PREZENTA LUI DUMNEZEU 10


Prezenţa lui Dumnezeu 10

de Max King

original article

trad. Iosif Dragomir

Această secţiune este cea mai scurtă din seria celor douăsprezece. Oricum, ea conţine o abundenţă de idei valoroase referitoare la promisiunea darului escatologic al Duhului Sfânt legat de învierea lui Christos. Max intră în amănunt în Fpt. 2 şi Rom. 8, arătând cum darul Duhului este integral legat de învierea celor dintâi roade ale comunităţii credincioase.

Am văzut din Scriptură orientarea escatologică a lucrării Duhului Sfânt şi a misiunii lui, în timpul dintre plecarea şi Parousia lui Christos. Duhul a fost revărsat peste comunitatea de credincioşi în „zilele din urmă” pentru a arăta ucenicilor lui Christos „lucrurile viitoare” (Io. 16: 13; 1Cor. 2: 9-12). Aceste lucruri au fost promise părinţilor lui Israel (Rom. 15: 8) şi au fost prevestite în Legea lui Moise (Evr. 10: 1 şi 36). Ele au fost numite lucrurile lui Christos şi ale gloriei Sale (Io. 16: 14-15). Astfel, ele erau „bunurile viitoare” care au concretizat descoperirea sau Parousia (prezenţă / sosire) lui Christos în putere şi slavă (Mat. 24: 30; 25: 31; 26: 64; 1.Pet. 1: 11-13). Prin urmare, aceste lucruri „mai bune” fac parte din ordinea noii lumi a „slujbei mai înalte” a lui Christos (Evr. 8: 6-13), în care şi prin care biserica celor dintâi roade a fost primită, sau adunată la El (Io. 14: 1-3; 2Tes. 2: 1) şi astfel, descoperită sau arătată cu El în slavă (Col. 3: 4; Rom. 8: 16-19).

Având acestea în minte, vedem lucrarea christo-centrică a Duhului şi sprijinul ei în aşezarea din nou/ împlinirea tuturor lucrurilor, despre care a vorbit Dumnezeu, sau scrise în Scriptură (Fpt. 3: 19-26; Luc. 21: 22). Deasemenea, găsim că „darul Duhului” şi „făgăduinţa” menţionate de Petru în Fpt. 2: 38-39 au o sferă mai largă decât simpla primire a Duhului.

Incontestabil, Duhul Sfânt a fost promis şi dat de Dumnezeu (Ioel 2; Io. 16; Fpt. 1: 4-8). Însă, a restricţiona „darul” şi „făgăduinţa” din Fpt. 2: 38-39 la simpla primire a Duhului (sau primirea darurilor miraculoase ale Duhului), umbreşte lucrarea christo-centrică a Duhului din perioada interimară a absenţei lui Christos. După cum este viu demonstrat în Fpt. 2, Duhul a fost trimis să glorifice pe Christos. Cei care apelează la Fpt. 2 pentru a susţine o evanghelie centrată pe Duhul, nu reuşesc să vadă că imediat, după ce venirea Duhului a avut loc şi a fost explicată, atenţia este întoarsă şi îndreptată în întregime asupra lui Christos (vv 22-47). Acest tipar se păstrează şi se adevereşte pe tot parcursul Noului Testament. Duhul a fost trimis să arate, să declare, sau să facă cunoscut ce este al lui Christos „lucrurile, pe cari ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său .... lucrurile, pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1.Cor. 2: 12 şi 9). Pavel a spus că lucrurile „pregătite” şi „date prin har” de Dumnezeu, au fost descoperite de Duhul şi aparţineau „făgăduinţei” care este complet centrată în Christos. Noi credem, prin urmare, că „darul Duhului” şi „făgăduinţa” din Fpt. 2 indică în această direcţie.

Christos şi Făgăduinţa Duhului

În contextul învierii, Petru a spus despre Christos, „Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi” (Fpt. 2: 33). La ce se referă Petru când spune că Christos a primit de la Tatăl „făgăduinţa Duhului Sfânt”? Face el referire la botezul lui Christos când s-au deschis cerurile şi Duhul s-a coborât asupra Lui în chip de porumbel? (Mc. 1: 10). Oare suportă contextul din Fapte acest lucru? Se pare că nu, pentrucă subiectul de ambele părţi ale vesetului 33 este învierea lui Christos. Intenţia lui Petru a fost să arate că învierea despre care a vorbit David (Ps. 16: 8-11; Fpt. 2: 25-28), are legătură cu Christos, nu cu David însuşi (Fpt. 2: 29-35). Aşa cum se vede în Ps. 16 şi Fpt. 2, această înviere este promisă de Dumnezeu iar împlinirea ei este legată în Scriptură de puterea Duhului Sfânt (Io. 6: 62-63; Rom. 1: 1-4; 8: 11; 1.Pet. 3: 18). Prin urmare, Christos, nu David, a fost cel care a primit de la Tatăl această făgăduinţă despre care se spune că este „a Duhului sau de la Duhul” adică a primit făgăduinţa prin intermediul Duhului. Odată ce a primit făgăduinţa învierii prin Duhul, Petru a declarat că, Christos a turnat acelaşi Duh peste comunitatea credincioşilor. Aceasta a avut implicaţii puternice asupra ucenicilor lui Christos. Christos a fost primul (dar nu singurul) care avea să fie înviat din moartea păcatului şi scos din Hades (Fpt. 2: 31; Col. 1: 18). Duhul învierii lui Christos a fost turnat cu scopul expres ca și alţii să fie sculaţi într-o „înviere asemănătoare cu a Lui” (sau în asemănarea învierii Lui; Rom. 6: 5-8). Christos a fost pârga (întâiul rod) celor adormiţi (1Cor. 15: 20-23). El a fost „întâiul născut dintre cei morţi” (Col. 1: 18) – primul care avea să „primească de la Tatăl făgăduinţa Duhului” (Fpt. 2: 33).

Incidental, aceasta este ceea ce Pavel a susţinut în Rom. 8. Pavel îşi explică argumentul „învierii” în Rom. 8: 1-11 în termenii evangheliei (Duhului), mai degrabă decât în cei ai Legii (carnea). El şi-a încheiat şirul gândurilor cu cuvintele, „Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Christos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi” (v. 11). Din moment ce făgăduinţa, Duhul şi învierea au fost ţinute intacte de-a lungul predicii lui Petru, (Fpt. 2: 22-40), luând în considerare şi alte texte care vor fi examinate, există motive a crede că viaţa / învierea este miezul sau substanţa „darului Duhului” şi a „făgăduinţei” din versetele 38-39.

Învierea este un dar şi o făgăduinţă a vieţii care este centrată în Christos. (Io. 11: 25). El este sămânţa, promisă lui Avraam, care aduce ceea ce Legea nu a putut da – viaţă şi neprihănire (Gal. 3: 16-22). Christos reprezintă tot ceea ce conţinea „făgădiunţa” din Fpt. 2: 39, făgăduinţă despre care Petru spune că „este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Rolul Duhului Sfânt cu privire la „făgăduinţă” era indispensabil, dar lucrarea lui ar fi fost goală şi lipsită de semnificaţie dacă nu ar fi fost ancorată în întregime şi numai în Christos. Din toate punctele de vedere, Duhul era Duhul lui Christos.

În următorul articol vom analiza în amânunt „darul Duhului” (spre exemplu, Gal. 3: 14) raportat la „viaţa” şi „neprihănirea” prin „credinţa în Christos.” Vom vedea în Galateni 3 şi Filipeni 3 cum dimensiunile viitoriste (din perspectiva lui Pavel) ale „vieţii” (învierea) şi „neprihănirii” (vezi „nădejdea neprihănirii” în Gal. 5: 5) se îmbină armonios cu „darul” şi „făgăduinţa” Duhului din Fpt. 2. Mai departe, vom observa că Pavel, în cadrul contextual al „evangheliei” vs „Legea,” pune semnul egal între „neprihănirea prin Christos” şi „învierea din morţi” (Fil. 3: 8-16).

0 views0 comments

Recent Posts

See All

Ai zis că ai dubii în privinţa guvernării lumii de către Isus de la Ierusalim? Dacă dubiile tale se referă şi la o şedere fizică pe tronul fizic al lui David atunci ele sunt justificate. Îţi mai dau u

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!