S-A ÎMPLINIT "VREMEA"!

„S-a împlinit vremea ...”

Marcu 1: 14-15

de Iosif Dragomir

La începutul lucrării pământeşti „Isus a venit în Galilea, şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea ,,S-a împlinit vremea, şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape” (Mc. 1: 14-15). Despre ce VREME vorbea Isus şi spunea că s-a „împlinit”? Unii spun că nu putem ştii! Şi în consecinţă ei se luptă cu tensiunea unei „împărății prezente dar şi viitoare în acelaşi timp, insistând că „vremea împlinirii apocaliptice” rămâne în viitor. Un alt text care confirmă că vremea în discuție poate fi cunoscută este Luca 12: 55-56 „El a mai zis noroadelor: „Când vedeţi un nor ridicându-se la apus, îndată ziceţi: „Vine ploaia.” Şi aşa se întâmplă. Şi când vedeţi suflând vântul de la miazăzi, ziceţi: „Are să fie zăduf.” Şi aşa se întâmplă. Făţarnicilor, faţa pământului şi a cerului ştiţi s-o deosebiţi; vremea (sublinierea mea) aceasta cum de n-o deosebiţi? Textul ne spune că contemporanii lui Isus trebuiau din motive obiective să cunoască „vremea aceasta.” Ar fi trebuit să o recunoască, și să se raporteze ca atare la ea.

Este imposibil să discutăm de acest subiect fără să ne ducem cu gândul la Gal. 4: 4 „Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege...” Din nou întrebăm, care vreme? Cuvântul pe care Cornilescu îl traduce cu vreme este kairos (G 2540). Cuvântul kairos un cuvânt care înseamnă nu doar timp în general. El adesea se referă la „vreme împlinită escatologic, o vreme a deciziilor.” Conform cu Strong's Dictionary, cuvântul kairos înseamnă un timp stabilit, un timp potrivit, un timp hotărât sau, oportunitate. În Mc. 1: 15 când Isus a spus că „s-a împlinit vremea” (kairos), și împărăţia lui D-zeu este aproape,” aceasta a însemnat că calendarul profetic a ajuns la momentul stabilit (hotărât, rânduit, vezi Fapte 17: 30-31) pentru împlinire. Era o vreme specifică, hotărâtă, și chiar prevestită dinainte. Astfel, împlinirea vremii și venirea Împărăției lui Dumnezeu sunt legate organic între ele. În ce sens era împărăția aproape? Din moment ce contextul este timpul sau vremea, apropierea împărăției este una în timp.

Este important la acest punct să precizăm că Dan. 4: 3 spune că „Împărăţia Lui este o împărăţie vecinică, şi stăpânirea Lui dăinuieşte din neam în neam!” Împăratul este veşnic şi împărăția Sa este veşnică (Dan. 4: 34; 5: 21; 6: 26). Dar în cursul istoriei răscumpărării, atât Împăratul cât şi Împărăția au luat diverse forme în manifestările lor terestre şi în relația cu omenirea. Majoritatea Evanghelicilor sunt de acord că forma finală şi „veşnică” avea să fie întemeiată pe pământ de către Mesia (Dan. 7: 14-28).

Odată cu venirea în istorie a promisului Mesia, Împărăția lui Dumnezeu a început să se manifeste într-un mod mai clar, atât înlăuntru (conf. Luca 17: 20-21), cât şi în afară. Când se va împlini - s-au conform convingerii noastre - s-a împlinit această minune? Isus a spus că, atunci în primul secol, s-a împlinit vremea. Felul în care Isus formulează afirmația ne indică faptul că există numai o vreme, adică, Vremea profețită și prezisă de către profeții Vechiului Testament. Unul din profeții care au prezis în mod specific Vremea (scris cu majuscule fiindcă într-un sens este substantiv propriu, are articol hotărât), este Daniel (vezi Dan. 2: 44; 7: 22; 8: 17și 19; 11:7, 14, 27, 35, 40, Dan. 12: 1, 4, 9 și 11).

Cu 6 secole înainte de Christos, în 2 vise-vedenii paralele, Dumnezeu a stabilit parametrii temporali în cadrul istoriei umane pentru întemeierea formei escatologice şi veşnice a Împărăției lui Dumnezeu pe acest pământ. Profetul Daniel ne oferă câteva indicii și detalii referitoare la vremea venirii unei împărății în cap. 2: 44 în contextul tălmăcirii visului profetic al lui Nebucadnețar. Daniel a făcut cunoscut şi a interpretat visul împăratului privitor la o statuie cu patru secţiuni (capul de aur, pieptul și brațele de argint, pântecele și coapsele din bronz, iar picioarele fier şi lut) şi a spus că ele simbolizează patru împărăţii pământeşti sau patru imperii. Dumnezeu repetă mesajul în Dan. 7: 17 „... Aceste patru fiare mari sunt patru împăraţi care se vor ridica pe pământ.” Ce spun aceste vise-vedenii profetice? Ele ne spun că 4, nu 5, imperii se vor succeda în decursul hotărât divin al istoriei. Ele au început în zilele lui Daniel și s-au dezvoltat succesiv: Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Imperiul Roman.

Apoi Dumnezeu prin Daniel spune „Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic.” În Dan. 7 visul profetic al celor 4 fiare (leu, urs, leopard, fiară cu 10 coarne) simbolizează scenariul identic al celor 4 imperii. Cuvintele restrictive ale lui Daniel sunt clare, fără ambiguitate şi cinstite. Ele nu pot fi interpretate decât într-un singur fel, adică ele însemnă exact ceea ce spun.

Despre câte împărății ridicate de Dumnezeu se vorbește în această profeţie? Răspunsul este evident: Una!

O a doua întrebare la fel de importantă ar fi: „Când este întemeiată această împărăție?” Cu siguranță „În vremea acestor împăraţi.” Desigur că din acest răspuns se naște o altă întrebare, legitimă de altfel, care împărați? În cele ce urmează dorim să dăm un răspuns biblic și la această întrebare.

Dacă citim Biblia cu dorința sinceră de a o înțelege, cu siguranță vom găsi răspunsuri la toate întrebările pe care le ridică ea, Biblia. Nu la voia întâmplării două evenimente importante din viaţa lui Isus sunt puse în legătură cu doi împăraţi Romani. Naşterea lui Isus este legată de Cezar August, „În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea” (Luca 2:1).

Dacă citim relatarea, mesajul povestirii ar pute fi înțeles chiar dacă ar lipsi menționarea imperatorului Roman. Povestea ar avea sens și dacă autorul evangheliei ar fi spus doar că autoritățile din vremea respectivă au dat un decret pentru efectuarea unui recensământ. Tot la fel Iosif și Maria ar fi plecat spre Betleem ca să se înscrie acolo. Personajul lui Augustus nu este necesar, la prima vedere, pentru mesajul povestirii. Și totuși el este pus acolo cu un scop foarte bine definit. Poporul trebuia să recunoască vremea, momentul istoric fără precedent care prevestea apogeul și împlinirea așteptărilor mesianice ale lui Israel. „... în vremea acestor împărați.” Cuvântul oikomenen (G 3625) folosit de Luca este un indiciu că imperiul a devenit universal cum nu a fost altul înainte (Dan. 7:7).

Al doilea eveniment, escatologic îi putem spune, este Botezul lui Isus localizat în timp și legat de domnia lui Tiberiu Cezar. „În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea, Irod, cârmuitor al Galileii, Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei şi al Trahonitei, Lisania, cârmuitor al Abilenei, şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa – cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu. Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor, ...După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus” (Luca 3: 1-3 și 21). Iată un al doilea personaj fără de care povestea botezului lui Isus ar fi la fel de bine înțeleasă. Considerăm că aceste două personaje universale dacă vreți, au fost menționate de înțelepciunea lui Dumnezeu tocmai cu scopul de a anunța că mult așteptata împlinire a nădejdii lui Israel era pe punctul de a se împlini. Ca o paranteză fie spus, nu poți citi Noul Testament fără să nu observi izul de iminență și să nu ai senzația că ceva ne mai pomenit avea să se întâmple în curând. Convingerea apostolilor și a bisericii primului secol, indusă de Duhul lui Dumnezeu, cum că acel eveniment avea să se întâmple în timpul vieții lor, nu poate fi ignorată nici răstălmăcită.

Problema este că majoritatea comentatorilor şi creștinilor NU pot accepta acest înţeles natural, limpede şi onest al cuvintelor profetice ale lui Daniel. Oare de ce? Pentru că „vremea acestor împăraţi” s-a încheiat în AD 476, dată care marchează sfârşitul Imperiului Roman (Romulus Augustulus – învins de către Împăratul Goţilor, Odovacar), iar în mod logic acel eveniment trebuia să se fi întâmplat până la căderea imperiului Roman pentru ca profeția lui Daniel să fie validă. Dacă vremea acestor împărați a trecut și profeția nu s-a împlinit atunci Daniel este un profet mincinos.

Pentru a scăpa de această dilemă - adică de a-l păstra pe Daniel profet autentic fără ca împărăția să fi venit - preocuparea centrală a multor teologi a fost să găsească o cale de a re-explica Dan. 2: 44. (Aceasta nu face decât să dea apă la moara ateilor). Ca să faci acest lucru, trebuie ori să re-defineşti timpul ori să re-definești natura împlinirii. Cu alte cuvinte trebuie să susții că Biblia nu vrea să spună ceea ce de fapt afirmă în mod clar. Unii vor să ocolească înţelesul clar al cuvintelor lui Daniel şi spun, că „statuia reprezintă 4 naţiuni succesive în istorie înainte de venirea Împărăției lui Dumnezeu.” Daniel însă spune că Împărăția este ridicată „în vremea” acestor împăraţi nu DUPĂ. Ceea ce se întâmplă, este că unii vor ca Biblia să spună doar ceea ce vor ei, aşa că se fac compromisuri şi omul decide ceea ce a vrut Dumnezeu să spună. În realitate acestea sunt negări şi tăgăduiri ale înţelesului clar şi simplu al Scripturii.

Desigur că este nevoie de un standard în interpretarea Scripturii. Dar ce standard pentru înţelegere ar trebui să folosim?? Principiul aplicat de Escatologia Legământului este găsit, cu siguranță, nu în tradiție și nici în mintea omului, indiferent cât de erudit este el, ci în Scriptură. Biblia se interpretează pe sine, trebuie doar ca noi să acceptăm acest lucru și să îl vedem. „Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (2.Petru 1: 20,21). Comparând Scriptura cu Scriptura, nu numai că suntem la adăpost de orice fel de erezie, dar ne putem bucura realmente de rezultatul imediat al unei înțelegeri corecte a Scripturii.

Unii s-au legat de cuvântul „ridicat” din v. 44, susținând că el înseamnă doar „a iniția.” Ce înseamnă cuvântul „ridicat” ha qiym (H 6965)? Conform Dicționarului Strong's răspunsul corect este întemeiat. El înseamnă a fixa, a stabili, a înălţa, a ridica, a întemeia. Daniel foloseşte acest cuvânt de 9 ori în cap. 3. Acest verb descrie înălţarea statuii de către Nebucadneţar - El nu doar a anunţat, iniţiat sau inaugurat statuia, el a terminat lucrarea.

La fel, unica Împărăție care „nu va fi nimicită niciodată,” și care „va dăinui veşnic” din Dan. 2: 44, a fost întemeiată, împlinită, încheiată şi adusă la desăvârşire, „în vremea acestor împăraţi,” adică în primul secol. După cum se poate vedea, textul cere în mod absolut un sens literal şi o împlinire literală, iar implicaţiile escatologice cât şi cele legate de perspectiva noastră creştină asupra lumii sunt profunde.

Autorul epistolei către Evrei confirmă că ei primeau (Cornilescu traduce verbul la timpul trecut, însă el este de fapt un prezent continuu) atunci şi acolo în primul secol, Împărăția despre care a profeţit Daniel în capitolul 7: 18. „Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina...” (Evr. 12: : 27-28). Indiferent dacă verbul este la timpul trecut sau este un prezent continuu, din perspectiva noastră astăzi împărăția a fost adusă în trecut și era aproape atunci când Isus a afirmat acest lucru.

Unii teologi, recunosc sensul literal al termenului ebraic ha qiym dar au trebuit să inventeze concepte non-biblice cum sunt „renaşterea unui Imperiu Roman viitor” şi „Reconstrucţia templului,” pentru a putea susţine o împlinire viitoare a profeţiei lui Daniel. Această încercare este fără sorți de izbândă în fața celor care îl cred pe Daniel ca fiind un profet inspirat, și care ne-a spus că au existat doar patru imperii, nu cinci (renaşterea unui Imperiu Roman viitor) cum încearcă unii comentatori și teologi să ne convingă. Venirea împărăției este legată organic de a doua venire a lui Christos pentru că El este cel care avea să aducă împărăția odată cu venirea Lui. A doua venire lui Christos a însemnat, pe de-o parte aducerea împărăției, adică, manifestarea ei cu putere și slavă, iar de cealaltă parte, aducerea judecății asupra Israelului apostat, manifestată în căderea Ierusalimului și distrugerea Templului Iudaic în Anno Domini 70.

Mai sunt și alte argumente biblice care pot fi aduse în favoarea venirii împărăției cu putere și slavă în primul secol iar aceste argumente pot fi găsite tot pe situl nostru escatologie.ro.