INVIEREA, CAND?

Învierea, Când?

Don K. Preston

http://www.eschatology.org/

trad. Iosif Dragomir

Am dori să enumerăm pe scurt câţiva, în nici un caz toţi, dintre indicatorii temporali privitori la Înviere. Preferinţele noastre sunt simple dar provocatoare.

A). Dacă Isus a predicat o înviere fizică şi că ea avea să aibă loc în timpul generaţiei Sale, atunci El a greşit şi Creştinismul este construit pe o temelie falsă.

B). Dacă Isus a predicat o înviere spirituală care avea să aibă loc în timpul generaţiei Sale, Isus a avut dreptate şi Creştinismul este construit pe o temelie corectă.

C): Dacă Isus a predicat o înviere fizică care nu avea să aibă loc în generaţia Sa, atunci teza acestei lucrări este greşită. Întrebarea este: au dat profeţii, a dat Isus, au dat ucenicii vreun indicator temporal cu privire la când avea să aibă loc învierea? Răspunsul este un răsunător DA!

1). Dan 12: 1-7 şi 13 a prezis sfârşitul veacului şi învierea simultan cu momentul în care el avea să primească moştenirea eternă. I s-a spus că ea va avea loc când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot v. 7. Acest moment nu poate fi altul decât AD 70.

2). În Mat. 8: 11 şi cont. Isus a vorbit de mulţi care vor veni de la est şi vest, adică neamurile, şi vor şedea la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în împărăţie. Metafora se bazează pe ospăţul mesianic din Is. 25: 6; Is. 65: 13 şi cont., etc. Acest ospăţ avea să aibă loc când Dumnezeu „nimiceşte moartea pe vecie” Is. 25: 8 şi când Israel va fi umplut măsura păcatelor sale şi va fi nimicit Is. 65: 6-15. Isus a spus că ospăţul va avea loc când Fii împărăţiei, adică Israelul Vechiului Legământ, va fi aruncat afară Is. 65: 13-15 şi când Neamurile vor fi admise în împărăţie! Când au fost Evreii „aruncați” afară definitiv? S-a întâmplat acest lucru înainte ca ei să fi umplut măsura păcatelor lor? Vezi Mat. 21: 40-43, s-a întâmplat la venirea Domnului în AD 70 la judecata lui Israel. Mat. 8 este un excelent comentariu a lui 1.Cor. 15. În vers. 54 Pavel a spus că învierea este împlinirea lui Isaia 25: 8. În vers. 50 el a spus că „carnea şi sângele nu pot moşteni împărăţia cerului.” Învierea este egală cu intrarea în împărăţie cf. lui Io. 3: 1-5.

Observaţi corelarea dintre Matei şi Corinteni. Atât în Matei cât şi în Corinteni textul profetic de bază este Isaia 25: 6-8. Atât în Matei cât şi în Corinteni accentul împlinirii predicţiei este intrarea în împărăţie, Mat. 8:11; 1.Cor. 15: 50. În Matei bucuria ospăţului este paralelă cu aruncarea Iudeilor afară la sfârşitul veacului Vechiului Legământ. În Corinteni învierea va avea loc la consumarea (împlinirea) promisiunilor vechiului Legământ, când toate promisiunile Vechiului Testament vor fi ajuns la realitatea finală. Adică când Vechiul Legământ va trece, Mat. 5: 17-18.

3). Mat. 13: 36-43 – Sfârşitul veacului, când Fiul Omului va trimite pe îngerii Săi să-i adune aleşii 13: 30, va fi când „cei neprihăniţi vor străluci ca soarele.” Dar aceasta este o aluzie directă la Dan. 12: 3! Iar predicţia lui Daniel privind sfârşitul veacului şi a învierii avea să fie împlinită la AD 70! Deci, învierea este plasată prin hotărâre divină la sfârşitul Lumii Vechi a lui Israel şi nu la un presupus sfârşit al timpului.

4). Mat. 16: 27-28. În termeni prea simpli şi prea clari pentru a fi greşit înţeleşi, Isus a promis că venirea Lui avea ca scop judecata fiecărui om; şi că aceasta se va întâmpla în timpul vieţii ascultătorilor Săi. Mai târziu, în timpul aceleiaşi generaţii El a spus, „Iată Eu vin curând şi răsplata Mea este cu mine,” o aluzie directă la promisiunea Lui anterioară! Ceea ce a promis că avea să se întâmple în timpul vieţii acelor ascultători contemporani cu ucenicii, în urmă cu 2000 de ani, avea să aducă la îndeplinire „în curând.” Era „aproape” atunci şi trebuia să aibă loc „în curând”. Apo. 1: 1-3; 22: 6, 10, 12, 20.

5). Mat. 23: 29-39. O întrebare: Sunteţi de acord că învierea are loc când martirii lui Dumnezeu sunt răzbunaţi, evaluaţi şi răsplătiţi? DA sau NU? Toţi cercetătorii Bibliei cărora le-am pus această întrebare au răspuns afirmativ. În Mat. 23 Isus a spus că „tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ” de la Abel încoace, va fi evaluat şi răzbunat, „Adevărat vă spun că toate acestea vor veni peste neamul (generaţia) acesta.” Aici este argumentul nostru:

Premisa Majoră: Învierea va fi când martirii lui Dumnezeu sunt răzbunaţi (judecaţi).

Premisa Minoră: Toţi martirii lui Dumnezeu sunt judecaţi (răzbunaţi) în generaţia lui Isus.

Concluzia: Prin urmare învierea are loc în generaţia lui Isus.

Cu greu poate fi susţinut că distrugerea Ierusalimului a fost doar „o judecată locală a Iudeilor”, pe baza a ceea ce a prezis Isus. El a spus că tot sângele, al tuturor martirilor până la Abel, va fi răzbunat (judecat) în generaţia Sa. Abel nu a fost Iudeu! Deci predicţia lui Isus a inclus nu doar pe cei vii, generaţia Sa, ci şi pe cei morţi. Acest lucru cu greu poate fi numit o judecată locală! Tema cărţii Apocalipsa este judecata cetăţii care a ucis pe profeţi şi care s-a făcut vinovată de „sângele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost junghiaţi pe pământ” Apo. 18: 24. Cetatea nu este alta decât cea în care a fost crucificat Domnul, 11: 8 iar aceea judecată avea să se întâmple „în curând” Apo. 1: 1-3.

6). Mat. 24: 29-31. În acest text Isus a promis venirea Lui în contextul evenimentelor din preajma Căderii Ierusalimului. El a spus că în acel complex de evenimente va avea loc şi trimiterea îngerilor Săi ca să adune pe cei aleşi – exact aceiaşi strângere a aleşilor din Mat. 13. Isus a spus că acest lucru va avea loc în timpul generaţiei Sale, Mat. 24: 29-34 (generaţie: vezi Neamul acesta).

(Pentru Amilenişti: Cum este posibil să insişti, cum fac majoritatea exegeţilor amilenişti, că venirea, îngerii, norul, trâmbiţa, strângerea etc., din Mat. 24 trebuie înţelese ca realităţi spirituale având loc la sfârşitul veacului Iudaic în AD 70, dar elementele identice din alte pasaje trebuie înţelese literal ca aparţinând altui sfârşit de veac, cum ar fi Mat. 13 şi 16? Care este principiul hermeneutic magic care permite să separi aceste „veniri” şi „strângeri”????). Dacă se priveşte Discursul lui Isus de pe M. Măslinilor ca bază a discursului lui Pavel adresat Tesalonicenilor privitor la venirea Domnului pentru a-Şi strânge laolaltă sfinţii, 1.Tes. 4: 13-18; 2.Tes. 1: 7-10: 2.Tes. 2: 1, atunci aceste pasaje legate de înviere trebuie privite de asemenea în lumina cadrului temporal din Discursul de pe M. Măslinilor; sfârşitul lumii Israelului Vechiului Legământ.

7). Învierea va inaugura „veacul viitor” Luc. 20: 35. Întrebare: Care era „VEACUL ACESTA” din perspectiva lui Isus? Gal. 4: 4 ne spune că Isus s-a născut sub Lege, veacul Vechiului Legământ. Evr. 9: 26 spune că Isus s-a arătat la sfârşitul veacului; desigur aceasta nu se poate referi la sfârşitul timpului, după cum toţi sunt de acord. Deci Isus s-a arătat în timpul veacului Vechiului Legământ. Acesta era „veacul acesta” la care s-a referit Isus în Luc. 20: 35. Învierea avea să inaugureze „veacul viitor”. Care veac urma după „veacul acesta” al lui Isus?

8). Învierea urma să inaugureze veacul viitor care urma după veacul căsătoriei de tip levirat, Luc. 20.

(căsătoria de tip „levirat” este un gen de căsătorie în care femeia se căsătoreşte cu unul din fraţii soţului după moartea acestuia, dacă acesta nu a avut copii, pentru a duce mai departe genealogia soţului decedat.Termenul este un derivat al cuvântului latin levir însemnând „fratele soţului”. În Iudaism, căsătoria de tip levirat cunoscută sub numele de yibbum, este o unire conjugală poruncită de Tora în Deuteronom 25: 5-10 prin care obligă un frate să se căsătorească cu văduva fratelui său care a decedat fără să aibă copii, pentru a duce genealogia mai departe. (http://en.wikipedia.org/wiki/Levirate_marriage

În care veac, numit de Isus „veacul acesta” era practicată căsătoria de tip levirat? Vezi Deut. 25.

9). Învierea are loc când sună ultima trâmbiță, 1.Cor. 15: 52; iar Pavel a spus bisericii din Corint că nu vor muri toţi până se va întâmpla acest lucru, 1.Cor. 15: 51! Compară acest text cu Mat. 16: 27-28. Mai mult, Pavel a spus că ei trăiau atunci în timpul „sfârşitului veacurilor” 1.Cor. 10: 11, că aveau toate darurile aşteptând arătarea (sau venirea) Domnului, 1.Cor. 1: 5-8, că vremea s-a scurtat şi că chipul lumii „acesteia” trece, 1.Cor. 7: 28-31. Este semnificativ că în Apocalipsa citim despre 7 trâmbiţe şi că învierea, care va avea loc când profeţii şi martirii lui Dumnezeu vor fi răsplătiţi, Apo. 11: 18, este direct asociată cu căderea cetăţii „unde a fost răstignit Domnul lor” Apo. 11: 8 şi 18. Sunetul trâmbiţei a şaptea (ultima) este simultan cu împlinirea lucrurilor prezise de profeţi Apo. 10: 7. Şi nu uitaţi că Isus a plasat împlinirea finală „a tuturor lucrurilor” Luc. 21: 22 în legătură cu căderea Ierusalimului.

10). Pavel a spus că Isus va judeca pe vii şi pe morţi la arătarea şi împărăţia Sa, 2.Tim. 4: 1. În Luc. 21: 26-31. Isus a spus ucenicilor că la căderea Ierusalimului ei vor vedea venirea mântuirii lor, vers. 28. (Mat. 24: 30-31 – strângerea aleşilor Lui!), vor vedea apropierea împărăţiei, Luc. 21: 31 şi parousia Sa, vers 27. E de prisos să spunem că El a mai zis că toate acestea se vor întâmpla în timpul generaţiei Lui, vers 32.

11). Petru, scriind înainte de AD 70, a spus că vremea primirii moştenirii veşnice prezisă de profeţi era „gata să fie descoperită” 1.Pet. 1: 3-13 la venirea Domnului. Profeţii ştiau că mântuirea era îndepărtată, nu era pentru vremea lor, vers 10-12. Dar Petru spune acum că ea era „gata să fie descoperită.” Contrastul dintre indicatorii temporali nu poate fi supra-accentuată. Obţinerea moştenirii veşnice era acum gata să fie descoperită; cândva nu a fost „gata să fie descoperită” dar acum era! De aceea Petru a spus că Isus era „gata să judece vii şi morţii” 4: 5. Termenul grecesc implică iminenţă, adică judecată iminentă. Prin urmare avem aici o afirmaţie fără echivoc despre iminenţa Învierii atunci, în primul secol. Petru de asemenea a mai spus că „sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape” 4: 7. Literal, acest lucru înseamnă că este aproape în timp, Mat. 3: 2, „împărăţia cerurilor este aproape.” Indiferent de felul în care împărăţia era aproape, se apropia, în Matei, sfârşitul tuturor lucrurilor era aproape în Petru! Împărăţia era într-adevăr iminentă în Matei, şi prin urmare sfârşitul tuturor lucrurilor era într-adevăr iminent în Petru! Apostolul a mai spus că „suntem în clipa în care judecata stă să înceapă de la casa Domnului” 4: 17. Toţi sunt de acord că învierea este simultană cu venirea Domnului, sfârşitul tuturor lucrurilor şi judecata? Cu siguranţă! Prin urmare, în Petru găsim că Domnul era „gata” să fie descoperit; „sfârşitul tuturor lucrurilor era aproape”; vremea „judecăţii” a sosit; iar Isus era „gata să judece vii şi morţii.” Cum putea inspiraţia să declare mai clar iminenţa Învierii? Avem aici câţiva indicatori cronologici accentuaţi, şi sunt mai mulţi, care, nu doar indică când avea să aibă loc învierea, ci arată şi cadrul în care va avea loc – la sfârşitul vechii lumi a lui Israel.

Într-adevăr nu contează conceptul cuiva despre înviere; dacă vrei să-ţi menţi credinţa în inspiraţia biblică trebuie să recunoşti că profeţii Vechiului Testament, Isus şi ucenicii Săi, clar au învăţat că învierea avea să aibă loc la sfârşitul teocraţiei iudaice în AD 70. Copleşitorul sens al iminenţei escatologice care străbate Noul Testament pur şi simplu nu poate fi ignorat de către cercetătorul sincer al Bibliei. Savanţii şi cărturarii s-au zbătut cu această iminenţă cuplată cu vederile lor literaliste privitoare la „lucrurile din urmă” şi au ajuns la concluzia că Isus nu a fost inspirat şi Scriptura nu este inspirată. Şi nu se pune problema dacă iminenţa era reală. Greaca nu admite nici un alt înţeles şi acei savanţi ştiu acest lucru. Pe de altă parte limbajul învierii foarte clar admite un sens spiritual, non-fizic. Învierea la AD 70 este singura SOLUŢIE pentru dilemă. Doar permiţând Bibliei să definească Învierea ca o scăpare din Vechiul Legământ al morţii înspre Noul Legământ al vieţii, ca o izbăvire de moartea adusă de păcat, separare de Dumnezeu, nu moarte fizică, se poate recunoaşte întreaga forţă a limbajului Noului Testament privitor la iminenţă.

Probleme cu Tradiţia

Deşi există o susţinere largă că în Ioan 5: 24-29 există două învieri, una prezentă şi una viitoare, una spirituală şi una fizică, o privire mai atentă descoperă că acea convingere este de fapt negată chiar în momentul în care este articulată! Într-o discuţie cu cineva am întrebat pe respectivul dacă Ioan 5: 24-25 este o realitate prezentă. El a răspuns „Da.” Am întrebat dacă aceasta înseamnă că noi avem astăzi viaţă veşnică după promisiunea din text: el a replicat categoric” Nu!”(răspunsul este reprezentativ pentru amilenism). Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că nu există deloc înviere spirituală; promisiunea din Ioan 5: 24-25 nu este valabilă. Părerea amilenistă de fapt îl face pe Isus un dătător de promisiuni false. Ea afirmă - deşi Isus a spus „vine ceasul şi acum a şi venit” pentru credincios să primească viaţă veşnică, - că primirea acelei vieţi trebuie să aştepte sosirea celuilalt ceas, despre care Isus a spus că încă nu a sosit! Amintiţi-vă că amilenistul (şi dispensaţionalistul de asemenea) categoric nu cred că „ceasul care a şi venit” şi „ceasul care vine,” (viitor) sunt identici. Ele, ceasurile, sunt separate de 2000 plus de ani şi implică două feluri de înviere, două feluri de viaţă. Totuşi, când amilenistul şi dispensaţionalistul spun că viaţa din vers. 24-25 este de fapt viaţa care este primită la vremea ceasului din vers. 28-29, aceasta în mod logic cere ca viaţa din vers. 24-25 care nu era atunci prezentă să fie aceiaşi cu viaţa din vers. 28-29!

Deci, per aceea convingere, ceasul care „este acum” şi „ceasul viitor” sunt combinate şi egalate la sfârşitul timpului! Isus - per aceea convingere - de fapt nu a spus că ceasul mântuirii era atunci prezent - El a spus doar ... aşa!

Nu ar trebui să fim prudenţi în a accepta o poziţie care atât de radical respinge cuvintele lui Isus? Dacă o persoană nu primeşte astăzi viaţa veşnică ca rezultat al credinţei în Christos, ce primeşte???? Isus a spus că au trecut din moarte la viaţă; vederile tradiţionale spun că acest lucru nu este adevărat deoarece aceasta ar implica imposibilitatea apostaziei (căderii de la credinţă). Conform acestor vederi o persoană în afara lui Christos este în moarte spirituală. Dar deşi îl primesc pe Christos prin credinţă ei nu primesc viaţă veşnică în această sferă (domeniu). Acest lucru cere în mod logic să nu existe o astfel de chestie ca viaţă spirituală pentru credincios astăzi din moment ce ei nu trec cu adevărat „din moarte la viaţă” aşa cum Isus a promis. Dar ce fel de viaţă primeşte de fapt credinciosul în Christos? Viaţă vremelnică, temporală? Aproape veşnică? Pe jumătate veşnică, pe jumătate temporală? Isus a spus că credinciosul primeşte viaţă veşnică; punctul de vedere dispensaţionalist spune „NU, credinciosul primeşte promisiunea vieţii veşnice.”Prin urmare el spune că credinciosul nu a înviat din moarte spirituală pentru că aceasta ar însemna că el are viaţă, şi deci el poate avea doar promisiunea vieţii veşnice. Dar dacă credinciosul nu primeşte astăzi trecerea „din moarte la viaţă” atunci Isus a fost incorect când a spus că „vine ceasul şi acum a şi venit.” Este una din cele mai penibile autocontradicţii din tabăra viitoristă. Ei încearcă să spună că Ioan 5: 24-25 este o realitate prezentă pentru credincioşi, ca apoi imediat să afirme că credinciosul nu posedă ceea ce promite Ioan 5: 24-25!

Se admit obiecţiile

Aşa cum am spus la începutul acestei lucrări, ideea unei învieri fizice a cadavrelor din morminte este atât de întipărită în mintea modernă că este dificil pentru mulţi să o regândească. A-ţi schimba modul de gândire este dificil şi adesea neconfortabil. Sperăm ca această lucrare a provocat cititorul cu suficiente dovezi pentru a iniţia procesul de regândire. Fireşte că există obiecţii la punctele de vedere elucidate aici şi dorim să abordăm două dintre cele mai cunoscute şi semnificative.

Isus întâiul rod

Este adesea susţinut că deoarece Isus a fost înviat în mod fizic dintre cei morţi, şi din moment ce noi trebuie să fim înviaţi ca El, aceasta dovedeşte o înviere fizică. Acest argument este în mod normal bazat pe 1.Corinteni 15: 20 care vorbeşte despre Christos ca fiind primul rod, „pârga celor adormiţi.” Argumentul spune că Isus a fost primul rod al învierii; recolta trebuie să urmeze pârga în „acelaşi fel”; Isus a fost înviat fizic; de aceea recolta, adică învierea trebuie să fie fizică. Conceptul „PÂRGA” este în sine semnificativ. Isus era pârga celor adormiţi, 1.Cor. 15: 20. Contrar crezului că până aici a existat o prăpastie de 2000 de ani între pârgă şi restul recoltei Dunn comentează asupra importanţei termenului pârgă. „Termenul denotă începutul recoltei, mai mult sau puţin, primul „du-te-vino” al secerii. Nu se preconizează nici un interval între pârgă şi restul recoltei. După dedicarea pârgei începe imediat recolta. Aplicarea acestei metafore la învierea lui Isus şi la darul Duhului Sfânt exprimă credinţa că recolta escatologică (secerişul şi culesul viei) a început; a fost iniţiată învierea morţilor, a fost revărsat Duhul sfârşitului veacului.” Cei familiarizaţi cu vremea secerişului sunt pe deplin de acord. A nega că pârga implică recolta iminentă înseamnă a nega semnificaţia primelor roade. Deci, cei care angajează argumentul „pârgei” împotriva naturii spirituale a învierii, de fapt întorc argumentul împotriva lor înșişi deoarece propriul lor argument ar cere ca învierea fizică să fi fost iminentă în primul secol! Iar acei care folosesc argumentul nu cred acest lucru. Cei care susţin obiecţia nu înţeleg alte două puncte critice.

În primul rând, învierea fizică a lui Isus a fost un semn, Mat. 12: 39-40; Ioan 20: 30-31, iar un semn niciodată nu se reprezintă pe sine! Pentru a ilustra ceea ce am zis gândiţi-vă la minunile lui Isus. Schimbarea apei în vin nu a însemnat un viitor eveniment de facere a vinului. Io. 2. Când Isus a hrănit pe cei 5000 şi a spus că El este pâinea vieţii acest lucru nu însemna că El este pâine fizică. Când Isus a umblat pe ape acest lucru nu a însemnat o viitoare umblare pe ape pentru toţi credincioşii. Nici un miracol de-a lui Isus nu a semnificat un eveniment viitor similar cu miracolul. Ele au semnificat realităţi spirituale. Vezi în mod special Marcu 2: 1-12, unde Isus în mod specific a spus că miracolele erau un semn al realităţilor spirituale. De ce atunci se susţine că trebuie să fie o înviere fizică deoarece Isus a fost înviat fizic din moarte? Învierea Lui ca şi alte minuni pe care le-a făcut, au semnificat divinitatea Lui şi realităţi spirituale. În al doilea rând, Romani 6 identifică ce fel de moarte şi înviere a experimentat Isus, lucruri care trebuie căutate şi dorite de credincioşi. Deja am văzut asemănarea spirituală în a fi uniţi în moartea lui Christos, vers. 3-5. Observaţi acum vers. 8-10: „Acum, dacă am murit împreună cu Christos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât ştim că Christosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.”

Vă rog să observaţi că Pavel vorbeşte despre moartea creştinilor la timpul trecut. Ce fel de moarte au experimentat ei deja? Nu poate să fie fizică! Dar exista o viaţă viitoare în concordanţă cu natura acelei morţi. Dacă moartea din trecut era spirituală, viaţa viitoare era tot spirituală! Iar această viaţă viitoare avea să „copieze” învierea lui Isus. Dar care este accentul apostolului când vorbeşte despre moartea şi viaţa lui Isus? Observaţi atenţi: „El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.” Isus a experimentat moartea (produsă de păcat) pentru noi oamenii, 1.Pet. 2: 24; Tatăl Şi-a întors spatele de la El, Mat. 27: 46 deoarece „El a fost făcut păcat pentru noi” 2.Cor. 5: 21. Când a murit fizic El s-a dus în Hades, despărţit de Tatăl Său, Fpt. 2: 31. Dar pentru că El personal era fără păcat, Hades-ul nu L-a putut ţinea, Fpt. 2: 24. El a înviat fizic pentru a face cunoscut triumful Său asupra Hades-ului separării de Tatăl. Noi nu am fi ştiut despre victoria lui Isus asupra morţii (spirituale, produsă de păcat) dacă nu era acea înviere fizică! Acea înviere era dovada pozitivă a indentităţii şi biruinţei lui Isus, Rom. 1: 4. Când Pavel vorbeşte despre participarea credinciosului la învierea lui Isus, el se concentrează asupra morţii produse de păcat şi a învierii la viaţă cu Tatăl. Aceasta în mod evident nu este fizică, ci spirituală! Cei care obiectează eşuează să observe că Pavel nu spune că credinciosul trebuie să participe doar la învierea lui Isus, el face extrem de clar că credinciosul participă şi la asemănarea morţii lui Isus. Rom. 6:5 „În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.” Dacă pentru a egala învierea lui Isus se cere înviere fizică de ce nu este nevoie şi de moarte fizică asemănătoare cu a Lui pentru a egala moartea Lui???? Trebuie credinciosul să fie crucificat ca şi El, bătut şi condamnat pe nedrept? Iar dacă credinciosul nu moare în adevărata asemănare a morţii fizice, înseamnă oare aceasta că el nu va fi înviat într-o înviere asemănătoare cu a Lui? Pavel este categoric în Romani, Filipeni, Coloseni etc., că ei participau în asemănarea morţii lui Christos! În Rom. 6 el a spus că ei au fost „botezați în moartea Lui” vers. 3; ei au fost făcuţi UNA cu El „printr-o moarte asemănătoare cu a Lui” vers. 5; ei au murit cu Christos, vers. 8. Dar este incontestabil de adevărat că „asemănarea cu moartea Sa” pe care au experimentat-o nu era moarte fizică! Dacă învierea fizică a lui Isus cere o înviere fizică, nu cere aceasta ca Romanii cărora le scria Pavel să mai moară încă odată? În Rom. 6 apostolul spune că ei deja au murit, vers. 8; în 1Cor. 15 ei deja au purtat imaginea (chipul) celui pământesc, adică moartea, vers. 49; în Coloseni 3 ei deja au murit vers. 3; în 2.Tim. 2 ei deja au murit, vers. 11; În fiecare din aceste texte moartea deja avusese loc iar învierea viitoare trebuia să biruiască ACEA moarte prezentă. În mod evident moartea pe care au experimentat-o nu este moarte fizică! Dacă învierea viitoare avea să învingă moartea, trebuiau ei să mai moară odată, - şi de o moarte diferită? De câte morţi, spune Pavel, că ar trebui cineva să aibă parte ca să poată participa la învierea lui Isus? Dacă învierea viitoare din aceste pasaje este de o natură diferită de a morţii de care au murit, de ce vede Pavel o legătură atât directă? De ce nu le-a spus că deşi ei deja au murit, această moarte nu era moartea de care ei aveau să fie eliberaţi de viitoarea înviere? Şi dacă viitoarea înviere din aceste pasaje nu îi scapă de moartea pe care ei deja au experimentat-o, nu înseamnă aceasta că ei vor fi înviaţi fizic şi nu spiritual? A spus Pavel că cineva trebuia să moară de două ori; odată spiritual împreună cu Christos şi apoi fizic asemenea Lui? Unde sugerează apostolul inspirat o astfel de chestie în text? Răspunsul este simplu: Nicăieri! Apostolul vorbeşte de o moarte şi o înviere!

În final, apelarea la învierea fizică pe baza faptului că Isus a fost „primul rod dintre cei morţi” cere de fapt ca învierea fizică să fi început deja! Noul Testament este categoric când afirmă că fraţii din primul secol formau „biserica celor întâi născuţi” Evr. 12: 22-24. Christos ne-a născut „ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui” Ic. 1: 18. Pavel a spus că Isus este „întâiul născut dintre mai mulţi fraţi” Rom. 8: 29. Ei s-au unit cu Christos în moartea Sa, Rom. 6. Este clar prin urmare că statutul de întâi născut nu se referea la învierea din moarte fizică. Ei s-au unit cu Christos murind faţă de păcat şi înviind la viaţă cu Tatăl. Dar dacă argumentul „întâilor născuţi” trebuie să se refere la moartea şi învierea fizică, aceasta înseamnă că întreaga biserică primară a fost înviată fizic din moment ce ea s-a unit cu Christos în moartea şi învierea Sa şi au devenit pârga! Obiecţia că credinciosul trebuie să fie înviat asemenea lui Isus, era adevărată dacă înţelegem că ea se referă la moartea lui Isus faţă de păcat şi învierea la viaţă cu Tatăl. Dar dacă obiecţia se referă la înviere fizică acest lucru este greşit, aşa cum arată Pavel.