PILDA VIERILOR ȘI PILDA NUNȚII FIULUI DE ÎMPARAT

Pilda Vierilor și Pilda Nunții Fiului de Împărat

Matei 21: 33- 22: 14

de Iosif Dragomir

Pentru ca pildele lui Isus să fie înțelese corect, ele trebuie evaluate și păstrate în contextul lor Iudaic și istoric al primului secol. Când zic Iudaic mă refer în special la audiența specifică și destinatarul original al pildelor. Pildele rostite de către Isus pot fi împărțite în două categorii: pildele referitoare la taina împărăției, modul și vremea venirii ei și pildele judecății. Pildele în discuție fac parte din cea de-a doua categorie. Doresc să le analizăm oarecum în paralel deoarece tema ambelor pilde este judecata lui Israel pentru sângele nevinovat pe care l-a vărsat.

Isus intrase în Templu în Duminica Florilor și a început să facă curățenie în templu. Desigur că acest lucru nu a fost văzut bine de către conducătorii religioși ai lui Israel și au încercat să-L prindă cu vorba ca să-l poată învinui cu ceva. Ca răspuns la fățărnicia și încăpățânarea lor, Isus rostește printre altele și aceste două pilde prin care le-a arătat cât de ipocriți sunt în orbirea lor. „Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară.” Toate pildele referitoare la împărăție conțin un aspect foarte interesant și anume, perioada de timp în care stăpânul, respectiv împăratul, lipsesc fiind plecați în altă țară, perioadă în care au lăsat treburile viei sau ale împărăției pe mâna slujitorilor. Cine sunt vierii și ce reprezintă via pe care aceștia au primit-o în îngrijire?

Isaia 5: 1-7 „Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă. I-a săpat pământul, l-a curăţat de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici. „Acum, dar – zice Domnul – locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea! Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni? Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; o voi pustii; nu va mai fi curăţată, nici săpată; spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor să nu mai plouă peste ea.” Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când colo, iată strigăte de apăsare!”

Cu mai bine de 700 de ani înainte, Isaia prezice soarta lui Israel, iar acum sosise vremea judecății. Isus aduce în prim plan profeția lui Isaia și o actualizează incluzând în ea uciderea moștenitorului viei.

Dacă via și vița l-au reprezentat pe Israel, vierii nu puteau fi decât conducătorii neamului care trăiau de pe urma viei fără să le pese de proprietarul de drept al ei. Când a venit vremea roadelor acesta a trimis robii săi ca să ia partea lui de rod. „Vierii au pus mâna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Vor primi cu cinste pe fiul meu!” Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: „Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui.” Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât” (Matei 21: 35-38).

Timpul a trecut, iar stăpânul viei trebuia să se întoarcă. „Acum când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?” Preoții știau foarte bine să observe greșelile și păcatele altora. „Pe ticăloșii aceia ticălos îi va pierde și via o va da altor vieri, care-i vor da roadele la vremea lor.” Se considerau atât de neprihăniți încât nici chiar acest verdict nu i-a trezit la realitate. Încă tot nu credeau că este vorba despre ei. Isus le aduce aminte că ei sunt zidarii care au lepădat piatra (Petru face același lucru în Fapte 4: 11) și dacă până acum pilda era oarecum generală, acum Isus personalizează pilda identificându-i pe ei ca fiind cei vinovați și pronunță verdictul definitiv și irevocabil. „de aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.” (v. 43).

Am spus la început că pildele referitoare la împărăție, pot să conțină mai multe aspecte printre care modul și vremea venirii ei. Pilda de față nu face excepție. Să ne întoarcem la versetul 40. „Acum, când va veni stăpânul (moștenitorul) viei, ce va face vierilor acelora? Venirea stăpânului viei și judecata vierilor sunt evenimente simultane. Acum am două întrebări foarte importante: „Cine este neamul acela care va aduce roadele cuvenite?” Petru ne spune clar că neamul acela este Biserica! „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o Piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine.” Cinstea aceasta este, dar, pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului,” şi „o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere.” Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi. Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare” (1.Petru 2: 5-9).

A doua întrebare la fel de stringentă și pertinentă este, „A primit Biserica ceea ce i s-a promis, a fost luată Împărăția de la Iudei și dată acestui „neam?” Dacă nu, ce este Biserica fără împărăție? Dacă nu, de ce nu? Nu poți susține ceva fără argumente. Isus spune că „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: „Uite-o aici!” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17: 20-21). (În ciuda acestui fapt, majoritatea creștinilor cred că ea vine cu sunete de trâmbiță audibile și este vizibilă pentru toate neamurile din moment ce Christos domnește, zic ei, fizic din Ierusalim, în Israel).

Nu doar atât, Pavel spune care este conținutul și esența împărăției lui Dumnezeu, „Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14: 17). Acum întreb din nou, are Biserica aceste binecuvântări în prezent? Dacă da, nu poți spune că Biserica nu a primit împărăția! Iar, dacă a primit împărăția atunci faptul că stăpânul viei, adică moștenitorul, a venit deja, este o concluzie inevitabilă! De ce, pentru că luarea împărăției de la Iudei și darea ei altui neam, este tranzacția făcută la venirea stăpânului viei. „Acum când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?” Când va veni, va lua împărăția de la Iudei și o va da Bisericii! Dacă Biserica a primit împărăția, Moștenitorul viei a venit. Aceasta este dilema paradigmelor viitoriste. Venirea Fiului omului este legată organic de aducerea împărăției. (No Coming, No Kingdom!).

Pilda Nunții Fiului de împărat ne învață că deși cei invitați la nuntă au refuzat cu încăpățânare oferta, odaia de nuntă nu a rămas goală. „Atunci a zis robilor săi: „Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.” Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi.”

Tema Consiliului Bisericii din Ierusalim (Fapte 15) a fost tocmai acest aspect și a confirmat misiunea lui Pavel printre Neamuri. „Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri” (Fapte 13: 46). „Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul şi a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă! Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris: „După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou: pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu” (Fapte 15: 13-17).

Acum, dacă Moștenitorul (stăpânul viei), nu a venit încă (cum susțin unii), atunci este logic că Israel deține încă împărăția iar Biserica a rămas cu mâinile goale, ceea ce nu este adevărat.

Nu doar că împărăția va fi luată și dată altora, dar cei responsabili de uciderea trimișilor, și mai grav, de uciderea Fiului moștenitor, vor fi judecați pentru sângele nevinovat pe care l-au vărsat. „Când a auzit împăratul, s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea” (Matei 22:7). Expresia „le-a ars cetatea” nu este un detaliu care poate fi trecut cu vederea, având în vedere că aceasta a fost soarta Ierusalimului la AD 70.

Referitor la vinovăția lui Israel, Stefan face o restrospectivă a istoriei sângeroase a lui Israel, „Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât” (Fapte 7: 51-52).

Pentru cei împietriți contactul cu Piatra nu avea decât două rezultate, „Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera” (v. 44). În pilda Nunții Fiului de Împărat cei vinovați de uciderea trimișilor cu invitația la nuntă au fost pedepsiți exemplar, „Când a auzit împăratul, s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea” (Matei 22: 7). După cum odinioară Dumnezeu a folosit armatele Mezilor ca să pedepsească pe Babilonieni, acum în vremea lui Isus, tot El folosește armatele Romane ca să pedepsească pe ucigașii aceia. Iată mai întâi profeția lui Isaia cu privire la căderea Babilonului. „Am dat poruncă sfintei Mele oştiri – zice Domnul – am chemat pe vitejii Mei la judecata mâniei Mele, pe cei ce se bucură de mărimea Mea.” Un vuiet se aude pe munţi, ca vuietul de popor mult; se aude o zarvă de împărăţii, de neamuri adunate. Domnul oştirilor Îşi cercetează oastea care va da lupta ... Iată, aţâţ împotriva lor pe mezi, care nu se uită la argint şi nu poftesc aurul. Cu arcurile lor vor doborî pe tineri, şi vor fi fără milă pentru rodul pântecelor: ochiul lor nu va cruţa pe copii. Şi astfel Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mândrie a haldeilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu” (Isaia 13: 3-5 și 17 -19).

Atunci Dumnezeu s-a folosit de armata Mezilor iar în primul secol Dumnezeu s-a folosit de armata Romană ca să nimicească pe ucigașii aceia și să le ardă cetatea. Acest lucru a fost prevestit și întărit în mai multe ocazii de către Isus, „Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.” (Luca 19: 41-44, vezi și Luca 21: 20).

Versetul 45 din Matei 221 nu ne permite să aplicăm pilda în alt fel decât cel menționat mai sus, deoarece Biblia ne spune că preoții au înțeles că ei, vierii fățarnici și orbi erau cei vizați de mesajul pildei.

Ca să întărească faptul că sentința era definitivă și irevocabilă, Isus continuă discursul în Templu prezentând în fața preoților, fariseilor și cărturarilor toate acuzațiile de care aceștia erau învinuiți de Instanța Divină, „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi şi ziceţi: „Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor.” Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor ce au omorât pe proroci. Voi, dar, umpleţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei? De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate; ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar. Adevărat vă spun că toate acestea vor veni peste neamul acesta” (Matei 23: 29-36).

Apoi mai rostește încă odată verdictul în auzul inculpaților, „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie!”

Istoria Biblică și seculară confirmă împlinirea acestei predicții la Căderea Ierusalimului din A.D. 70.