VEGHEAȚI, FITI GATA!

Updated: Oct 23

Vegheaţi, fiţi gata!

Matei 24: 43- 51

original article

de David B. Curtis

trad. Iosif Dragomir

Acum că ne apropiem de finalul lui Mat. 24, Domnul dă ucenicilor o pildă pentru a accentua realitatea nevoii lor de a „veghea” în vederea venirii Sale. Reţineţi, Domnul vorbeşte aici cu ucenicii Săi, ei L-au întrebat despre: distrugerea Ierusalimului şi a templului, Parousia Sa şi sfârşitul veacului iudaic. Întrebarea lor era esenţialmente dublă; când se vor întâmpla aceste lucruri şi care vor fi semnele care le vor preceda?

Isus le-a dat câteva semne; El le-a spus că Evanghelia va fi vestită în toată lumea (v. 14), El le-a spus că vor vedea „urâciunea pustiirii” despre care a vorbit Daniel (v. 15), şi ei vor vedea colapsul cerului şi pământului Ierusalimului, deci sfârşitul veacului iudaic şi manifestarea Parousiei lui Christos. Isus le-a spus că toate aceste lucruri se vor întâmpla în generaţia lor. Mat. 24: 34 „Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.” O generaţie era aproximativ 40 de ani, astfel ei au ştiut că Domnul se va întoarce în timpul vieţii lor, dar ei nu au ştiut „ziua sau ceasul” aşa cum Isus le-a spus în: Mat. 24: 36 „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” Pentru că ei nu au ştiut ziua sau ceasul ei trebuiau să fie gata şi să vegheze.

Mat. 24: 42 „Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.” În lumina venirii Sale pentru judecată asupra Ierusalimului, Isus îşi avertizează ucenicii să „vegheze.” Îndemnul de a veghea nu ne este dat nouă creştinilor sec. 21 ci lor, creştinii primului secol. Trebuie să înţelegem acest lucru altfel nu vom înţelege niciodată ce spune Domnul aici.

Cuvântul „vegheaţi” este traducera grecescului gregoreuo şi înseamnă a sta treaz, a veghea, (lit. sau fig.) a fi vigilent. Este un imperativ prezent, însemnând a fi în mod constant în gardă. Ar fi avut sens ca Isus să-şi îndemne ucenicii să fie în „mod constant în gardă” pentru ceva ce nu avea să se întâmple în viitori 2000 de ani? Unii cred că da! Cook a spus, „Folosirea persoanei a doua nu implică în mod necesar, cum susţine Meyer, că Domnul Îşi descrie prezenţa pentru judecată ca venind în timpul vieţii ucenicilor. Ei la fel ca şi întreaga omenire, sunt ţinuţi în ignoranţă în ce priveşte ziua aceea; chiar această ignoranţă avea să fie baza vegherii lor: este atât datoria lor cât şi a tuturor oamenilor, să vegheze, indiferent dacă această zi este stabilită, în planul lui Dumnezeu, pentru timpul vieţii lor sau nu.”

Eu cred că a doua persoană sigur implică că El vorbea cu ucenicii Săi, dar nu este nevoie de o implicaţie, noi avem din belşug evidenţe clare că El urma să vină în timpul vieţii ucenicilor.

Mat. 16: 27-28 „Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în împărăţia Sa.” Domnul lor le-a spus că va veni în timpul vieţii lor, dar ei nu au ştiut ziua sau ceasul, aşa că ei (Creştinii primului secol) trebuiau tot timpul să vegheze. Din moment ce ştim că ziua a fost fixată pentru timpul vieţii lor, a fost acea generaţie şi numai aceea generaţie, care trebuia să vegheze. Ei trebuiau să vegheze pentru venirea Lui cu judecată asupra acelei rele cetăţi a Ierusalimului. Casa lui Israel avea să fie distrusă. Creştinii care au vegheat au putut să scape de judecata care a venit asupra cetăţii, fugind din ea, aşa cum i-a îndemnat Domnul lor.

Mat. 24: 15-18 „De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii” despre care a vorbit proorocul Daniel, „aşezată în locul sfânt” - cine citeşte să înţeleagă! - atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina.” Viaţa primilor Creştini era dependentă de vegherea lor. Ei trebuiau să vegheze cu privire la venirea Domnului pentru judecată asupra Israelului apostat. Înainte de a merge mai departe, daţi-mi voie să pun o întrebare, „Cine trebuia să vegheze?” Creştinii! Nu-i aşa că lor le vorbea Domnul?

Mat. 24: 43-44 „Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”

Comparaţia venirii lui Isus cu cea a unui hoţ în noapte, se găseşte în câteva locuri în Noul Testament. În timp ce privim la diferitele texte, vă rog să observaţi cui sunt ele adresate. Apostolul îndeamnă ca ei totdeauna să fie gata pentru venirea Domnului în vederea judecăţii, care va fi bruscă şi surprinzătoare.

1Tes. 5: 1-2 „Cât despre vremi şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentrucă voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.”

Cu cine vorbeşte el? „Fraţii sau Creştinii.” De unde ştiau ei aceste lucruri? Domnul lor le-a spus în discursul Lui de pe Muntele Măslinilor. Expresia „ziua Domnului” este luată din Vechiul Testament şi a fost folosită de multe ori ca referindu-se la judecarea şi distrugerea diferitelor naţiuni. De obicei înseamnă o vreme când Însuşi Dumnezeu a pedepsit sau judecat popoare prin intermediul armatelor altor popoare. Armatele invadatoare ale unei naţiuni au adus judecată şi distrugere asupra altor naţiuni, iar aceste vremi, fiecare au fost numite „Ziua Domnului” atunci când au fost anunţate de Domnul.

În timp ce diferitele referinţe la „ziua Domnului” din Vechiul Testament au vizat diverse naţiuni, referinţa din toate expresiile similare găsite în Noul Testament, este la „ziua Domnului” din AD 70, când naţiunea lui Israel a fost distrusă. Prin urmare, expresia „ziua Domnului” se referă la distrugerea Ierusalimului de către armatele Romane, iar Pavel aici spune că va „veni ca un hoţ, noaptea.” Comparând pasjul din Tesaloniceni cu cel din Matei 24, putem vedea că distrugerea Ierusalimului de către armatele Romane în AD 70 şi venirea Domnului sunt evenimente simultane

1 Tes. 5: 3-4 „Când vor zice: ,,Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întunerec, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.” Observaţi aici diferenţa între „voi” şi „ei.” Se spune „prăpădenie neaşteptată va veni peste ei” „ei nu vor scăpa” „dar voi fraţilor...” Isus este un hoţ în noapte doar pentru cei care nu veghează. Prin urmare Creştinii sunt îndemnaţi să vegheze. 1 Tes. 5: 6 „De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.” Petru foloseşte aceiaşi idee a venirii Domnului ca un hoţ.

2 Pet. 3: 10 „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.”

Deci Isus a folosit expresia, Pavel a folosit-o, Petru a folosit-o şi Ioan o foloseşte citându-L pe Isus.

Apo. 3: 3 „Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.” Observaţi ce spune Isus, El vine ca un hoţ dacă ei nu veghează.

Apo. 16: 15 ,,Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” Din nou Îl vedem pe Christos venind ca un hoţ, dar pentru cei ce veghează El va fi o binecuvântare. Ceea ce este comun în aceste pasaje, este ideea unei veniri subite şi neaşteptate şi în consecinţă, pericolul de a fi nepregătit de partea sfinţilor primului secol care au văzut promisiunea parousiei Sale împlinite. Un hoţ înseamnă cineva care ia bunuri, fără să fie violent, secret în linişte. Cuvântul original implică ideea unuia care fură prin efracţie sau prin violenţă la drumul mare. Isus le-a spus că va veni şi ei trebuiau să se aştepte şi să fie pregătiţi pentru venirea Sa. Dacă cineva cunoaşte timpul aproximativ la care un hoţ ar putea veni să-i spargă casa, el va lua măsuri de siguranţă şi se va pregăti.

Daţi-mi voie să ilustrez: când eram implicat în lucrarea cu tinerii, câţiva dintre adolescenţi au venit la mine acasă în toiul nopţii şi mi-au acoperit pomii cu hârtie igienică. Pe lângă aceasta, preţioşii micuţi îmi deranjau stiva de lemne de foc împrăştiind lemne în toată curtea. Aceste vizite scurte ale lor îmi luau ceva timp să fac ordine în curte. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori. Drept să spun, nu eram prea încântat de expresia dragostei lor. Într-o seară înaintea unui mare eveniment de tineret, am primit un telefon anonim prin care am fost anunţat că adolescenţii vor veni în noaptea respectivă să-mi „împodobească” casa. Am fost încântat! Am stat treaz toată noaptea în camera din faţă să-i aştept. De fiecare dată când auzeam o maşină mă uitam să văd dacă sunt ei. Am adormit de câteva ori dar mă trezeam la fiecare zgomot. Eram pregătit pentru venirea lor. Dar ei nu au mai venit. Dimineaţa următoare când au sosit adolescenţii, şi ne urcam în autobus, unul din ei m-a întrebat cu un zâmbet compătimitor, „Te-ai odihnit bine azi noapte?” Vă dați seama?

Ei bine, daţi-mi voie să spun că Domnul nu este ca acei copii. El nu le-a tras o farsă creştinilor din primul secol. El le-a spus să vegheze pentru că El avea să vină în timpul acelei generaţii şi să distrugă Ierusalimul şi să abolească sistemul Vechiului Legământ.

În vers. 44 Domnul le spune ucenicilor, „De aceea şi voi fiţi gata; (la fel ca un om care ştie că va veni hoţul şi este pregătit) pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi!”

Luc. 21: 34-36 „Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi ceice locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, cari se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.” Ei trebuiau tot timpul să vegheze şi să se roage ca să poată scăpa de judecata care avea să vină asupra Ierusalimului. Pentru ai face conştienţi de nevoia lor de veghere, Isus dă ucenicilor o pildă prin care contrastează diferenţa care va fi între cei care vor veghea şi cei care nu.

Mat. 24: 45-51 „Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale. Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: ,Stăpânul meu zăboveşte să vină!` Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă, şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Această pildă intensifică nevoia de a „veghea.” Contrastul este extrem! Robii credincioşi sunt binecuvântaţi şi puşi să administreze bunurile stăpânului. Cei care sunt necredincioşi sunt tăiaţi în două. Acesta este un contrast puternic!

Daţi-mi voie să spun un cuvânt despre pilde (sau parabole). O pildă este o scurtă povestire sau naraţiune extrasă din viaţa umană sau din natură, care se relaţionează la un eveniment real, dar conform cu viaţa, şi având de-a face cu ceva foarte familiar ascultătorilor, având ca scop prezentarea „unui” adevăr spiritual. Este o poveste pământească cu o semnificaţie cerească. Semnificaţia etimologică a cuvântului „parabolă” este „a pune alături” în scopul unei comparaţii. Intenţia învăţării parabolice este dată de Christos în Mat. 13: 11-17. În primul rând este o metodă de a-i învăţa pe ucenicii receptivi. Al doilea scop al învăţării parabolice a fost acela de a ascunde adevărul de cei nereceptivi şi deci a-i „ajuta” la împietrirea inimii lor ca urmare a răzvrătirii constante împotriva lui Dumnezeu. În cartea sa, Interpretarea Biblică Protestantă, Bernard Ramm spune, „Regula de aur a interpretării parabolice este – Determină acel adevăr central unic pe care parabola intenţionează să-l transmită. Practic toţi scriitorii care scriu pe această temă, o menţionează în mod accentuat. Dodd a spus, „Parabola tipică (caracteristică) prezintă un singur punct de comparaţie, detaliile ne fiind intenţionate a avea semnificaţie independentă.” Alţi au pus regula în felul următor, „Nu faceţi ca parabola să umble în patru labe.” Prin urmare, pe măsură ce studiem această parabolă, obiectivul nostru este să găsim mesajul central unic.

Ar trebui să fie limpede că această pildă este o amplificare a unui cuvânt pe care Domnul la dat ucenicilor Săi după ce a schiţat cursul evenimentelor. El le-a zis, „Vegheaţi!” Cuvântul este accentuat de-a lungul întregului pasaj. Este unica poruncă pe care Isus a dat-o celor care aşteaptă venirea Sa. Parabola ne spune ce înseamnă să veghezi. Ce a vrut Domnul să zică, ce a avut în minte, când a spus „Vegheaţi”? Domnul nu a dorit ca ei să stea acolo veşnic cu privirea pironită spre cer, ca o santinelă la datorie. El a vrut ca ei să trăiască o viaţă de credinţă faţă de poruncile Lui. Cuvântul „deci” indică o legătură cu versetele precedente; ca şi cum ar spune, „o astfel de pregătire implică credincioşie.” Veşnica prezentă anticipare a întoarcerii Sale avea scopul de a-i ţine credincioşi în mijlocul apostaziei care îi înconjura. Lang spune, „Vegherea este aici indicată în forma ei concretă, ca fidelitate faţă de chemare.”

În pilda de faţă avem un rob al cărui stăpân este plecat iar robul aşteaptă ca stăpânul să se întoarcă. Stăpânul a numit câţiva robi şi le-a dat responsabilităţi pentru timpul absenţei Sale. Singura activitate menţionată, este cea de a da hrană slugilor. Aceşti robi au sarcina primară şi importantă de a da hrană slugilor la vremea potrivită. Acesta era atunci primul lucru esenţial în veghere. Vegherea includea a da şi a primi hrană din cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru este cel mai evident în pildă, nu-i aşa? Ceata slugilor trebuia hrănită cu cuvântul lui Dumnezeu altfel, din ignoranţă, se vor întoarce înapoi la Iudaism şi prin urmare vor fi distruşi la căderea acestuia. Acest lucru este esenţial, de bază. Dacă nu vor mânca nu vor supravieţui, vor pieri. Nu pot face altceva decât să-şi asigure sănătatea şi puterea prin a mânca. A hrăni turma lui Dumnezeu a fost responsabilitatea principală a conducătorilor bisericiilor.

Io. 21: 15-17 „După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?`` ,,Da, Doamne``, I-a răspuns Petru, ,,ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: ,,Paşte mieluşeii Mei.” I-a zis a doua oară: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” ,,Da Doamne,” I-a răspuns Petru, ,,ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: ,,Paşte oiţele Mele.”A treia oară i-a zis Isus: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: ,,Mă iubeşti?” Şi I-a răspuns: ,,Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: ,,Paşte oile Mele!”

Fpt. 20: 28 „Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuş sângele Său.”

1Cor. 4:1-2 „Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.” În măsura în care biserica primară era învăţată adevărul Noului Legământ, ea era protejată de apostazie. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. Este dezvăluirea realităţii. Este descoperirea felului în care stau lucrurile cu adevărat. Deci, dacă vrei să trăieşti, trebuie să şti ce este viaţa, să şti cum stau lucrurile în realitate. De aceea cuvântul adevărului este de asemenea şi hrană. În multe locuri din Scriptură el este numit astfel. În prima sa epistolă Petru ne îndeamnă: 1Pet. 2: 2 „şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire.” Cuvântul lui Dumnezeu are o calitate anume, exact ca laptele pentru nou-născuţi: hrăneşte şi dă viaţă. În alt loc se vorbeşte de hrana tare a cuvântului.

Evr. 5: 12-14 „În adevăr, voi cari de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăş trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obicinuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.” El, cuvântul atinge toate sferele. Niciodată nu vei înţelege viaţa dacă nu înţelegi cuvântul lui Dumnezeu. Pavel i-a spus lui Timotei că pentru a preveni apostazia el trebuia să fie cu luare aminte la Cuvânt. 1Tim. 4:1 „Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.”

1 Tim. 4: 13-16 „Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, şi la învăţătura pe care o dai altora. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin proorocie, cu punerea mânilor de către ceata presbiterilor (Sau: bătrâni.). Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentruca înaintarea ta să fie văzută de toţi. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.”

Timotei avea să se mântuiască pe sine şi pe cei care îl ascultau, de la apostazie, continuând, stăruind în Cuvântul lui Dumnezeu. Robii credincioşi sunt cei care erau implicaţi în răspândirea adevărului Scripturii.

Observaţi că robii credincioşi sunt binecuvântaţi. Datorită credincioşiei, ei sunt puşi peste averile stăpânului. Principiul acesta licăreşte din viaţa multor sfinţi ai Vechiului Testament. Iosif este un astfel de exemplu. Gen. 39: 4 „Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai mare peste casa lui, şi i-a încredinţat tot ce avea.” Nu doar Iosif, ci şi David, Daniel şi Estera au devenit mai mult decât supuşi sub stăpânitorii lor.

Această pildă a fost spusă ucenicilor cu privire la venirea Domnului, dar se aplică şi la noi astăzi prin faptul că Dumnezeu ne cheamă şi pe noi să fim credincioşi iar credincioşia vine prin cercetarea Cuvântului Său. Adevărul, că Dumnezeu răsplăteşte o slujire făcută cu credincioşie, se aplică şi la noi. Pe măsură ce petrecem timp cu Cuvântul Său, noi suntem întăriţi în credinţa noastră, şi prin urmare răsplătiţi de Domnul nostru. În contrast cu robul credincios este unul necredincios.

Mat. 24: 48-51 „Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: ,Stăpânul meu zăboveşte să vină!` Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă, şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” Observaţi că robul rău spune: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!” Apoi robul acela începe să-şi „bată tovarăşii de slujbă şi să „mănânce şi să bea cu beţivii.” Dar spre surprinderea acelui „rob rău” stăpânul s-a întors când robul nu se aştepta.

Stăpânul nu s-a întors să taie în bucăţi pe rudele robului din generaţiile viitoare. El l-a tăiat pe acel rob în bucăţi. Robul rău era în viaţă când a plecat stăpânul şi era în viaţă când s-a întors. În acest context „zăbovirea” trebuie comparată şi măsurată în raport cu viaţa unui om. În context, doi ani ar fi putut fi o perioadă lungă dacă stăpânul de obicei se întorcea după şase luni. Nu este greu de imaginat că trecerea timpului, decadă după decadă, i-ar fi putut determina pe unii să se îndoiască de caracterul demn de încredere al profeţiei, mai ales că generaţia avută în vedere se apropia de sfârşit. Evenimentele înfricoşătoare de la AD 70 i-a redus la tăcere pe cei care credeau că zăbovirea va continua. (vezi 2.Petru 3:3-4). Acest rob necredincios nu şi-a îndeplinit sarcina de a hrăni familia lui Dumnezeu. Domnul ne spune ce se întâmplă. Robul începe să-şi bată camarazii. Se lasă târât de pofte la extrem, mănâncă şi bea cu beţivii. Când stăpânul se întoarce, constată că acel om nu şi-a îndeplinit sarcina principală şi îl taie în două. Acesta este un contrast total în comparaţie cu binecuvântarea primită de robul credincios. Unul a fost gata, a fost credincios şi a vegheat. Celălalt n-a fost gata, a fost necredincios şi n-a vegheat.

Cine este acest rob necredincios?

Mulţi spun că el reprezintă necredincioşii şi pedeapsa lor în iad. Dar oare se potriveşte contextului? Cui i s-a spus să vegheze? Li s-a spus necredincioşilor să vegheze? Nu, credincioşilor li s-a spus să vegheze în vederea venirii Lui! În Matei 24 ştim că Isus vorbeşte cu ucenicii. Observaţi însă ce adaugă Luca.

Luc. 12: 39 „Să ştiţi bine că, dacă ar şti stăpânul casei la ce ceas va veni hoţul, ar veghea, şi n-ar lăsa să-i spargă casa. Şi voi dar fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” ,,Doamne``, I-a zis Petru, ,,pentru noi spui pilda aceasta sau pentru toţi?” Domnul nu-i răspunde de fapt, El continuă şi prezintă tocmai pilda, pe care o analizăm din Matei, dar Marcu spune:

Mc. 13: 33-37 „Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi când va veni vremea aceea. Se va întâmpla ca şi cu un om plecat într-altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui, şi porunceşte portarului să vegheze. Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!” Observăm că Isus se adresează tuturor credincioşilor când spune, „vegheaţi!” El îi avertizează să nu fie găsiţi dormind, ci veghind. Ideea dormitului nu trebuie luată literal. Cred că este ideea somnului moral; a nu fi credincios Cuvântului lui Dumnezeu. Această idee se poate găsi în multe locuri din Noul Testament.

Ef. 5: 1-3 „Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi. Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi ,,ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros,” lui Dumnezeu. Curvia, sau orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.” Aici, Pavel îi îndeamnă pe credincioşi să umble în dragoste. „A umbla” vorbeşte despre conduita lor. Ei trebuie să renunţe la păcat şi să umble în neprihănire. Trebuie să facă astfel deoarece sunt lumină şi trebuie să trăiască ca fii ai luminii.

Ef. 5: 8 „Odinioară eraţi întunerec; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.” Ei sunt lumină! Aceasta este poziţia lor, identitatea lor. Datorită a ceea ce sunt, ei trebuie să umble ca şi copii ai luminii. Aceasta trebuie să fie practica lor.

Ef. 5: 14-17 „De aceea zice: ,,Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.” Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” Cuvântul grecesc folosit aici este katheudo, a te aşeza să te odihneşti, (prin implic.) a adormi, (lit. sau fig.). Este acelaşi cuvânt folosit în Marcu. Aceasta este o chemare, pentru credincioşi la „a veghea,” a se trezi din somn. El vorbeşte despre conduita lor. Ei trebuie să se trezească şi să fie atenţi cum umblă, referindu-se la viaţa lor practică. Observaţi de asemenea:

1 Tes. 5: 1-5 „Cât despre vremi şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentrucă voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: ,,Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întunerec, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunerecului.” Din nou, el afirmă identitatea lor, poziţia lor, ei sunt fii ai luminii; şi de aceea ei trebuie să stea treji.

1 Tes. 5: 6 „De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.” „De aceea,” pentru ceea ce sunteţi. Cuvântul „dormim” aici este katheudo şi cuvântul „veghem” este gregoreuo. Sunt aceleaşi cuvinte pe care le-a folosit Domnul în pilda robului necredincios. Creştinii sunt cei care nu au voie să doarmă.

1 Tes. 5: 7-9 „Căci cei ce dorm, dorm noaptea; şi cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, cari suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mântuirii. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos.” Cuvântul pedeapsă aici, nu se referă la iad, ci la distrugerea Ierusalimului de care pot scăpa dacă veghează.

Apo. 3: 3 „Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.” Nevegherea putea conduce la apostazie şi întoarcerea la iudaism, fapt care avea drept urmare soarta vechiului Legământ, adică pedeapsa prezisă.

Să ne întoarcem la textul nostru să vedem ce se întâmplă cu robul necredincios. Mat. 24: 51 „îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” Este tăiat în două – aceasta este pedeapsă fizică. Nu spune că este un făţarnic ci că are parte de aceeaşi soartă, pedeapsa. Mulţi văd în plânsul şi scrâşnirea dinţilor ca pe o referire la iad. Eu cred că este o imagine a durerii şi chinului experimentat în timpul Războiului Iudaic din AD 70. În versiunea sa, a pildei robului necredincios, Luca îi prezintă pe Isus spunând: Luc. 12: 49 „Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!” Focul pe care Domnul l-a aprins este pe pământ! El se referă la judecata adusă prin mâna Romanilor. De fiecare dată când a fost folosită expresia „plânsul şi scrâşnirea dinţilor”, ea este folosită în legătură cu Israel şi pedeapsa lor pentru respingerea lui Mesia. Cetatea lor a fost arsă şi distrusă pentru totdeauna.

Mat. 6: 12 „Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunerecul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Mat. 22: 13 „Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: ,Legaţi-i mânile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunerecul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Mat. 24: 51 „îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Mat. 25: 30 „Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunerecul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Luc. 13: 28 „Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov, şi pe toţi proorocii în împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară.”

În această secţiune finală, Isus accentuează din nou nevoia lor de a veghea şi de a fi gata pentru venirea Sa. Când vor vedea semnele apropiindu-se vor trebui să fugă. El îi avertizează că dacă se vor întoarce înapoi la sistemul decadent al Vechiului Legământ, vor suferi cumplit. „Amintiţi-vă de nevasta lui Lot” (Luc. 17: 32). El va veni în timpul vieţii lor şi va aduce judecata asupra Ierusalimului. Dacă vor fi credincioşi şi vor veghea, ei vor scăpa.

Toate acestea scot în relief importanţa hrăniri cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cunoaşterea acestuia. Aceasta este întreaga greutate a pildei, aceasta vrea Domnul nostru să sublinieze. Ce realizează cuvântul lui Dumnezeu de-l face absolut, esenţialmente necesar? Cuvântul lui Dumnezeu îl descpoeră pe Isus ca mântuitor al tuturor celor care îşi pun încrederea în El. Prin urmare el întăreşte şi înviorează duhul nostru. Acesta este scopul principal. Chiar dacă nu mai face nimic altceva, şi-a îndeplinit scopul major. Nu este ca să ne dea în primul rând informaţii; este să ne ajute să cunoaştem o persoană, Domnul Isus Christos. Ceea ce ne spune Fiul, este revelaţia ultimă a vieţii. A vedea pe Fiul prin intermediul Cuvântului, înseamnă a-ţi găsi inima atrasă spre această extraordinară personalitate, acest măreţ, curat Fiu al lui Dumnezeu în toată splendoarea Măreţiei Sale. Acesta este scopul principal al Scripturii. Când o citeşti, citeşte-o în acest scop. Citeşte-o ca să-L găseşti pe Christos, pentru că El este pe fiecare pagină a Vechiului şi Noului Testament. În Biblie este vorba despre Isus Christos.

0 views0 comments

Recent Posts

See All

Don K. Preston Ce înseamnă „iminent”? O privire de aproape Pretenția cum că orice eveniment profetic care intervine elimină conceptul de iminență este falsă. Ice afirmă că 14 versete din Noul Testamen

Don K. Preston Ce înseamnă „iminent”? - partea I. Deși Ice, MacArthur, etc., toți admit că scriitorii Noului Testament exprimă un sens al apropierii pe care nu-l găsim în scrierile Vechiului Testament

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!