Prezența lui Dumnezeu cap. V

Max R. King

Christos a venit în lumea lui Israel a Vechiului Testament ca să „șteargă păcatul” (Evr. 9: 26-28) şi să „aducă neprihănirea veşnică” (Dan. 9: 24-27; 2.Pet. 3: 13), prin aceasta efectuând restaurarea omului în prezența Dumnezeului Celui Viu (Io. 14: 1-6). Christos nu a venit, totuşi, să realizeze acest lucru în cadrul granițelor economiei Vechiului Legământ. În cuvintele lui Pavel, „Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege” (Gal. 3: 21). În loc ca Legea să șteargă păcatul, ea a „venit pentru ca să se înmulțească greșeala,” şi ca „păcatul să se arate afară din cale de păcătos” (Rom. 7: 13), „pentru ca orice gură să fie astupată şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu” (Rom. 3: 19). Planul lui Dumnezeu era ca „făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Christos” (Gal. 3: 22).

Christos, Promisiunea şi Lumea Sa

Incapacitatea Legii de a oferi făgăduinţa vieții şi neprihănirea este fundalul rolului schimbător de veacuri al Crucii şi în consecință aceasta ne ajută să înțelegem însemnătatea plecării, absenței şi a celei de a doua veniri a lui Christos (Io. 14: 1-3). Prin Cruce, Christos a părăsit cosmosul Vechiului Legământ pentru motivele amintite mai sus. Păcatul nu putea fi „șters” în aceea lume. „Nădejdea neprihănirii” nu putea fi împlinită în Iudaismul pământesc, firesc (Gal. 5: 5; Fil. 3: 1-9). Din perspectiva Promisiunii, Christos era din altă lume (Rom. 4: 13; Io. 8: 23; 18: 36; Gal. 3: 13-18). El nu putea să-Şi exercite domnia mesianică în „lumea de jos” (Io. 8: 23; 18: 36). Subliniem acest punct deoarece, dacă cineva nu înțelege lumea din care a plecat Christos, nici nu va avea o înțelegere corectă despre lumea celei de a doua veniri.

Motivul principal pentru respingerea lui Christos de către poporul Său, a fost eșecul lor de a înțelege că creația reprezentată de Muntele Sinai nu a fost destinată să fie lumea venirii lui Mesia în care să fie împlinite promisiunile lui Dumnezeu făcute părinţilor lui Israel. Venind la „ai Săi” (Io. 1: 11), El nu a venit în lumea Sa. El nu a fost mai puțin „străin şi călător” în Palestina pământească decât a fost Avraam care şi el a locuit temporar în pământeasca, tipică țară promisă „ca într-o țară care nu era a lui şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov cari erau împreună moștenitori cu el ai aceleiași făgăduinţe. Căci el aștepta cetatea care are temelii tari al cărei meșter şi ziditor este Dumnezeu” (Evr. 11: 9-10). Spre deosebire de mulţi dintre necredincioșii lui descendenți, care şi-au îndreptat privirea spre lucrurile pământeşti ale Legământului mozaic, Avraam a văzut adevăratul, spiritualul şi mai înaltul plan al promisiunii lui Christos. Privirea lui nu a fost fixată pe Canaanul pământesc. În schimb, în conformitate cu promisiunea, el a dorit „o patrie mai bună, adică o patrie cerească” (v.16), iar aceasta este o referire clară la „lucrurile mai bune” ale „legământului mai bun” care a fost „întărit de Dumnezeu mai înainte în Christos” (Evr. 8: 6; 12: 22-24; Gal. 3: 17).

Cu aceste lucruri în minte, putem acum atrage atenția asupra afirmației lui Christos făcută înaintea fariseilor care I-au pus sub semnul întrebării validitatea mărturiei Lui cu privire la Sine. Isus a spus, ,,Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, totuși mărturia Mea este adevărată; căci Eu știu de unde am venit şi unde Mă duc, dar voi nu știți nici de unde vin nici unde Mă duc. Voi judecați după înfățișare; Eu nu judec pe nimeni. ,,Voi sunteţi de jos,” le-a zis El; ,,Eu sunt de sus: voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta” (Io. 8: 14-15, 23). Afirmația „Voi judecați după (sarka) înfățișare” (Cornilescu traduce aici sarka cu înfățișare când de fapt înseamnă carne, cuvânt pe care în alte ocazii îl traduce cu „firea pământească”; vezi nota de subsol la Rom. 8: 3), care este de fapt „voi judecați după firea pământească,” localizează exact rădăcina problemei lui Israel de a nu vedea pe Christos şi promisiunea în termenii Noii Lumi în afara Veacului Legii. A judeca „după firea pământească” înseamnă pur şi simplu că Iudeii, adepții zeloși ai Torei, așteptau o restaurare mesianică în conformitate cu statu-quo-ul pămân-tesc, firesc sub Vechiul Legământ. Dar Christos şi mesajul Său referitor la veacul viitor nu se încadrează în acest tipar al evaluării lui Israel privind viitorul mesianic. În aceiași conjunctură Pavel scrie, „Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Christos în felul lumii, totuși acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta” (2.Cor. 5: 16). Cuvântul „carne” sau firea pământească (sarka) este adesea folosit în Scriptură pentru a descrie modul de viaţă al lui Israel sub Vechiul Legământ.

Acest lucru se vede clar în Fil. 3: 1-9, unde Pavel pune semnul egal între „încredere în lucrurile pământeşti” şi „lucrurile Legii” cari erau un câștig pentru el şi în care el s-a încrezut odinioară. Dar acum (din perspectiva Crucii şi a plecări sau ieșirii din Iudaismul pământesc), Pavel a spus, că noi nu mai cunoaştem pe Christos (sau pe altcineva) după acele standarde pământeşti (carnale). Prin evanghelia Duhului, Pavel a ajuns să cunoască adevărata lume căreia aparținea Christos şi promisiunea – lumea pentru care Crucea a fost punctul pivotant. De aceea, când Christos a spus Iudeilor, „Eu știu de unde am venit şi unde Mă duc, dar voi nu știți nici de unde vin nici unde Mă duc” (Io. 8: 14), El vorbea de lumea promisiunii de care El aparținea din ziua în care Dumnezeu a făcut legământul Lui cu Avraam şi l-a întărit prin jurământ (Gal.3: 15-18). Promisiunea făcută lui Avraam cât şi Noul Legământ întărit în Christos au reprezentat lumea promisiuni Mesianice, şi prin urmare lumea celei de a doua veniri a lui Christos „nu în vederea păcatului” (Evr. 9: 28).

În antiteză cu cosmosul Vechiului Legământ - lumea de sus, este locul unde a fost „șters păcatul” (Evr. 9: 26) şi unde „locuiește neprihănirea” (2.Pet. 3: 13), conform promisiunii făcute de Dumnezeu lui Israel (Is. 65: 17-19). În mod evident Christos vorbea în Ioan 8 de Noua Lume (sau creație) a Noului Legământ când a spus Iudeilor, „Eu știu de unde am venit şi unde Mă duc.” Lumea Lui, „lumea de sus” (v. 23) sta în contrast nu cu planeta Pământ ci cu lumea (sarx) Israelului Vechiului Legământ.

Credem că ceea ce s-a expus mai sus este cadrul biblic pentru înțelegerea „lumii de jos” din care a plecat Christos şi „lumii de sus” în care El s-a întors cu scopul expres, „ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu, şi să întărească făgăduinţele date părinţilor” (Rom. 15: 8). Această aplicare a lui Ioan 14: 1-3 rezistă în fața unui scrutin riguros al învățăturii lui Christos şi a apostolilor Săi, având toată susținerea a tot ceea ce a fost scris în Lege, Profeți şi Psalmi referitor la Christos, Promisiune şi Noul Veac viitor.

Misiunea Duhului Sfânt

Acum ne vom îndrepta atenția asupra absenței lui Christos – intervalul dintre plecarea Lui şi a doua venire – concentrându-ne asupra misiunii escatologice („din zilele din urmă”), a Duhului Sfânt. Din nefericire, legătura inseparabilă dintre lucrarea Duhului şi acțiunea lui Christos de pregătire a unui loc pentru ucenicii Săi, a fost ignorată aproape în totalitate. În primul rând, absența lui Christos este de obicei înțeleasă ca prelungindu-se pe durata ultimilor 2000 de ani. Acest lucru este evident greșit. Noi ştim de ce Christos a plecat din veacul Vechiului Legământ, dar cel puțin a El fost în acel veac pentru o vreme, ceea ce nu se poate spune despre Era Creștină, dacă El lipsește din momentul începerii ei până la finalul ei. Ce sens, ce logică are faptul că Christos a murit să întemeieze o Eră care să-L despartă de ucenicii Lui până se va întoarce să-i pună capăt? Aceasta nu vorbeşte de loc în favoarea Crucii.

Mai departe, în această extensie eronată a absenței lui Christos, veacul prezent este văzut ca perioada de timp pentru lucrarea escatologică a Duhului Sfânt promis (Fapte 1: 4-8). Prin urmare s-a aplicat eticheta „zilele din urmă” pe veacul prezent – Veacul Legământului veșnic (vezi Ezech. 37: 26; Ier. 31: 33; Evr. 8: 8-12; Apoc. 21: 1-4. („lucrurile dintâi” care s-au referit la primul Legământ, cel Vechi, care era pe punctul de a pieri în Evr. 8: 13 şi a pierit în Apoc. 18, 20, 21).

Încercarea de a înșira misiunea escatologică a Duhului Sfânt de-a lungul celor 2000 de ani a devenit impulsul şi forța dinamică a unei evanghelii agresive (con)centrată pe Duhul, care contrazice tot ceea ce învață Scriptura despre rolul escatologic, special, plin de respect, al Duhului Sfânt privitor la Christos, la Promisiune şi la a doua apariție în slava Sa şi în slava Tatălui Său.

Din generație în generație s-au făcut eforturi de a recupera, a reface sau reproduce într-un anumit mod darurile speciale, lucrarea şi menirea Duhului Sfânt specifice vremii apostolice. De-a lungul secolelor mulţi au încercat să reînvie momentul escatologic care a învăluit biserica în faza copilăriei înainte să ajungă la maturizarea ei de la sfârșitul veacului (Mat. 24; 1.Cor. 13: 8-13; Efes. 4: 11-16).

Pentru a clarifica rolul escatologic al Duhului, există o nevoie urgentă să ne întoarcem la cadrul istoric al Noului Testament şi să luăm în considerare tot ceea ce s-a spus şi s-a făcut în aceea perioadă numită „împlinire a vremii.” Din această perspectivă vom putea vedea legătura biblică dintre absența lui Christos şi lucrarea escatologică a Duhului Sfânt în cadrul „zilelor din urmă” specifice lui Christos şi apostolilor Săi; adică „ultima generație” care a trăit în aceea perioadă de încheiere a veacului Vechiului Legământ (Ioel 2; Fapte 2; Mat. 24).

Duhul Sfânt, Promisiunea şi Lumea de Sus

Am arătat legătura lui Christos, a promisiunii şi a lumii Sale cu legământul Avraamic care a precedat şi a înlocuit legământul temporal, specific, dat la Sinai. La acest punct dorim să-L adăugăm pe Duhul Sfânt. Sau poate exprimat mai corect, dorim să introducem pe Duhul Sfânt. (Vom comenta această diferență mai târziu). Acum este important să înțelegem atât timing-ul (momentul) cât şi scopul venirii Duhului Sfânt.

1. Momentul venirii Duhului

Din perspectiva Vechiului Testament profeția lui Ioel ar putea fi cea mai clară referire la promisiunea Duhului (Ioel 2: 28-32) deoarece Petru confirmă Rusaliile ca pe împlinirea de început a acestei profeții când a spus, „Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel” (Fapte 2: 16). Totuşi, în timp ce există un consens general că Duhul a fost revărsat la Rusalii un alt text elucidează momentul (timing-ul) venirii Duhului. În ajunul trădării Sale, Isus a spus ucenicilor Săi, „Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Io. 16: 7). Aici învățăm că plecarea lui Christos este factorul decisiv în venirea Duhului. Isus a spus, „dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul (gr. parakleto, lit. avocatul apărării) nu va veni la voi.” Aceasta naște multe întrebări. De ce trebuia Christos să plece pentru ca Duhul să vină? Sunt Christos şi Duhul oponenți? De ce ar fi un avantaj pentru ucenici să-l aibă mai degrabă pe Duhul cu ei decât pe Christos? Este Duhul mai mare decât Christos? Oferă Duhul o mântuire mai măreață decât Christos? Acesta sunt întrebări importante care au legătură directă cu felul în care Duhul şi venirea Sa se potrivesc în acest trio răscumpărător Christos, promisiunea şi lumea Lui. Răspunsurile vor ieși la suprafață din cele ce urmează.

2. Scopul venirii Duhului

Isus Și-a învățat ucenicii privitor la multe lucruri în timp ce era cu ei dar mai erau încă multe de comunicat după moartea, învierea şi înălțarea lui Christos. El le spune, „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.” (Io. 16: 12-15).

Ceea ce spune acest text despre lucrarea Duhului va clarifica confuzia şi conceptele eronate legate de misiunea lui pe măsură ce o vom urmării prin Noul Testament până la capăt. Vom sublinia câteva puncte cruciale care se găsesc în aceste versete şi le vom dezvolta din perspectiva a ceea ce se spune despre Duhul în alte pasaje.

2.1 Duhul călăuzește în tot adevărul

În primul rând, Duhul a fost trimis să călăuzească pe apostoli în tot adevărul. Dar ce este adevărul? Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul, dar când adevărul este privit din perspectiva lui Christos, a promisiunii şi a lumii de sus putem înțelege necesitatea plecării lui Christos din cosmosul Vechiului Legământ pentru ca Duhul să poată veni. Ioan a scris, „căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Christos.” În timp ce Legea lui Moise a venit de la Dumnezeu, Pavel trasează înțelesul „adevărul prin Isus Christos,” scriind că lucrurile Legii „sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.” (Col. 2: 16-17). Din această perspectivă Christos a vorbit despre Sine ca fiind Adevărul (Io. 14: 6). „Lumea de jos” a fost concepută să fie „umbre” nu trupul (substanță sau adevăr), care era Christos în termenii promisiunii şi veacului viitor. Prin urmare, continuarea prezenței Lui în lumea de jos ar fi împiedicat misiunea Duhului de a călăuzi pe apostoli „în tot adevărul.” Când Christos s-a întors în lumea Lui, în special prin puterea Duhului (Rom. 1: 4; 8: 11), mărturia Duhului a fost eficientă în a „descoperi” adevărul, adică substanța, realitatea sau trupul promisiunii dată în Christos, în termenii lumii de sus – natura sau sfera mai înaltă a Noului Legământ.

2.2. Duhul descoperă lucrurile viitoare (care va să vină)

Isus a spus ucenicilor Săi că Duhul adevărului le va vorbi de (arăta sau descoperi) „lucrurile viitoare” (Io. 16: 13). Ce sunt aceste lucruri şi când aveau ele să vină? Acestea sunt întrebări importante pentru următoarele motive:

(1) indiferent ce este ceea ce avea să fie „descoperit,” Duhul este cel care face această descoperire în timpul absenței lui Christos.

(2) Lucrurile descoperite aparțin lui Christos, au fost date Lui de către Tatăl.

(3) (prin) sau, aceste lucruri viitoare vor glorifica pe Christos (v. 14); adică ele erau lucrurile lumii Sale în care El avea să fie manifestat în glorie (Mat. 16: 27; 19: 28; 24: 30; 25: 31; Luc. 9: 26-27; Col. 3: 4; 1.Pet. 1: 11; 4: 13).

S-au scris multe cărți despre „lucrurile viitoare,” şi aproape totdeauna accentul se pune pe ceea ce crede scriitorul că urmează presupusului sfârșit al timpului (per amilenism) sau sfârșitul erei bisericii / Erei Creștine (per premilenism). În aceste două școli de gândire, fie acest glob pământesc, fie Era Creștină au fost făcute antiteza lumii celei de a Doua Veniri a lui Christos. Puteți observa cum această practică este o greșeală dacă ați urmărit ceea ce am spus despre plecarea lui Christos. A părăsi cadrul biblic al celor „două legăminte” (Galateni 4) prin care se arată cum Christos „șterge păcatul” şi aduce „neprihănirea veşnică,” înseamnă a pierde din vedere semnificația adevărului despre Christos, Promisiune şi Lumea de Sus. „Lucrurile viitoare,” pe care Duhul Sfânt a fost trimis să le „descopere,” au fost împlinite prin sosirea Veacului Nou în timpul „zilelor din urmă” ale Israelului firesc (pământesc).

Isus a declarat în contextul distrugerii Ierusalimului vizibil, material, „Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris” (Luc. 21: 22). În acelaşi context al judecății din vremea sfârșitului Petru scria, „Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape ... Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?” (1.Pet. 4: 7, 17).

Fundalul Vechiului Testament

În legătură cu „lucrurile viitoare” este important să recunoaștem că Duhul Sfânt a lucrat strict conform scrierilor Vechiului Testament. Pavel care a fost călăuzit de Duhul a spus că el a predicat „înaintea celor mici şi celor mari, fără să se depărteze cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple” (Fapte 26: 22).

Prin planificare divină scrierile inspirate de Duhul ale Vechiului Testament (2.Tim. 3: 16-17) au conținut într-o formă învăluită tot ceea ce avea să vină (să se întâmple) prin Christos şi Noul Legământ. Profeții Vechiului Testament nu au putut discerne semnificația acelor lucruri viitoare. Ei au „căutat şi cercetat stăruitor” să le înțeleagă, dar Petru a spus, „Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi (audiența lui Petru), spuneau ei aceste lucruri, pe cari vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer - lucruri în cari chiar îngerii doresc să privească” (1.Pet. 1: 10-12). Epistola 1.Pet. 1: 10-12 oferă un exemplu specific al activității Duhului; a ceea ce a fost trimis el să facă după ce Isus a părăsit cosmosul Vechiului Legământ. El descoperea „mântuirea” (sau harul) vestită de către profeți care „era gata să fie descoperită” (v. 5) la arătarea, sau a doua apariție a lui Christos (v. 13). Petru a spus că Duhul a fost trimis din cer exact pentru acest scop. Mai departe, urgența momentului în vremea lui Petru este absolut clară. Sfârşitul era „aproape” (v. 17). Mulțimea necazurilor era doar pentru puțină vreme (1.Petru 1: 6-7), de aceea sfinții din vremea lui Petru trebuiau să-şi încingă coapsele minţii lor, să fie treji, şi să-şi pună toată nădejdea în harul, care le va fi adus, la arătarea lui Isus Christos. (1: 13). Orice încercare de a plasa primirea acestei „mântuiri” la presupusul sfârșit al planetei Pământ şi nu la încheierea veacului Vechiului Legământ, scapă semnificația lucrării Duhului şi a cadrului temporal pentru „lucrurile viitoare” despre care au vorbit profeții.

Scriitorul epistolei către Evrei a spus că Legea (nu acest glob pământesc) era o umbră a lucrurilor (bunurilor) viitoare (Evr. 10: 1). Christos a fost/este un Mare Preot al „bunurilor viitoare” (Evr. 9: 11). Accentul Scripturii, şi prin urmare şi accentul misiunii Duhului de „descoperire” avea ca scop să arate tot ce trebuia să se împlinească din ce a fost scris în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi referitor la Christos (Luc. 24: 44). Misiunea Duhului şi momentul escatologic din Noul Testament merg mână în mână şi nu trec deloc dincolo de momentul „este aproape” din perspectiva sfârșitului perioadei veacului Vechiului Legământ.

Pavel spre exemplu a scris, despre „suferințele din vremea de acum” (vremea sa) care nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare care are să fie descoperită faţă de noi” („noi” referindu-se la Pavel şi la cele „dintâi roade” din vremea lui, Rom. 8: 18, 23). „Întristările noastre uşoare” a scris el, sunt doar „de o clipă,” şi „lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2.Cor. 4: 17). Observați, Pavel se referă la întristările pe care el şi cititorii lui originali le experimentau. Deși dureroase, aceste necazuri erau o nimica în comparație cu gloria (Noului Legământ) care urma să sosească la Parousia lui Christos (Io. 17: 24), şi deci va fi curând descoperită. Astfel, în momentul escatologic al misiunii Duhului de descoperire, Pavel, încrezător scria, „acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua” (Rom.13: 11-12). Pavel nu a spus că acest glob pământesc era aproape trecut, şi cu siguranță nu aștepta o „eră a bisericii” prelungită. Dar ceva era într-adevăr „aproape de pieire” (Evr. 8: 13), şi chiar o citire cursivă a lui Romani (sau ori care altă carte a Noului Testament) descoperă ce trebuia să treacă pentru ca Christos să „șteargă păcatul” şi să „aducă neprihănirea veşnică” în Noua Creație despre care au vorbit profeții Vechiului Testament.

Duhul a folosit scrierile profeților pentru a descoperi lucrurile care aveau să vină, dar nu după veacul Noului Legământ, ci la sosirea lui definitivă la sfârșitul veacului Vechiului Legământ. În acel context de schimbare a veacurilor, Pavel a scris, „Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luați aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre” (2.Pet. 1: 19). Este veacul Noului Legământ „locul întunecos” în care strălucesc profețiile Vechiul Testament „ca o lumină” până sosește o zi mai bună. Acesta este scopul Noului Testament – să demonstreze că profețiile Vechiului Testament nu au fost împlinite, că Christos este absent şi nu-i nicăieri de văzut?

Încă un pasaj legat de lucrarea de descoperire a Duhului. În prima sa epistolă către Corinteni, Pavel explică de ce „fruntașii veacului acestuia” l-au răstignit pe Christos: ei nu au cunoscut „înțelepciunea lui Dumnezeu cea tainică şi ținută ascuns, pe care o rânduise Dumnezeu spre slava noastră” (1.Cor. 2:7-8). El punctează în versetele 9-14, „Dar, după cum este scris: ,,Lucruri, pe cari ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaște lucrurile, pe cari ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești. Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește.” (accentuarea mea)

Acest text începe cu o referință din Isaia (64: 4) şi se concentrează asupra „lucrurilor, pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1.Cor. 2: 9). Aceste lucruri nu au putut fi văzute, auzite şi înțeles înainte de Christos. Dar acum (în vremea lui Pavel), Pavel a spus, „nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său” (v. 10), „ca să putem cunoaște lucrurile pe cari ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său” (v. 12). Acest text nu are de-a face cu lucruri care încă nu au sosit – lucruri care nu pot fi obținute decât după moarte fizică, sfârșitul timpului sau distrugerea planetei Pământ. Acestea sunt binecuvântările spirituale ale Noii Creații pe care Dumnezeu le-a promis în Christos şi le-a descoperit prin Duhul, în zilele apostolilor.

Observați paralelismul din afirmația lui Christos, „Mă duc să vă pregătesc un loc” (Io. 14: 3) şi cea a lui Pavel, referitoare la „lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei ce-l iubesc” (1.Cor. 2: 9). În ambele pasaje referirea se face la „lucrurile viitoare” pe care Duhul a fost trimis să le descopere. Duhul, a spus Isus, „Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu (lucrurile), şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl, este al Meu” (Io. 16: 14-16). Prin urmare, lucrurile despre care Pavel a spus că au fost pregătite pentru sfinți, sunt lucrurile care aparțin lui Christos şi deci aparțin acelui loc unde ucenicii vor locui împreună cu Christos şi cu Tatăl.

Din nou, să ne amintim că Duhul nu a fost trimis să arate lucrurile viitoare decât după ce Isus a plecat din cosmosul Vechiului Legământ – „lumea de jos” (Io. 8: 23). Vedem deci că lucrurile lui Christos şi ale gloriei Sale sunt în antiteză prin natura lor faţă de lucrurile cuprinse în tipurile, umbrele şi tiparele economiei Vechiului Legământ. Misiunea Duhului era să slujească în lucrurile spirituale sau cereşti care aparțin lui Christos, promisiunii şi lumii de sus, – statu-quo-ul Noului Legământ care a constituit domeniul celei de a doua apariții şi prezențe veşnice a lui Christos. În acest fel Christos Şi-a împlinit promisiunea faţă de ucenici Săi, „Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Io. 14: 3).

În capitolul șase vom analiza mai departe lucrarea Duhului în cadrul Noului Legământ din perspectiva lui Christos, a promisiunii şi a lumii celei de a doua veniri a lui Christos. Când „lucrurile viitoare,” cum ar fi Noul Ierusalim, şi Cortul lui Dumnezeu (Apoc. 21) sunt negate, împlinirea lor spirituală (în contrast cu firescul Vechi Legământ) şi istoria biblică a răscumpărării sunt abandonate şi înlocuite cu o escatologie viitorist–materialistă. Misiunea Duhului este astfel distrusă şi schimbată (transformată) într-un Creștinism spirito-centric care umbrește prezența, gloria şi puterea Domnului nostru Isus Christos şi a împărăției Lui veşnice.