SEMNE, SEMNE PRETUTINDENI CATE UN SEMN... SAU POATE NU!

Semne, Semne, Pretutindeni câte un Semn ... Sau poate Nu!

de Don K. Preston

www.eschatology.org

trad. Iosif Dragomir

Semnele sfârşitului sunt peste tot în jurul nostru ... sau, nu sunt? Dacă asculţi evangheliştii de televiziune şi citeşti literatura de succes al lui Lindsay, LaHaye, Jeffrey, etc., ai crede că nu există nici o îndoială că noi suntem martorii, în faţa ochilor noştri se derulează, semnelor finale ale sfârşitului. Totul, începând de la tsunami din Indonezia, Katrina, Rita şi cutremurul din Pakistan, foamete, sida, sateliţii de telecomunicaţii, codul de bare până la însăşi existenţa automobilelor şi a computerelor, este identificat ca un semn că venirea Domnului este chiar la uşi. Desigur dacă îl urmăreşti pe Jack Van Impe, vei observa că el este ca mercurul. El totdeauna schimbă formele şi aplicaţiile aceluiaşi pasaj biblic. Într-un an, sau pe un program, un eveniment din Africa va fi împlinirea unui anumit pasaj, dovedind astfel că sfârşitul este imediat după colţ. Anul viitor sau următorul mare eveniment, va fi aplicat, la acelaşi pasaj, într-un mod total diferit. Haideţi să vedem, sfârşitul trebuia să fie în 1999, şi înainte de asta a fost ... dar staţi aşa, că mă abat!

Această lucrare are ca scop expunerea unor auto-contradicţii din tabăra milenistă în legătură cu semnele sfârşitului. Trebuie reamintit în acest punct că mileniştii nu cred că Era Creştină curentă este perioada pentru împlinirea profeţiilor Vechiului Testament. Ştiu că acest lucru vine ca un şoc pentru unii atunci când citiţi, dar este adevărat. Ei bine, cu toate acestea, tabăra milenistă este foarte divizată în ce priveşte această chestiune. De fapt autori milenişti cum sunt LaHaye şi Ice nu pot fi de acord nici chiar cu propriile scrieri în această privinţă. De exemplu, pe de-o parte Ice spune că „cu câteva excepţii” „Era prezentă nu este timpul în care se împlinesc profeţiile biblice.”1 Totuşi după aceea spune „ţineţi minte, totuşi, există profeţii care se împlinesc pe parcursul Erei Creştine care sunt legate de planul profetic pentru Israel şi nu pentru Biserică.” (Charting the End times (Schiţănd vrema sfârșitului, p. 48).

Apoi acelaşi autor spune, „deoarece credincioşii astăzi trăiesc în Era Creştină, semnele profetice legate de Israel nu se împlinesc în zilele noastre. Unii experţi în profeţie vorbesc despre cum Dumnezeu împlineşte duzine de profeţii în zilele noastre. Nu este adevărat, deoarece profeţiile pe care le citează ei, se referă la evenimente care vor avea loc în timpul Necazului.”2

Oamenii aceştia nu au terminat încă cu auto-contradicţiile lor. Ice spune că „deoarece Matei 24: 4-14 nu se poate împlini decât după Răpire şi începutul Necazului, este greşit să spui că astfel de evenimente sunt semnificative din punct de vedere profetic, în zilele noastre.” (Charting the End Times, 167). Totuşi atunci când scrie împreună cu LaHaye Charting the End Times, (Schiţând Vremurile din Urmă, n. tr.) Ice (sau poate a fost LaHaye?) a scris: „Care sunt semnele sfârşitului? Primul semn pe care l-a arătat Isus, a fost războaiele. Nu un război oarecare dintre care lumea a văzut peste 15.000 până acum, ci unul deosebit, început de către două naţiuni şi în care au intrat apoi mai multe de fiecare parte, până a fost implicată întreaga lume. Avea să fie cel mai mare din istoria umanităţii. Acest lucru s-a întâmplat cu Primul Război Mondial în 1914-1918. De atunci au avut loc o paradă de „semne” cel mai semnificativ fiind recunoaşterea Evreilor ca naţiune în 1948. Multe alte semne au apărut în împlinirea lui Matei 24: 8: „acesta este începutul durerilor” (p. 36).

Mat. 24: 6-7 nu spune nici un cuvânt cu privire la un singur război care va fi cel mai mare, ci se referă la „războaie şi veşti de războaie” plural. Mai mult, Isus spune apăsat că războaiele din Mat. 24: 6-7 nu sunt semne ale apropiatului sfârşit 3 (cf. Luc. 21: 9). Ai prins ce spune Ice? El spune că „este greşit să spui că lucrurile listate în Matei 24: 4-14 au importanţă profetică astăzi!” Nu se poate!!! Jack Van Impe, John Hagee, Pat Robertson, Tim LaHaye, auziţi voi ce spune? De ce d-ul Van Impe nu poate avea un program de televiziune, nu era obiceiul lui să „dovedească” că foametea din Etiopia, războaiele din Irak, Afganistan, tsunami din Indonezia cutremurul din Pakistan şi chiar existenţa maşinilor şi a computerelor etc., sunt împlinirea profeţiilor? Probabil ar trebui să organizăm o dezbatere între Ice şi Van Impe, sau chiar Tim LaHaye şi să-i lăsăm să decidă care are dreptate. O, staţi o clipă, d-ul Van Impe (şi d-ul LaHaye) nu vor o confruntare. Van Impe nu a răspuns – cu excepţia trimiteri unei scrisori de colectare de fonduri – la cele patru email–uri ale mele în care îl provocam la o dezbatere publică privind Preterismul.

Mai mult, nu poţi decât să te miri. Dacă Ice crede că este o eroare chiar atât de ieşită din comun, să spui că Mat. 24. 4-14 s-a împlinit într-o „paradă de semne” începând cu 1914-1918, DE CE şi-a pus numele pe cartea Schiţând Vremurile din Urmă? Tim LaHaye, co-autorul lui Ice cu siguranţă crede că Mat. 24 se împlineşte în evenimentele curente. Se prea poate ca Ice să nu fie atât de preocupat de ce spune o carte, pe cât este de preocupat să aibă numele lui scris pe ea?

Într-una din dezbaterile mele radiofonice cu Ice, 4 am citat din Străjerul Profeţiei unde spune că Ioel 2: 28 şi cont., a fost împlinit parţial la Rusalii (p. 137). Ice a obiectat vehement la acel citat, insistând că eu l-am interpretat greşit. El a spus că niciodată nu a crezut că Ioel a fost împlinit în vreun fel la Rusalii. Am citat din nou cartea şi din nou Ice a negat că crede sau că a spus aşa ceva. El m-a acuzat puternic de răstălmăcire. I-am spus lui şi audienţei că nu aşi răstălmăci pe cineva intenţionat, pentru nici un motiv şi m-am oferit să trimit o fotocopie a paginilor celor care ne ascultau. Ice a fost neclintit, insistând că citatul nu a fost din carte, iar dacă a fost, el nu este de acord cu el. L-am întrebat dacă are obiceiul să-şi pună numele pe cărţi chiar dacă nu este de acord cu ce scrie în ele, şi mi-a răspuns „Da.” 5 Deci, probabil că pe Ice nu îl deranjează să-şi pună numele pe o carte în care Tim LaHaye spune că Mat. 24: 4-14 se împlineşte astăzi, când de fapt, Ice crede că este grşit să spui acest lucru!

Haideţi să privim ce spun mileniştii (toate nuanţele, inclusiv dispensaţionaliştii) despre semnele Răpirii şi semnele sfârşitului Erei Creştine. Conform mileniştilor, Răpirea pune capăt Erei Creştine (Fast 45). Ice şi alţii insistă că nu există semne cu privire la Răpire: „Răpirea este un eveniment lipsit de semne; nu există şi nu vor fi niciodată semne ale vremii care să indice că Răpirea este aproape” (Străjerul .. p. 11). Apoi el adaugă: „Totuşi aceasta nu înseamnă că nu sunt semne ale timpului care sunt legate de alte aspecte ale planului lui Dumnezeu. Există multe semne legate de programul sfârşitului privitor la Israel. Totuşi trebuie să fim atenţi de felul cum le vedem raportându-se la noi. Deoarece credincioşii trăiesc în Era Creştină, care se va sfârşi odată cu Răpirea bisericii, semnele profetice referitoare la Israel nu se împlinesc în zilele noastre. În schimb, ceea ce D-zeu face în mod profetic în zilele noastre, pregăteşte lumea pentru timpul când El Îşi va începe planul legat de Israel” (Străjerul, 12). Consideraţi vă rog întrebarea ucenicilor şi răspunsul lui Isus din Mat. 24. Ucenicii au întrebat despre sfârşitul veacului (Mat. 24: 3). Conform lui Ice, răspunsul lui Isus este legat exclusiv de sfârşitul veacului iudaic la sfârşitul celor 7 ani de necaz, care urmează după Răpire. Desigur partenerul său de scris, Tim LaHaye are o abordare total diferită, crezând că semnele au de-a face cu sfârşitul Erei Creştine înainte de Răpire.

Dacă Ice are dreptate, semnele din Mat. 24: 4 şi cont., nu sunt semne ale sfârşitului Erei Creştine. Ele sunt semne ale sfârşitului veacului lui Israel de la sfârşitul Necazului cel mare. Oricum, acest lucru este deranjant de supărător. De ce? Pentru că nu este absolut nici o nevoie de semne ale sfârşitului veacului lui Israel, deoarece tot ceea ce ne-ar trebui ca să cunoaştem ziua şi ceasul acelui eveniment, ar fi un calendar! În legătură cu a Doua Venire, Ice şi LaHaye spun: „În timp ce nimeni nu ştie ziua sau ceasul Răpirii bisericii, noi ştim când va fi Glorioasa Apariţie – imediat după Necaz (v. 29)” (Schiţând ... p. 37). Acum dacă, prin numărarea a 7 ani începând din ziua semnării tratatului de pace între Israel şi omul Păcatului, cineva ar putea afla timpul exact a celei de a Doua Venirii, de ce ucenicii cer un semn al acelui eveniment, şi de ce ar fi nevoie de semne privitoare la acel eveniment? Este evident ridicol să sugerezi că este nevoie de semne care să indice apropierea unui eveniment care poate fi calculat cu precizia unui ceas atomic.

Este important să notăm din nou că Ice şi alţi dispensaţionalişti cred că Discursul de pe Muntele Măslinilor are strict de-a face cu perioada de după Răpire (Controversa, 167). În plus, el crede că vers. 29 şi cont., se referă exclusiv la a doua Venire. Aici întâlnim o altă contradicţie, dintre multele existente în milenism. Ice şi LaHaye ne spun: „În timp ce nimeni nu cunoaşte ziua sau ceasul Răpirii bisericii, noi ştim când va fi Glorioasa Apariţie – imediat (îndată) după Necaz.” V. 29 (Schiţând, 37). Apoi ei ne spun: „Oameni bine intenţionaţi au produs multă confuzie încercând să identifice „generaţia care nu va trece până când toate aceste lucruri se vor întâmpla” (Mat. 24). Unii încep cu vers. 31 şi cred că el vorbeşte despre generaţia care a început în momentul când Israel a devenit o naţiune în 1948. (Citeşte acest articol până jos, este foarte interesant, Don K. Preston). Trecerea timpului a infirmat insă aceea idee. Este mai bine să interpretezi acest verset în contextul lui: aceasta înseamnă că, generaţia care vede evenimentele din timpul Necazului va vedea de asemenea şi Venirea lui Christos şi celelalte evenimente care conduc la sfârşitul veacului. Astfel se evită speculaţii dăunătoare cu privire la viitor, pentru că nici un om nu ştie ziua sau ceasul (Mat. 24: 26). Din momentul în care Antichristul şi Israel semnează tratatul de pace, pe care-l va încălca la jumătatea perioadei necazului, vor mai fi 7 ani până la venirea lui Christos” (Schiţând, 37). Observaţi ce au făcut aceşti bărbaţi!

Ei au luat ceea ce Isus a spus despre a Doua Venire, „despre ziua şi ceasul acela nu ştie nimeni” şi au aplicat la Răpire, deşi, conform lui Ice şi LaHaye în Matei 24 Isus nu menţionează deloc Răpirea! Prin urmare ei greşesc aplicând Mat. 24: 36, la răpire. (desigur că nu există aşa ceva, răpirea şi apoi a doua venire în Scriptură. Aceasta este o invenţie, o născocire teologică fără valoare scripturală, dar aceasta face obiectul unui studiu separat). Nu doar că aplică Mat. 24: 36 la un eveniment despre care ei cred că Isus nu vorbeşte, ci ei iau ceea ce Isus a spus despre a doua venire şi răstoarnă cu capul în jos! Isus a spus că nimeni nu ştie dar mileniştii spun că toţi pot şti, toţi pot cunoaşte! Trebuie doar să porneşti ceasul în momentul în care antichristul şi Israel semnează tratatul, numeri 7 ani şi ai ziua şi ceasul celei de a Doua Veniri. Deşi Isus a spus că nimeni nu a ştiut ziua şi ceasul! 7

DE CE ar fi nevoie de semne cum sunt „războaie şi veşti de războaie” dacă o persoană poate şti că Parousia va avea loc exact după 7 ani de la un eveniment dat? Şi de ce cineva ar trebui să privească evanghelizarea lumii ca un semn că sfârşitul este aproape, când de fapt tu deja ştii că tratatul a fost semnat şi ai însemnat ziua Domnului în calendarul tău? Pe lângă aceasta, apariţia „urâciunii pustiirii” nu poate face „mai cunoscută” data Parousiei, din moment ce Ziua a fost determinată cu precizie.

Faptul că Răpirea ar indica, cel puţin de ochii lumii, că Parousia era acum la distanţă de doar 7 ani, neagă nevoia semnelor care să indice apropierea ei. Vreau să spun că dacă ai ştiut că ieri milioane de creştini au dispărut, ca în scenariul Left Behind (Lăsat în urmă; un film despre răpire), nu-i aşa că ai avea ideea destul de bună să fixezi ceasul şi să începi numărătoarea inversă? Iar dacă Răpirea nu a fost un semn destul de concludent al apropierii Parousiei, atunci dacă de fapt, „noi ştim când va avea loc Glorioasa Apariţie” anume exact după 7 ani de la semnarea tratatului de pace între omul fărădelegii şi Israel, nu mai este absolut nici o nevoie de alte semne care să arate apropierea Parousiei. Gândiţi-vă la asta! Avem nevoie de semne prin care să cunoaştem că vine Crăciunul? Ştim că 25 Decembrie este pe calendar! Cunoaştem ziua şi ceasul! Sugestia dispensaţionalistă cu privire la toate aceste semne din Mat. 24 aplicate la acea foarte scurtă perioadă de 7 ani, devine disonantă din punct de vedere cronologic. Dacă cunoşti momentul începerii foarte bine şi momentul terminării la fel de bine, nu mai ai nevoie de semne care să-ţi indice apropierea momentului terminus. Aminteşte-ţi că mileniştii insistă că nu există semne privind Răpirea. Totuşi după cum am văzut deja, Răpirea este semnalul sfârşitului Erei Creştine. Prin urmare este la prima vedere evident că semnele sfârşitului Erei Bisericii sunt de facto semne ale Răpirii!

Iată deci ce avem:

Există (după cum se presupune) mai multe semne ale apropierii venirii Domnului astăzi, decât în ori care altă generaţie anterioară. De fapt generaţia noastră a văzut „super semnul sfârşitului.” După cum vom vedea, acest lucru nu doar sugerează pe departe, ci cere, implică, ca generaţia noastră să fie generaţia celei de-a Doua Veniri a lui Christos. Totuşi, semnele celei de-a Doua Veniri a lui Christos, semnele din Mat. 24 nu trebuie să apară decât după răpire. Cu toate acestea, majoritatea dispensaţionaliştilor cred că semnele din Mat. 24 se împlinesc astăzi. Matei 24 este cel mai citat pasaj din Biblie în legătură cu semnele şi împlinirea lor curentă!

Deci, ori că evenimentele moderne nu sunt semne ale apropierii sfârşitului, sau, dacă sunt cu adevărat semne ale apropierii Parousiei lui Christos, atunci noi neapărat trebuie să ne aflăm în perioada post-răpire şi asta încă din 1948! Ce se întâmplă cu conceptul celor 7 ani de necaz în acel scenariu??

Dacă evenimentele generaţiei noastre curente nu sunt de fapt semne ca împlinire a lui Mat. 24 atunci virtual toată învăţătura dispensaţionalistă a acestei generaţii şi a celei precedente este falsificată! Aceasta nu este o chestiune minoră! Dacă evenimentele din generaţia noastră sunt de fapt semne ale apropierii celei de a doua Veniri, atunci, este inevitabil adevărat că aceleaşi evenimente sunt semne ale Răpirii. Cu toate acestea ni se spune că nu există semne ale Răpirii.

Ei bine, cum pot exista semne privind apropierea celei de a doua Veniri, care este un eveniment post-Răpire,(de după) şi să nu fie semne ale răpirii, eveniment mai apropiat de noi?

Aici este DILEMA: Evenimentele curente nu pot fi semne ale Răpirii, pentru că nu există semne privind Răpirea. Dar evenimentele curente nu pot fi nici semne ale apropierii venirii lui Christos, pentru că semnele privitoare la a doua venire nu apar decât după Răpire.

Dacă evenimentele curente sunt semne ale apropierii venirii lui Christos atunci acele evenimente sunt incontestabil semne ale mai apropiatei Răpiri, pentru care se presupune că nu există semne.

Dar, dacă evenimentele curente sunt semne privitoare la a doua venire, atunci afirmaţia că evenimentele relatate în Mat. 24 aparţin exclusiv lumii post răpire, este falsă!

Deci, în timp ce cărturarii dispensaţionalişti proclamă gălăgioşi că generaţia noastră a văzut „super semnul sfârşitului” şi o veritabilă „paradă de semne” ei se contrazic într-un mod care este fatal pentru propria lor doctrină. Nu există o poziţie pe care dispensaţionaliştii moderni să o poată lua privitoare la semne, care să nu se contrazică pe ea însăşi, şi mai important, să nu violeze mesajul Bibliei! Haideţi să contiunăm studiul nostru ca să demonstrăm acest lucru.

Ţineţi minte că Ice şi binenţeles şi alţii, susţin că Mat. 24 nu are nimic de-a face cu Era curentă. Mat. 24 se ocupă de lumea post-răpire, şi de semnele privitoare la a doua venire. Totuşi, aici există o mare problemă! Observaţi că în Mat. 24: 43 şi cont., Isus Îşi aseamănă venirea cu venirea unui hoţ. Acum devine interesant!

Venirea Lui ca un hoţ se susţine că este Răpirea,8 pentru că nu există vreun semn care să indice aceea venire. Dar asta nu funcţionează, pentru că, amintiţi-vă, că în Mat. 24 nu este vorba despre Răpire, ci despre a doua venire şi toate semnele enumerate în Mat. 24: 4 şi cont., se presupune că sunt SEMNE ale celei de a Doua Veniri! Deci, cu alte cuvinte, semnele din Mat. 24 trebuiau să fie semne ale venirii „ca un hoţ” din Mat. 24: 43 şi cont! Acest lucru însă nu este posibil conform schemei mileniste, pentru că se presupune că nu există semne pentru venirea ca un hoţ!

Ei bine, dacă semnele din Mat. 24: 4 şi cont., sunt pentru venirea Domnului din Mat. 24: 43 şi cont., atunci există semne pentru venirea ca un hoţ! Dar din nou acest lucru nu funcţionează, pentru că conform doctrinei mileniste, venirea ca un hoţ este RĂPIREA nu a Doua Venire! Totuşi Mat. 24: 43 se presupune că vorbeşte despre a doua venire, nu despre răpire (venirea ca un hoţ). Îţi vâjâie capul? Ei bine, încă mai este.

În Apoc. 16: 15 avem descrierea Armaghedonului. Ice, LaHaye, Jeffrey, Van Impe etc., toţi susţin că bătălia de la Armaghedon culminează cu a Doua Venire, daţi-mi voie să repet, a Doua Venire. Dar cum descrie Isus aceea venire? Citeşte cuvintele Sale: „Iată eu vin ca un hoţ.” Observi care este problema? Venirea ca un hoţ este Răpirea, sau cel puţin aşa suntem învăţaţi de milenişti. Iar răpirea este un eveniment lipsit de semne. Dar acest lucru nu funcţionează în Apoc. 16! Venirea din Apo. 16: 15 la apogeul Armaghedonului este venirea lui Christos „ca un HOŢ.” Dar venirea „ca un hoţ”, se susţine, este răpirea, adică un eveniment lipsit de semne.

Oricum, venirea din Apocalipsa la apogeul Armaghedonului este precedat conform mileniştilor de:

1). Semnarea tratatului de pace dintre Israel şi antichrist

2). Reconstrucţia templului din Necazul cel Mare

3). Încălcarea tratatului de pace

4). Impunerea semnului fiarei

5). Urmează Necazul cel Mare în care 2/3 dintre Iudei şi 3/5 din populaţia pământului vor fi distruse

6). Apariţia celor doi Martori

7). Apariţia celor 144000 de „super” evanghelişti iudei

8). Toate celelalte evenimente pe care mileniştii le aşează în perioada celor 7 ani de necaz.

Deci cu alte cuvinte VENIREA ca un HOŢ din Apo. 16:15 este precedată de o abundenţă de semne. De fapt este precedată chiar de semnul pe care Ice /LaHaye insistă că permite însăşi cunoaşterea zilei şi ceasului acelei veniri, semnarea tratatului de pace! După cât se pare, ei ne spun că: „Din momentul în care antichristul şi Israel semnează un tratat de pace, pe care antichristul îl va încălca la mijlocul perioadei necazului, vor mai fi 7 ani până la venirea lui Christos. (Schiţând, 37) Deci conform cu propria lor interpretare a Apocalipsei, venirea ca un hoţ din Apo. 16: 15 poate fi calculată la zi şi ceas!9

Aici DILEMA este acută şi totuşi nimeni nu-i spune pe nume! Chestiunea semnelor este un mare „călcâi a lui Achile” a milenismului. Ei nu vorbesc decât despre „semne, semne, pretutindeni semne” şi totuşi nu pot avea semne privitoare la sfârşitul Erei Creştine, pentru că aceasta NEAGĂ argumentul lor privitor la lipsa semnelor legate de Răpire, şi pe lângă acest fapt ei nu au nevoie de semne privitoare la a doua Venire dacă ziua şi ceasul acelui eveniment se pot calcula cu precizie! Să recapitulăm ce am văzut până acum:

1). Nu există semne privitoare la Răpire (Ice/LaHaye)

2). Există semne ale sfârşitului Erei Creştine (Ice/LaHaye). La urma urmei 1948 este „super” semnul sfârşitului veacului. Este totuşi un argument de luat în considerare:

- Premisa majoră: Răpirea aduce Era Creştină la final (Ice/LaHaye)

- Premisa minoră: Există semne ale sfârşitului Erei Creştine (Ice/LaHaye)

Concluzie: Prin urmare există semne ale Răpirii care încheie Era Creştină. Dacă Răpirea aduce Era Creştină la încheiere, şi dacă există semne ale sfârşitului Erei Creştine, atunci în mod logic există într-adevăr semne privitoare la Răpire! Este ilogic să negi acest fapt! Ice şi LaHaye spun că este „prea violent să spui că există semne ale sfârşitului Erei Bisericii.” Desigur la pagina 119 din Schiţând, ei listează 11 semne ale sfârşitului Erei Creştine şi spun „unii profesori de profetologie sugerează că sunt 20 de semne astăzi şi un prieten de-al nostru are o listă cu 36.” Acum, dacă este prea violent să spui că există semne ale sfârşitului Erei Bisericii cum pot ei justifica ceea ce spun: „Aspiraţia Rusiei de a deveni o supra putere militară mondială, este o împlinire a profeţiei” (Schiţând 119)? Dacă nu există semne ale sfârşituliui Erei Bisericii, cum pot ei spune: „Diferitele greve şi neliniştea pe care o vedem în diferite părţi ale lumii, nu este doar o subminare a societăţii, ele sunt o împlinire a profeţiei privitoare la zilele din urmă” (Schiţând 120)? Ice spune că este greşit să spui că semnele din Mat. 24: 4-14 se împlinesc astăzi ... (Ice), totuşi LaHaye spune că au avut loc o paradă de semne ca împlinire a lui Mat. 24: 8 şi cont., începând cu al Doilea Război Mondial (LaHaye). Ice spune: „semnele profetice referitoare la Israel nu se împlinesc în zilele noastre” Totuşi, .... Ice şi LaHaye spun că restaurarea lui Israel în 1948 este „super semnul” sfârşitului veacului (Schiţând 119). Ice spune: „Prea violent să spui că există semne ale sfârşitului Erei Creştine” şi „semnele profetice legate de Israel nu se împlinesc în zilele noastre” dar apoi spune: „aceasta nu înseamnă că nu există semne ale vremii care se leagă de alte aspecte ale planului lui Dumnezeu.” Nu-i aşa că avem dreptul să întrebăm: dacă nu există semne privitoare la Răpire, dacă nu există semne privitoare la sfârşitul Erei Creştine şi dacă nu există semne care sunt legate de Israel, care exact este acel „alt aspect din planul lui Dumnezeu” pentru care EXISTĂ semne???

Contradicţia dintre Ice şi LaHaye privind Mat. 24 este foarte importantă. Ice vede Mat. 24:4 şi cont. aplicabil strict la perioada de Necaz, de după Răpire neavând nici o legătură cu Era Creştină curentă. LaHaye crede exact opusul, din moment ce crede că acele semne sunt semnele sfârşitului Erei Creştine. Diferenţa dintre cele două poziţii este o „prăpastie mare” şi nu poate fi trecută prin a da din mână spunând că nu este importantă. Consideraţi următoarele:

„De-a lungul secolelor „ghicitorii,” „profanatorii de semne” şi profeţii mincinişi au creat reputaţie proastă studiului profeţiei prin speculaţiile privitoare la momentul întoarcerii lui Christos. Presupunerile lor greşite au înşelat şi dezamăgit pe mulţi. Dar aceasta nu este un motiv de a evita studiul legitim al semnelor profetice care indică data aproximativă a întoarcerii Domnului. În timp ce este adevărat că nimeni nu cunoaşte ziua sau ceasul întoarcerii lui Christos, Isus însuşi şi-a făcut timp să prezinte semnele care aveau să indice că întoarcerea Lui era aproape. Ce putem spune, că pe măsură ce examinăm fiecare dintre semne, putem spune că credem că generaţia noastră are mai multe semne care indică că Christos ar putea veni în timpul vieţii noastre, decât oricare generaţie dinaintea noastră.” (Schiţând 110).

Această afirmaţie are atât de multe probleme că ar necesita un articol întreg doar să le enumeri. Vom puncta doar câteva majore.

1). Amintiţi-vă, Ice şi LaHaye nu cred că există semne privitoare la Răpire. Există doar semne privitoare la a doua venire care are loc la 7 ani după Răpire.

2). Dacă Venirea, pentru care există semne este aproape, atunci cu siguranţă noi ne aflăm în perioada Necazului. Nu există semne privitoare la Răpire, dar există semne privitoare la cea de a Doua Venire. Deci, dacă „generaţia noastră are mai multe semne care indică că Christos ar putea veni în timpul vieţii noastre, decât oricare generaţie dinaintea noastră,” noi în mod absolut trebuie să fim în perioada Necazului! (Adică după Răpire)

3). Dacă semnele celei de a Doua Veniri sunt realmente prezente, atunci se poate fixa ziua şi ceasul deoarece după Ice şi LaHaye: „În timp ce nimeni nu cunoaşte ziua sau ceasul Răpirii Bisericii, noi ştim totuşi când va avea loc Glorioasa Apariţie – imediat după Necaz. (Schiţând, p. 37) Apoi ei continuă: „Din momentul în care anti-christ şi Israel semnează tratatul de pace, pe care el (antichristul) îl încalcă la jumătatea perioadei de necaz, vor mai fi 7 ani până la venirea lui Christos.” (Schiţând, p. 37)

4). Dacă semnele existente astăzi nu sunt de fapt privitoare la a doua Venire, datorită faptului că nu ne găsim actualmente în Necaz, atunci ele trebuie să fie semne privitoare la Răpire! Dar amintiţi-vă, Ice şi LaHaye sunt neclintiţi, susţinând că nu există semne privitoare la Răpire. Prin urmare, nu pot fi semne privitoare la a doua Venire, deoarece Răpirea şi Necazul încă nu au avut loc, şi nu pot fi nici semne privitoare la Răpire deoarece Răpirea este un eveniment lipsit de semne. Deci, care venire a Domului este indicată prin toate aceste semne ... care NU sunt semne?!!

5). Pune-ţi următoarea întrebare: dacă este „prea violent să spui că există semne ale sfârşitului Erei Bisericii care se împlinesc astăzi” şi „nu există semne privitoare la Răpire” şi „semnele profetice referitoare la Israel nu se împlinesc astăzi” etc., atunci CUM este POSIBIL să susţi că „generaţia noastră are mai multe semne care să indice că Christos ar putea veni în timpul vieţii noastre, decât oricare generaţie dinaintea noastră”? Aceasta este o mare contradicţie!!

Mai întâi, după cum vom arăta mai jos, Ice îl citează pe Bock aprobându-l în sensul că generaţia care va vedea semnele Venirii Domnului ar trebui să fie generaţia care va vedea sfârşitul. Semnele nu sunt o „poveste fără sfârşit” repetată în fiecare generaţie. Dar, dacă generaţia noastră a văzut „super semnul” şi mai multe semne decât ori care generaţie dinainte, înseamnă că aceasta trebuie să fie generaţia! Fără „dacă” „şi” sau „dar”!

În al doilea rând, ca un argument corolar, observaţi schimbarea subtilă în ceea ce Ice şi LaHaye au de spus cu privire la semne, şi comparaţie cu ceea ce a spus Isus. Isus a spus: „când veţi vedea toate aceste lucruri (semne, D.K. Preston) să ştiţi că este aproape, este chiar la uşi (Mat. 24: 33). Semnele nu erau indicatoare că venirea lui Christos poate sau ar putea avea loc în curând. Semnele trebuiau să dovedească că Parousia va urma categoric să aibă loc în acea generaţie. Ice chiar este de acord că generaţia care va vedea semnele este cea care va vedea Venirea Domnului. Dacă generaţia care vede semnele este cea care vede Parousia, şi dacă generaţia noastră a văzut mai multe semne decât ori care altă generaţie, atunci generaţia noastră trebuie să fie generaţia Venirii Sale. Desigur Ice refuză să fie consistent cu ceea ce a scris susţinând că nu este posibil să cunoşti cu precizie când va avea loc Parousia. Acest lucru nu este altceva decât confuzie. Nu poţi, în mod logic, să susţi că generaţia care vede semnele trebuie să fie generaţia termianlă, să susţi că generaţia noastră este cea care vede semnele, de fapt „Super Semnul,” şi apoi să te întorci de jur împrejur şi să micşorezi importanţa semnelor spunând că nu putem cunoaşte când va avea loc Parousia! Dacă semnele sunt prezente în această generaţie, atunci această generaţie trebuie să fie generaţia sfârşitului. Isus a spus: „Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.” El nu spune că generaţia care va vedea semnele poate să fie generaţia în care aceste lucruri s-ar putea întâmpla. Isus nu a fost ambiguu, vag sau evaziv!

Îţi dai seama de puterea acestei contradicţii în tabăra dispensaţionalistă? Pe de-o parte nu pot exista semne înainte de Răpire, pentru că Răpirea este lipsită de semne. Totuşi Ice şi LaHaye spun că astăzi sunt mai multe semne ale apropierii Venirii Domnului decât în ori care altă generaţie.12 Aceasta este o contradicţie! Pentru că ori ce semn al celei de a Doua Veniri este de facto un semn al Răpirii, ea fiind primul eveniment în ordine cronologică.13

Mai departe, nu există semne ale celei de a doua Veniri, deoarece semnele referitoare la a doua venire nu trebuie să apară decât după Necaz, şi binenţeles, aceasta nu a avut încă loc, ne spun ei. Totuşi, Ice şi LaHaye ne spun că sunt mai multe semne privitoare la cea de-a doua venire astăzi decât în oricare generaţie precedentă. Aceasta este o altă contradicţie! Dacă există astăzi semne ale venirii Domnului, atunci semnele sunt obligatoriu şi semne ale Răpirii. Dar acest lucru nu poate fi adevărat – suntem învăţaţi de ei – din moment ce singura venire pentru care există semne este a Doua Venire, după Răpire. Dar dacă există astăzi semne ale venirii Domnului, acest lucru CERE că RĂPIREA să fi avut loc ori că există semne ale apropiatei Răpiri. Dar acest lucru este fals ni se spune. Problema este că ori care poziţie o adoptă privitoare la semne, mileniştii îşi contrazic propriul sistem!

Consideraţi următoarele: în Controversa, p. 93, Ice îl citează cu aprobarea lui pe Daryl Bock, care spune: „Ceea ce Isus spune, este că aceea generaţie care vede începutul sfârşitului vede şi sfârşitul. Când apar semnele, ele vor continua repede; ele nu se vor derula încet pe parcursul mai multor generaţii. Se va întâmpla în cadrul unei generaţii.” Observaţi ce a afirmat Grant Jeffrey despre importanţa lui 1948: „Fără îndoială renaşterea naţiunii lui Israel la 15 Mai 1948, este una din cele mai extraordinare profeţii ale vechilor Scripturi. Nu doar că este fără precedent din punct de vedere istoric, dar profeţia renaşterii lui Israel este unică prin faptul că nu poate fi împlinită din nou, cu uşurinţă, în altă generaţie. Dacă restaurarea lui Israel din 1948 nu este împlinirea lui Ezechiel 37 şi Matei 24, atunci iudeii trebuie să fie exilaţi din Israel pentru secole ca să se mai întoarcă odată şi să devină o naţiune. Acest lucru este atât de improbabil încât îl putem elimina ca şi posibilitate.”14 Aţi sesizat puterea a ceea ce Bock şi Jeffrey spun despre natura distinctivă a lui 1948 şi a semnelor? Ei spun că 1948 nu poate fi reprodus ca şi semn,15 şi că generaţia care vede semnele trebuie să fie generaţia Parousiei! De aceea numesc ei 1948 Super Semnul sfârşitului! Dar din nou, dacă acest lucru este adevărat, atunci aceasta trebuie să fie generaţia care vede întoarcerea Domnului! Ice este de acord cu Bock că generaţia care vede semnele este generaţia finală. Ei bine, cel mai Super Semn dintre toate a avut loc, ni se spune. Nu este alt semn mai mare sau mai important decât semnul 1948 şi el este irepetabil. Deci, dacă generaţia care vede SEMNUL, cel mai mare dintre toate, trebuie să fie generaţia sfârşitului, noi spunem din nou Ice fixează data exact la fel ca cei pe care îi critică. Aici este argumentul nostru pentru simplificare:

Premisa mare: Generaţia care vede semnele sfârşitului va fi generaţia care va vedea a doua Venire a Domnului (Ice, LaHaye, Bock)

Premisa mică: Dar generaţia noastră a văzut mai multe semne ale sfârşitului, inclusiv Super Semnul sfârşitului, restaurarea lui Israel din 1948, decât ori care generaţie care a trăit vreodată (Ice, LaHaye, Bock)

Concluzie: Prin urmare, generaţia noastră trebuie să fie generaţia care va fi martora sfârşitului, adică a celei de a doua Veniri a Domnului. Ce înseamnă aceasta? Ei bine, aşa cum am văzut în Schiţând, p. 119 ... ei enumeră 11 semne şi ne spun că ele sunt „împlinirea profeţiei.” Ice şi LaHaye ne spun „generaţia noastră are mai multe semne, care indică că Christos ar putea să vină în timpul vieţii noastre, decât oricare generaţie precedentă.” Ice continuă şi spune că prezenţa lui Israel în ţară din 1948 este „ începutul împlinirii lui Ezechiel 37” 16 (Schiţând, p. 87). (Nu putem dezvolta acest lucru aici dar aceasta este o afirmaţie devastatoare! Ezechiel 37 vorbeşte despre restaurarea lui Israel cu o inimă nouă (Ez. 37: 10) nu cu o inimă ateistă şi în necredinţă! Oricum după Ice, 1948 a fost restaurarea lui Israel când majoritatea dintre ei erau „atei şi agnostici” Cum se potriveşte Ez. 37 cu acea situaţie? Vezi cartea mea „Israel: 1948, Numărătoare inversă spre nicăieri” pentru o discuţie mai amplă asupra acestui subiect vital. În Schiţând, p. 84, restaurarea lui Israel din 1948 este numită „Super Semnul lui Dumnezeu pentru vremurile din urmă” şi ei spun că „strângerea laolaltă a lui Israel şi dezordinea sunt semne specifice că programul lui Dumnezeu, privind vremea sfârşitului, este pe punctul de a demara cu toată viteza. Pe lângă aceasta, faptul că toate trei curente profetice (naţiunile, Israel şi Biserica) converg împreună pentru prima dată în istorie, constituie în sine un semn.”

Deci iată ce avem: Ice şi LaHaye ne spun că cărturarii profeţiei care au fixat date pentru întoarcerea Domnului au adus dezonoare studiului profeţiilor Bibliei. Totuşi apoi ei ne spun că generaţia care vede semnele sfârşitului va fi categoric generaţia care va vedea Venirea Domnului pentru că atunci „când apar semnele, ele vor continua repede; ele nu se vor derula încet pe parcursul mai multor generaţii.” Apoi ne spun că nici o altă generaţie n-a văzut vreodată semnele pe care le vede generaţia noastră. De fapt, 1948 este „Super Semnul” cel mai mare dintre toate. Deci, de la propriile lor tastaturi vine concluzia inevitabilă că Ice şi LaHaye au fixat data pentru venirea Domnului ca fiind această generaţie! Vă rog, poate cineva să explice diferenţa dintre predicţia falsă a lui Hal Lindsay cu privire la venirea Domnului în 1988, şi faptul logic, inevitabil prin care poziţia lui Ice şi LaHaye cer ca venirea lui Christos să fie în această generaţie?

În timp ce Ice îi ceartă pe cei care au încercat să calculeze momentul venirii Domnului pe baza lui 1948, el de fapt a făcut o predicţie identică! Dacă, aşa cum spune Bock, şi Ice îl citează aprobator, generaţia care vede semnele este generaţia terminală, şi dacă 1948 este Super Semnul sfârşitului atunci nu poate exista altă concluzie: generaţia noastră va vedea venirea Domnului! Aceasta nu poate fi o chestiune doar de speranţă, dorinţă sau chiar credinţă. Dacă sfârşitul vine în timpul generaţiei semnelor, şi dacă 1948 este Super Semnul, atunci această generaţie (care s-a scurs deja) trebuie (trebuia) să fie generaţia sfârşitului!

Nu poţi, cel puţin din punct de vedere logic, să spui că 1948 este Super Semnul sfârşitului, să spui că generaţia care vede semnele trebuie să fie generaţia terminală, iar apoi să susţii că generaţia care a văzut cel mai important semn dintre toate, NU trebuie neapărat să fie generaţia terminală. Astfel că în timp ce Ice îl condamnă pe Lindsay pentru predicţiile sale, Ice a făcut acelaşi lucru! Acum dacă ești derutat citind comentariile mileniste privitoare la semne, este de înţeles! Ce anume trebuie cineva să creadă? Ice şi LaHaye sunt în dezacord cu alţi milenişti de frunte. Ei sunt în dezacord unul cu celălalt, sunt în dezacord chiar cu ei înşişi şi cu propriile lor cărţi şi nu sunt de acord unul cu celălalt chiar în aceleaşi cărţi! Contradicţiile inerente din afirmaţiile lor sunt numeroase. Adevărul este că doctrina milenistă privind Răpirea, semnele şi întreaga schemă legată de sfârşitul veacului este un edificiu de cărţi de joc construit pe nisip mişcător. Ice şi LaHaye corect au observat că cei ce au fixat date şi falşii prevestitori au adus - şi putem adăuga, - mai aduc încă proastă reputaţie studiului profeţiei. Mai mult, aduc ruşine însuşi Numelui lui Christos. Dar aceşti falşi prezicători şi profeţi nu aparţin cu toţi trecutului înceţoşat! Hal Lindsay a prezis 1988 – a greşit. Jack Van Impe a prezis 1999 – a falimentat. John Hagee, vorbind la Trinity Broadcasting, Martie 2003, a spus că Răpirea va avea loc în decurs de 6 luni. (ai greşit d-le Hagee!!!) Partenerul lui Ice, Tim LaHaye deşi a spus că nu vrea să fie dogmatic, a spus că generaţia care a văzut cel de-al doilea Război Mondial, va fi generaţia care va vedea întoarcerea Domnului.17 (timpul s-a scurs d-le LaHaye!)

Este timpul ca Biserica modernă să-i tragă pe aceşti domni la răspundere! Ei trebuie să fie făcuţi cunoscut şi etichetaţi pentru ceea ce sunt, adică învăţători falşi care aduc ruşine Numelui lui Christos!