Prezența lui Dumnezeu cap. X

de Max R. King

Această secțiune este cea mai scurtă din seria celor douăsprezece. Oricum, ea conține o abundență de idei valoroase referitoare la promisiunea darului escatologic al Duhului Sfânt legat de învierea lui Christos. Vom intra în amănunt în Fapte 2 şi Romani 8, arătând cum darul Duhului este integral legat de învierea celor dintâi roade ale comunității credincioase.

Am văzut din Scriptură orientarea escatologică a lucrării Duhului Sfânt şi a misiunii lui, în timpul dintre plecarea şi Parousia lui Christos. Duhul a fost revărsat peste comunitatea de credincioși în „zilele din urmă” pentru a arăta ucenicilor lui Christos „lucrurile viitoare” (Io. 16: 13; 1.Cor. 2: 9-12). Aceste lucruri au fost promise părinţilor lui Israel (Rom. 15: 8) şi au fost prevestite în Legea lui Moise (Evr. 10: 1 şi 36). Ele au fost numite lucrurile lui Christos şi ale gloriei Sale (Io. 16: 14-15). Astfel, ele erau „bunurile viitoare” care au concretizat descoperirea sau Parousia (prezență / sosire) lui Christos în putere şi slavă (Mat. 24: 30; 25: 31; 26: 64; 1.Pet. 1: 11-13). Prin urmare, aceste lucruri „mai bune” fac parte din ordinea noii lumi a „slujbei mai înalte” a lui Christos (Evr. 8: 6-13), în care şi prin care biserica celor dintâi roade a fost primită, sau adunată la El (Io. 14: 1-3; 2.Tes. 2: 1) şi astfel, descoperită sau arătată cu El în slavă (Col. 3: 4; Rom. 8: 16-19).

Având acestea în minte, vedem lucrarea christocentrică a Duhului şi sprijinul ei în așezarea din nou/ împlinirea tuturor lucrurilor, despre care a vorbit Dumnezeu, sau scrise în Scriptură (Fapte 3: 19-26; Luc. 21: 22). De asemenea, găsim că „darul Duhului” şi „făgăduinţa”, menționate de Petru în Fapte 2: 38-39, au o sferă mai largă decât simpla primire a Duhului.

Incontestabil, Duhul Sfânt a fost promis şi dat de Dumnezeu (Ioel 2; Io. 16; Fapte 1: 4-8). Însă, a restricționa „darul” şi „făgăduinţa” din Fapte 2: 38-39 la simpla primire a Duhului (sau primirea darurilor miraculoase ale Duhului), umbrește lucrarea christocentrică a Duhului din perioada interimară a absenței lui Christos. După cum este viu demonstrat în Fapte 2, Duhul a fost trimis să glorifice pe Christos. Cei care apelează la Fapte 2 pentru a susține o evanghelie centrată pe Duhul, nu reușesc să vadă că imediat, după ce venirea Duhului a avut loc şi a fost explicată, atenția este întoarsă şi îndreptată în întregime asupra lui Christos (vv. 22-47). Acest tipar se păstrează şi se adeverește pe tot parcursul Noului Testament. Duhul a fost trimis să arate, să declare, sau să facă cunoscut ce este al lui Christos „lucrurile, pe cari ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său .... lucrurile, pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1.Cor. 2: 12 şi 9). Pavel a spus că lucrurile „pregătite” şi „date prin har” de Dumnezeu, au fost descoperite de Duhul şi aparțineau „făgăduinţei” care este complet centrată în Christos. Noi credem, prin urmare, că „darul Duhului” şi „făgăduinţa” din Fapte 2 indică în această direcție.


Christos şi Făgăduinţa Duhului

În contextul învierii, Petru a spus despre Christos, „Şi acum, odată ce S-a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți şi auziți” (Fapte 2: 33). La ce se referă Petru când spune că Christos a primit de la Tatăl „făgăduinţa Duhului Sfânt”? Face el referire la botezul lui Christos când s-au deschis cerurile şi Duhul s-a coborât asupra Lui în chip de porumbel? (Mc. 1: 10). Oare suportă contextul din Fapte acest lucru? Se pare că nu, fiindcă subiectul de ambele părți ale versetului 33 este învierea lui Christos. Intenția lui Petru a fost să arate că învierea despre care a vorbit David (Ps. 16: 8-11; Fapte 2: 25-28), are legătură cu Christos, nu cu David însuși (Fapte 2: 29-35). Aşa cum se vede în Ps. 16 şi Fapte 2, această înviere este promisă de Dumnezeu iar împlinirea ei este legată în Scriptură de puterea Duhului Sfânt (Io. 6: 62-63; Rom. 1: 1-4; 8: 11; 1.Pet. 3: 18). Prin urmare, Christos, nu David, a fost cel care a primit de la Tatăl această făgăduinţă despre care se spune că este „a Duhului sau de la Duhul” adică a primit făgăduinţa prin intermediul Duhului. Odată ce a primit făgăduinţa învierii prin Duhul, a declarat Petru, Christos a turnat acelaşi Duh peste comunitatea credincioșilor. Aceasta a avut implicații puternice asupra ucenicilor lui Christos. Christos a fost primul (dar nu singurul) care avea să fie înviat din moartea păcatului şi scos din Hades (Fapte 2: 31; Col. 1: 18). Duhul învierii lui Christos a fost turnat cu scopul expres ca și alţii să fie sculați într-o „înviere asemănătoare cu a Lui” (sau în asemănarea învierii Lui; Rom. 6: 5-8). Christos a fost pârga (întâiul rod) celor adormiți (1.Cor. 15: 20-23). El a fost „întâiul născut dintre cei morți” (Col. 1: 18) – primul care avea să „primească de la Tatăl făgăduinţa Duhului” (Fapte 2: 33).

Incidental, aceasta este ceea ce Pavel a susținut în Rom. 8. Pavel își explică argumentul „învierii” în Rom. 8: 1-11 în termenii evangheliei (Duhului), mai degrabă decât în cei ai Legii (carnea). El şi-a încheiat șirul gândurilor cu cuvintele, „Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Christos Isus din morți, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuiește în voi” (v. 11). Din moment ce făgăduinţa, Duhul şi învierea au fost ținute intacte de-a lungul predicii lui Petru, (Fapte 2: 22-40), luând în considerare şi alte texte care vor fi examinate, există motive a crede că viaţa/învierea este miezul sau substanța „darului Duhului” şi a „făgăduinţei” din versetele 38-39.

Învierea este un dar şi o făgăduinţă a vieții care este centrată în Christos. (Io. 11: 25). El este Sămânţa, promisă lui Avraam, care aduce ceea ce Legea nu a putut da – viaţă şi neprihănire (Gal. 3: 16-22). Christos reprezintă tot ceea ce conținea „făgăduința” din Fapte 2: 39, făgăduinţă despre care Petru spune că „este pentru voi, pentru copiii voștri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Rolul Duhului Sfânt cu privire la „făgăduință” era indispensabil, dar lucrarea lui ar fi fost goală şi lipsită de semnificație dacă nu ar fi fost ancorată în întregime şi numai în Christos. Din toate punctele de vedere, Duhul era Duhul lui Christos.

În următorul capitol vom analiza în amănunt „darul Duhului” (spre exemplu, Gal. 3: 14) raportat la „viaţa” şi „neprihănirea” prin „credinţa în Christos.” Vom vedea în Galateni 3 şi Filipeni 3 cum dimensiunile viitoriste (din perspectiva lui Pavel) ale „vieții” (învierea) şi „neprihănirii” (vezi „nădejdea neprihănirii” în Gal. 5: 5) se îmbină armonios cu „darul” şi „făgăduinţa” Duhului din Fapte 2. Mai departe, vom observa că Pavel, în cadrul contextual al „evangheliei” versus „Legea,” pune semnul egal între „neprihănirea prin Christos” şi „învierea din morți” (Fil. 3: 8-16).

0 views0 comments

Recent Posts

See All

de Max R. King În partea finală a acestei lucrări vom pune împreună temele pe care le-am dezbătut. Vom începe prin a comenta relația dintre făgăduinţă şi Lege. De aici vom critica poziția unor teologi

de Max R. King Acesta este un capitol ceva mai complex în care vom aborda cinci fațete care se raportează la făgăduinţa Duhului. (1). Făgăduinţa Duhului este integral legată de învierea lui Christos ş

de Max R. King În acest capitol hotărâtor vom aborda o mulțime de chestiuni teologice complexe legate de lucrarea escatologică a Duhului Sfânt. Textul biblic principal este Fapte 2. Pornind de aici, v

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!