PREZENTA LUI DUMNEZEU 6


Prezenţa lui Dumnezeu 6

de Max R. King

original article

trad. Iosif Dragomir

În cel de al-6-lea articol referitor la Prezenţa lui Dumnezeu, Max King se concentrează asupra profetului vechi-testamantal, Ioel. Max analizează predicţiile lui Ioel referitoare la Ziua Domnului. El leagă Ioel de revărsarea escatologică a Duhului de la Rusalii. Construind pe diferenţa dintre legăminte, adică „de sus”/ „de jos” şi „ceresc/ firesc,” Max comapară profeţia lui Ioel cu Discursul lui Isus de pe Mt. Măslinilor, Galateni 4 şi Apocalipsa, prin descrierea transformării Vechiului Ierusalim în Noul Ierusalim.

Este important să vedem în Scriptură corelarea dintre absenţa lui Christos şi prezenţa Duhului din perspectiva celei de a doua veniri a lui Christos (Io. 14: 1-3). Plecarea lui Christos din lumea Vechiului Legământ a fost făcută cu intenţia de a deveni prezent a doua oară. Apariţia Lui a doua oară, totuşi, nu avea să aibă loc în lumea din care El a plecat, ci în lumea Lui („lumea de sus” Io. 8: 23).

Aşa cum s-a arătat în articolele precedente lumiile contrastante sunt determinate de cele „două legăminte” (Gal. 4. 21-31). Termenii biblici, cum sunt „spiritual” sau duhovnicesc, (Rom. 15: 27; 1.Cor. 2: 9-11; 15: 46; 1.Pet. 2: 5), „de sus” (Io. 8:23; Gal. 4: 26; Col. 3: 1-2), „ceresc” (Io. 3: 12; Ef. 1: 20; 2: 6; Evr. 8: 5; 11: 16; 12: 22) sau „în locurile cereşti” (Evr. 8: 1; 9: 23), sunt discriptivi pentru sfera Noului Legământ în care promisiunile lui Dumnezeu făcute lui Avraam „în Christos” aveau să se împlinească. Din această persepctivă Isus a spus Iudeilor, „Eu sunt de sus” (Io. 8: 23). În aceiaşi ordine de idei Isus a vorbit de întoarcerea Sa acolo unde a fost mai înainte. „Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?... Duhul este acela care dă viaţă, carnea (sarka sistemul V.T.), nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe cari vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă”. (Io. 6: 62-63). Aceste versete formează fondul cuvintelor lui Christos, „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Io. 14: 2-3).

Nu poţi înţelege şi aprecia suficient cuvintele lui Christos despre „lumea de sus” sau „lumea de jos” fără a fi deplin conştient de faptul că moartea şi învierea lui Christos formează momentul hotărâtor (piatra de hotar) a celor două moduri de existenţă contrastante – carnea versus duhul. Deşi transformarea de la „jos” la „sus” este înrădăcinată în aceste evenimente decisive, ea nu s-a realizat instantaneu. Descoperirea lui Christos în glorie (Luc. 17: 30; 1.Pet. 1: 13) şi descoperirea fiilor lui Dumnezeu (Rom. 8: 19; Col. 3: 3-4), urma să se realizeze în perioda de încheiere („zilele din urmă”) a atunci existentului sistem (veac sau cosmos) a Vechiului Legământ. Acesta este cadrul biblic şi fundalul escatologic pentru legătura dintre absenţa lui Christos (El pregătind un loc) şi prezenţa Duhului (el descoperind lucrurile viitoare, Io. 16: 13), până când schimbarea veacurilor, determinate de cele două legăminte, avea să fie consumată, încheiată la AD. 70.

De la Rusalii la Ziua cea mare şi înfricoşată

Revărsarea Duhului din Fapte indică spre faptul că schimbarea încheiată s-a făcut prin intermediul Crucii mai degrabă decât că s-a realizat la momentul Crucii. Ziua Cincizecimii a reprezentat un început, nu consumarea sau încheierea, a ceea ce a profeţit Ioel referitor la coborârea Duhului. El a vorbit despre lucruri care aveau să aibă loc prin Duhul în „zilele din urmă” (Ioel 2: 28; Fpt. 2: 17), o perioadă de timp escatologic care s-a extins până la „ziua Domnului aceea mare şi înfricoşată / strălucită” (Ioel 2: 31/ Fpt. 2: 20).

Mai departe, profetul Ioel a văzut o lucrare a Duhului care avea să culmineze prin eliberarea şi mântuirea lui Israel (Ioel 2: 32). Dacă pierdem focalizarea din Ioel 2 şi 3 (şi din profeţii în general) scăpăm scopul revărsării Duhului la Rusalii şi nu vedem direcţia escatologică a lucrării, Duhului, de transformare privind „lucrurile viitoare” (Io. 16: 13; Evr. 10:1). Acest fapt, la rândul lui întunecă lumea biblică a celei de-a doua apariţii a lui Christos. Este clar din profeţia lui Ioel, din aplicarea ei de către Petru, şi din tot ceea ce a predicat Isus cu privire la venirea Duhului, că lucrarea lui specifică momentului respectiv (zilele din urmă), era să descopere şi să confirme prin semne şi minuni, viitorul iminent al lui Israel în termenii creaţiei Noului Legământ desăvârşite în Christos. Viitorul lui Israel şi mântuirea nou-testamantală sunt inseparabile în lucrarea şi misiunea Duhului Sfânt. Spre exemplu ştim că Christos a venit să fie Mântuitorul lui Israel (Mt. 1: 21; Luc. 2: 11). El a afirmat că mântuirea vine de la Iudei (Io. 4: 22), şi că această mântuire va cuprinde după aceea „toate familiile pământului” (Gen. 12: 3; Gal. 3: 8, 14). Suntem conştienţi că Christos, prin intermediul Crucii, a părăsit Israelul Vechiului Legământ (Io. 14: 1-3), şi s-a înălţat acolo unde era înainte (Io. 6: 62-63). Vedem că Duhul a fost revărsat în prima Cincizecime după învierea lui Christos (Fpt. 2: 1...), că Duhul nu a putut veni până ce Christos nu a fost înălţat la locul Lui de drept, la dreapta lui Dumnezeu în cerescul Munte al Sionului (Ps. 2: 6 cont; 110: 1; Evr. 12: 22).

Aceşti factori combinaţi formează scena pentru faza finală a lucrării lui Christos, prin Duhul revărsat, care avea să aducă „mângâierea lui Israel” (Luc. 2: 25), „mântuirea Ierusalimului” (v. 38) şi „ştergerea păcatelor” (Fpt. 3: 19-21; Rom. 11: 26-27), la Parousia Lui de la sfârşitul veacului (Mat. 24: 1-3).

În acest scop a fost revărsat Duhul în „zilele din urmă” ale Israelului Vechiului Legământ. Misiunea lui specifică era să arate „lucrurile viitoare” (Evr. 10: 1) în „lumea viitoare” (Evr. 2: 5; 6: 5), lumea celei de a doua apariţii a lui Christos „nu în vederea păcatului” (9: 28). În acest fel, Christos a „dovedit credincioşia lui Dumnezeu, şi a întărit făgăduinţele date părinţilor” (Rom. 15: 8) iar această mântuire „venită de la Iudei” a constituit singura Mântuire la care Neamurile au fost făcute părtaşe (Rom. 15: 9, 27) şi „moştenitoare” (Ef. 3:6).

În fine, cei care susţin astăzi că ceea ce s-a întâmplat lui Israel în Ierusalim la AD 70, nu ar avea nici un interes pentru Neamurile din alte zone ale ale lumii, au o înţelegere limitată a istoriei mântuirii biblice care este purtată prin naţiunea lui Israel la împlinirea ei în Christos şi Noul Legământ. Cum să nu fi avut judecata şi destinul lui Israel vreo importanţă şi interes pentru Neamuri? Ce ar fi avut Neamurile prin ele înşile, separate de mântuirea lui Israel (Io. 4: 22 şi Rom. 11)? La ce ar fi fost ele făcute „împreună moştenitoare” dacă Dumnezeu nu ar fi întărit făgăduinţele date lui Israel prin Christos şi Duhul Sfânt (Ef. 2: 11-18)? Învocarea acestui argument a „non-interesului şi non-importanţei pentru neamuri” este o încercare de a întuneca atotcuprinzătoarea semnificaţie a venirii lui Christos la căderea Ierusalimului.

Ziua Mântuirii lui Israel

Ne îndreptăm acum atenţia asupra lucrurilor privitoare la Israelul lui Dumnezeu pe care Ioel le-a văzut în legătură cu „ziua Domnului cea mare şi înfricoşată” şi cu împlinirea lor clară prin Christos şi lucrarea Duhului la „împlinirea vremii” (Mc. 1: 15; Gal. 4:4; Ef. 1:10; Luc. 21: 22). În ziua aceea „soarele se va preface în întunerec, şi luna în sânge” (Ioel 2: 31; 3: 15). În ziua aceea Dumnezeu va strânge toate neamurile în valea lui Iosafat şi se va „judeca cu ele” ... „pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri” (Ioel 3: 1-2). În ziua aceea „Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile şi pământul. Dar Domnul este scăparea poporului Său, şi ocrotirea copiilor lui Israel.” În ziua ceea „Ierusalimul însă va fi sfânt, şi nu vor mai trece străinii prin el. (Ioel 3: 17). În ziua aceea „va picura must din munţi,” şi „Un izvor va ieşi deasemenea din Casa Domnului” (Ioel 3:18). În ziua aceea „Iuda va fi veşnic locuit, şi Ierusalimul din neam în neam .... dar Domnul va locui în Sion.” (Ioel 3: 20-21).

Glorioasa împlinire a lui Israel pe care a văzut-o Ioel, se îmbină perfect cu schema viitorului lui Israel aşa cum a fost prezentată de Christos în Discursul Său de pe Mt. Măslinilor (Mat. 24-25). Ioel 2-3 şi Mat. 24-25 merg mână în mână. Acest lucru ar putea suna pentru unii contradictoriu deoarece Ioel vorbeşte despre izbăvirea Ierusalimului în timp de Isus vorbeşte de distrugerea Ierusalimului. Cum pot două puncte de vedere, privitoare la destinul Ieriusalimului, aparent opuse, să fie legate în acelaşi cadru temporal? Cum poate Ierusalimul să fie distrus şi în acelaşi timp să fie curăţit, sfinţit – în aceiaşi „ziua aceea mare şi înfricoşată”?

Acest scenariu complementar al vremii sfârşitului, referitor la destinul lui Israel, străbate atât profeţia Vechiului Testament cât şi împlinirea Noului Testament. El se leagă de ceea ce s-a spus până aici referitor la cele „două lumi” sau „moduri de existenţă” aşa cum sunt ele determinate de cele două Legăminte, pentru care Crucea este punctul pivotal. Diferenţa fundamentală dintre Ioel şi Christos este, că Ioel focalizează asupra Ierusalimului lumii de sus, în timp ce Isus se concentrează (cel puţin în exterior) asupra Ierusalimului pământesc a lumii de jos.

Lăsând Mat. 24-25 şi Ierusalimul pământesc pentru moment, să privim la profeţia lui Ioel prin prizma a ceea ce este descoperit prin Duhul în Noul Testament în legătură cu venirea Noului, Cerescului Ierusalim. În primul rând, este clar din învăţăturile lui Pavel că în vremea lui existau două Ierusalim-uri antitetice (Gal. 4: 22-31). El a ilustrat acest fapt prin cei doi fii ai lui Avraam: „unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă. Lucrurile acestea trebuiesc luate într-alt înţeles: acestea sunt două legăminte: unul de pe muntele Sinai naşte pentru robie şi este Agar, - căci Agar este muntele Sinai din Arabia; - şi răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi. Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră” (vv. 22-26).

Ţinta lui Pavel în Gal. 4, NU a fost să declare co-existenţa celor două Ierusalim-uri ca un aranjament permanent pentru viitoarea Nouă Eră. El ştia că Ierusalimul de la Mt. Sinai, care era în robie cu copiii lui, era destinat să fie înlăturat la sfârşitul veacului Vechiului Legământ, aşa cum Isus în prealabil şi-a învăţat ucenicii (Mat. 24: 13). Totuşi, Ierusalimul care avea să rămână, cel care nu putea fi clătinat (Evr. 12: 27), în mod clar este identificat cu Noul Legământ, a cărui sombol era Sara, femeia slobodă (Gal. 4: 24).

Autorul Epistolei către Evrei a scris despre acest Ierusalim: „Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întunerec, nici de furtună, nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul, care vorbea în aşa fel că ceice l-au auzit, au cerut să nu li se mai vorbească, (pentrucă nu puteau suferi porunca aceasta: ,,Chiar un dobitoc dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre, sau străpuns cu săgeata”. Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: ,,Sunt îngrozit şi tremur!”). Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, cari sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel (Evr. 12: 18-24). Două lucruri se evidenţiază în aceste pasaje:

1. Există o corelare între „lucrurile de sus” sau „în locurile cereşti” şi creaţia (făptura) Noului Legământ. Despre Noul Ierusalim se spune că este „de sus” (Gal. 4: 24). Lucrurile, cortului lui Moise se spune că erau copii sau tipare (chipul şi umbra) ale „lucrurilor cereşti” (Evr. 8: 5; 9: 23). Christos a spus că El este „de sus” (Io. 8: 23). Urmează că, tot ceea ce era Christos pentru Israelul Vechiului Legământ în calitate de „sămânţa promisă” avea să se împlinească în „lumea de sus” (sau „în locurile cereşti”) iar toate acestea indicau spre statu-quo-ul Noului Legământ care a înlăturat economia Vechiului Legământ. Această nouă ordine în Christos era obiectul credinţei lui Avraam când „aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evr. 11: 10). Deasemenea, „patria mai bună” pe care el o dorea, aparţine acestui cadru format de cele două legăminte, şi face parte din catregoria noilor lucruri (v. 16).

2. Nu există loc să intercalezi o eră (adică, o Eră a bisericii, sau Eră Creştină) între distrugerea Ierusalimului pământesc şi sosirea Ierusalimului Ceresc. Nu poate fi plasată o eră intermediară între cele două legăminte din Galateni 4.

Mai mult, nu găsin nici o perioadă intermediară în Evrei 12; vechea ordine mozaică este clătinată şi înlăturată astfel ca „lucrurile cereşti” din noua creaţie a Noului Legământ să „rămână” (v. 27). Clătinarea cerului şi pământului din Evrei 12 (vezi Ioel 2: 30-31; Hag. 2: 6), s-a referit la iminenta distrugere a Ierusalimului – „ziua Domnului cea mare şi înfricoşată” (Ioel 2: 31; Fpt. 2: 20; Evr. 9: 28; 10: 25, 37). Duhul Sfânt a fost revărsat în „zilele din urmă” pentru a realiza tranziţia de la un veac la altul (de la „lumea de jos” la „lumea de sus” prin puterea transformatoare a Crucii. El nu a fost trimis să conducă şi să răspundă de un veac intemediar prelungit care să umple timpul până la sosirea lui Christos. Lumea arătării şi manifestării lui Christos (a doua venire) urmează imediat, fără întârziere după trecerea (înlăturarea) ordinii mozaice. Cuvintele, „ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de peire”(Evr. 8: 13) au fost imboldul (impulsul) pentru aşteptarea şi anticiparea crescândă a celei de a doua veniri a lui Christos, în scrisoare către Evrei, şi prin urmare, nevoia de a intra cu îndrăzneală în Locul Preasfânt (Evr. 10: 19, Biblia, Traducere Literală Nouă, Bucureşti, 2001, vezi şi alte traduceri).

Acum haideţi să privim corelarea dintre mântuirea / judecata Ierusalimului din Ioel 3: 14-21 şi Noul Ierusalim descoperit prin Duhul în Apocalipsa 21-22. Ţineţi minte că Ioan scrie despre „Descoperirea lui Isus Christos, pe care l-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întâmple în curând.” Cuvintele „în curând” în Apoacalipsa, indică apropiata venire / arătare a lui Christos, şi prin urmare şi spre încheierea misiunii de descoperire a Duhului care a avut loc în perioada dintre absenţa şi arătarea (venirea) lui Christos.

Christos şi-a asigurat ucenicii, „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi” (Io. 14: 18). El avea să revină, dar este important să vedem transformarea care a fost realizată prin Duhul pentru a doua prezenţă (sau arătare) a lui Christos. Christos este absent în ce priveşte lumea de jos (cosmosul Vechiului Legământ), dar devine prezent în ce priveşte lumea de sus (condiţia Noului Legământ). A interpreta afirmaţia lui Christos, „Mă voi întoarce la voi” (Io. 14: 3) şi a o face să însemne că El se va întoarce a doua oară în lumea de unde a plecat este greşit. Din momentul plecării Lui (înălţării), Christos a fost în lumea Lui, lumea de sus. Tot ceea ce a descoperit Duhul aparţinea acelei lumi cereşti. Christos a spus că Duhul „va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi vouă”(Io. 16: 14-15). De aceea, a veni din nou, nu a însemnat că Christos avea să părăsească aceea lume de sus şi să se întoarcă în lumea de jos, ci mai degrabă că El va fi descoperit şi manifestat în aceea lume nouă, spirituală – Creaţia încheiată, desăvârşită a Noului Legământ – unde ucenicii Lui vor fi adunaţi laolaltă cu El. (Io. 14: 3; Mat. 24: 31; 2Tes. 2: 1).

În acelaşi fel, Pavel a scris, „Când Se va arăta Christos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă” (Col. 3: 4). Şi din nou, „dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi (participăm la slava Lui) împreună cu El. Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi” (Rom. 8: 17-18). Referirea se face la slava lui Christos aşa cum se raportează ea la lucrurile Sale din lumea Sa, descoperite prin Duhul. În acest fel, „Duhul,” a zis Isus, „Mă va proslăvi” (Io. 16: 14).

Prin urmare, vorbind despre slava sau gloria care va urma suferinţelor lui Christos, (1.Pet. 1: 11), profeţii Vechiului Testament se refereau la lucrurile viitoare a veacului Noului Legământ – „veacul viitor” (în Evangheliile sinoptice) şi „lumea de sus” (în Evanghelia lui Ioan). Deşi expresia este diferită, semnificaţia este aceiaşi. „Veacul viitor” sau „lumea de sus” pur şi simplu desemnează sferea celei de a doua veniri a lui Christos în slavă aşa cum a fost descoperită prin Duhul Sfânt în „zilele din urmă” a acelui vechi eon sau veac.

Din perspectiva slavei şi importanţei Ierusalimului pământesc din cosmosul Vechiului Legământ, nu este surprinzător faptul să găsim un accent extremă –atât în profeţia Vechiului Testament cât şi în împlinirea din Noul Testament, - pe slava sau gloria Noului Ierusalim în Noua Lume a celei de a doua veniri (apariţii) a lui Christos. Acest lucru este vizibil în profeţia lui Ioel. El vede o vreme când, „Soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd strălucirea. Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile şi pământul. Dar Domnul este scăparea poporului Său, şi ocrotirea copiilor lui Israel. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care locuieşte în Sion, muntele Meu cel sfânt. Ierusalimul însă va fi sfânt, şi nu vor mai trece străinii prin el” (Ioel 3: 15-17). „Afară (din cetate) sunt cânii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!” (Apo. 22: 15, vezi şi v. 8). În ziua aceea, Ioel prevede că „Un izvor va ieşi deasemenea din Casa Domnului” (v. 18), şi „Iuda va fi veşnic locuit, şi Ierusalimul din neam în neam” (v. 20). Mai departe el vede răzbunarea sângelui martirilor” pentrucă „Domnul va locui în Sion” (v. 21).

Există o corelare clară şi remarcabilă între Ierusalimul văzut de Ioel în legătură cu „ziua Domnului cea mare şi înfricoşată” şi Noul / Cerescul Ierusalim pe care Duhul Sfânt îl descoperă prin Ioan în legătură cu „Descoperirea lui Christos.” Ioan vede acelaşi „Ierusalim sfânt” pe care l-a văzut Ioel, „cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu” (Apo. 21: 10). La fel el vede un Ierusalim fără „străini.” „Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului” (Apo. 21: 27).

La fel ca şi Ioel, Ioan vede „un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului” (Apo. 21: 1), o cetate trainică în care este intemeiată pentru totdeauna „în vecii vecilor” împărăţia lui Dumnezeu (Apo. 22: 5), şi cetatea şi locaşul „celor care au fost junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu” (Apo. 6: 9), a căror sânge nevinovat a fost răzbunat la căderea Babilonului (Apo. 18: 20, 24).

Îndrăznim să afirmăm că Ierusalimul văzut de Ioel corespunde Ierusalimului ceresc / spiritual al Noului Legământ, cetatea „lumii de sus” în care au fost descoperite „lucrurile lui Christos” de către Duhul Sfânt în „zilele din urmă” ale Israelului Vechiului Legământ.

În partea a 7-a vom arăta că distrugerea Ierusalimului pământesc este cadrul biblic pentru lucrarea încheiată a Duhului Sfânt – venirea a ceea ce este desăvârşit – ( 1.Cor. 13: 10), care cuprinde venirea Noului Ierusalim, lumea de sus şi a doua şi veşnica prezenţă a lui Christos (Apo. 21-22).

0 views0 comments

Recent Posts

See All

Ai zis că ai dubii în privinţa guvernării lumii de către Isus de la Ierusalim? Dacă dubiile tale se referă şi la o şedere fizică pe tronul fizic al lui David atunci ele sunt justificate. Îţi mai dau u

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!