Natura obiectivă a afirmaților temporale

Stabilirea naturii obiective a afirmaților temporale


Don K. Preston


Dumnezeu poate preciza Timpul


După cum Ice, MacArthur, Jeffrey,[1] etc. admit, este clar că scriitorii și ucenicii din primul secol au crezut ferm și au predicat că venirea lui Christos și încheierea veacului a fost aproape.[2] Deși putem lista numeroase pasaje în care Noul Testament spune că venirea Domnului a fost aproape sau avea să sosească „în curând” și să arătăm că redefinirea termenilor de către mileniști este o distorsionare a textului, ne-am concentra mai degrabă pe câteva chestiuni semnificative specifice.

Este o realitate, admisă de Ice, că Noul Testament conține un sens al așteptării referitor la apropiata sosire a sfârșitului, care nu se găsește în Vechiul Testament. Acest contrast privind sensul apropierii sfârșitului este ilustrat probabil cel mai bine în carte finală a canonului. În Apocalipsa 22: 10, lui Ioan i s-a spus „Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape” (ho kairos gar engus estin). Acum, aproape fiecare teolog și cercetător al Bibliei recunoaște că descoperirea lui Ioan este o reiterare a profețiilor lui Daniel. Aceasta face afirmațiile temporale din Apocalipsa devastatoare pentru toate paradigmele viitoriste.

Lui Daniel, care a scris cu circa 600 de ani înaintea lui Ioan,[3] i s-a spus să pecetluiască profeția fiindcă ea se referea la vremea de apoi, sau vremea sfârșitului, care nu era aproape. (Dan. 10: 24; 12: 4-12). Lui Ioan însă, care a scris cu 2000 de ani în urmă, i s-a spus să nu pecetluiască vedenia din cartea lui, fiindcă vremea împlinirii era aproape, avea să aibă loc „în curând.” Trebuie oare să credem că cei 2000 de ani care au trecut de la Ioan până acum au fost numiți „aproape”? Dumnezeu i-a cerut lui Daniel să pecetluiască cartea fiindcă au fost implicați 600 de ani. Desigur o perioadă de timp de aproape patru ori mai lungă se califică a fi o perioadă lungă.

Nu ține nici dacă se apelează la atemporalitatea lui Dumnezeu, „O zi ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi” (2.Petru 3: 8). În Daniel avem date concrete cu care să lucrăm. Dumnezeu a numit cei 600 de ani de la Daniel la Ioan o perioadă lungă. Deci, ar fi inconsecvent să spui că cei 2000 de ani de la Ioan până acum, când vorbim de profețiile identice, ar putea fi numite „aproape”, „nicio zăbavă” și „în curând”! Acest contrast temporal dintre „vremuri îndepărtate” din Daniel și „aproape” în Apocalipsa, nu poate fi ignorat. Mai departe, aceasta nu este singura dată când scriitorii biblici contrastează vremea „nu aproape” a profeților Vechiului Testament cu „vremea este aproape” a profeților/apostolilor Noului Testament.

Profeților Vechiului Testament li s-a spus că obiectul nădejdii lor era îndepărtat în timp (Evrei 11: 13-16). Isus nu a fost aproape când Balaam a vorbit despre El (Num. 24: 17-19). Lucrurile despre care au vorbit profeții Vechiului Testament nu au fost pentru zilele lor. (1.Petru 1; 12). Profeților li s-a spus că ei nu vor experimenta împlinirea predicțiilor lor. Profețiile erau pentru vremuri îndepărtate (Dan. 10: 14; 12: 4).

În contrast direct, scriitorii Noului Testament au afirmat că ei au trăit în vremurile din urmă prezise de către profeți (Fapte 2: 15; 3: 23 și cont.). Nici unui profet/autor al Noului Testament nu i s-a spus că predicțiile sale nu au fost pentru zilele lui. Nici unuia nu i s-a spus vreodată că generația lui nu va trăi să le vadă, și prin urmare, să pecetluiască predicțiile lor. Acesta sunt dovezi grele.

Când Ioan și Isus au proclamat „s-a împlinit vremea”, ei au spus ceva ce niciodată nu s-a mai spus înainte. După cum spune Luca, „Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte” (Luca 16: 16). Până la Ioan, împărăția a fost întotdeauna anticipativă. A fost întotdeauna departe în timp. Totuși, ceea ce au tânjit profeții să vadă, era acum proclamat. (Mat. 13: 16-17).[4] A sosit vremea!

Isus s-a arătat la sfârșitul veacului (Evr. 1: 1; 9: 26), iar acel sfârșit era aproape (1.Cor. 10: 11). În mod repetat scriitorii Noului Testament spun, „sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape” și „Judecata stă să înceapă” (1.Petru 4: 5, 7, 17). Isus în mod categoric a afirmat că predicțiile Sale aveau să se împlinească în timpul vieții audienței Lui din primul secol (Mat. 16: 27-28; 23: 34; 24: 34).

Contrastul temporal pe care îl admite Ice, dintre Vechiul Testament și cel Nou trebuie respectat. Dacă semnificația lui „Eu vin curând” înseamnă doar că Isus avea să călărească pe un nor rapid, și nu indică vremea venirii Sale, nu au știut sfinții Vechiului Testament că atunci când Dumnezeu va hotărî să acționeze el va acționa rapid? De ce profeții Vechiului Testament nu au vorbit despre venirea Împărăției în același fel cum au făcut-o profeții Noului Testament? De ce niciun profet al Vechiului Testament nu a declarat, „Împărăția cerului este aproape”, așa cum au făcut Ioan și Isus? De ce niciun singur profet al Vechiului Testament nu a spus vreodată, „Sfârșitul veacurilor a venit peste noi”, așa cum a spus Pavel? Dacă există vreun contrast în sensul așteptării între Vechiul Testament și cel Nou, atunci trebuie să se datoreze faptului că scriitorii Noului Testament au afirmat că sfârșitul a fost într-adevăr aproape. Și, dacă a fost aproape în timpul generație lor, atunci nu mai poate fi aproape astăzi.

[1] Nu poți decât să te întrebi dacă Jeffrey crede că Isaia și profeții s-au gândit că a doua venire a lui Isus avea să aibă loc în timpul vieții lor? Afirmația lui, cum că scriitorii VT au folosit limbajul apropierii în același fel cum au făcut scriitorii NT, în timp ce admite că biserica NT a crezut că parousia avea să aibă loc în generația lor, pare să arate că Jeffrey crede că profeții VT, de fapt, au așteptat venirea lui Christos în generația lor. Desigur, aceasta contrazice flagrant declarația inspirată a lui Petru cum că profeților VT li s-a spus că parousia și sfârșitul veacului nu au fost pentru vremea lor. (1.Petru 1: 10 cont). Aceasta este o chestiune serioasă care nu este abordată de mileniști. [2] Este potrivit în acest punct să observăm că MacArthur este în contradicție cu mulți alți mileniști și nu are niciun scrupule să dea impresia de unitate cu ei. Spre exemplu, Gentry observă că Isus a spus că „această evanghelie a împărăției trebuie propovăduită în toată lumea, apoi vine sfârșitul” (Matei 24: 14. Gentry corect observă că ucenicii cu greu ar fi putut crede într-o parousie „iminentă”, dacă, după cum insistă mileniștii, Marea Trimitere nu fusese încă împlinită. MaaArthur contrează citând Fapte 19: 10; Coloseni 1: 5-6, 23, ca dovadă că „Evanghelia a fost atât de departe difuzată de către apostoli însăși, încât nimic altceva nu mai era necesar și inevitabil să intervină între ei și realizarea nădejdii lor.” (1999, 202). Deci MacArthur susține că marea Trimitere a fost împlinită în primul secol! Prin aceasta el contrazice majoritatea mileniștilor care susțin că Matei 24: 14 nu va fi împlinit decât în perioada Necazului celui Mare. (Jeffrey, chiar spune că parousia a fost amânată ca să „permită bisericii să împlinească Marea Trimitere.” (2001, 194). Este ciudat să ai mileniști care să susțină împlinirea Marii Trimiteri. Semnificația a cestui fapt nu poate trece neobservat. Dacă Marea Trimitere a fost împlinită suficient în primul secol astfel încât ucenicii au putut proclama apropierea parousiei Domnului, nu înseamnă că El ar putea veni în curând, a însemnat că El într-adevăr a fost aproape. Cuvintele lui Isus sunt categorice, „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” Unde este indiciul unui interval temporal de 2000 de ani? [3] O nouă carte apără datarea „conservatoare” adică timpurie a lui Daniel și descoperă slăbiciunea perspectivei criticii înalte a profeției. Cartea, The four Kingdoms of Daniel de John Evans (Xulon Press, 2004) este disponibilă la mine. [4] Acest text este important din moment ce, conform perspectivei mileniste, Isus și-a retras de fapt oferta împărăției în Matei capitolul 12, când a observat opoziția față de acea ofertă. Deci după capitolul 12, chipurile ,îl găsim pe Isus vorbind despre o împărăție amânată. CE ar fi trebuit să spună Matei 13 dacă acest scenariu este corect? ”Mulți profeți ar fi dorit să audă ce auziți voi, Dar voi o respingeți, deci nu va mai fi proclamată decât peste 2000 de ani!” Totuși, nu există niciun indiciu al amânării aici. Este mesajul că acel ceva după care au tânjit era acum oferit.

0 views0 comments

Recent Posts

See All

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!