PREZENTA LUI DUMNEZEU 9


Prezenţa lui Dumnezeu 9

de Max King

original article

trad. Iosif Dragomir

În acest articol hotărâtor Max abordează o mulţime de chestiuni teologice complexe legate de lucrarea escatologică a Duhului Sfânt. Textul biblic principal este Fpt. 2. De aici Max examinează scopul botezului din zilele din urmă, natura christo-centrică a lucrării Duhului şi fundalul Vechiului Testament pentru acţiunea Duhului. Deasemenea, Max clarifică aparenta tensiune din Noul Testament în legătură cu momentul consumării escatologice. În sfârşit, Max foloseşte imagistica şi tipologia marelui preot găsită în cartea Evrei, pentru a ilustra împlinirea ispăşirii care a fost înfăptuită în Parousia lui Christos la AD 70.

În secţiunea anterioară, am început un studiu al lucrării Duhului Sfânt din timpul absenţei lui Christos, aşa cum se raportează ea direct la transformarea legămintelor. Când amândouă faţete ale escatologiei sunt văzute – trecerea vechiului veac şi venirea celui nou – descoperim că lucrarea Duhului Sfânt din această perioada de tranziţie a fost în întregime escatologică de la început (Rusalii) până la sfârşit (căderea Ierusalimului).

În partea a VIII-a am înţeles importanţa escatologică a misiuniii Duhului din perspectiva „zilelor din urmă” şi a „noii poziţii” a lui Christos în locurile cereşti, în contrast cu lumea de jos (veacul vechi „după carne,” Ioel 2; Fpt. 2). Acest cadru escatologic aruncă lumină asupra tuturor aspectelor misiunii şi mesajului Duhului, iar noi vom continua aceast mod de argumentare pe măsură ce vom urmării lucrarea Duhului de-a lungul „zilelor din urmă” până la a doua Apariţie a lui Christos.

Darul Duhului Sfânt

După ce a arătat legătura dintre „noua poziţie” a lui Christos (fiinţa Lui înălţată la ceruri) şi împlinirea dinastiei pământeşti a lui David (Fpt. 2: 22-35), Petru îţi încheie predica cu aceste cuvinte: „Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Christos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi” (v.36). Este consemnat că „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: ,,Fraţilor, ce să facem?” ,,Pocăiţi-vă,” le-a zis Petru, ,,şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (vv. 37-39).

Înainte de a ne adânci în semnificaţia „darului” Duhului, este important să vedem care sunt premizele obligatorii pentru acest „dar.” Încorporarea (integrarea) credinciosului pocăit în Christos prin botez, care a fost obţinută prin iertarea păcatelor (v. 38), este bine documentată în mărturia Duhului (Mc. 16:16; Fpt. 8: 36-38; 10: 47-48; 22: 16; Tit 3: 5; 1Pet. 3: 21). Ea este exprimată prin diverse feluri, „botezaţi în moartea Lui” (Rom. 6: 3-4), „botezaţi într-un singur trup” (1.Cor. 12: 13), „îngropaţi împreună cu El prin botez” (Col. 2: 12), sau „botezaţi pentru Christos” (Gal. 3: 27). Acestea, şi alte pasaje, leagă botezul şi unirea cu Christos de lucrarea escatologică a Duhului din zilele din urmă. Pavel a scris, „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Christos, am fost botezaţi în moartea Lui? ...În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviereasemănătoare cu a Lui” (Rom. 6: 3, 5). Observaţi cum Pavel leagă botezul pentru Christos cu moartea şi învierea Lui, şi cu moartea şi învierea din perioada de tranziţie (Rom. 8-11; 2.Cor. 5: 14-21; Fil. 3: 9-16). Printre alte lucruri, acestea erau evenimentele decisive pentru plecarea lui Christos din „lumea de jos” în „lumea de sus.” Ideea lui Pavel din Rom. 6 nu este doar aceea de a deveni uniţi cu Christos, ci mai important, a deveni uniţi cu El care a intrat într-o ordine a unei lumi diferite. El iniţial a intrat în „lumea de jos” fiind născut din genealogia lui David „sub Lege” (Rom. 1: 3; Gal. 4.4; Evr. 2: 17). Dar, din perspectiva misiunii lui Christos de a „şterge păcatul” (Evr. 9: 26), noul stato-quo al lumii lui Christos a dat botezului semnificaţia lui specifică privind plasarea credincioşilor, („cele dintâi roade”) în poziţia avantajoasă de a primi „darul Duhului Sfânt.” Mai mult, încorporarea în Christos prin moartea şi învierea Lui era singura condiţie pentru primirea darului Duhului Sfânt. Acest lucru este foarte limpede în Fpt. 2: 38. Cazul lui Corneliu din Fpt. 10 nu face excepţie din acest punct de vedere dacă este luat în considerare întregul context. Motivul pentru care venirea Duhului a precedat botezul în această situaţie, va fi discutat mai târziu în legătură cu „unitatea Duhului” în Christos.

Nicăieri Scriptura nu porunceşte ca cineva să fie botezat cu Duhul Sfânt în vedera primiri Duhului. Duhul a fost primit în Christos. Ce se are în vedere prin „darul” Duhului Sfânt în Fpt. 2: 38? Unii cred că înseamnă primirea Duhului, alţi cred că înseamnă primirea a ceva ce dă Duhul. A treia categorie crede că „darul” se referă la darurile miraculoase ale Duhului specifice bisericii primare din zilele copilăriei ai. Se poate oare ca problema „darului Duhului” din perspectiva scopului lui Ioel 2: 28-32 şi Fpt. 2: 16 şi cont; să fie o abordare prea restrictivă referitoare la semnificaţia „darului” Duhului? Iniţial, el înseamnă primirea Duhului, fără să excludă acel ceva ce dă Duhul, pentru care darurile miraculoase au jucat un rol important. Se pare că cele trei curente prezentate mai sus – Duhul, ceva dat de Duhul şi darurile miraculoase – reprezintă o fragmentare a „darului” Duhului care cer o alegere când de fapt o asemenea alegere nu este necesară. Haideţi să explorăm Darul Duhului din această perspectivă.

Duhul a fost dat să dea

Am stabilit deja că lucrarea Duhului a fost în întregime escatologică prin caracter şi menire. Duhul a fost revărsat în „zilele din urmă” după ce Christos Şi-a ocupat noua Sa poziţie în „locurile cereşti.” În plus, Duhul a fost primit „în Christos.” Foarte uşor se greşeşte în acest punct prin schimbarea focalizării de la Christos la Duhul Sfânt, interpretând lucrarea acestuia ca un „beneficiu suplimentar” sau „o a doua binecuvântare” dincolo, sau în plus de ceea ce se obţine în Christos. Duhul a fost trimis să dea mai mult, dar acest mai mult este dat de Duhul în şi prin Christos şi niciodată în afara Lui sau despărţit de Christos. Duhul este Duhul lui Christos – un Duh complet christo-centric, trimis să facă o lucrare christo-centrică până la sosirea sau Parousia lui Christos.

Duhul a fost primit de către cele dintâi roade în Christos pentruca acest trup (corp) de credincioşi să poată fi în cele din urmă primiţi de Christos „pentru ca acolo unde sunt Eu” a spus Christos „să fiţi şi voi” (Io. 14: 3). Aduceţi-vă aminte că această afirmaţie se referă la a fi readus „în prezenţa lui Dumnezeu” (v. 2). Primirea Duhului în Christos s-a datorat nedesăvârşirii (sau imaturităţii) comunităţii credincioase a celor dintâi roade în perioada de tranziţie (perioada absenţei lui Christos). Acest fapt aruncă lumină asupra afirmaţiei lui Pavel din Ef. 4: 11-16. Dar în acelaşi timp nu contrazice o altă afirmaţie a lui Pavel, „Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri” (Col. 2: 10).

Din perspectiva lui Christos şi a noii Sale poziţii, exista absolută desăvârşire în El; rămânea doar ca aceea desăvârşire să fie atinsă de către ai Lui, prin rezultatul poziției Lui în planul istoriei răscumpărătoare realizat prin lucrarea escatologică a Duhului Sfânt. Lucrarea de bază, hotărâtoare a fost încheiată deja de Christos. Mai multă moarte, mai multă vărsare de sânge, mai multă înviere, mai multe înălţări sau mai multă putere din partea lui Christos nu erau necesare – nu, nici măcar o lucrare mai înaltă, separată, adiţională a Duhului. Desăvârşirea locuieşte în Christos. Duhul nu a fost trimis să-L suplimenteze pe Christos, ci să-L descopere pe Christos şi să modeleze trupul (biserica) aducând-o la splendoarea lui, care înseamnă conformarea cu Christos (2.Cor. 3: 18).

Este important să luăm în considerare contextul lui Col. 2: 10 ca să nu fim tentaţi să folosim v. 10 pentru a susţine perfecţiunea escatologică înainte de vreme, în avans. Ţinta lui Pavel a fost, „ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Christos Isus.” Pentru asta, Pavel continuă şi zice, „Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine” (Col. 1: 28-29). Ceea ce Pavel spune aici nu contrazice ceea ce el a spus câteva versete mai încolo când a scris, „Voi aveţi totul deplin în El” (2: 10). El sublinează faptul că „deplinătatea” (sau desăvârşirea) nu trebuia căutată prin surse adiţionale la Christos – spre exemplu, Legea şi orânduirile ei. Acestea erau doar „umbre ale lucrurilor viitoare dar trupul (esenţa sau substanţa) este al lui Christos” (Col. 2: 17). În acel sens Colosenii (erau) aveau totul „deplin în El” fără să mai fie nevoie de un supliment mozaic aşa cum pretindeau Iudaizatorii. Cu ochii aţintiţi doar asupra lui Christos, Colosenii trebuiau să rămână pe poziţie şi să ajungă la „ceea ce este desăvârşit” (1Cor. 13: 10). „Ceea ce este desăvârşit” venea în Christos prin Duhul. Aşa cum a scris Pavel Galatenilor, „Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii” (Gal. 5: 5).

Când cineva recunoaşte cadrul escatologic din vremea lui Pavel, atunci idea lui privitoare la prezenta plinătate în Christos cu perspectiva realizării ei în viitor, de către creştini prin Duhul la „vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor, este clară.

Lucrurile viitoare

Conform lui Christos funcţia specifică a Duhului a fost aceea de a „descoperii lucrurile viitoare” (Io. 16: 13; Col. 1: 26; Ef. 4: 11-13). Aceasta nu s-a realizat complet nici înainte de Rusaliile din Fapte nici în ziua respectivă. Ani mai târziu Pavel a scris referitor la aceasta, „Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe cari ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său” (1Cor. 2: 12). Şi din nou, referitor la lucruri descoperite prin Duhul, Pavel aminteşte Efesenilor „Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta, despre care vă scrisei în puţine cuvinte. Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Christos, care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi prooroci ai lui Christos, prin Duhul” (Ef. 3: 3-5). Pasaje ca acestea (şi sunt multe) sunt profund escatologice. „Lucrurile viitoare” erau lucrurile lui Christos (Io. 16: 14-15) care includ „ce este desăvârşit” (1Cor. 13: 10), şi fără de care biserica celor dintâi roade nu ar fi putut fi înfăţişată înaintea lui Christos, în gloria şi desăvârşirea Lui, la sfârşitul veacului. Sosirea acestor „lucrurilor viitoare” a avut loc după Rusalii. Misiunea Duhului, de a descoperi lucrurile viitoare (care erau ale lui Christos), era necesară pentru a-l plasa pe credincios în „plinătatea” (desăvârşirea) lui Christos (1Cor. 1: 4-9; Ef. 4: 7-15; Fil. 3: 12-21; Col. 1: 19-29).

Unii, deşi susţin că schimbarea a fost încheiată complet la Rusalii, totuşi vorbesc de o viitoare venire a ceea „ce este desăvârşit,” lucruri care, ei consideră, trebuie să vină în vederea deplinei mântuiri. Acest fapt forţează pe Duhul Sfânt să lucreze „suplimentar” pentru a aduce plinătatea la sfârşitul presupus al planetei, dincolo de plinătatea, despre care ei afirmă, că a fost înfăptuită la Rusalii. Este nevoie să fim făcuţi desăvârşiţi în Christos, odată, de două ori, şi apoi încă odată după o perioadă de mii de ani pentru a fi pe deplin mântuiţi? Trebuie oare să traducem Ef. 1: 10 „ca să-l aducă la multiple îndepliniri la multipla plinire a vremilor, spre a-Şi uni iarăş într-unul în Christos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pământ?”

Fundalul „lucrurilor viitoare”

În exegeza Scripturilor, este de mare ajutor a face tot posibilul să vezi lucrurile viitoare pe fundalul lor istoric. Când Duhul a fost trimis să arate „lucrurile viitoare” el a avut un manual pe care l-a scris cu secole înainte ca o sursă pentru toate lucrurile pe care avea să le „descopere,” şi el niciodată nu s-a depărtat de acest manual. Scriind despre mântuirea care era „gata să fie descoperită” în vremea sa, Petru a spus că prin profeţi Duhul Sfânt a „vestit mai dinainte patimile lui Christos şi slava de care aveau să fie urmate” (1.Pet. 1: 5; 9-11). Tot ce aparţinea de „putereaşi venirea lui Isus Christos” a fost ascuns în „cuvântul proorociei făcut şi mai tare” (2.Pet. 1_ 16-21). Dar acum (în vremea lui Petru) „aceste lucruri, vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimes din cer şi în cari chiar îngerii doresc să privească” (1.Pet. 1: 12). Apropierea acestor „lucruri viitoare” în vremea lui Petru se vede limpede în următorul verset: „De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Christos” (v.13). Şi din nou, „Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii” (4: 7). Aceste versete scot în evidenţă caracterul escatologic al lucrării Duhului, arătând fundalul Vechiului Testament pentru „lucrurile viitoare” în viitorul imediat al lui Petru. Sfârşitul care era aproape în prima sa Epistolă era partea opusă a „crăpatului de ziuă şi răsăritului luceafărului de dimineaţă” din a doua sa Epistolă (1: 19).

Referitor la acelaşi cadru temporal al evenimentelor, Pavel a scris, „Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua” (Rom. 13: 12). Petru a spus că mântuirea despre care au vorbit profeţii era gata să fie descoperită(1.Pet. 1: 5, 9, 10) iar Pavel a spus, „acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut” (Rom. 13: 11). Dacă acest lucru se referă la moartea credinciosului – atunci ce lucru nemaipomenit sau extraordinar spune Pavel? Clar că este aşa! Este logic, de ce mai trebuia spus? Ori ce om ştie acest lucru - că cu fiecare secundă ne apropiem de moarte. (Oricum nu se referă la moarte, ci la acel sfârşit, sfârşit de veac despre care vorbeşte Scriptura în Noul Testament). Cadrul istoric al „lucrurilor viitoare” este subliniat de cuvintele lui Christos adresate femeii Samaritence la fântâna lui Iacov: „mântuirea vine de la Iudei” (Io. 4: 22). Duhul Sfânt niciodată nu a „descoperit” prin Christos o altă mântuire, pentrucă nu există altă mântuire! „Nădejdea lui Israel” împlinită în Christos este doar nădejdea pe care o prezintă Evanghelia.

Ni se spune că „acum, la sfârşitul veacurilor,” Christos „S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa” (Evr. 9: 26). În contextul tip-antetip privitor la preoţie / jertfă, autorul Epistolei către Evrei a vorbit despre a doua Apariţie a lui Christos. „Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă” (v. 28). Imediat următorul verset Evr. 10: 1 face apel la Lege şi la umbrele ei (modele şi tipare) pentru a confirma (a întări) afirmaţia privitoare la Christos din Evr. 9: 26-28. „Pentrucă Legea, care are umbra bunurilor (lucrurilor) viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, cari se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie” (Evr. 10: 1). Aici este dovada clară că „bunurile viitoare” (pentru care Legea era o umbră) cuprinde a doua Apariţie a lui Christos. A doua Sa Apariţie despre care vorbeşte v. 28 nu este mai puţin parte din lucrarea de ispăşire decât a fost jertfirea de Sine din v. 26. Antetipul trebuie să se potrivească cu tipul. În Legea lui Moise, Marele Preot după ce a terminat de făcut ispăşirea, nu a rămas în cort ascuns de privirile poporului, ci s-a înfăţişat la uşa cortului ca să binecuvinteze „adunarea în aşteptare” (să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă, Evr. 9: 28b). Prezenţa sau apariţia lui era la fel de importantă deoarece semnala acceptarea ispăşirii de către Dumnezeu şi faptul că păcatul a fost şters provizoriu (temporar). Toate acestea erau tipare, simboluri, sau umbre ale „lucrurilor viitoare” aduse prin Christos. Cei însă, care susţin că Legea şi umbrele ei s-au împlinit complet la Cruce sau la Rusalii nu pot urmări tipologia jertfei de ispăşire decât până la momentul intrării Marelui Preot în „Sfânta Sfintelor.” La acest punct legătura „tip-antetip” se prăbuşeşte, dacă umbrele Legii privitoare la jertfă s-ar fi împlinit fără (sau lipsite de) a Doua Apariţie a lui Christos „nu în vederea păcatului; despărţit de păcat” la Rusalii.

Dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, ar trebui să ne întrebăm, „De ce Christos a fost lăsat împotmolit şi eşuat, în Cort lăsându-Şi adunarea să aştepte cu nerăbdare apariţia Lui „despărţit de păcat”? A făcut cumva Christos la un moment dat o greşală în ispăşire? A fost jertfa Sa respinsă de Dumnezeu? A susţine că Christos va mai veni în viitorul nostru este o afirmaţie tacită că sistemul jertfelor caracteristic Vechiului Legământ nu a trecut (abolit, înlocuit). Acel sistem cu tot ceea ce a prevestit nu poate fi împlinit complet decât după ce Christos, intrat în „Sfânta Sfintelor” apare a doua oară despărţit de păcat (sau, nu în vederea păcatului) ca să binecuvinteze şi să adune la El pe cei care-L aşteptau cu nerăbdare.

Un tipar sau tip (sau umbră) rămâne în picioare până când este împlinit de antetip. Fie Christos S-a arătat (apărut, venit) a doua oară, fie sistemul sacrificial al Legii nu a fost împlinit, şi prin urmare, înlociut. Pavel a spus mult despre Parousia Lui Christos atunci când l-a asigurat pe împăratul Agripa, „am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple” (Fpt. 26: 22). Dacă însă Christos nu S-a arătat a doua oară atunci profeţii şi Moise ar trebui predicaţi alături de Christos până când El va împlini „tot ce este scris.” Acest lucru, însă, este în contradiţie cu faptele istorice şi mărturia Duhului Sfânt. În contextul distrugerii Ierusalimului, Isus a spus, „Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris” (Luc. 21: 22). Dacă aceasta nu a cuprins Parousia lui Christos, atunci fie Christos a greşit (ceea ce mulţi teologi susţin), fie Moise şi Profeţii nu au spus nimic despre a doua Sa Venire. În ambele cazuri mărturia Duhului Sfânt, în legătură cu „lucrurile viitoare” pierde toată credibilitatea.

Noi credem însă că Duhul Sfânt a spus adevărul în scripturile Vechiului Testament, şi că Duhul a spus adevărul referitor la interpretarea şi aplicarea Legii şi Propfeţilor, cu privire la Christos şi la lucrurile viitoare din veacul viitor. Nimic nu a dat greş! Totate lucrurile au avut loc.

Isus a legat venirea Lui de căderea Ierusalimului. El a subliniat în Luc. 17 că ziua în care „cine va fi pe acoperişul casei” şi „cine va fi la câmp,” trebuia să părăsească degrabă Ierusalimul, este „ziua când se va arăta Fiul omului” (vv. 30-31). Prin urmare aceasta va fi vremea când „se va împlini tot ce este scris” (Luc. 21: 22). Acest cadru temporal, cât şi evenimentele, se îmbină perfect cu tipologia preot-sacrificiu din Evrei care culminează cu apariţia Marelui Preot din Cort. Nu există absolut nici o schimbare în context, între a „Doua Apariţie” a lui Christos din Evr. 9: 28 şi venirea Lui „fără a zăbovi” din Evr. 10: 37 – „Ziua” pe care ei o vedeau apropiindu-se (Evr. 10: 25). Pe o parte a monedei, umbrele Legii erau „aproape de pieire” (8. 13), şi pe cealaltă parte „a Doua Apariţie a lui Christos nu în vederea păcatului” (despărţit, departe de păcat, 9: 28) era gata să aibă loc – tipul făcând loc antetipului, în împlinirea consumată (încheiată).

Parusia lui Christos iese la iveală din cadrul ei biblic şi din contextul vremii sfârşitului. Mărturia Duhului Sfânt este ancorată la loc sigur în „zilele din urmă” – perioada interimară a schimbării veacurilor. Pentru a preţui lucrurile finale (atât din perspectiva a ceea ce trece (piere) cât şi din a ceea ce se implementează), trebuie să începem unde a început Duhul şi să ne mulţumim să ne oprim unde Duhul s-a oprit.

Concluzie

Am văzut: (1). Caracterul escatologic şi cadrul temporal al lucrării Duhului; (2). Duhul a fost primit de cei „în Christos” după ce El a plecat din lumea Vechiului Legământ şi Şi-a ocupat noua poziţie „în locurile cereşti;” (3). Duhul a fost trimis să descopere „lucrurile viitoare” care erau lucrurile lui Christos; (4). Duhul a folosit doar Vechiul Testament în descoperirea lucrurilor viitoare ale lui Christos; (5). Lucrurile prevestite în Lege includeau şi a Doua Apariţie a lui Christos „nu în vederea păcatului”; (6). Legea cu menirea ei specifică nu a putut fi împlinită fără Parousia lui Christos la sfârşitul veacurilor; şi (7). Christos a legat Venirea Lui şi împlinirea a „tot ce este scris” de distrugerea Ierusalimului. Toate aceste aspecte marchează cadrul temporal al absenţei lui Christos şi al lucrării escatologice bivalente a Duhului – trecerea Vechiului Legământ şi venirea Noului.

În secţiunea următoare vom continua să explorăm dimensiunile „darului Duhului Sfânt” din perspectiva promisiunii, arvunei, celor dintâi roade şi unităţii Duhului, urmată de o analiză pătrunzătoare a lucrării Duhului privind transformarea.

0 views0 comments

Recent Posts

See All

Ai zis că ai dubii în privinţa guvernării lumii de către Isus de la Ierusalim? Dacă dubiile tale se referă şi la o şedere fizică pe tronul fizic al lui David atunci ele sunt justificate. Îţi mai dau u

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!