Ce înseamnă „iminent”? - partera a II a.

Don K. Preston

Ce înseamnă „iminent”? O privire de aproape

Pretenția cum că orice eveniment profetic care intervine elimină conceptul de iminență este falsă. Ice afirmă că 14 versete din Noul Testament dovedesc că venirea lui Christos a fost iminentă (dar, desigur nu aproape!) în primul secol. Considerați vă rog doar câteva probleme ale acestei perspective.

1). Distrugerea Ierusalimului în AD 70 a fost, conform acceptării lui Ice, un eveniment prezis care trebuia să aibă loc înainte de răpire! Prin urmare, predicția căderii Ierusalimului, după logica lui Ice, înseamnă venirea lui Christos nu a fost de fapt „iminentă” așa cum au afirmat scriitorii Noului Testament. Definiția milenistă a iminenței este distrusă.

2). Misiunea Mondială (Marea Trimitere) a trebuit împlinită înainte de sfârșitul veacului.[1] Isus a spus, „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul” (Mat. 24: 14).

Încheierea Misiuni Mondiale avea să fi un semn clar al apropierii parousiei lui Christos. Isus le-a spus ucenicilor, „Când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că el (Fiul omului) este aproape, este chiar la uşi” (Mat. 24: 32). Deci, încheierea Misiuni Mondiale avea să indice că sfârșitul veacului era într-adevăr aproape. Încheierea Misiunii nu trebuia să ofere o speranță falsă a apropierii sfârșitului. Împlinirea trebuia să dea cunoștința că sfârșitul era aproape. Și, conform accepțiunii lui MacArthur, ucenicii au proclamat atât de mult avansarea împlinirii Misiunii, încât ei au putut spune, „Este ceasul de pe urmă!” (1.Ioan 2: 18).

De-a lungul istoriei mileniștii au insistat că Misiunea Mondială nu a fost niciodată încheiată și nici nu se va încheia decât în perioada Marelui Necaz. (Pentecost, 142). Problema însă este că Pavel ne învață categoric că Marea Trimitere a fost împlinită în primul secol. În cartea mea, Into all the World, Then Comes the End, am demonstrat că fiecare cuvânt grecesc tradus (lume, pământ, națiuni, etc.), pe care Isus l-a folosit să poruncească și să prezică predicarea evangheliei în toată lumea, este folosit de către Pavel ca să spună că Evanghelia a fost predicată în toată lumea.

Este interesant faptul că Gentry folosește Marea Trimitere ca să distrugă doctrina premilenistă a iminenței, dar că MacArthur încearcă să evite acel argument sugerând că de fapt Misiunea Mondială a fost împlinită suficient încât ucenicii au putut anticipa venirea apropiată a lui Isus. Cu alte cuvinte, postmilenistul Gentry încearcă să folosească o Misiune Mondială neîmplinită ca să respingă doctrina premilenistă iminent dar nu aproape, în timp ce premileniștii încearcă să folosească o Misiune Mondială împlinită ca să combată postmilenismul. Acest lucru este într-adevăr ciudat. MacArthur spune:

„Adesea este obiectat de către postmileniști că în lumina declarației Domnului (Matei 24: 14, DKP), a fost imposibil ca ucenicii să aștepte întoarcerea lui Christos în timpul vieții lor. Dar această obiecție este eliminată de câteva pasaje înregistrate în Noul Testament însuși. ...În Coloseni 1: 5-6 ni se spune, ‘din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei, care a ajuns până la voi şi este în toată lumea’ și în versetul 23 din același capitol, ‘dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer.’ Din aceste versete reiese abundent de limpede că niciun astfel de impediment imaginat de către postmileniști nu s-a interpus între evanghelii și nădejdea iminentei întoarceri a Răscumpărătorului. Scriptura, prin urmare, oferă dovezi pozitive cum că Evanghelia a fost difuzată atât de departe de către apostoli înșiși încât nimic altceva în mod necesar și inevitabil nu a intervenit între ei și realizarea nădejdi lor.” (1999, 202).

Ice (Tribulation, 134) în manifestarea dorinței taberei mileniste de a nega afirmațiile categorice ale Scripturii spune că tot ceea ce vrea să spună Pavel prin afirmațiile conform cărora Evanghelia a fost predicată în toată lumea și la „oricărei făpturi de sub cer” (Col. 1: 5-6, 23) este că „Noi învățăm că evanghelizarea lumii doar abia a început în primul secol și că face mare progres.” Pavel a spus că „Evanghelia a fost predicată în toată lumea și „oricărei făpturi de sub cer” și mileniștii spun că tot ceea ce înseamnă acest lucru este că predicarea Evangheliei doar a început. Nu a știut Pavel care este diferența între s-a încheiat și a început?

Idea este că MacArthur și Ice încearcă să se pună de acord că pasajele lui Pavel confirmă teoria lor „iminent dar nu aproape”, susținând că Evanghelia a fost atât de mult difuzată de către apostoli înșiși „încât nimic altceva necesar și inevitabil nu a intervenit între ei și realizarea nădejdi lor” Ce avea să fie realizarea nădejdii apostolilor? A fost parousia. Și, Isus le-a spus că atunci când evanghelia avea să fie predicată în toată lumea „Atunci vine sfârșitul.” Apostolii au declarat că Evanghelia a fost predicată în toată lumea, și ei au spus că sfârșitul a fost aproape (Rom. 16: 25-26; Rom. 13: 11 și cont. Tit 2: 11-14, etc.).

Este un exemplu de inconsistență să susții că Evanghelia a fost predicată în toată lumea în asemenea măsură încât apostolii au putut ști că nimic altceva nu putea sta între ei și parousia, și apoi să sugerezi că declarațiile apostolilor privind apropierea sfârșitului nu au fost afirmații obiective ale realității. Isus nu a spus, „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor și apoi 2000 de ani mai târziu va veni sfârșitul. Isus nu a spus că sfârșitul avea să fie aproape când evanghelia va începe să fie predicată în toată lumea. El a spus că sfârșitul va veni după încheierea Misiunii Mondiale. Apostolii au spus că evanghelia a fost predicată în toată lumea și că sfârșitul a fost aproape!

Isus nu a spus că sfârșitul avea să fie aproape când evanghelia va începe să fie predicată în toată lumea. El a spus că sfârșitul va veni după încheierea Misiunii Mondiale. Apostolii au spus că evanghelia a fost predicată în toată lumea și că sfârșitul a fost aproape! De fapt, dacă evanghelia nu a fost predicată în toată lumea așa cum a prezis și poruncit Isus, apostolii nu aveau nicio treabă să spună că a fost predicată, și ca rezultat sfârșitul a fost aproape. Ucenicii au fost conștienți că Isus a condamnat avertizările premature care spuneau că sfârșitul este aproape (Luc. 21: 8). El i-a avertizat că uni credincioși aveau să vină și să proclame că sfârșitul este aproape, când de fapt nu este. Isus a spus ucenicilor Săi că totuși, prin observarea semnelor, ei puteau cunoaște și proclama când sfârșitul avea să fie într-adevăr aproape (Mat. 24: 32).

Un semn major al apropierii sfârșitului a fost încheierea Misiunii Mondiale (Mat. 24: 14). Deci, când ucenicii, care au fost avertizați să nu facă afirmații premature cu privire la apropierea sfârșitului, au spus cu încredere că evanghelia a fost predicată în toată lumea și că sfârșitul era aproape, putem fi siguri că ei nu au spus că evanghelia doar a început să fie predicată! Pentru ei, a spune că sfârșitul este aproape când evanghelia doar a început să fie predicată, însemna ca ei să se facă vinovați chiar de lucrul pe care Isus l-a condamnat, adică facerea și răspândirea declaraților premature cu privire la apropierea sfârșitului.

Mai departe, ucenicii au fost conștienți de cuvintele lui Isus pe care le-a folosit ca să descrie „lumea”, „pământul”, „neamuri”, la care trebuia predicată evanghelia, și, așa cum am observat, ei au folosit fiecare din aceste cuvinte ca să descrie cât de mult s-a extins predicarea evangheliei. Dacă ei au folosit cuvintele lui Isus într-un mod cu totul diferit de cel al lui Isus, nu ni se spune. Acest lucru ar fi, totuși, o practică foarte suspectă. A sugera că ucenicii, atunci când discută același subiect ca și Isus, Misiunea Mondială, au folosit aceleași cuvinte pe care le-a folosit El, dar le-au definit într-un fel complet diferit, stârnește credulitatea.

Deci, din nou, dacă evanghelia nu a fost predicată în toată lumea așa cum a poruncit Isus, atunci ucenicii au greșit spunând că a fost suficient predicată astfel încât să semnaleze că parousia era aproape. Au greșit oare ucenicii în evaluarea lor în ce privește răspândirea evangheliei? Au schimbat ei definiția cuvintelor folosite de către Isus? Au greșit ei când au spus că evanghelia s-a răspândit în toată lumea, și prin urmare, sfârșitul a fost aproape?

Dacă evanghelia a fost „difuzată atât de departe de către apostoli înșiși încât nimic altceva în mod necesar și inevitabil nu a intervenit între ei și realizarea nădejdi lor”, atunci un lucru este cert, nu există nicio necesitate sau așteptare a unei încă viitoare împliniri a Misiunii Mondiale. Dacă apostolii inspirați au crezut că evanghelia a fost suficient de răspândită în toată lumea, așa cum a poruncit Isus, astfel încât ei au putut declara că venirea Lui este aproape, atunci este evident la prima vedere că nu mai există necesitatea unei alte împliniri mai mari a Misiunii Mondiale. Isus nu a spus că ar exista două împliniri ale Misiunii Mondiale,[2] una care să indice că sfârșitul a fost „iminent dar nu aproape” și o altă împlinire la depărtare de milenii, care să indice că parousia este „iminentă și într-adevăr aproape.”

Încheierea Misiunii Mondiale a fost unul din acele lucruri despre care Isus a spus, „când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.” Ucenicii l-au văzut întâmplându-se și au declarat: „Iată că Judecătorul este chiar la uşă” (Iac. 5: 9). Aceste declarații referitoare la împlinirea Misiunii Mondiale resping doctrina milenistă „iminent dar nu aproape.”

3). Gentry ridică o altă problemă pentru definiția milenistă a iminenței. El observă că mulți mileniști, „Sunt convinși că întreaga eră a Bisericii până în anii 1900 este schițată în Scrisorile trimise celor Șapte Biserici din Apocalipsa 2 și 3. Cum a putut întoarcerea lui Christos fi iminentă înainte de anii1900 dacă anii 1900 sunt prefigurați în Apocalipsa 2-3?” (1992, 328). Cu alte cuvinte, cum întreabă DeMar, „Cum a putut biserica crede că Domnul putea veni în orice moment și totodată să creadă că Isus nu putea să vină decât după apariția ultimei biserici reprezentative din cele șapte (Laodiceea)?” Acest fapt distruge doctrina iminenței propusă de mileniști.”[3]

4). Ice spune că restaurarea lui Israel trebuie să aibă loc înainte de Răpire (Prophecy, 56+). El spune că acea restaurare a avut loc în 1948. Cum atunci au putut afirma scriitorii Noului Testament, Ice spune că au afirmat, că răpirea a fost iminentă în primul secol? La urma urmei, per Ice, necesitatea ca altă profeție să fie împlinită înainte de evenimentul „iminent” distruge idea de iminență. Haideți să formulăm mai simplu. Necesitatea împlinirii unei alte profeții înainte de evenimentul iminent distruge idea de iminență (Ice). Dar restaurarea lui Israel, în 1948 a fost o necesitate profetică înainte de răpire (Ice). Prin urmare, necesitatea împlinirii restaurării lui Israel, în 1948, distruge idea iminenței în primul secol.

Problema este reală. Sensul copleșitor al apropierii sfârșitului din Noul Testament trebuie abordat în mod direct, dând control deplin indicatorilor temporali. Nu trebuie să căutăm să staționăm pe pârtia de gheață a prejudecăților și a redefinirii textului grecesc ca să evităm enigmele.[4] Spațiul nu permite o critică completă a încercărilor, în special cele ale lui Ice (Tribulation, 100 +), de a diminua semnificația acestor afirmații temporale. Oricum, Gentry face o lucrare faină, [5] și noi vă recomandăm cartea noastră Cine este acest Babilon? pentru o refutare completă a încercărilor de diminuare.

[1] Pentru o examinare de profunzime a semnificației Misiunii Mondiale pentru escatologie, vezi lucrarea mea Into All the World, Then Comes the End. [2] Acest adevăr este devastator pentru perspectiva postmilenistă a lui Gentry care, după cum am văzut, susține că viitorul va vedea împlinirea lui Matei 28: 18 cont la o scară nemaipomenită. Totuși, Matei 28: 18 conține porunca de a face ce a prezis Matei 24: 14 și ceea ce ucenicii au spus că s-a împlinit. Vezi cartea mea Into all the World, Then Comes the End. [3] Gary DeMar, Last Days Madness: Obsession of the Modern Church, (Atlanta, American Vision, 1994) 185 [4] Din moment ce Isus nu a venit fizic, pe nori atmosferici, cum cere o interpretare literalistă, Ice sugerează că noi trebuie să luăm indicatorii temporali ca „indicatori calificativi care indică cum se va întoarce Christos” (Tribulation, 107), și nu indicatori care arată când avea Isus să vină. Cu alte cuvinte, când Biblia spune că Isus avea să vină „repede” (în curând, Apoc. 22: 12), aceasta înseamnă că venirea Lui a fost aproape, înseamnă că atunci când în sfârșit va veni el va „călării pe un nor rapid!” Gentry arată clar că Ice a manipulat textul Grecesc și lexicoanele în dezbaterile lor despre Necazul cel Mare. [5] În cartea mea Cine este acest Babilon? demonstrez că termenii Grecești pe care Ice încearcă să-i schimbe în „indicatori calificativi” sunt de fapt marcaje temporale. Spre exemplu, Ice pretinde că termenul Grecesc en tachei înseamnă cu viteză nu în curând și citează Fapte 22: 18, unde lui Pavel i se spune „Grăbeşte-te, ieşi repede din Ierusalim.” Ice susține că idea nu este ca Pavel să părăsească curând Ierusalimul, ci că limbajul este „descriptiv pentru maniera în care acțiunea are loc.” Cu alte cuvinte, pavel nu trebuia să-și facă griji cu privire la când să plece, ci el trebuia doar să ia carul cel mai rapid din cetate când în sfârșit se va fi hotărât să plece!