Prezența lui Dumnezeu cap. IV

Max R. King


Cartea Apocalipsa este uneori considerată piatra de căpătâi a profeției biblice. Este evident în capitolele 21-22 că ținta scopului răscumpărător al lui Dumnezeu în Christos este atinsă în reabilitarea, sau readucerea umanității în prezența lui Dumnezeu (22: 1-5). Dar întrebarea este, Când?

Scopul acestor serii de articole este să identificăm cadrul biblic pentru venirea Cerului şi Pământului Nou, Noul Ierusalim şi Cortul lui Dumnezeu din Apocalipsa 21: 1-3. În lumina promisiunii Vechiului Testament şi a împlinirii din Noul Testament, există o dovadă sigură că Ioan (scriind despre lucrurile cari erau „aproape” şi care trebuiau să aibă loc „în curând,” (Apoc. 1: 1-3; 22: 6-10), a descris venirea creației Noului Legământ şi deplina manifestare a ei pe fondul trecerii ordinii Vechiului Legământ (Mat. 24; Evr. 8: 13; 12: 18-29).

În momentul de faţă examinăm cadrul biblic pentru plecarea, absența şi a doua prezență (Parousia) a lui Christos aşa cum este prezentată de către Io. 14: 1-3. Aceste trei etape ale misiunii lui Christos care au schimbat lumea (schimbarea veacurilor, transformarea legămintelor) formează cadrul pentru consumarea şi restaurarea arătată lui Ioan în Apocalipsa 21-22.

În ajunul trădării Sale, Isus a spus ucenicilor, „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” Împlinirea acestei promisiuni îi este arătată lui Ioan de către unul din cei șapte îngeri în contextul venirii Noului Ierusalim. (Apoc. 21: 9-11). Prin urmare, Isus le spunea ucenicilor în Ioan 14 că ei nu vor fi adunați la sine în Vechiul (pământescul) Ierusalim ci în Noul Ierusalim unde „scaunul de domnie a lui Dumnezeu şi al Mielului” vor fi așezate „pe vecie” şi unde robii lui Dumnezeu „vor vedea fața Lui şi Numele Lui va fi pe frunțile lor” (Apoc. 22: 1-5). Din perspectiva promisiunii lui Christos făcute lui Ioan, aşa cum este ea înregistrată în Io. 21: 20-23, ,,Dacă vreau ca el (Ioan) să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie (Petru)?” – nu este surprinzător faptul că îngerul lui Dumnezeu îi arăta lui Ioan „lucrurile care au să se întâmple în curând” (Apoc. 22: 6) îndemnându-l ,,Să nu pecetluiești cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape!” (v.10).

Observați de asemenea că îngerul a spus „carte” nu câteva versete selectate din ea. Vremea era aproape pentru împlinirea a tot ce a fost scris în carte referitor la „Descoperirea lui Isus Christos.” Prin urmare, Ioan era îndemnat să scrie despre iminenta venire a lui Christos şi strângerea laolaltă a ucenicilor la El. „Şi Domnul, Dumnezeul duhurilor prorocilor, a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile, cari au să se întâmple în curând .... Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieții, şi să intre pe porți în cetate!”(Apoc. 22: 6, 12, 14). Este limpede că prezența lui Dumnezeu şi a lui Christos este realizată în Noul Ierusalim şi că lui Ioan i s-a arătat sosirea lui deplină pe fundalul „căderii Babilonului,” Ierusalimul pământesc, „unde a fost răstignit Domnul lor” (Apoc. 11: 8).

În legătură cu plecarea lui Christos din Ioan 14, am demonstrat în partea a treia a acestei serii că lumea din care a plecat Christos (prin intermediul Crucii) corespunde cu creația reprezentată de Muntele Sinai. Christos a intrat în acea lume temporală, specifică şi determinată de legământ prin nașterea Sa din „seminția lui David” (Rom. 1: 3). Aceasta înseamnă (aşa cum indică expresia „în ce privește trupul”), că El a fost născut „sub lege” (Gal. 4: 4) şi prin urmare „a trebuit să se asemene fraților Săi în toate lucrurile” (Evr. 2: 17). O greșeală exegetică comună, referitoare la Io. 14: 1-3, face pământul fizic (planeta), punctul focal al plecării lui Christos şi prin urmare, lumea care trece la venirea Cerului şi Pământului Nou pe care Dumnezeu le-a promis lui Israel (Is. 65: 17-19; 66: 22). Aceasta este o mare deviere de la lumile contrastante ale legămintelor istoriei răscumpărării biblice, pentru care Crucea este punctul pivotant. Christos nu a murit ca să pună capăt planetei Pământ şi în felul acesta să „șteargă păcatul” (Evr. 9: 26). Plecarea Lui nu a avut ca scop pregătirea unei planete fizice care va lua locul acestui pământ. Fără nici o excepție, fiecare pasaj din Noul Testament care vorbeşte de „sfârșit” are de-a face cu trecerea ordinii Vechiului Legământ pentru a face loc Noului Legământ. Aceasta este singura aplicație „schimbătoare de lumi” făcută de Crucea lui Christos, iar referirea la ea se găsește din belșug în scrierile apostolice. Verifică singur! Rezultatele vor fi iluminante. Nu există nici cea mai mică dovadă în favoarea unui plan dualist de „sfârșit al veacului” în învățătura lui Christos şi a ucenicilor Săi. Dimpotrivă, intrarea lui Christos în lumea Israelului Vechiului Legământ, lucrarea personală, moartea Sa, plecarea, absența şi a doua „arătare” constituie un singur eschaton schimbător al veacurilor, indivizibil, prin care toate lucrurile au fost unite şi desăvârșite în El (Rom. 10: 4; Mat. 5: 17-18; Efes. 1: 10).

Se pare că eșecul interpretatorilor de a vedea extensia veacului Vechiului Legământ şi consumarea lui aproximativ 40 de ani după Cruce, a dus la apariția divizării singurei „vremi a sfârșitului” din Evanghelii. Nu doar că acest fapt contrazice numeroasele afirmații din Noul Testament privitoare la „apropierea vremii sfârșitului,” dar întrerupe progresia armonioasă şi sistematică a ordinii răscumpărătoare a lui Dumnezeu de la început până la încheierea ei. Confuzia şi dezordinea care există astăzi în interpretarea pasajelor privitoare la vremea sfârșitului se aseamănă cu ceea ce experimentează cineva care încearcă să asambleze două imagini dintr-un singur puzzle. Nu contează cât amestecă piesele, aceasta este o misiune imposibilă. Acest lucru este adevărat pentru cei care, spre exemplu, încearcă să determine care pasaje referitoare la venirea a lui Christos aparțin sfârșitului veacului Vechiului Legământ şi care se aplică la presupusul sfârșit al pământului material – sau începutului mileniului. Ei încearcă să asambleze oricare venire suplimentară a lui Christos pentru a se potrivi tezei lor privitoare la vremea sfârșitului. Este convingerea autorului că atunci când întregul tablou al vremii sfârșitului determinat de Cruce este asamblat împreună nu vor mai rămâne piese pentru construirea altui eschaton.

În atotștiința lui Dumnezeu El ne-a oferit suficient de această parte a eternității ca să vedem în volumul Scripturii plinătatea şi gloria a ceea ce a fost descoperit şi încheiat în Christos. Dacă mai era necesar încă ceva pentru a aduce umanitatea înapoi la Dumnezeu, ni s-ar fi descoperit de Duhul Sfânt. Dar lucrarea lui de a arăta „lucrurile viitoare” a încetat odată cu v. 21 din Apoc. 22 – deoarece „lucrurile viitoare” au venit. Noi trebuie să ne mulțumim în a rămâne în cadrul lucrării lui Christos de schimbare a lumilor (transformarea legămintelor). Evenimentele combinate ale plecării Sale, absenței şi întoarcerii Lui cuprind întreaga plajă a misiunii sale de a „șterge păcatul” la sfârșitul veacului (Evr. 9: 26-28).

Când păcatul a fost șters şi a fost adusă „neprihănirea veşnică” (Dan. 9: 24-27), poporul lui Dumnezeu a fost readus în prezența Lui (Apoc. 21: 3) atât în prezent cât şi pentru totdeauna (22: 4, 5). Nevoia umanității astăzi este de a identifica lumea în care Christos Şi-a împlinit misiunea de a „șterge păcatul,” în contrast cu lumea care nu a putut face să „înceteze fărădelegile” şi nu a putut aduce „neprihănirea veşnică” (Dan. 9: 24-27; Gal. 3: 21; Evr. 9: 26). Şi vom putea face acest lucru dacă rămânem în cadrul şi contextul plecării, absenței şi întoarcerii lui Christos despre care vorbeşte Ioan 14.

Etapa II: Absența lui Christos

Scopul absenței lui Christos este afirmat succint în Io. 14: 2, „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” În mod tradițional se crede că absența lui Christos a început la Înălțarea Sa şi continuă până astăzi. Acest lucru se bazează pe presupunerea că a doua Sa Venire „nu în vederea păcatului” (Evr. 9: 28) este legată de distrugerea planetei pământ. Această perspectivă, ca urmare, l-a angajat pe Christos într-o lungă pregătire cu o natură şi semnificație ambiguă a activității Sale în ultimi 2000 de ani. Zadarnic cauți în Scriptură vreo legătură între plecarea lui Christos de pe planeta pământ şi presupusa ei distrugere viitoare. Desigur că nu poate fi vorba de aşa ceva dacă Vechiul Testament şi Noul Testament sunt recunoscute ca şi cadrul biblic pentru identitatea şi schimbarea celor două lumi sau veacuri contrastante. Dacă se aderă strict şi consecvent la acest cadru răscumpărător în exegeza vremii sfârșitului din Noul Testament, semnificația absenței lui Christos poate fi cuprinsă şi înțeleasă. În această lumină rolul Crucii de schimbare a lumii capătă sens (Rom. 7: 4; 2.Cor. 5: 12-17). Plecarea lui Christos din creația Vechiului Legământ pentru a o aduce pe cea Nouă are sens (Apoc. 21: 5). Trimiterea Duhului Sfânt să descopere „lucrurile viitoare” legate de creația Noului Legământ are sens (Io. 16: 12-15).

Ștergerea păcatului şi aducerea neprihănirii veşnice prin schimbarea celor două legăminte are sens (Evr. 9: 26; Dan. 7: 24-27). Corelarea arătării lui Christos „nu în vederea păcatului” (Evr. 9: 28) cu trecerea economiei Vechiului Legământ are sens (Mat. 24; Evr. 8: 13; 10: 25, 37). Legând domnia lui Christos dinainte de sfârșitul veacului de anihilarea puterilor veacului Vechiului Legământ în scopul de a birui moartea, are sens (1.Cor. 15: 24-28; 2.Cor.3: 7). Înțelegerea că „nădejdea” din 2.Cor. 3: 12, țintește înspre schimbarea consumată (încheiată) de la „slujba aducătoare de moarte scrisă şi săpată în pietre” (v. 7) la „slujba aducătoare de neprihănire” (v. 9) are sens (Gal. 3: 21). Are sens faptul că expresia „noi aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii” (Gal. 5: 5) este focalizată pe venirea deplină a creației Noului Legământ – promisul cer şi pământ în care „locuiește neprihănirea” (Is. 65: 17-19; 2.Pet. 3: 13; Apoc. 21: 1-4). Dând Noului (cer) Ierusalim locul cuvenit de drept în creația Noului Legământ la fel cum Vechiul (pământescul) Ierusalim a aparținut economiei Vechiului Legământ, are sens (Gal. 4: 21-31).

Mai departe, are sens faptul că venirea consumată (încheiată, deplină) a Noului Ierusalim (Is. 65: 18-19; Apoc. 21: 3) a fost legată de sfârșitul deplin (distrugerea) al Vechiului Ierusalim, (Matei 24). Şi repetata accentuare, inspirată de Duhul Sfânt, în scrierile apostolice, a apropiatei vremii a sfârșitului are sens dacă focalizarea se face pe prezisa pustiire a istoricului Ierusalim şi pe veacul Vechiului Legământ (Dan. 9: 27; Mat. 23: 38; 24: 15; Rom. 13: 11, 12; 1.Cor. 7: 31; 10: 11; Fil. 4: 5; 1.Pet. 4: 7; Iacov 5: 8-9; Evr. 10: 25, 37; 1.Io. 2: 18; Apoc. 1: 1-3; 22: 6-10).

Cadrul tranzițional şi contextul legămintelor privind tot ceea ce este scris în Noul Testament în legătură cu „sfârșitul” este clar. Totuşi cea ce nu are sens este încercarea de a susține şi de a purta două eschaton-uri distincte de-a lungul învățăturii lui Christos şi a apostolilor Săi privind „vremea sfârșitului.” Această încercare dezvoltă un anume tip de exegeză „ia şi alege” care ignoră textul (şi contextul istoric), întrerupând unitatea şi consecvența cursului de gândire al scriitorului. Tema dominantă a Vechiului şi Noului Testament în care curge şi se cuprinde întreaga escatologie a evangheliilor (determinate de Cruce) poate fi exprimată şi cuprinsă în cuvintele lui Pavel, „acestea sunt două legăminte” (Gal. 4: 24).

Orice interpretare escatologică care nu este înrădăcinată în Cruce şi nu este legată de schimbarea legămintelor şi a modului lor de existență este străină de cuvântul lui Dumnezeu. Practica de a scoate escatologia din cadrul ei legat de legăminte şi transformarea ei într-un fel de escatologie spațial-temporală a fost folosită de secole şi în majoritatea cazurilor presupunerile ei au trecut neprovocate şi neverificate. Termenul în care această practică să fie trasă la răspundere pentru abuzarea Scripturii, denaturarea contextului biblic, istoric şi răstălmăcirea misiunii lui Christos a fost depășit demult! Un exemplu în acest sens poate fi văzut în modul în care teologii au ignorat cadrul „legămintic” al escatologiei în cartea Evrei. (nota trad. Mi-am permis cu acordul cititorului să „inventez” un cuvânt care redă mai bine valența de adjectiv/atribut al cuvântului covenantal, de legământ, adică, legămintic).

Mulţi văd „sfârșitul” din Evr. 3: 6-14 ca însemnând fie sfârșitul vieții cuiva sau sfârșitul planetei Pământ. Dar o privire mai atentă descoperă că subiectul în cauză se referă la Casa lui Christos în contrast cu casa lui Moise. Sfârşitul avut în vedere, este acela care consumă (aduce la îndeplinire) schimbarea celor două case. Contextul este legat de legăminte de la început până la final. Aceiași greșeală este comisă şi cu „a doua venire” din Evr. 9: 28. În mod arbitrar este scoasă din contextul schimbări corturilor şi folosită să susțină orice teorie pe care cineva o are cu privire la vremea sfârșitului. Acelaşi lucru se face şi cu patria şi cetatea cerească anticipate de Avraam (Evr. 11: 8-16). El a văzut aceste „lucruri cereşti” în termenii unui legământ mai bun confirmat de Dumnezeu în Christos. Totuşi abordările tradiționale scot acestea din contextul lor legămintic şi le leagă de trecerea acestui pământ material. Aceste exemple abundă nu doar în Evrei ci şi de-a lungul scrierilor Noului Testament. Este pur şi simplu o „amestecătură de lumi” escatologic vorbind. Până nu ne clarificăm lumile şi nu le identificăm biblic în cadrul respectivelor legăminte, vom continua să avem și să amplificăm mai mult haosul care caracterizează teologia zilelor noastre.

Întorcându-ne acum la absența lui Christos, am spus tot ceea ce am spus mai sus, pentru a sublinia următoarele: Există o legătură clară între absența lui Christos şi trecerea (pieirea) lumii din care El a plecat, dar mult mai important, nu suntem lăsați în beznă cu privire la lucrarea lui Christos din timpul absenței Sale. Când privim lumea din care a plecat Christos în termenii cadrului legămintic avem o abundență de informații referitoare la activitatea lui Christos de pregătire a lumii viitoare sau a veacului viitor. Începând cu cartea Fapte şi citind până la sfârșitul Apocalipsei găsim că Christos a plecat dintr-o lume determinată de un vechi legământ iar a doua Sa venire (prezență/arătare sau Parousia) are loc în lumea Noului Legământ unde se împlinesc promisiunile, profețiile şi tipurile conținute în Vechiul Legământ. Simplu dar profund.

În partea a-V-a vom arăta relația dintre absența lui Christos şi lucrarea Duhului Sfânt. Vom vedea că Duhul nu a fost trimis să Îl înlocuiască pe Christos sau să slujească ca o „umplere” până va veni El. Nici n-a venit ca să suplimenteze mântuirea pe care o dă Christos. Din contră, misiunea specifică a Duhului a fost să-L glorifice pe Christos, nu pe sine, prin „descoperirea” lucrurilor care aparțin lui Christos (Io. 16: 12-15).

Acestea sunt lucrurile care alcătuiesc lumea celei de a doua arătări a lui Christos. Vom demonstra prin urmare că pregătirea locului de către Christos pentru ucenicii Săi şi lucrarea Duhului sunt una în natura, scopul şi rezultatul lor. A doua apariție/arătare a lui Christos este legată de încheierea misiunii Duhului de a descoperi „lucrurile viitoare.”

0 views0 comments

Recent Posts

See All

de Max R. King În partea finală a acestei lucrări vom pune împreună temele pe care le-am dezbătut. Vom începe prin a comenta relația dintre făgăduinţă şi Lege. De aici vom critica poziția unor teologi

de Max R. King Acesta este un capitol ceva mai complex în care vom aborda cinci fațete care se raportează la făgăduinţa Duhului. (1). Făgăduinţa Duhului este integral legată de învierea lui Christos ş

de Max R. King Această secțiune este cea mai scurtă din seria celor douăsprezece. Oricum, ea conține o abundență de idei valoroase referitoare la promisiunea darului escatologic al Duhului Sfânt legat

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!