când judecata este gata să înceapă de la casa lui Dumnezeu.” Observaţi cuvântul căci; este traducerea grecescului hoti şi înseamnă „deoarece, pentru că, fiindcă.” Prin urmare, Petru spunea fiţi sfinţi pentru că a sosit vremea să înceapă judecăta. Dar judecata ameninţătoare, era judecata de la AD 70 împotriva Ierusalimului. Prin urmare, sfârşitul Vechii Lumi a lui Israel a fost de fapt o motivaţie pentru sfinţenie! Şi mai mult, a fost o motivaţie pentru fraţii din afara graniţelor Iudeii! Amintiţi-vă că Petru scria Creştinilor din Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia; Căderea Ierusalimului a fost folosită de Petru să îndemne fraţii din întreaga lume la sfinţenie. Ce absurd din partea lui Petru să folosească aşa un eveniment local şi neimportant în încercarea de a-i determina pe fraţi la sfinţenie. Problema lui Petru era că el nu ştia, aşa cum unii teologi moderni cred că ştiu, cât de nesemnificativ a fost sfârşitul Lumii lui Israel!

Este foarte evident că problema trăirii etice şi căderea Ierusalimului au legătură una cu alta. Este clar, etica nu a luat sfârşit la AD 70! La fel de clar, căderea Ierusalimului a fost folosită de scriitorii inspiraţi ca o motivaţie pentru sfinţenie. Iar motivul pentru care etica şi neprihănirea sunt încă relevante astăzi, este pentru că la AD 70 împărăţia a fost pe deplin descoperită Luc. 21: 31 iar viaţa în împărăţie - cu toate implicaţiile ei pentru o trăire neprihănită – a fost şi ea pe deplin descoperită. Împărăţia este eternă - fără sfârşit Ef. 3: 21 – deci când a fost deplin întemeiată la venirea Domnului, neprihănirea nu numai că nu a trecut ci a fost adusă la realitate deplină, Gal. 5: 5.

Rezumat şi Concluzii

Investigarea lui 1.Pet. 4: 17 a descoperit dovezi puternice că Petru anticipa venirea de încheiere a lui Isus pentru judecată. El a declarat în cei mai clari termeni că vremea hotărâtă a sosit. El a propovăduit că judecata va fi cuprinzătoare. Solidaritatea lui 1.Pet. 4: 17 cu restul epistolei sale – să nu mai vorbim de 2.Petru – cere să vedem o singură judecată în discursul lui Petru. Am mai văzut că, deşi mulţi comentatori recunosc că acest verset se referă la evenimentul AD 70, ei subapreciază importanţa Catastrofei Iudaice limitându-i scopul şi semnificaţia. Totuşi Petru a scris Creştinilor foarte departe de Iudea şi i-a îndemnat la neprihănire făcând apel la judecata ameninţătoare.

Relaţia lui 1.Petru cu predica lui Isus din Templu şi cea de pe Muntele Măslinilor identifică cadrul pentru predicţia lui Petru – Căderea Ierusalimului şi sfârşitul Lumii Israelului Vechiului Legământ. Mai mult, relaţia lui 1.Petru cu corespondenţa tesaloniciană a lui Pavel cere o aplicaţie similară a acelor epistole. 1.Pet. 4: 17, deşi oarecum ignorat în discuţia generală a escatologiei, este extrem de important şi cere ca să-i onorăm afirmațiile temporale privitoare la judecată. Vremea pentru judecată a sosit în primul secol; cei care neagă acest lucru neagă Scriptura

0 views0 comments

Recent Posts

See All

Ai zis că ai dubii în privinţa guvernării lumii de către Isus de la Ierusalim? Dacă dubiile tale se referă şi la o şedere fizică pe tronul fizic al lui David atunci ele sunt justificate. Îţi mai dau u

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!