PILDELE SI VREMEA POST - CRUCE

Pildele și vremea post-Cruce Max R. King trad. Iosif Dragomir Nu avem aici spațiul pentru un studiu extins al pildelor. Dar există nevoia de a arăta că pildele lui Christos au un cadru istoric mai larg care trece dincolo de propria lucrare pământească. Lucrarea lui Christos trece dincolo de moartea Sa, chiar până la „sfârșitul veacului” (Matei 28:20; 24: 14), prin intermediul ambasadorilor aleși ai împărăției Sale. Timpul pre-Cruce (domnia lui Christos pre-parousia), este timp escatologic în adevăratul sens al cuvântului. Mult din ceea ce Isus a învățat prin pilde a fost cu referire la perioada de încheiere a vechiului veac (zilele din urmă), care au inclus perioada dintre învierea și parousia Sa. Ladd a făcut afirmația că, „Al doilea canon al criticismului este că pildele trebuie înțelese în cadrul istoric al lucrării și vieții lui Isus și nu în viața bisericii.” Cu alte cuvinte, nu se consideră o abordare istorică sănătoasă să înțelegi pildele ca profeții ale viitorului bisericii. Noi suntem de acord că cadrul istoric al pildelor nu acoperă viața bisericii de-a lungul secolelor, însă acoperă vremea bisericii, cu rolul ei distinctiv de „sfârșit de veac,” în ultima generație înainte de încheierea Veacului Iudaic. Pildele împărăției prin urmare, cât și pildele judecății și parousiei trebuie înțelese în termenii misiunii post-Cruce a ucenicilor. Ladd crede că, „Taina împărăției este intrarea împărăției în istorie înainte de manifestarea ei apocaliptică.” Dacă aceasta este semnificația „tainei împărăției,” rămâne de dezbătut. Totuși, intrarea împărăției în istorie (în vechiul veac) înainte de împlinirea ei, este un concept valid, dacă prin istorie se înțelege istoria răscumpărării Israelului firesc. Împărăția lui Dumnezeu și istoria în care a intrat cu scopul de a o desăvârși, nu coexistă pentru multă vreme. Sfârșitul tuturor lucrurilor a fost aproape în scrierile apostolice târzii 1.Petru 4:7). Ladd vorbește despre „împlinire fără încheiere,” lucru acceptabil doar dacă prin încheiere el ar înțelege sfârșitul veacului Iudaic care a avut loc cam la 40 de ani după ce Isus a anunțat că vremea împlinirii a sosit. Oricum, Ladd nu recunoaște evenimentele din AD 70 ca fiind cadrul pentru venirea apocaliptică, de sfârșit de veac a împărăției; de aceea istoria în înțelesul ei obișnuit pe care el o leagă de venirea împărăției nu s-a sfârșit. În consecință, încheierea despre care el vorbește, încă este în viitor. Aceasta creează o prăpastie inacceptabilă între împlinire și încheiere sau consumare. Eschaton-ul este transformat în secole și astfel devine străin Scripturilor și mesajului și așteptărilor escatologice din perioada post-Cruce. Împlinirea nu este de fapt împlinire de loc dacă nu este legată de încheiere, de consumare. Mai mult despre această abordare când vorbim despre problema timpului mai târziu. Referitor la „taina împărăției,” se pare mai rezonabil să o vedem ca referindu-se la modul venirii ei, o venire care era legată de predicarea Cuvântului. Din această perspectivă, taina împărăției devine între-țesută cu taina evangheliei pe care Pavel a echivalat-o cu „intrarea Neamurilor” (Efes. 3: 1-6; Rom. 11:25; Col. 1: 25-27). Evanghelia trebuia predicată în toată „lumea locuită” pentru mărturie, iar apoi avea să vină sfârșitul (Mat. 24:14; 28: 20). Dar, în ce a constat mărturia acestei lucrări misionare mondiale? A fost o mărturie în fața unui Israel împietrit, referitoare la adevărata însemnătate a promisului lor viitor în Christos. Pavel a înțeles că împietrirea lui Israel avea să continue până la „intrarea numărului deplin al Neamurilor” (Rom. 11: 25). Dar cum putea intra „numărul deplin al Neamurilor” dacă nu prin intermediul răspunsului lor la predicarea evangheliei împărăției lui Dumnezeu (Mat. 24: 14; Fpt. 14: 22; 1.Tes. 2: 12-13)? De aceea, acest răspuns al Neamurilor la domnia christocentrică a lui Dumnezeu de la sfârșitul veacului, a fost mărturia în fața lui Israel cu privire la propriile „lucruri spirituale” (Rom. 15: 27), care au fost primite fără plată de către Neamuri prin intermediul evangheliei. Prin urmare, a fost viitorul promis al lui Israel care în mod deschis și evident era prezentat înaintea lor prin puterea lui Dumnezeu de acceptare a evangheliei de către Neamuri. „Și atunci” (în acest fel), „tot Israelul va fii mântuit” (Rom. 11: 26), pentru că în felul acesta calea pentru parousia lui Christos se deschidea pentru Israel „după cum este scris” (Rom. 11: 26-31). Din perspectiva caracterului mesianic al vremii misionare post-Cruce, și impactul lui direct pe care l-a avut asupra mântuirii lui Israel, este evident că pildele escatologice ale lui Isus erau o referire la acea vreme a sfârșitului, specifică, dinainte de parousia, și nu doar la vremea lucrării lui pământești. Nu doar că această perspectivă va permite pildelor să-și păstreze forma în care au ajuns la noi, dar va permite de asemenea o reconstrucție totală necesară, a escatologiei post-Cruce, care cu siguranță s-a referit la venirea împărăției la un timp viitor atât de absolut cum nu venise încă, și la parousia lui Christos ca și când Christos era o persoană doar a viitorului.