MOARTEA LUI ADAM

1.Tesaloniceni, ca refacere a vieții pierdute în Adam

Moartea lui Adam -- Viața lui Christos

Don K. Preston

http://www.eschatology.org/

trad. Iosif Dragomir

Puțini cercetători ai Bibliei ar nega că 1.Tesaloniceni 4 vorbește despre înviere, învierea din moartea introdusă de Adam. De fapt focalizarea escatologiei este asupra restaurării vieții pierdute în Adam: „Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Christos;” (1.Cor. 15: 22).

Dacă Tesaloniceni vorbește despre refacerea vieții pierdute în Adam, nu vine acest fapt oarecum în contradicție cu accentul nostru pus pe Tesaloniceni ca împlinire a promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel? La urma urmei, Adam, păcatul său și moartea lui datează dinainte de Tora. Deci, promisiunea de a birui moartea lui Adam poate fi, se susține, separată de promisiunile lui Dumnezeu pentru Israel. Oricum această perspectivă trece cu vederea câteva lucruri:

În primul și primul rând, este indiscutabil faptul că Pavel, atunci când vorbește despre învierea din moartea lui Adam, postulează acea înviere ca împlinire a promisiunilor lui Dumnezeu pentru Israel. El citează direct din Isaia 25 și Osea 13, fără să mai vorbim de faptul că el indirect face aluzie la Daniel 9, Daniel 12, Psalmi sau alte profeții ale V.T. (1.Corinteni 15: 54-56). Aceasta înseamnă că promisiunea învierii făcută în Grădină este încorporată în promisiunile lui YHWH făcute lui Israel în V.T.. Deci, povestea Grădinii devine povestea lui Israel.

Ceea ce intenționăm să facem este să demonstrăm că moartea lui Adam, care este obiectul lucrării de înviere a lui Christos din vremea sfârșitului, nu are nimic de-a fac cu moartea biologică, ci este pierderea părtășiei spirituale cu Dumnezeu. Implicațiile acestui studiu sunt profunde, pentru că, dacă identifici greșit moartea din Grădină în mod necesar vei identifica greșit natura învierii din Tesaloniceni și alte pasaje din N.T.. Dacă protologia ta (povestea începutului) este greșită, escatologia de asemenea va fi greșită. Deci, ce fel de moarte au murit Adam și Eva?

În ziua în care vei mânca din pom vei muri negreșit!

„Și Domnul Dumnezeu a zis, „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” (Geneza 2: 16-17).

Este larg acceptat faptul că o simplă citire a textului din Geneza indică faptul că Adam și Eva aveau să moară chiar în ziua în care vor mânca din pomul oprit. Totuși, ceea ce este uimitor pentru mine este faptul că puțini oameni se gândesc serios la problemele din convingerile tradiționale. Iată cea ce vreau să spun:

Dumnezeu a zis că în ziua în care vei mânca vei muri negreșit. Satan, de cealaltă parte a zis, „cu siguranță nu vei muri.” Dați-mi voie să prezint problemele din perspectivele tradiționale printr-o anecdotă. Cu câțiva ani urmă am avut privilegiul să plasăm un chioșc (cabină) în incinta unei renumite Universități Creștine. Am interacționat literalmente cu mii de studenți ai Bibliei, profesori, slujitori etc. Una din întrebările pe care le puneam celor care treceau pe la ghereta noastră este: „Au murit Adam și Eva în ziua în care au mâncat din pomul oprit?” Marea majoritate a celor care au răspuns au spus, „Nu, Adam și Eva nu au murit în ziua în care au mâncat din pomul oprit.” Interesant totuși, că atunci când arătam că Dumnezeu a zis că ei aveau să moară în acea zi, iar că Satan a zis că ei nu aveau să moară în acea zi, a existat imediat o recunoaștere a faptului că perspectiva lor avea o serioasă problemă! Negarea faptului că Adam și Eva au murit în ziua în care au mâncat îl face pe Satan cel care a spus adevărul și YHWH devine cel care a fost, la urma urmei, „mincinos de la început.” Această dilemă este foarte reală. Cine a spus adevărul de fapt, Dumnezeu sau Satan?

Se va replica imediat că „ziua” poate fi folosit și metaforic. De fapt în Geneza 2 găsim un astfel de exemplu: „În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ şi ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp şi nicio iarbă de pe câmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era niciun om ca să lucreze pământul.” (Gen. 2: 5). De unde știm că „ziua” aici nu este o singură zi de 24 de ore? Din faptul că Geneza 1 a descris „creația cerului și pământului” ca fiind făcută în șase zile. Cu alte cuvinte, discuția precedentă indubitabil a definit „ziua” din Geneza 2: 5.

Oricum, deși folosirea metaforică a lui „ziua” este inconfundabilă, ne putem întoarce la Geneza 1: 14 să învățăm că definiția „normală” a zilei trebuie definită ca fiind acea pentru care Dumnezeu a creat soarele, luna și stelele, adică semnele și indicatorii zilelor, săptămânilor, lunilor și anilor. Aceasta este prin urmare, definiția normală a lui „ziua.” Ideile preconcepute trebuie să capituleze în fața acestui fapt. Doar contextul poate determina ce înseamnă „ziua” într-un context dat. Avem oare ajutor contextual pentru a înțelege ce înseamnă „ziua aceea” în Geneza 2: 15 cont? Da, într-adevăr avem.

Observați că YHWH a spus lui Adam și Eva, „în ziua în care vei mânca vei muri negreșit.” Când Satan a confruntat-o pe Eva el i-a spus, „negreșit nu veți muri, dar Dumnezeu știe că în „ziua” în care veți mânca din pom vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Geneza 3: 5). Observați corelarea directă dintre „în ziua în care vei mânca vei muri negreșit” și „în ziua în care veți mânca veți cunoaște binele și răul.”

Desigur Adam și Eva au mâncat din pomul oprit. Întrebarea se pune, în ce zi au ajuns ei să cunoască binele și răul? A fost acea cunoștință împărtășită 900 de ani mai târziu? Au continuat ei în inocența lor mai multe secole? Răspunsul este evident, nu-i așa? Ei au cunoscut binele și răul chiar în acea zi, ziua determinată de soare, lună și stele, o zi de douăzeci și patru de ore.

Termenul identic „ziua aceea” a fost folosit pentru a spune că ei vor muri și că vor cunoaște binele și răul. Unde este dovada că în „ziua în care vei mânca vei muri negreșit” poate fi extrapolat” cu aproape un mileniu, și totuși termenul identic nu poate sub nici o formă fi extins dincolo de limitele unei zile definite normal de douăzeci și patru de ore?

Considerați problema gramaticală apărută dacă spunem că Adam și Eva au murit spiritual în ziua aceea dar că nu au murit fizic ci au trăit încă sute de ani. Aceasta înseamnă că același termen în același verset are două definiții total diferite și contradictorii. Ni se spune că „în ziua în care vei mânca vei muri negreșit” înseamnă că chiar în perioada de douăzeci și patru de ore ei își vor pierde viața părtășiei cu YHWH și vor fi izgoniți din Prezența Lui. Dar apoi, aceiași expresie în cadrul aceluiași verset a însemnat că „vei muri fizic sute de ani mai târziu.” Care regulă gramaticală, lingvistică, semantică sau hermeneutică permite aceluiași termen în același verset să însemne două lucruri total diferite? Din punctul nostru de vedere doar o idee preconcepută cu privire la natura morții lui Adam poate forța acest gen de înțeles asupra textului.

Una dintre cele mai obișnuite obiecții aduse celor de mai sus se bazează pe cazul lui Shimei din 1.Împărați 2. Acest om de nimic l-a blestemat pe David pe când acesta din urmă fugea de răscoala lui Absalom (2.Samuel 16: 5 cont). După ce Absalom a fost ucis David a început să restabilească ordinea. Shimei a venit slugarnic înaintea lui David cerând îndurare. Contrar sfaturilor consilierilor lui, David l-a grațiat pe Shimei. Oricum, când David înainte să moară, a dat lui Solomon ultimele instrucțiuni, i-a amintit de Shimei și l-a sfătuit să-l supravegheze în de-aproape.

„Şi împăratul a trimis şi a chemat pe Şimei* şi i-a zis: „Zideşte-ţi o casă în Ierusalim şi locuieşte acolo şi să nu ieşi de acolo, nici încoace, nici încolo. 37 Şi va fi aşa: în ziua când vei ieşi şi vei trece pârâul* Chedron, să ştii că vei muri negreşit: sângele* tău va fi asupra capuluid tău“. 38 Şi Şimei a zis împăratului: „Bun este cuvântul acesta; cum a vorbit domnul meu, împăratul, aşa va face slujitorul tău“. Şi Şimei a locuit în Ierusalim multe zile. 39 Şi a fost aşa: după trei ani, doi slujitori de-ai lui Şimei au fugit la Achiş*, fiul lui Maaca, împăratul din Gat. Şi i-au spus lui Şimei, zicând: „Iată, slujitorii tăi sunt în Gat“. 40 Şi Şimei s-a ridicat şi şi-a înşeuat măgarul şi a mers la Gat, la Achiş, ca să-i caute pe slujitorii săi; şi Şimei a mers şi i-a adus pe slujitorii săi din Gat. 41 Şi i s-a spus lui Solomon că Şimei a plecat din Ierusalim la Gat şi s-a întors. 42 Şi împăratul a trimis şi l-a chemat pe Şimei şi i-a zis: „Nu te-am pus eu să juri pe Domnul şi ţi-am mărturisit, zicând: «Să ştii negreşit că, în ziua când vei ieşi şi vei merge încoace şi încolo, vei muri»? (1.Împărați 2: 36 cont, GBV).

Se susține că avem aici o paralelă la povestea din Grădină. Totuși, o citire mai atentă va spulbera acel argument. Observați că textul nu spune „în ziua în care vei trece Chedronul vei muri.” Ceea ce spune este, „în ziua în care vei trece Chedronul vei știi că vei muri.” Ceea ce avea să se întâmple în ziua în care Shimei trecea Chedronul era că va cunoaște, va deveni conștient că va muri. Certitudinea lui că va muri era ceea ce avea să se întâmple la trecerea râului, nu neapărat moartea lui. După cum a spus Solomon, „ Împăratul a chemat pe Şimei şi i-a zis: „Zideşte-ţi o casă la Ierusalim: să locuieşti în ea şi să nu ieşi din ea ca să te duci într-o parte sau alta. Să ştii bine că în ziua când vei ieşi şi vei trece pârâul Chedron, vei muri. Atunci sângele tău va cădea asupra capului tău.”

Această situație este total diferită de cea din Grădină! În Grădină YHWH a zis „în ziua în care vei mânca vei muri” El nu a spus „în ziua în care vei mânca vei vei știi sigur că vei muri.” Există o clară diferență între cele două situații, iar noi trebuie să respectăm această diferență. (nt. Traducerile românești nu redau exact acest sens. Pentru vorbitorii de limbă Engleză vă rog să verificați Versiunea King James: For it shall be,H1961 that on the dayH3117 thou goest out,H3318 and passest overH5674 (H853) the brookH5158 Kidron,H6939 thou shalt knowH3045 for certainH3045 thatH3588 thou shalt surely die:H4191 H4191 thy bloodH1818 shall beH1961 upon thine own head.H7218.”

Apoi vezi și versetul 42, „ And the kingH4428 sentH7971 and calledH7121 for Shimei,H8096 and saidH559 untoH413 him, Did I notH3808 make thee to swearH7650 by the LORD,H3068 and protestedH5749 unto thee, saying,H559 Know for a certain,H3045 H3045 on the dayH3117 thou goest out,H3318 and walkest abroadH1980 anyH575 whither,H575 thatH3588 thou shalt surely die?)

O paralelă mai exactă a limbajului din Genesa se găsește în Numeri 30: 5 cont.

„Dar dacă tatăl ei nu-i dă voie în ziua când ia cunoştinţă de juruinţa ei, toate juruinţele ei şi toate făgăduinţele cu care se va fi legat ea, nu vor avea nicio tărie; şi Domnul o va ierta, pentru că nu i-a dat voie tatăl ei.”

Avem aici aceiași construcție. Cred că sunteți de acord cu mine că este imposibil să faci „în ziua aceea” din acest pasaj să se refere la o perioadă extinsă de timp. Însăși prin natura cazului, trebuie să se refere la o zi de douăzeci și patru de ore.

Deci, dacă examinăm natura morții lui Adam pe baza afirmațiilor explicite din Geneza nu găsim nici o justificare să identificăm acea moarte ca fiind de natură fizică. Prin urmare, învierea de la venirea lui Christos, învierea din 1.Tesaloniceni 4, nu se referă la moartea și învierea biologică. Când examinăm „moartea lui Christos” în relație cu moartea lui Adam găsim confirmarea că moartea din Grădină nu putea fi moarte fizică.

Christos întâiul rod

„Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu şi au căutat să mă omoare. Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus Prorocii şi Moise că are să se întâmple; şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor” (Fapte 26: 21 cont).

Eu cred că unul din modurile cele mai bune de a identifica moartea lui Adam, este să privim la moartea și învierea lui Christos. Acest lucru este adevărat fiindcă în scrierile lui Pavel se găsește o puternică prezentare a ceea ce se numește Doctrina celor „doi Adami.” Adam a fost primul Adam iar Christos cel de-al doilea Adam (1.Corinteni 15: 45). Christos, cel de-al doilea Adam a venit să anuleze ceea ce a făcut primul Adam.

Pavel declară foarte tranșant că Christos a fost „întâiul rod dintre cei morți.” Acest lucru este foarte important dacă iei în considerare natura morții lui Adam și învierea din 1.Corinteni 15. Dați-mi voie să formulez succint:

Christos avea să fie primul rod dintre cei morți, din moartea lui Adam (1.Corinteni 15:19f).

Dar, Christos nu avea să fie primul înviat dintre cei morți fizic (mulți oameni au fost înviați din moartea fizică înainte de învierea lui Isus).

Prin urmare, moartea lui Adam, din care avea Christos să fie primul înviat, nu a fost moartea fizică.

Ceea ce trebuie avut în vedere când examinăm învierea fizică a lui Isus este faptul că ea a fost în mod distinct și repetat numită un semn (Matei 12: 39; 16: 2f; Ioan 20: 30f).

Acum, un semn niciodată nu se simbolizează pe sine, ci altceva, ceva mai măreț. Un semn de „STOP” este un simbol vizibil al legii țării respective care de departe transcende metalul și imaginea de pe acel stâlp.

Faptul că învierea fizică a lui Isus este numită un semn nu micșorează sau depreciază în nici un fel semnificația sau realitatea acelui eveniment. Fără acel eveniment fizic, vizibil nu am putea cunoaște realitatea transcendentă care este simbolizată și confirmată. Dar faptul rămâne, că acel eveniment este totuși un semn, iar semnele nu indică înspre ele însele, ci spre realități mai mărețe. Citiți dar evanghelia lui Ioan și cele șapte minuni sau semne ale lui Isus înregistrate acolo. Ar susține cineva că minunile însele au indicat înspre alte minuni identice mai mari? Nu cunosc nici un comentator care a susținut vreodată așa ceva.

Deci, când examinăm moartea fizică a lui Isus, faptul că Isus avea să fie întâiul rod înviat din această moarte, că învierea lui fizică a fost un semn și când ne dăm seama că El nu a fost primul rod înviat din moartea fizică, suntem confruntați cu necesitatea absolută de a re-examina natura și identitatea morții lui Adam. Învierea fizică a lui Isus a indicat înspre o realitate spirituală mai mare, anume că El avea să fie primul înviat din moartea lui Adam, din înstrăinarea față de YHWH!

O notă aici, despre întrebarea dacă Isus a suferit moartea lui Adam, adică înstrăinarea față de Tatăl. Tot mai mult aud, mai ales în întâlniri polemice că Isus de fapt nu a experimentat înstrăinarea de Tatăl. În Martie 2008 într-o dezbatere oficială cu Mac Deaver (amilenist) el a susținut că Isus nu a experimentat nici măcar pentru un moment despărțirea de Tatăl. Mi se pare – să o spun cât de amabil posibil – că cei care fac astfel de afirmații nu s-au gândit de loc la ce înseamnă o astfel de pretenție.

Aici este ceea ce știm despre moartea lui Isus. Știm că El a „fost făcut păcat pentru noi” (2.Corinteni 5: 21). Știm că El a fost făcut blestem (Galateni 3: 13). Dacă așa stau lucrurile, considerați următoarele:

Dacă moartea fizică este moartea lui Adam așa cum aproape toți comentatorii consideră, atunci a susține că Isus nu a experimentat blestemul lui Adam este egal cu a spune că El de fapt nu a murit fizic. A susține că Christos nu a experimentat blestemul lui Adam înlătură moartea fizică din întreaga discuție a învierii morților din 1.Corinteni 15 și 1.Tesaloniceni 4.

Nu poți în mod logic să spui că blestemul lui Adam a fost moarte fizică, că Christos a murit fizic, și totuși să pretinzi că Christos nu a experimentat blestemul lui Adam. Nici nu poți spune că blestemul lui Adam a fost despărțire spirituală de Tatăl, dar că Isus nu a fost despărțit de Tatăl, fără să spui că Christos nu a experimentat blestemul lui Adam. Indiferent cum definești moartea lui Adam, dacă Isus nu a experimentat acel blestem, atunci El nu putea fi întâiul rod înviat din moartea lui Adam. Dați-mi voie să mă exprim altfel:

Moarta (blestemul) lui Adam a fost moartea fizică (majoritatea comentatorilor).

Isus a murit fizic.

Prin urmare, Isus a murit moartea (blestemul ) lui Adam.

Spus altfel:

Moartea (Blestemul) lui Adam a fost (inclusiv) despărțire de Dumnezeu.

Isus nu a fost despărțit de Dumnezeu (ni se spune).

Prin urmare, Isus nu a murit moartea (blestemul) lui Adam.

Dacă, cel puțin înstrăinarea spirituală este inclusă în moartea lui Adam, așa cum toți comentatorii admit, atunci dacă Isus nu a fost despărțit de YHWH fiindcă a purtat păcatele noastre și a devenit blestem, atunci ce fel de moarte a suferit El? Dacă nu a murit de moartea lui Adam – iar moartea lui Adam a fost înstrăinare spirituală – putea El să fie primul rod al învierii din (Greacă, ek care înseamnă „afară dintre”) moartea lui Adam? Dacă nu a fost înviat din moartea lui Adam învățătura și analogia lui Pavel privitoare la cei doi Adami este negată.

Nu poți în mod logic să spui că blestemul lui Adam a fost moarte fizică, că Christos a murit fizic, și totuși să pretinzi că Christos nu a experimentat blestemul lui Adam. Nici nu poți spune că blestemul lui Adam a fost despărțire spirituală de Tatăl, dar că Isus nu a fost despărțit de Tatăl, fără să spui că Christos nu a experimentat blestemul lui Adam. Indiferent cum definești moartea lui Adam, dacă Isus nu a experimentat acel blestem, atunci El nu putea fi întâiul rod înviat din moartea lui Adam.

Concluzia finală este că dacă Isus nu a fost despărțit de Tatăl – mai multe despre aceasta urmează – din pricina păcatelor luate asupra Lui, din pricină că a fost făcut blestem, din pricină că a gustat moartea pentru fiecare om, și fiindcă „Christos a murit pentru cei păcătoși,” atunci moartea lui nu are legătură cu moartea din Grădină și Adam. Adam a fost înstrăinat / despărțit de Dumnezeu! Dacă Christos nu a fost despărțit de Tatăl ce fel de moarte a murit El?