O CORABIE DIVIZATĂ NU POATE PLUTI

O arcă divizată împotriva ei însăşi nu poate pluti

de William H. Bell Jr.

Click articol original

trad Iosif Dragomir

Controversa unităţii versus divizării, continuităţii versus discontinuităţii privind subiectul din Matei 24, continuă. Dovada se vede imediat în recent apăruta revistă „Spada Spirituală” din aprilie, editată de Alan E. Highers. În articolul său întitulat „O examinare a lui Matei 24” Highers încearcă în mod clasic şi tradiţional să împartă capitolul. El consideră că semnele se referă exclusiv la Căderea Ierusalimului în anul 70 A.D. Versetul 34 separă evenimentul din anul 70 de ceea ce el susţine, că este viitoarea Întoarcere a lui Christos.

Din nou sunt prezentate argumentele clasice tradiţionale; că nici un om nu cunoaşte ziua şi ceasul, că nu sunt date semne ale Venirii lui Christos şi că va fi ca în zilele lui Noe.

Prezentul autor crede că suportul pentru divizarea lui Matei 24 bazat pe asemenea argumente este cel puțin slab şi superficial. O examinare mai atentă a acestor argumente va dovedi divizarea lui Matei 24 ca fiind o aberaţie, un fals. Ţinta acestei scrieri este de a combate şi respinge argumentele enumerate mai sus. De asemenea ceea ce s-a scris nu este pentru a face referire la vreo persoană anume. Argumentele tratate aici sunt reprezentative pentru o clasă mare de cercetători ai Bibliei. Acestora se adresează această scriere.

În primul rând sunt câteva fapte neobservate sau nemenţionate referitoare la relatarea despre Noe. Isus incontestabil spune că Venirea Sa va fi ca în zilele lui Noe. Istoria inspirată ne spune clar că Noe şi familia lui au ştiut că vor trăi să vadă potopul.

Gen. 6: 17-18 „Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri. Dar cu tine fac un legământ, să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine”.

De asemenea instrucţiunile referitoare la animale şi provizii, confirmă aceasta (v. 19 cont.). Acest lucru este echivalent cu a spune – înainte ca unii care stau cu Noe, să guste moartea, - ei vor vedea judecata lui Dumnezeu prin apele potopului, venind cu mare putere. Noe şi-a dat seama prompt că va trăi să vadă acest lucru; că va fi în timpul vieţii lui. I s-a dat atunci un reper temporal general, dar despre ziua aceea şi ceasul acela nu ştia nimeni, doar Dumnezeu.

În al doilea rând, potopul a avut loc în timpul generaţiei lui Noe.

Gen. 7: 1 „Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.” Aceasta este echivalent cu a spune „această generaţie” (din vremea lui Noe) nu va trece până se vor împlini toate acele lucruri (potopul).

În al treilea rând, după ce corabia a fost finalizată, Dumnezeu a dat lui Noe revelaţie suplimentară referitoare la momentul potopului. Această revelaţie ulterioară a fost mult mai explicită şi mai exactă decât reperul temporal descoperit lui, înainte de construcţia şi finalizarea corabiei.

Observaţi că ceea ce Noe şi familia lui nu au ştiut înainte, le-a fost descoperit ulterior.

Gen. 7:4 „Căci după şapte zile voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut.”

Cititorul atent va observa că Dumnezeu descopere că potopul în acest moment, este „aproape”, „iminent,” „noaptea aproape a trecut”, „vremea s-a scurtat”, „lucruri care se vor întâmpla în curând”, „nu va mai fi nici o zăbavă”, şi potopul urma să vină repede” (în şapte zile). De fapt oricine l-ar fi întrebat pe Noe în aceea zi, „Când va veni potopul?” Noe ar fi putut să răspundă cu toată acurateţea şi convingerea, „după şapte zile”!

Acum, dacă fratele Noe ar fi crezut în „elasticitatea timpului profetic” cum cred unii dintre fraţii noştri, ar fi răspuns: „Dacă o zi este la Domnul ca o mie de ani atunci vreo şapte mii de ani”. Cu un astfel de răspuns potopul ar fi fost şi astăzi încă în viitor. Nu-i aşa că te face să te miri?

Întorcându-ne la punctul nostru, este limpede că D-zeu, a descoperit o zi precisă legată de apariţia potopului, nu iniţial, ci mai târziu pe măsură ce se apropia timpul.

Unii fraţi folosesc pilda lui Noe ca să înveţe că nu se cunoştea nici o zi. Astfel de afirmaţii sunt evident false. Ele se referă doar la prima fază a profeţiei făcute lui Noe, nu şi la cea din urmă. Ceea ce Dumnezeu nu a descoperit în prezentul imediat, a descoperit mai târziu.

Gen. 7: 10-11 „După cele şapte zile au venit apele potopului pe pământ. În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor. ”

Se duce pe râpă cândva urâtul, acum iubitul, argument premilenist „o zi o mie de ani.” Cuvântul lui Dumnezeu nu este o fabrică de cauciuc proiectată pentru a produce afirmaţii temporale „elastice.” Dumnezeu şi-a rezervat dreptul de a descoperi ziua exactă lui Noe, în vremea lui.

Vor fi cei ce despart Matei 24, consistenţi în aplicaţiile lor privind „zilele lui Noe?” Dacă da, vor trebui să abandoneze argumentul cum că nu se cunoştea ziua aceea. Sublinierea pe care o face Isus în legătură cu Noe, este că cei răi nu au ştiut nimic până a venit potopul şi i-a luat pe toţi. Mt. 24: 38,39

Ziua aceea şi ceasul acela

Ceea ce a fost adevărat cu privire la zilele lui Noe a fost de asemenea adevărat şi cu privire la venirea lui Christos în AD 70 la Căderea Ierusalimului.

Din nou, cititorul atent va observa că „ştie” este la timpul prezent. „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl!” Mt. 24: 36

Aceasta este faza primară a profeţiei. Ea corespunde informaţiilor generale date lui Noe.

Dacă cineva accentuează faptul că venirea Fiului Omului va fi ca în zilele lui Noe, atunci el va avea dreptul să caute şi să se aştepte la o revelaţie mai târzie referitoare la un timp mai precis decât cel dat anterior.

Dacă nu, atunci Parousia cu siguranţă nu este ca în zilele lui Noe.

Este oare posibil ca Dumnezeu să descopere mai precis vremea Parousiei decât „această generaţie” şi „înainte ca unii să moară,” în primul secol? Gândiţi-vă la asta pentru un moment. Marcu spune că nici Isus nu ştia timpul exact, ci doar Dumnezeu. Cum ar fi putut Isus să se întoarcă fără a primi cândva după această profeţie a Sa, descoperire adiţională? Şi deoarece omul şi îngerii nu ştiu, doar Dumnezeu ar fi putut să-i facă cunoscut timpul exact.

Acum întrebarea de un milion este: „A dat Dumnezeu revelaţie adiţională exactă cu privire la Parousia lui Isus?” Nu doar că Dumnezeu a dat descoperire suplimentară Domnului, dar El de asemenea a făcut-o cunoscut îngerilor şi oamenilor (slujitorii Săi), la fel ca în zilele lui Noe. Ce spune primul verset din „ultima Carte”?

Ap. 1:1 „Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan, ...”

Aici vedem că Dumnezeu a dat lui Christos descoperire adiţională. Christos a dat această descoperire îngerului care a dat-o lui Ioan cu scopul expres de a o arăta slujitorilor Săi. Acum, care este tema discutată în aceea revelaţie? Este vorba despre lucrurile a căror vreme era aproape, şi urmau să se întâmple în curând:

- Este venirea lui Christos pe nori (v.7)

- sfârşitul amânării (10:7)

- vremea când cei morţi vor fi judecaţi (11:18; 20:12),

- venirea cerului şi pământului nou (21: 1,2).

Îngerul îl informează pe Ioan că aceste lucruri trebuie să se întâmple în curând căci vremea este aproape (22: 6,10). Isus a zis: „Iată Eu vin curând!... Şi iată Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine ca să dau fiecăruia după fapta lui .... Da Eu vin curând. (Ap. 22; 7,12, 20). Isus era destul de sigur pe Sine în ce priveşte timpul. El ştia sigur că vine în curând şi că vremea era aproape.

Acum, acest lucru era la fel cum era în vremea lui Noe, revelaţie generală la început, dar informaţii exacte mai aproape de sfârşit.

Aşa cum se poate observa, Noul Testament oferă multe semne şi precizări temporale, majoritatea dintre ele apărând pe parcursul ultimilor doisprezece ani, împliniţi la anul A.D. 70, descriind apropiata a Parousie (Fil. 4:5; Evr. 10: 25, 37; Iacov 5: 7-9; 1Pet. 1: 5; 4: 5, 7,17; 1Io. 2: 18; Ap. 1: 1-3).

Prin urmare, Isus a cunoscut, alături de Ioan, îngerul, şi cele şapte biserici, adică slujitorii lui D-zeu, momentul. Cei răi însă, nu au ştiut. Ei umblau dintr-o parte în alta batjocorind şi zicând: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?” (2Pet. 3:4). Dar Dumnezeu a descoperit slujitorilor Săi timpul, exact ca în vremea lui Noe.

Noe a avut semne!

Dumnezeu a dat lui Noe semne privitoare la venirea potopului, atât generale cât şi specifice. Semnele generale erau privitoare la timpul vieţii lui şi la timpul generaţiei sale. Noe nu a trebuit să fie un expert în rachete ca să ştie că potopul urma să aibă loc înainte ca el să moară. Şi nu uitaţi, acea corabie mare. Cu siguranţă îţi dădeai seama că ceva urma să se întâmple. Corabia nu era proiectată pentru a fi o şalupă de agrement. Un om inteligent cu siguranţă ar căuta ceva apă când corabia va fi pe terminate. (însăşi gabaritul corabiei era un semn)

Un alt semn a fost dat când au fost încărcate animalele. Când agenţia de bilete cere pasagerilor să urce în avion, acesta este un semn sigur că avionul va decola în curând. Mă aştept ca acest lucru să fie adevărat şi în cazul vapoarelor.

Pe lângă asta, judecând după mărimea corabiei, greutatea şi mărimea unor animale, raţiunea ne spune că uşa /rampa de încărcare era uriaşă şi grea. Dacă aşi fi stat pe sol urmărind acea uriaşă şi grea uşă cum se închide singură, posibilitatea unui potop ar fi mai credibilă. Dacă Noe ar mai fi avut îndoieli înainte, scârţâitul şi zgomotul făcut de acea uşă le-ar fi îndepărtat complet. Dumnezeu a închis acea uşă fără vreun sistem hidraulic.

Gen. 7:16 „Cele cari au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.”

„Încă şapte zile” (7: 4) era un semn pentru Noe ca să ştie când va veni potopul. Aceasta a fost, o mult mai remarcabilă numărătoare inversă decât ar visa ori care navetă spaţială. Exact aşa cum numărătoarea inversă pentru o navetă spaţială este un semn că ea se află pe punctul de a fi lansată, numărătoarea inversă a celor şapte zile era un semn pe care Dumnezeu îl dă lui Noe că corabia era pe punctul de a fi lansată.

Prin urmare, noi repetăm, Dumnezeu a dat lui Noe semne. Dacă venirea Fiului Omului este ca în zilele lui Noe, atunci aven o dovadă pozitivă că Dumnezeu a dat semne cu privire la Venirea lui Christos.

Dacă nu, atunci venirea, nu poate fi ca în zilele lui Noe.

Nu anihilare universală!

Potopul nu a fost o anihilare a universului. Viaţa umană de pe planetă nu a încetat. Universul material a continuat să existe. Corabia lui Noe nu era o navetă spaţială care să graviteze prin spaţiu. Petru, în mod expres spune că Dumnezeu a adus potopul ca să distrugă pe cei răi.

2.Pt. 2:5 „Dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimes potopul peste o lume de nelegiuiţi;...”

Universul material a fost mai degrabă agentul şi nu obiectul distrugerii. Dacă Venirea Fiului Omului este ca în zilele lui Noe, atunci nu avem nici o justificare să credem că planeta şi viaţa umană trebuie să fie distruse.

Distrugerea lumii iudeilor nelegiuiţi se potriveşte mai bine aplicaţiei lui Isus. Dacă planeta este distrusă cu siguranţă nu va fi o venire asemănătoare cu zilele lui Noe.

Divizând corabia

În final, pentru a arăta clar falsitatea divizării lui Matei 24, chiar însăşi încercarea despică corabia lui Noe exact în două.

Highers argumentează că evenimentele din Mt. 24:4-34 se referă la distrugerea Ierusalimului în AD 70. Apoi spune că menţionarea lui Noe, vv 37-39 se referă la Venirea lui Christos, plasând-o încă în viitor, pentru că se află în secţiunea din Matei de sub „linia de separaţie”. (Această linie este imaginară nu se află în text). Dovada se vede limpede dacă comparăm Matei 24 cu Luca 17. Pentru a clarifica mai mult acest punct, Highers susţine că evadarea (fuga) din oraş, de pe acoperiş, etc., (vezi Mt. 24:15-18) nu are nici o legătură cu un glob incendiat sau cu evenimentul terminator al planetei, şi de aceea se poate referi doar la căderea Ierusalimului în AD 70.

Isus însă, plasează evenimentul evadării în aceiaşi perioadă la care aplică avertismentul referitor la zilele lui Noe.

Lc. 17:26-31„Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi. Ce s'a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului. În ziua aceea, cine va fi pe acoperişul casei, şi îşi va avea vasele în casă, să nu se pogoare să le ia; şi cine va fi pe câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă”.(textul indică momentul judecăţii după ce cei aleşi sunt izbăviţi)

În acest text Isus spune că pilda referitoare la zilele lui Noe se aplică la ziua când se va arăta Fiul Omului. La fel, Isus plasează „evenimentul evadării” în ziua când se va arăta Fiul Omului (v. 31). Dar conform lui Highers, evadarea (fuga) are loc la AD 70. Dacă deci evadarea are loc la AD 70, şi dacă evadarea are loc în ziua arătării Fiului Omului atunci ziua arătării Fiului Omului este la AD 70.

Mai departe, dacă evenimentul evadării/ ziua, în care se arată Fiul Omului, este AD 70, şi pilda cu zilele lui Noe se referă la zilele când se va arăta Fiul Omului, atunci învăţătura referitoare la Noe se referă la AD 70. De aceea nu este nici o diviziune în Matei aşa cum reiese din examinarea critică a lui Luca. Învăţătura privitoare la Noe se referă la AD 70 în ambele pasaje. Dacă nu atunci corabia lui Noe este despicată printr-o prăpastie de 2000 de ani. O prăpastie de 2000 de ani ar permite prea multă apă în corabia lui Noe, iar o corabie divizată nu poate pluti.

Încercarea de a diviza Matei rezultă în a despica corabia lui Noe „împotriva ei înşiş”. O barcă dezbinată împotriva ei înşiş nu poate pluti. Ori unde merge corabia, evenimentul evadării (fuga) merge cu ea. Isus fără echivoc plasează evenimentul evadării (fuga) la căderea Ierusalimului.

Luca 21:20-22 „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci, cei din Iudea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el, şi cei de prin ogoare să nu intre în el. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris.”

Şi ultimul lucru, dar nu cel mai neînsemnat; dacă evenimentul evadării merge împreună cu corabia, atunci trebuie să ne reamintim că semnele merg împreună cu evenimentul evadării. Prin urmare semnele merg împreună cu corabia exact cum a fost în zilele lui Noe.

Sumar

Până aici s-a arătat că iniţial lui Noe i-a fost dată revelaţie generală referitoare la potop. După ce corabia a fost terminată, Dumnezeu i-a dat revelaţie adiţională, mai precisă, în legătură cu momentul potopului. Noe nu a putut şti timpul pentru că nu era încă descoperit. Mai târziu el a putut indica ziua şi a început numărătoarea inversă.

Acest lucru creează o paralelă a modului în care lui Isus I s-a dat profeţia referitoare la Venirea Lui odată cu căderea Ierusalimului în AD 70. Dumnezeu mai târziu I-a dat descoperire adiţională permiţându-I să cunoască ceea ce nu a fost descoperit mai devreme. El era şi precis şi sigur. Lui Noe i s-au dat ample semne înainte, în timp ce construia corabia şi după terminarea corabiei. Privind şi meditând la aceste semne, el nu era în întuneric încât ziua potopului să-l surprindă ca un hoţ. Construirea, urcarea la bord şi închiderea corabiei, alături de profeţiile de la început cât şi cele de la sfârşit, l-au călăuzit în credinţa lui. Nu a fost o anihilare a universului în zilele lui Noe.

În final, corabia lui Noe conform Scripturilor, nu poate fi divizată. Divizarea în Matei este nefondată, fără substanţă şi nu poate fi apărată. Luca 17 leagă pe Noe cu evenimentul evadării, toate în ziua când se arată Fiul Omului. O venire viitoare a lui Christos care este în dezacord cu aceste fapte pur şi simplu nu poate fi ca în zilele lui Noe.