Trăim noi în Zilele din urmă?

Don K. Preston

Trăirea în zilele din urmă: Prezent sau trecut?

Semnificația faptului că scriitorii Noului Testament susțin că ei au trăit în zilele din urmă profețite de către vechii profeți nu poate fi supra-accentuată, fiindcă ea obiectivizează afirmațiile de apropiere ale sfârșitului. Dacă ei cu adevărat au trăit în zilele din urmă după cum spun, atunci sfârșitul într-adevăr a fost aproape, și nu în vreun sens oarecare elastic, „iminent dar nu aproape.” Afirmațiile lor conform cărora zilele din urmă au sosit sunt distructive pentru perspectivele viitoriste care susțin o viitoare perioadă a zilelor din urmă.

Contrar lui Ice (Prophecy, 9 +) și a altor mileniști care susțin că Scriptura vorbește despre două perioade de zile din urmă, adică, zilele din urmă ale lui Israel care sunt încă în viitor, și zilele din urmă ale Erei Creștine care și ele sunt iminente, Scriptura vorbește doar de o singură perioadă a zilelor din urmă.[1] Mai mult, scriitorii Noului Testament pretind că acele zile au sosit.

În Fapte 2: 16 și cont., Petru citează profeția extrem de importantă din Ioel 2: 28, referitoare la revărsarea Duhului în zilele din urmă, și categoric spune: „Aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel” (accentuarea mea). Pentecost pretinde,

„Este mai bine să înțelegem că Petru nu prezintă experiența din fața lor ca fiind împlinirea profeției lui Ioel și astfel ei să se considere a fi în împărăție, ci mai degrabă Petru citează profeția lui Ioel pentru a demonstra faptul, pe care Israel îl cunoștea din Scriptură, că o astfel de experiență de umplere cu Duhul era posibilă.”[2]

MacArthur spune că Petru, „Probabil s-a referit doar la faptul că Rusaliile au fost o pre-vizualizare a revărsării din Ziua Domnului” (1999, 228). Ice susține că Ioel 2 a fost, „parțial împlinit în ziua de Rusalii” (Prophecy, 137), dar va fi de fapt împlinită în timpul perioadei Necazului. (Prophecy, 194).[3] În final, Jeffrey comentând asupra evenimentelor de la Rusalii spune, „Împuternicirea supranaturală a Duhului a fost doar o anticipare, pregustare a viitoarei Împărății de o mie de ani.”

„Aceasta este ceea ce a fost spus prin prorocul Ioel” nu însemnă „Aceasta nu este ceea a fost spus de către Ioel”! Ori Petru a avut dreptate și mileniști greșesc, sau mileniștii au dreptate și Petru a greșit” Nu există cale de mijloc. Problema este că Petru nu a spus ceea ce spun mileniști că a spus. Ceea ce el a spus este devastator pentru paradigma milenistă. Petru, prin inspirație a afirmat că zilele din urmă profețite de către profeți au fost prezente în primul secol. Cuvintele lui Petru nu puteau fi mai clare: „aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel.” El nu a spus, „aceasta este ceea ce va fi.” El nu a spus „aceasta este o pregustare a împlinirii.” Nici nu a spus că revărsarea Duhului în acea zi a fost doar o împlinire parțială a unei viitoare împliniri complete a lui Ioel. El nu a spus „Aproape nimic din ceea ce vedeți nu a fost prezis de către Ioel.”

Dilema milenistă este acută. Petru a spus, „Aceasta este ceea ce a fost spus prin prorocul Ioel”, iar mileniștii ne spun ce ar fi vrut el să spună, sau ce înseamnă de fapt ceea ce el a spus: „Aceasta nu este cea ce a fost spus prin prorocul Ioel, ci este o pregustare a ceea ce el a prezis.” Dacă Petru a dorit să spună că Ioel într-adevăr s-a împlinit acea zi, au comunicat cuvintele lui eficient acea idee? Ce anume există în text care să indice că de fapt nu se împlinea ceea ce a profețit Ioel?

Clar că Ziua Domnului nu a avut loc la Rusalii. MacArthur oferă acest fapt ca dovadă că Rusaliile nu puteau fi împlinirea lui Ioel. Dar, Ioel nu a spus că revărsarea Duhului avea să aibă loc în Ziua Domnului, el a spus că va avea loc ca un semn al Zilei Domnului și va avea loc înainte de Ziua cea mare și înfricoșată/strălucită a Domnului!

Petru nu doar afirmă, în Fapte 2, că zilele din urmă au sosit în primul secol, el a repetat aceasta în Fapte 3. El a spus că toți profeții de la Samuel încoace, au „vestit și au vorbit despre zilele acestea.” (Fapte 3: 24).

Vă rog să țineți minte că mileniștii nu cred că Era Bisericii a fost prezisă de către profeții Vechiului Testament. Pentecost, comentând asupra pasajului din Coloseni 1: 24 spune,

„În acest pasaj apostolul Pavel foarte clar numește programul divin dezvoltat în biserică o taină, ceva ce nu a fost descoperit înainte, și prin urmare necunoscut, dar acum este făcut cunoscut de către Dumnezeu. [...] Acest concept trebuie să rămână în picioare cum că această întreagă eră cu programul ei nu a fost descoperit în Vechiul Testament, ci constituie un nou program și o nouă linie de revelații în această eră prezentă ... s-a ilustrat cum această întreagă eră a existat în mintea lui Dumnezeu fără să fie descoperit în Vechiul Testament.” (1980, 134-136).

Desigur că este o contradicție majoră în literatura milenistă. În Charting the End Times (n.trad. Schițând Vremea din urmă), Tim LaHaye și Ice insistă că Isaia 61 este, „o referire la Era Bisericii, adesea numită epoca harului (p. 30). Deci, Pentecost spune că biserica a fost necunoscută în Vechiul Testament și LaHaye și Ice spun că Isaia a prezis Era Bisericii. De fapt, Ice și LaHaye nu cred că biserica a fost prezisă de către profeții Vechiului Testament: „Biserica a fost o taină nedescoperită în Vechiul Testament (Charting, 48). Afirmația din Charting este pur și simplu o altă contradicție, printre multe altele, din sistemul lor.

Totuși, a sugera că biserica sau programul bisericii nu a fost profețit de către profeții Vechiului Testament prezintă câtva probleme descurajatoare pentru perspectiva milenistă cu privire la zilele din urmă.

Dacă Vechiul Testament nu a prezis niciodată Era Bisericii, atunci în mod evident, Vechiul Testament nu a prezis „zilele din urmă” ale Erei Creștine. De fapt, ni se spune că profețiile Vechiului Testament cu privire la zilele din urmă trebuie să se refere exclusiv la zilele din urmă ale lui Israel. Acest lucru poate însemna un singur lucru. Când scriitorii Noului Testament au afirmat că zilele din urmă prezise de către scriitorii Vechiului Testament au fost prezente, ei trebuie că s-au referit la zilele Dacă Vechiul Testament nu a prezis Era Bisericii, atunci cu siguranță nu a prezis nici „zilele din urmă” ale Erei Bisericii! din urmă ale lui Israel.

Dacă zilele din urmă ale lui Israel au fost prezente primul secol, după Cruce, atunci ceasul celor 70 de săptămâni nu a fost oprit. Numărătoarea inversă a lui Dumnezeu nu a fost suspendată. Înseamnă că vremea împlinirii a fost într-adevăr în primul secol, după cum au afirmat în mod constant scriitorii Noului Testament. Declarația categorică a lui Petru cum că zilele din urmă prezise de către Ioel și de toți ceilalți profeți, au fot prezente în timpul zilelor lui, este dovadă la prima vedere că teoria milenistă a amânării, și extinderea zilelor din urmă în viitor este deplasată.

Evrei 9: 26 dă de asemenea o lovitură paralizantă ideii că zilele din urmă sunt încă în viitor, și că afirmațiile temporale de iminență trebuie transferate unei încă viitoare perioade. Scriitorul spune că Isus s-a „la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată (hapax epi sunteleia ton aionon) ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.” Întrebarea este: la sfârșitul cărui veac s-a arătat Isus? El sigur nu s-a arătat la sfârșitul Erei Creștine! Și, mileniștii insistă că El nu s-a arătat la sfârșitul veacului Iudaic, fiindcă acesta se presupune este încă în viitor. Deci, care veac era în zilele lui din urmă când s-a arătat Isus?

Isus s-a născut/arătat sub Lege (Gal. 4: 4), la împlinirea vremii. El prin urmare s-a arătat în zilele din urmă ale veacului Legii, zilele din urmă ale lui Israel. Dar, dacă Isus s-a arătat la sfârșitul veacului Iudaic, atunci pretenția mileniștilor cum că zilele din urmă ale lui Israel sunt încă în viitor este falsă. Afară de cazul în care cineva poate identifica un alt veac, altul decât veacul Iudaic, sau Era Creștină, care a fost în ultimele lui zile în primul secol, adevărul irefutabil este că zilele din urmă ale lui Israel au fost în primul secol, și nu sunt în viitor.

Mai sunt și alte pasaje care dovedesc că zilele din urmă ale lui Israel au fost de fapt prezente în primul secol. Cel mai bine este să examinăm una din predicțiile pivot referitoare la zilele din urmă ale lui Israel din Vechiului Testament, și anume Deuteronom 32.

Introducerea acestui capitol ne spune că în zilele din urmă ale lui Israel, acesta se va „strica” (Deut. 31: 29) și textul însuși ne informează că este vorba despre „ultimul sfârșit” (Deut. 32: 20, 29) al națiunii. Mileniștii au dreptate când spun că acest capitol nu vorbește despre Biserică per se, ci despre Israel. Este într-adevăr o tristă mărturie că acest capitol este discutat atât de puțin în arena escatologică, fiindcă el este escatologic în esența lui.

Vom prezenta unul din multele argumente care pot fi aduse referitoare la zilele din urmă ale lui Israel. În versetul 21 și cont. YHWH a prezis ceea se va întâmpla în zilele din urmă ale lui Israel, „Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere” (Deut. 32: 21). Acest text a fost fundamental pentru misiunea lui Pavel între Neamuri.

În Romani 10: 19; 11: 14, Pavel discută despre misiunea lui între Neamuri și despre răspunsul Iudaic. El citează Deuteronom 32: 21 ca să-și justifice misiunea între Neamuri. YHWH a spus că în zilele din urmă, și acesta sunt zilele din urmă ale lui Israel, El va provoca pe Israel la gelozie prin aducerea înăuntru a Neamurilor. Pavel și-a justificat misiunea între Neamuri apelând direct la promisiunea lui Dumnezeu din Deuteronom 32. Prin urmare, zilele din urmă ale lui Israel au fost prezente în vremea lucrării lui Pavel.

Dacă Pavel nu a trăit în zilele din urmă ale lui Israel, și dacă misiunea lui nu a fost împlinirea profeției deuteronomice despre zilele din urmă ale lui Israel, de ce a apelat el în discuția lui la Deuteronom de două ori? Amintiți-vă că Pavel a predicat Nădejdea lui Israel. Pavel de asemenea a insistat că a trăit la sfârșitul veacului (1.Cor. 10: 11). Datarea scrierii epistolei către Romani (cca AD 57), este crucială. Țineți minte că mileniștii susțin că zilele din urmă ale lui Israel au fost suspendate odată cu respingerea lui Isus de către Evrei. Ice spune că săptămâna 69 din Daniel s-a încheiat cu intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim în AD 33, și că săptămâna 70 nu va începe decât în momentul în care Omul Păcatului va semna un tratat de pace cu Israel, cândva după răpire (Charting, 67). Cu alte cuvinte, zilele din urmă ale lui Israel nu puteau/trebuiau să existe în vremea lucrării lui Pavel. Totuși, Pavel apelează direct la o profeție referitoare la zilele din urmă ale lui Israel, și spune că misiunea lui a fost împlinirea acelei profeții.

Dacă misiunea lui Pavel a fost instrumentul lui Dumnezeu prin care să provoace pe Israel la gelozie, în zilele din urmă, ca împlinire a profeției din Deuteronom 32, atunci trebuie să fie adevărat că zilele din urmă ale lui Israel au existat în timpul misiunii lui Pavel. Pavel a spus că misiunea lui a fost împlinirea lui Deuteronom 32. Prin urmare, zilele din urmă ale lui Israel au existat în timpul misiunii lui Pavel.

Isaia 2-4 este o altă profeție din Vechiul Testament privind zilele din urmă, și una pe care Ice și MacArthur, spre exemplu, o aplică zilelor din urmă (viitoare) ale lui Israel. Profeția a prezis întemeierea Împărăției și încheierea zilelor din urmă în Ziua Domnului (Isaia 2: 10-20). Isaia 4: 4 a prezis că vinovăția lui Israel privind vărsarea de sânge nevinovat avea să fie îndepărtată (în zilele din urmă) în Ziua Domnului. Dar în Matei 23: 29 și cont. Isus, care s-a arătat în zilele din urmă, a spus că vinovăția lui Israel de vărsare a sângelui nevinovat, care avea în final să umple paharul păcatului lui, avea să fie răzbunată la venirea Lui.[4] Prin urmare, încheierea zilelor din urmă avea să aibă loc în generația lui Isus. Aceasta este dovadă indiscutabilă că zilele din urmă ale lui Israel au existat și au fost consumate la căderea Ierusalimului în primul secol.

Mai departe, Pavel a afirmat că Isus s-a arătat la „împlinirea vremii” și că această împlinire a vremii a fost „sub Lege” (Gal. 4: 4). Scriitorii Noului Testament de asemenea spun că Isus s-a arătat în zilele din urmă (Evr. 1: 1). Deci, argumentul este acesta: Isus s-a arătat în zilele din urmă. Isus s-a arătat în veacul Vechiului Legământ al lui Israel. Prin urmare, Isus s-a arătat în zilele din urmă ale veacului Vechiului Legământ al lui Israel. Din nou, aceasta dovedește că zilele din urmă au existat în primul secol, și că referirea nu poate fi la Era Creștină, ci la zilele din urmă ale lui Israel, așa cum au prezis profeții.

[1] Vezi cartea mea Zilele din Urmă Identificate (Editura Scriptum Oradea, 2018), în care dovedesc că termenul zilele din urmă niciodată nu se referă la la zile din urmă ale timpului sau ale erei Creștine. Acest termen este folosit ca să se refere la zilele din urmă ale veacului Vechiului Legământ al lui Israel. [2] Pentecost, Things to Come, 470 [3] În 25 Noiembrie, 2001, am avut o dezbate radiodifuzată cu Thomas Ice și am citat din cartea lui, Prophecy Watch în care spune că Ioel 2 a fost parțial împlinit la Rusalii. El a negat complet că a scris așa ceva. El mi-a spus că dacă cineva vrea să știe ce crede el despre Ioel 2 să-l contacteze personal. În discuția noastră el a continuat să nege că a scris așa ceva în cartea lui. Apoi l-am întrebat dacă are obiceiul să-și pus numele pe cărți cu care nu este de acord și răspunsul lui a fost „Da”. După o corespondență în care i-am dat numărul de pagină a citatului el a admis că în carte scrie ce am pretins eu că scrie dar nu a observat la ultima editare. Apoi mi-a trimis un document de trei pagini cu un extras scris de Arnold Fruchtenbaum spunând că extrasul reprezintă ceea ce el de fapt crede despre Ioel 2. Fruchtenbaum spune că „Practic nimic din ceea ce s-a întâmplat la Rusalii nu a fost prezis în Ioel 2.” Acest lucru este incredibil dat fiind faptul că Petru spune, „Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel.” Dacă Petru a vrut să exprime faptul că Ioel se împlinea atunci, în acea zi, ne întrebăm, ar fi comunicat cuvintele lui Petru eficient acea idee? [4] Amintiți-vă că Thomas Ice este deplin de acord că predicția lui Isus referitoare la revărsarea mâniei asupra lui Israel, prezisă în Matei 23: 34-36 este o „referire indiscutabilă al AD 70.” (Tribulation, 104). Sproul (1998) spune despre Matei 23-24, „Nici un comentator nu a propus vreodată să înțelegem acesta ca referindu-se la altă generație decât cea existentă atunci.”