PREZENTA LUI DUMNEZEU 8


Prezenţa lui Dumnezeu 8

de Max King

original article

trad. Iosif Dragomir

Acest articol începe cu un nou flux de gândire legat în mod specific de lucrarea Duhului în perioada dintre crucificarea lui Christos şi Parousia Lui la AD 70. Max explică „trecerea” veacului Vechiului Legământ şi dezvoltarea deplină a veacului Noului Legământ în perioada celor 40 d ani de tranziţie, demonstrând cum lucrarea Duhului a anunţat (a condus spre) sfârşitul Vechiului Legământ şi a inaugurat desăvârşirea Noului Legământ. În final Max descrie rolul şi semnificaţia Duhului referitoare la poziţia înălţată a lui Christos în veacul Noului Legământ, în contrast cu aşteptările obişnuite ale Israelului fidel Torei, din primul secol. Scopul nostru, aici şi în articolele următoare, este să examinăm cu grijă perioada dintre plecarea lui Christos şi a doua Lui apariţie prin concentrarea asupra lucrării Duhului Sfânt. Înţelegerea semnificaţiei şi cadrului temporal al misiunii Duhului, este cheia pentru înţelegerea semnificaţiei şi duratei absenţei lui Christos.

Am văzut că plecarea lui Christos din lumea Vechiului Legământ a fost condiţia necesară pentru venirea Duhului Sfânt. Isus a spus ucenicilor, „dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimete” (Io. 16: 7). În Io. 14: 3 Isus a spus, „ ...după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” Din aceste două pasaje vedem că prezenţa sau sosirea (Parousia) lui Christos, şi prin urmare luarea ucenicilor la Sine, este rezultatul final a ceea ce Duhul a fost trimis să realizeze în timpul acestei perioade de tranziţie. În plus, Duhul a fost trimis să lucreze în şi prin Christos. De aceea, lucrarea este identică cu cea menţionată de Christos în Io. 14: 2 „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” Acest fapt devine mai clar pe măsură ce examinăm lucrarea Duhului, urmărind-o până la încheiere, încheiere care a determinat (a produs) a doua Apariţie a lui Christos. Deasemenea, vom analiza lucrarea Duhului raportată la rolul Duhului în escatologia evangheliilor, centrată în Cruce. Acest lucru va implica o cercetare, în treacăt, a darului, a promisiunii, a arvunei, a unităţii (consensului) Duhului, şi a bazei puterii transformatoare a Duhului.

Rolul Escatologic al Duhului

Lucrarea Duhului Sfânt în timpul absenţei lui Christos a fost profund escatologică de la început până la sfârşit. Acest concept este perceput cu împotrivire, în mare parte datorită a ceea ce este adesea o abordare unilaterală a escatologiei. Am crescut obisnuiţi să ne gândim la escatologie strict în termenii a(ducerii) ceva la final. Însă escatologia biblică este o monedă cu două feţe. Pe de-o parte există o mişcare (deplasare) înspre un sfârşit, în sensul unei absolute încheieri sau treceri a unor stări de lucruri (sau condiţii) din trecut. De cealaltă parte există o mişcare (dezvoltare) înspre desăvârşire sau completitudine în sensul venirii unor noi şi veşnice stări de lucruri (condiţii). Aceste acţiuni nu sunt cronologice ci simultane (au loc în acelaşi timp), având un punct comun al consumării (încheierii). Vedem deci, că cadrul escatologic, determinat de legăminte, al evangheliilor are două fațete care nu pot fi separate printr-un veac intermediar. Partea opusă a venirii economiei (sistemului) Noului Legământ este trecerea (pieirea) veacului Vechiului Legământ, iar aceste două acţiuni se derulează „una lângă cealaltă” (în paralel) până când schimbarea este încheiată, realizată, (mecanismul tranziţiei).

Greşala obişnuită care se face în exegeza vremii sfârşitului este despărţirea acestor două acţiuni interconectate şi plasarea lor într-un cadru diferit de înplinire. Trecerea veacului Iudaic este pus într-un buzunar al timpului şi lucrarea Duhului de a înfăptui Noua Creaţie a lui Christos, în alt buzunar. Prin urmare lucrarea Duhului, de a zidi biserica celor dintâi roade până va ajunge „la înălţimea staturii plinătăţii lui Christos,” nu este privită ca fiind escatologică. Este percepută ca ceva ce nu are nici o legătură cu acţiunea trecerii Vechiului Legământ. Această abordare unilaterală nu ţine cont de plinătatea semnificaţiei escatologice. Trecerea Vechiului nu precede venirea Noului. Afirmaţia Duhului Sfânt privitoare la Vechiul Legământ „iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire” (Evr. 8: 13) a fost făcută la câţva ani după ce Duhul a venit la Rusalii şi a început zidirea bisericii primului secol pentru a ajunge la plinătatea staturii lui Christos. În această perioadă a scris Pavel, „chipul lumii acesteia trece” (1.Cor. 7: 31). Din nou, „În adevăr, dacă ce era (este) trecător, (adică urma să înceteze; Biblia, Traducere Literală Nouă, Bucureşti 2001) era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!” (2.Cor. 3: 11). Observaţi că Pavel a spus că ce era cu slavă (lucrarea Vechiului Legământ) „este trecător” (cu sensul că trecea în acel moment).

Acţiunea prezentă (din perspectiva lui Pavel) nu ar trebui ignorată. Pavel a văzut trecerea a ceea ce era glorios (slăvit) ca pe un proces atunci în derulare, având ca rezultat final „cea ce rămâne este mai glorios.” Caracterul viitorist al schimbării încheiate (din perspectiva lui Pavel) este evident în versetul următor: „Fiindcă avem dar o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală.” Folosirea de către Pavel a cuvântului „nădejde” indică faptul că „slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre” (v.7), nu trecuse deja la Cruce – iar Pavel avea nădejdea că ea va trece în curând. Aceste pasaje ilustrează că lucrarea Duhului Sfânt de-a lungul Noului Testament a fost profund escatologică până când schimbarea de la „veacul acesta” (veacul Vechiului Legământ) la „veacul viitor” (veacul Noului Legământ) a fost consumată (încheiată). În continuare vom comenta asupra a două chestiuni legate între ele privind Duhul: Zilele din urmă şi Noua Poziţie a lui Christos.

Zilele din urmă

Revărsarea Duhului Sfânt în „zilele din urmă” este dovada caracterului escatologic a lucrării Duhului. Ioel s-a referit la vremea sfârşitului Israelului Vechiului Legământ. (Ioel 2: 28-32 şi 3: 14-21). Petru în mod deliberat adaugă „în zilele din urmă” (Fpt. 2: 17), prin aceasta accentuând că Duhul Sfânt este un dar escatologic revărsat în ultimele zile ale veacului Vechiului Legământ pentru a produce transformarea veacurilor prin care toate promisiunile lui Dumnezeu făcute lui Israel vor fi împlinite în Christos. Ioel 2 şi 3 accentuează centralitatea lui Israel în lucrurile care vor avea loc în zilele din urmă. Dacă nu permitem ca sfârşitul să înceapă acolo unde a început Duhul, inevitabil vom rata momentul şi cadrul de referinţă pentru lucrurile din urmă. Rusaliile a fost o sărbătoare sfântă în calendarul evreiesc. Evenimentele care s-au derulat în Fpt. 2 sunt prefaţate cu cuvintele „Şi pe când se împlinea ziua Cincizecimii” (v.1) (Notă: în fiecare caz în care pasajul este diferit de Cornilescu, el este luat din Biblia Noua Ttraducere Literală, Bucureşti 2001). Revenim. Tot ceea ce s-a înregistrat în acest capitol a avut loc nu în timpul unei sărbători Creştine ci în timpul unui festival sărbătorit de către Israel încă din primele zile ale existenţei sale. Insă Crucea a fost un moment decisiv. „Zilele din urmă” ale Israelului pământesc, naţional al Vechiului Legământ ca şi popor al lui Dumnezeu, au sosit, iar Rusaliile din Fpt. 2 „cad” în acel cadaru temporal escatologic.

Conceptul schimbării instantanee LA Cruce, sau nu mai târziu de Rusalii, (mai degrabă decât PRIN intermediul Crucii), contrazice mărturia clară a lui Isus în Mat. 24: 3, unde El a legat distrugerea Templului de „sfârşitul veacului.” A fost distrus Templul la Rusalii? Dacă nu, atunci sfârşitul veacului nu a avut loc la Rusalii. Mai mult, este imposibil să aduni dovezi prin care să susţi că „sfârşitul veacului” din Mat. 24 este o referire la veacul Noului Legământ. Există un acord comun că veacul Vechiului Legământ era încă prezent când ucenicii au întrebat despre „sfârşitul veacului.” Dacă nu veacul în care se aflau era în discuţie, ei ar fi întrebat, „Care sau când va fi sfârşitul veacului viitor?” Nu-i aşa? Toţi am fi întrebat la fel! Nu spunem că veacul Noului Legământ a început doar la distrugerea Ierusalimului şi la sfârşitul deplin al veacului Vechiului Legământ. El a început odată cu lucrarea post-cruce a Duhului, încheierea ei fiind sosirea deplină a veacului Noului Legământ aproximativ 40 de ani mai târziu. Din această perspectivă, „veacul viitor” din Evr. 6: 5 este o referinţă la veacul Noului Legământ. Puterile lui erau deja gustate în perioada de tranziţie prin lucrarea Duhului Sfânt. Astfel, venirea Duhului la Rusalii a semnalat începutul sfârşitului veacului Vechiului Legământ şi începutul veacului Noului Legământ. Venirea Noului începe în „zilele din urmă” ale Vechiului pentru simplu motiv că Vechiul Testament (cu promisiunile, profeţiile, tiparele şi umbrele lui) a fost fundalul pentru mesajul evangheliei privind vremea sfârşitului. Christos era suma şi substanţa - (sau trupul; Col. 2:17 „... cari sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul (substanţa) este al lui Christos”) - tuturor lucrurilor scrise în Lege şi Profeţi. El era atât sfârşitul (telos) cât şi ţinta spre care totul s-a îndreptat şi şi-a găsit împlinirea în „ziua Domnului, ziua cea mare şi strălucită” (Fpt. 2: 20). În acest scop a fost revărsat Duhul Sfânt în „zilele din urmă” ale veacului Vechiului Legământ.

Noua Poziţie a lui Christos

Faptul că veacul Noului Legământ şi-a avut începutul în zilele de pe urmă ale Vechiului Legământ nu înseamnă că aparţinea acelui veac. Aceasta este o paralelă la situaţia ucenicilor lui Christos cărora Isus le-a spus că ei sunt în lume dar nu sunt din lume (Io. 17: 11, 15). Christos Însuşi a fost „în” dar nu „din” lume (vezi vv 11-15). Acest lucru este adevărat şi pentru ucenicii Săi după ce ei au ajuns „la învierea din morţi” prin moartea şi învierea lor împreună cu Christos. Momentul şi cadrul acestui fapt este expus de către Pavel în Fil. 3: 9-16 pe fundalul Legii (vv.1-9), un pasaj de referinţă privitor la lucrarea escatologică a Duhului Sfânt în termenii învierii evanghelice. Când Christos a spus ucenicilor „dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi” (Io. 16:7), El le spunea că atâta timp cât El era în lumea Vechiului Legământ (lumea de jos) Duhul nu putea să înceapă lucrarea de schimbare a veacurilor. Doar după ce Christos s-a înălţat în lumea de sus (sfera cerească în care aveau să se împlinească promisiunile lui Dumnezeu făcute lui Israel), doar atunci existau condiţii bune, din puct de vedere mesianic, pentru venirea Duhului Sfânt. Noua poziţie a lui Christos, aşa cum este ea definită de Petru în Fpt.2: 22-36, îl identifică pe Christos în cadrul „veacului viitor” al Noului Legământ.

Primul text pe care îl apelează Petru este Psalmul 16: 8-11. Aceasta era o profeţie mesianică referitoare la eliberarea robului în suferinţă din Hades: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea” (v.10; Fpt. 2: 27). Petru demonstrează în 2: 29-32 că David nu vorbea despre el ci despre Christos pe care Dumnezeu la înviat să şadă pe tronul Său (al lui David), (vezi 2.Sam. 7: 12-16). Al doilea text este Psalmul 110: 1 unde se spune despre viitorul împărat al lui Israel: „Domnul a zis Domnului meu: ,,Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăşmaşii Tăi sub picioarele Tale.” În Fpt. 2: 33-36 Petru arată că aceasta nu era o profeţie despre David, pentrucă David nu s-a înălţat la cer. El vorbea despre Fiul Său, Christos pe care la înviat şi l-a înălţat la cer. Dar ce înseamnă toate acestea? Ce impact a avut asupra Iudeilor din vremea lui Petru, faptul că Christosul crucificat, acum înălţat la cer, este cel despre care a vorbit David? Ei au înţeles că aceste profeţii, atunci când sunt împlinite, vor da naştere la slăvitul „veac viitor” atât de aşteptat de Israel. Dintr-o dată Iudeii sunt confruntaţi cu faptul că, locul unde este Christos după învierea Sa (aşa cum a prevestit David) nu este locul în care ei au aşteptat „veacul viitor.” Christos pentru a împlini Psalmul 16: 8-11 şi 110: 1, a venit în lumea în care Iudeii au crezut că va fi realizat „veacul viitor.” Christos s-a născut din seminţia lui David „în ce priveşte trupul,” dar Israel trebuia să fi auzit şi învăţat despre limitările „cărnii” sau firii referitoare la „promisiune,” privind la Avraam (Gal. 4: 21-31). Pavel a întrebat „Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui (orig. după carne), strămoşul nostru Avraam?” (Rom. 4: 1). Privitor la Ismael (care a fost născut din carne) şi la promisiune (care era prin Duhul), răspunsul este că Avraam nu a găsit (căpătat) nimic. În aceiaşi ordine de idei cineva poate întreba, „Ce a găsit sau căpătat Christos (care era promisiunea) după (sau, în virtutea) carne?” Răspunsul este acelaşi: Nimic! La fel, mijloacele necesare pentru împlinirea profeţiilor davidice – moartea şi învierea lui Christos – sunt exact cele care L-au „îndepărtat” pe Christos din lumea care era „după (prin sau în virtutea) carne.” Greşala lui Israel nu a fost că aştepta „veacul viitor,” ci pentrucă îl aştepta în virtutea sau conform „cărnii.” Pavel abordează această înţelegere mesianică greşită din partea lui Israel, „Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii (orig. sarka = carne) ; şi chiar dacă am cunoscut pe Christos în felul lumii, (în virtutea cărnii) totuş acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta”(2.Cor. 5: 16). Crucea / Învierea a fost punctul de referinţă în afirmaţia „de acum încolo” .... nu mai cunoaştem pe Christos „în felul lumii” (după carne). („în felul lumii, sau după carne ” este o expresie adesea folosită să indice modul de viaţă al lui Israel sub Lege). În această ordine de idei, vezi Fil. 3: 1-10 unde Pavel arată că ceea ce a venit prin Moise nu a putut să dea naştere „veacului viitor” în Christos.

Importanţa escatologică a noi poziţii a lui Christos (înălţarea Lui în cer) este decisivă în legătură cu „veacul viitor” pentru care a fost revărsat Duhul Sfânt. Începând de la Rusalii, o lume era în proces de trecere (pieire) iar o altă lume lua fiinţă ca rezultat a noi poziţii a lui Christos şi a lucrării Duhului Sfânt în şi prin „acelaşi Christos” care mai înainte a venit „în trup” – dar nu a căpătat nimic (Fpt. 2: 36; Rom. 4: 1).

Legat de aceasta, vedem „antichristul” „ceasului de pe urmă” ca fiind Iudaizatorii. Ei s-au împotrivit Evangheliei noii locaţii a lui Christos şi nu mărturisesc că „Isus Christos a venit în trup (carne)” (1.Io. 2: 18-23; 4: 1-3). Ei ar fi primit cu braţele deschise „veacul viitor” în perimetrul lumii veacului Vechiului Legământ dar mesajul morţii lui Christos în trup şi al învierii în Duh (Rom. 1: 3-4; 1.Pet. 3: 18), era sosirea unei noi ordini corespunzătoare cu promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam, care căuta şi aştepta o patrie şi o cetate cerească (Evr. 11: 9-16). Această transformare a lumiilor legămintelor prin Mesia cel înviat era „pricina de poticnire a crucii” (Gal. 5: 11; 6: 12-16).

Esenţa, este că noua poziţie a lui Christos „în locurile cereşti” în timpul „zilelor din urmă” a veacului Iudaic stabileşte în Scriptură un cadru de referinţă pentru lucrarea, mesajul şi misiunea escatologică Duhului Sfânt. Din această perspectivă avem o structură rezonabilă şi biblică pentru atotcuprinzătoarea, indisputabila „expectativă a iminenţei” pe care o găsim în Noul Testament. Sfârşitul tuturor lucrurilor era „aproape” (1.Pet. 4: 7) în ultima perioadă a misiunii apostolice pentru simplu motiv că „zilele din urmă” se apropiau cu repeziciune de final. În consecinţă, sosirea lui Christos (prin care, în curând „va veni ce este desăvârşit”) era deasemenea „aproape” (Apo. 22: 6-10). Căderea Ierusalimului era „aproape” în vremea apostolică. Evenimentul complementar al acelui incident escatologic, Parousia lui Christos, era deasemenea „aproape.”

Inconsistenţa abordării unilaterale a escatologiei evanghelice a deschis uşa spre numeroase scheme speculative privind vremea sfârşitului, spre exemplu „teologia ziarului” (newspaper theology) a lui Hal Lindsey. Apostolii oricum, prin Duhul Sfânt au predicat Parousia lui Christos pe fundalul regimului Vechiului Legământ şi al transformării „zilelor din urmă” în timpul primului secol.

0 views0 comments

Recent Posts

See All

Ai zis că ai dubii în privinţa guvernării lumii de către Isus de la Ierusalim? Dacă dubiile tale se referă şi la o şedere fizică pe tronul fizic al lui David atunci ele sunt justificate. Îţi mai dau u

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!