IMPORTANȚA CĂDERII IERUSALIMULUI

Updated: Aug 8

Importanța Căderii Ierusalimului

original text

Max. R. King

trad. Iosif Dragomir

Argumentul local. Pustiirea Ierusalimului din AD 70 este respinsă ca fiind „ziua aceea” (ziua lui Christos v. 36), pe baza presupunerii că distrugerea Ierusalimului a fost un eveniment local, în timp ce întoarcerea lui Christos este un eveniment mondial. Se pune adesea întrebarea (în batjocură), „Cum ar putea distrugerea unei cetăți din Iudeea să prezinte vreun interes pentru Neamurile care locuiau în afara Palestinei?” Conceptul acesta se bazează pe o perspectivă fizică și foarte îngustă privitoare la încheierea (sfârșitul) lui Israel, de fapt o perspectivă unilaterală. „Ziua Domnului” din Discursul lui Isus de pe Muntele Măslinilor are un sens mai larg decât distrugerea exterioară, vizibilă a Ierusalimului.

Referitor la necazul care avea să preceadă distrugerea, Isus a spus „Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor” (Matei 24: 8). Sensul „durerilor” este durerile nașterii, și deschide o perspectivă mult mai largă asupra semnificației acelui eveniment, care din nefericire este neglijat de către comentatori. Lenski spune referitor la vers. 8, „Acestea sunt doar preludiul, un început al durerilor nașterii. Dureri mult mai mari vor veni înainte ca noul veac ceresc să ia naștere. Isus adoptă termenul care a fost folosit de către Rabini pentru a descrie durerile și suferințele care, ziceau ei, trebuie să preceadă venirea lui Mesia: cheble hammashiah, dolores Messiae. Toate aceste necazuri vor da naștere noii ere. Isus arată aici că aceste „dureri ale nașterii” aparțin de a doua Sa venire și de judecată.”

Lenski vede împlinirea acestui verset la sfârșitul erei Creștine, dar dacă comentariile lui legate de „durerile nașterii” sunt așezate în cadrul biblic al istoriei, atunci pieirea exterioară a Iudaismului Vechiului Testament din AD 70 va fi văzută ca sosirea deplină a veacului ceresc. Acele necazuri care aveau să fie experimentate de către ucenicii lui Isus (Ioan 16), erau durerile nașterii noului veac în care a fost împlinit viitorul promis lui Israel. În timp ce „omul de afară” pierea, „omul dinăuntru” se înnoia, până când această dublă acțiune a fost consumată (încheiată) simultan.

Nașterea veacului ceresc (adică venirea noului Ierusalim, venirea noului cer și pământ, Apoc. 21), nu a fost un eveniment local! În Christos particularismul Iudaic al vechiului veac a fost universalizat în noul veac al împlinirii! Împlinirea completă a Iudaismului interior a fost cealaltă fațetă a distrugerii Israelului istoric în AD 70. A scăpa de „mânia lui Dumnezeu” și să „aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului,” a însemnat mult mai mult decât a fugi de distrugerea fizică care a venit peste Ierusalim și Iudeea. Isus a spus că „ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului” (Luca 21: 35). Căderea Ierusalimului a fost un eveniment de proporții globale fiindcă a constituit mărturia invincibilă a validității a ceea ce a fost contestat atât de vehement și care la vremea aceea a acoperit întreg pământul, anume, evanghelia fără preceptele Legii, a lui Isus Christos. Creștinismul a fost prin intenție divină rodul și împlinirea Iudaismului. Iudaismul Vechiului Testament a fost leagănul Creștinismului Noului Testament, însă nu avea să-i fie și mormântul. Timpul și vremea pentru ruperea legăturilor cu Iudaismul exterior era în puterea lui Dumnezeu nu a omului. Dacă Dumnezeu ar fi considerat ca Rusaliile să fie momentul potrivit pentru încheiere, pieirea Israelului istoric ar fi avut loc atunci. Dar există o vreme și un timp pentru tot ce face Dumnezeu.

Extraordinarul impact al acelui eveniment schimbător de veacuri nu poate fi localizat în perspectiva afirmațiilor evangheliei care a fost predicată ca adevărata împlinire a „nădejdii lui Israel.” Chestiunea esențială care a fost stabilită în AD 70 pentru totdeauna, a fost, nu dacă evanghelia este o religie validă alături de istoricul Israel, ci că credința Creștină a fost una și singura credință a lui Israel. A fost ea adevărata împlinire a promisiunilor făcute lui Israel? Pavel niciodată nu a predicat pe Christos crucificat ca o altă speranță, ci NĂDEJDEA lui Israel. Aceasta a fost cauza conflictului din vremea post-Cruce dintre Israel și evanghelie, și el a făcut ca împlinirea Discursului profetic al lui Isus să fie o chestiune de mare îngrijorare atât pentru Iudei cât și pentru Neamuri de pretutindeni. Dacă pretențiile (afirmațiile) Iudeilor plini de râvnă pentru Lege (dintre care mulți erau creștini, Fapte 21: 20), ar fi fost valide, atunci evanghelizarea Neamurilor era pură erezie; bisericile pauline s-ar fi dovedit a fi cei lepădați (2Corinteni 13: 5-8). Din acest punct de vedere este imposibil să înțelegi efectul pe care l-a avut înfrângerea națiunii Iudaice asupra bisericilor dintre Neamuri, să nu mai vorbim de creștinii Iudei care nu se grăbeau să rupă legătura cu sinagoga. Întro manieră foarte puternică „Domnul care vine” a întărit legământul cu mulți în „ziua și ceasul” de pe urmă al transformării lui Israel.

Când toate aspectele perioadei de misiune post-Cruce sunt luate în considerare, semnificația holocaustului din AD 70 va fi văzută implicând mai mult decât distrugerea locală a unei „cetăți necredincioase …prin mâna unei armate păgâne sub comanda unui general păgân …” după cum se exprima un scriitor a cărui hermeneutică duală îl obligă să micșoreze semnificația căderii Ierusalimului și să mute „sfârșitul veacului” și „venirea lui Christos” la pretinsul sfârșit al erei Creștine.

Scriind despre Căderea Ierusalimului, S.G. F. Brandon comenta, „Importanța evidentă a acestui eveniment pentru Creștinism a fost subiectul investigației noastre, iar concluzia a fost că acea importanță constă în semnificația istorică profundă pentru înțelegerea naturii originii lui Christos. Într-adevăr, nu este o exagerare să spui că Creștinismul a fost într-un sens renăscut ca rezultat al catastrofei din AD 70 … în nimicirea statului Iudaic vechile burdufuri de vin s-au spart și au pierit, dând voie vinului nou să curgă liber și să ajungă la maturitate în locuri mult mai potrivite cu geniul original al creatorului său. Astfel, putem concluziona că după experiențele Învierii, următorul eveniment crucial din viața Bisericii Creștine a fost înfrângerea națiunii Iudaice care a fost dramatic ilustrată în distrugerea cetății sale, Ierusalim în AD 70.”

Ironia protestului cum că dărâmarea Ierusalimului a fost prea local și prin urmare, prea neînsemnat ca să fie „ziua Domnului,” este văzută în faptul că chiar și după 2000 de ani este unul din evenimentele despre care se discută cel mai mult în Scriptură. Și există indicii ale unui interes crescând privind semnificația „zilei Domnului, acea mare şi înfricoşată.”

0 views0 comments

Recent Posts

See All

Ai zis că ai dubii în privinţa guvernării lumii de către Isus de la Ierusalim? Dacă dubiile tale se referă şi la o şedere fizică pe tronul fizic al lui David atunci ele sunt justificate. Îţi mai dau u

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!