NOUL IERUSALIM SAU IERUSALIMUL DE SUS
Updated: Oct 23, 2022
Noul Ierusalim sau Ierusalimul de sus
Apoc. 21: 2 cont
de Don K. Preston
trad. Iosif Dragomir
„Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.”
Apocalipsa este un contrast între două cetăți, Babilon și noul Ierusalim. Sugerăm că accentul pus pe noul Ierusalim cere ca Babilon să fie vechiul Ierusalim. Acest lucru este întemeiat pe observarea naturii conflictului din Apocalipsa.
În capitolul 2: 9, conflictul este între Biserică și „cei care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.” În capitolul 3: 9 este același conflict, între Biserică și „cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint.” Acesta nu a fost un conflict izolat ci era la ordinea zilei.
În Galateni 4: 22 Pavel a contrastat „Ierusalimul de acum care este în robie împreună cu copiii săi,” cu „Ierusalimul de sus … şi el este mama noastră.” Același contrast îl găsim în Evrei 12: 18-28, și este conflictul dintre cele două „cetăți ale lui Dumnezeu,” fiecare revendicând identitatea de copii ai lui Dumnezeu. Același contrast, dar admitem că nu în terminologia celor două cetăți, se găsește în Filipeni 3.
Ceea ce vrem să spunem este că accentul pus pe noul Ierusalim este relevant în lumina vechiului Ierusalim. Dacă vechiul Ierusalim ar fi zăcut în ruine de un sfert de secol, așa cum sugerează datarea târzie, care ar fi relevanța contrastului constant pus pe noul Ierusalim?
Fiecare studiu al noului Ierusalim și Apocalipsa ar trebui să includă cel puțin o examinare sumară al fondului profetic al acestui concept. În timp ce un astfel studiu ar deveni foarte lung, noi ne vom limita investigația la doar două texte din Vechiul Testament pentru a arăta că Apocalipsa este în acord cu un lung șir profetic și culminarea acestuia.
Vom enumera doar punctele de comparație dintre Isaia 24-25, Isaia 64-66 și Apocalipsa. Prin această comparație identitatea Babilonului poate fi stabilită cu fermitate.
1). Distrugerea „cerului și pământului.” Isaia 24: 1-4, 19-20-----Isaia 64:1-2; 65: 17 -----Apocalipsa 21: 1. Ce este adesea ignorat în discuțiile moderne despre distrugerea „cerului și pământului,” este faptul că Vechiul Testament adesea a vorbit despre darea Legii lui Dumnezeu ca fiind crearea „cerului și pământului.” Citește Isaia 51: 15-16 atent și vei vedea că referirea la crearea „cerului și pământului” din text nu se poate referi la crearea lumii materiale. El se referă la crearea „lumii legământului.”
Gentry recunoaște că Isaia a prezis căderea Ierusalimului în AD 70 și ca urmare, venirea creației (făptura, Cornilescu), Noului Legământ. Ciudat însă, deși Isaia este sursa lui 2.Petru 3, Gentry insistă că Petru vorbește despre ceva diferit. (Dominion, 363).
Acum, dacă Dumnezeu a creat cerul și pământul Vechiului Legământ al lui Israel prin darea Vechiului Legământ, nu ar însemna luarea, înlăturarea acelei Vechi Legi distrugerea „cerului și pământului?” Dacă el a dat un Nou Legământ, nu ar însemna acesta crearea unui „cer nou și pământ nou?
2). Motivul pentru distrugerea „cerului și pământului” este încălcarea „legământului veșnic.” Isaia 24: 5 →Isaia 65: 6-7 →Apocalipsa 17: 1-6. Conceptul pe care îl găsim în toate cele trei pasaje este cel al umplerii măsurii păcatului. Vă rog să observați de asemenea, că în Isaia 24 acest păcat este identificat ca fiind păcatul încălcării „legământului veșnic.” Care Legământ ar fi acela din perspectiva lui Isaia? Nu putea fi altul decât Vechiul Legământ al lui Israel. Astfel, Isaia descrie distrugerea „cerului și pământului” ca rezultat al neascultării lui Israel! În Isaia 65-66 Dumnezeu avea să distrugă pe Israel pentru a crea nu cer și un pământ nou. În Apocalipsa, Babilonul este distrus pentru a fi introdusă noua creație.
3). Încălcarea Legământului a adus „blestemul.” Isaia 24: 5-6 → Isaia 65: 11-17→ Apocalipsa 22: 3. De fapt există o deosebire în aceste pasaje privind blestemul. În Isaia 24 și 65 blestemul se datorează încălcării Legii, dar în Apocalipsa 22: 3 nu mai este „nimic vrednic de blestem!”
4). Înlăturarea blestemului. Isaia 25: 7-8 → Isaia 65: 17-19 → Apocalipsa 21-22. Aceasta este promisiunea înlăturării morții păcatului! Vezi Romani 8: 1-3.
5). Dumnezeu locuiește împreună cu poporul său în „Sion.” Isaia 24: 23 → Isaia 65: 24-25 → Apocalipsa 21: 3. O întrebare pertinentă la care să medităm ar fi: Cum ar putea Dumnezeu să locuiască în Sion, dacă cerul și pământul fizic au fost distruse?
6). Ospățul mesianic. Isaia 25: 6 → Isaia 65: 13 cont→ Apocalipsa 19: 7; 21: 2, 9 cont. Ospățul mesianic, cunoscut și sub numele de ospățul Nunții Mielului este unul dintre temele favorite ale lui Isus (Matei 8: 11 cont; 22:2; 25: 1; Luca 14; 22: 30). Cei care au fost invitați primi la nuntă au refuzat invitația, au prigonit pe slujitorii Domnului și în consecință sunt nimiciți.
7). Vă rog să observați că în Isaia 24-25 ospățul urmează după căderea cetății pustiite, vinovată de încălcarea legământului veșnic. În Isaia 65, ospățul noului popor al Domnului are loc la nimicirea vechiului Israel (Is. 65: 13). În Apocalipsa, Nunta are loc la căderea Babilonului „unde a fost răstignit Domnul lor.” Să ignorăm un astfel de paralelism?
8). Nimicirea morții. Isaia 25: 8 → Isaia 65: 20 cont → Apocalipsa 21: 4. Acest pasaj este oferit ca dovadă că aceste predicții nu pot fi descrierea căderii Ierusalimului, din moment ce, la urma urmei, oamenii încă mai mor! Acest argument nu recunoaște că moartea în discuție, și aceasta este focalizarea doctrinei biblice despre înviere, nu este moarte fizică ci izbăvirea din moartea păcatului. Acest lucru avea să se realizeze prin săvârșirea lucrării de ispășire a lui Isus, inițiată la Cruce și desăvârșită la parousia Sa (Evrei 9: 28). Scriitorul lui Evrei a spus că acest lucru avea să aibă loc foarte curând „încă puțină, foarte puțină vreme …” (Evrei 10: 37).
9). Nu mai sunt lacrimi! Isaia 25:8 → Isaia 65: 19 → Apocalipsa 21: 4. Mulți comentatori văd că Isaia nu a prezis încetarea lacrimilor fizici, ci descria bucuria spirituală și binecuvântarea în prezenta împărăție a lui Christos. Ei înțeleg chiar că Isaia 65 a prezis căderea Ierusalimului din AD 70. Spre exemplu, Theoderet din Cirena, unul dintre părinții timpurii ai bisericii, a contestat pe Iudei și afecțiunea lor continuă pentru vechea lor cetate, „Să ne arate ei Ierusalimul lor izbăvit de lacrimi. Pentru că acea cetate (Ierusalimul Iudaic) a fost sortită multor nenorociri, în timp ce doar această cetate (noul Ierusalim) se bucură de viață fără întristare și fără lacrimi.” (Theoderet comenta asupra lui Isaia 65: 19!).
Straniu oricum, în ciuda faptului că Apocalipsa este o carte care în mod specific spune că ea este spirituală și simbolică, și evident a prezis consumarea, împlinirea speranței profetice (10: 6-7), ni se spune că limbajul Apocalipsei este non-simbolic.
Vă rog să considerați următoarele:
Premisa Majoră: Vremea în care lipsesc lacrimii din Isaia 25 este vremea învierii când Dumnezeu „nimicește moartea pe vecie” (Isaia 25:8).
Premisa Minoră: Dar, vremea când Dumnezeu nimicește moartea pe vecie, este vremea când speranțele lui Israel privind mântuirea mesianică se vor fi consumat (Isaia 25: 9 cont).
Concluzia: Prin urmare, vremea fără lacrimi, când moartea este nimicită pe vecie, avea să fie vremea împlinirii speranțelor mesianice ale lui Israel.
Din nou ni se amintește că Apocalipsa se referă la împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu față de Israel, fiindcă Apocalipsa a anticipat vremea când Dumnezeu avea să șteargă lacrimile rămășiței lui Israel (Apocalipsa 7, 14), și va nimicii moartea (Apocalipsa 20). Acum, din moment ce Isaia 24 plasează vremea nimicirii morții la vremea când cetatea pustiită, Ierusalimul, avea să fie distrusă (24: 10), iar Ioan plasează nimicirea morții la judecarea Babilonului, aceasta este dovada că Babilonul din Apocalipsa a fost Ierusalimul.
10). Venirea Domnului, Isaia 24-25 nu menționează în mod specific venirea Domnului, însă capitolele sunt importante pentru studiul nostru. Isaia 64-66 vorbește despre venirea Domnului (64: 1-2; 66: 15, etc). În Apocalipsa tema centrală este parousia (19, 22: 6, 10, 12, 20, etc).
Această comparație sumară a textelor profetice arată că Apocalipsa nu introduce o nouă cetate în amestec. Tema biblică consistentă este că dărâmarea Ierusalimului este centrală în escatologia biblică. De aceea am spus la început că identificarea Babilonului ca fiind Ierusalimul, stabilește escatologia biblică ca fiind Escatologia Legământului și nu Escatologie Istorică. În aceste profeții ale Vechiului Testament găsim temelia Noului Testament pentru predicțiile privitoare la „sfârșit.” Astfel, este evident că aceste texte nu vorbesc despre sfârșitul creației materiale ci despre sfârșitul lui Israel al Vechiului Legământ.
Pentru a nega aceste comparații sunt necesare câteva lucruri.
1). Trebuie demonstrat afirmativ că aceste pasaje nu sunt paralele.
2). Trebuie arătat că escatologia din aceste texte nu este escatologia Legământului ci este într-adevăr istorică.
3). Trebuie stabilit că alte cetăți au fost vreodată descrise în acești termeni ai legământului găsiți în aceste texte.
4). Trebuie dovedit afirmativ că Roma în calitate de Babilon a înlocuit pe Israel ca jucător central în planul de răscumpărare al lui Dumnezeu.
Este imposibil să dovedești aceste lucruri. Din moment ce subiectele profetice din Isaia 14 -25 și 64-66 sunt subiectele din Apocalipsa, și din moment ce profețiile din Isaia au de-a face cu căderea finală a Ierusalimului și a lui Israel, noi deducem, că Babilonul din Apocalipsa este Ierusalimul Vechiului Legământ.
