Limbajul Metaforic și Profețiile - partea a II a.

Don K. Preston

Un alt exemplu din Isaia ne ajută să înțelegem natura metaforică obișnuită a limbajului Zilei Domnului. În anul 701 î.H. Asirienii au cucerit triumfători națiune după națiune. Acum au ajuns în Israel, distrugând 46 de cetăți și erau în drum spre Ierusalim.[1] Distrugerea părea aproape inevitabilă.

Totuși, YHWH a avut câteva promisiuni minunate pentru poporul său. Dacă aveau să se încreadă în El – lucru pe care ei îl detestau – El avea săi izbăvească (Isaia 30: 15-16). El le-a promis că plânsul lor va înceta (Isaia 30: 19 și cont.). Mai departe, El le-a promis că dacă se vor încrede în El, în mijlocul crizei, „Pe orice munte înalt şi pe orice deal înalt vor izvorî râuri, curgeri de apă, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea. Şi lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare (ca lumina a şapte zile)” (Is. 30: 25-26). Asta se va întâmpla dacă se vor smeri înainte lui YHWH.

De cealaltă parte, YHWH a avut pregătit ceva pentru Asiria. Ei au fost „nuiaua mâniei Mele, care poartă în mână toiagul urgiei Mele” (Is. 10: 5), pe care El i-s folosit ca să pedepsească pe Israel, dar acum, El nu-i va lăsa să intre în Ierusalim. În schimb, va veni cu judecată împotriva asirienilor. Isaia a promis,

„Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mânia Lui este aprinsă şi un pârjol puternic; buzele Lui sunt pline de urgie şi limba Lui este ca un foc mistuitor; ... Şi Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ, Îşi va arăta braţul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, al furtunii şi al pietrelor de grindină. Atunci, asirianul va tremura de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua Sa” (Is. 30: 27-31).

Profetul a continuat să îndemne pe Israel să se încreadă în Domnul în loc să se încreadă în puterea Egiptului care se clatină (Is. 31: 1). Deși puternic în trecut, Egiptul era acum în declin și incapabil de a ajuta. (Să nu mai vorbim de ironia incredibilă a faptului că ambasadorii lui Israel călătoreau acum prin aceiași pustie pe care au traversat-o cândva să scape de acea oprimare. Acum ei o traversează ca să ceară ajutor Egiptului, însă fără rezultat).

Isaia 31 oferă o lecție tuturor celor care își pun încrederea în lucruri vizibile. Egiptul arăta puternic, iar sugestia că izbăvirea lui Israel de invazia groaznică a Asirianului putea fi obținută prin supunere și așteptare cu răbdare, părea ridicolă. Totuși YHWH i-a amintit lui Israel.

„Căci egipteanul este om, nu Dumnezeu, şi caii lui sunt carne, nu duh” (Is. 31: 3). YHWH a chemat pe Israel să vadă nevăzutul, fiindcă El dorea ca ei să știe: „Se va coborî şi Domnul oştirilor să lupte pe muntele Sionului şi pe dealul lui ... Şi asirianul va cădea ucis de o sabie, dar nu a unui om: îl va nimici o sabie, dar nu este a unui om” (Is. 31: 4 și cont.).

Isaia a prezis Ziua Domnului. YHWH avea să coboare din cer cu un strigăt, cu flăcări de foc, cu grindină, cu sunetul unei trâmbițe în Ziua Mâniei Lui. Această inversare a sorții și judecarea Asirianului aveau să aibă loc, „peste puţină vreme” (Is. 29: 17). Isaia 37: 36 și cont. înregistrează împlinirea profeției. În timpul nopții îngerul Domnului în liniște și invizibil a invadat tabăra Asiriană și a ucis 185.000 de soldați. Împăratul Sanherib, a părăsit Israelul și a fost mai târziu ucis de către proprii fii.

A fost împlinită Ziua Domnului în mod literal? Nu, nu a fost o coborâre trupească a lui YHWH din cer. Nu a fost niciun strigăt audibil. Nu a fost nicio ploaie de foc sau grindină. De fapt, cetățenii Ierusalimului nici măcar nu au știut ce s-a întâmplat în tabăra Asirienilor decât după ce iscoadele au descoperit dimineața ceea ce s-a întâmplat! Mai mult, chiar dacă Asirianul a fost învins, și Israel izbăvit, soarele nu a devenit de șapte ori mai luminos (din fericire), iar luna nu a devenit la fel de luminoasă ca soarele. Nici nu au curs dintr-odată râuri pe vârfurile minților și a dealurilor.

Ideea este că, limbajul folosit ca să descrie Ziua venirii lui YHWH nu a fost intenționat să fie luat literal. După cum spune McGuiggan,

„Noi trebuie să lăsăm profeții să vorbească în felul lor mai degrabă decât în termenii logicii stricte sau a unui „pozitivism strict.” Ei sunt povestitori. Limbajul judecății este limbajul văilor devastate, pădurilor pustiite, ceruri făcute sul, trupuri cerești creponate. Limbajul binecuvântărilor este apusul.”[2]

Este demn de notat, că indicatorul temporal cu privire la când avea să aibă loc această judecată este literal. Indicatorul temporal a fost literal, descrierea Zilei Domnului a fost limbaj hiperbolic, ca să accentueze slava acțiunilor lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, maniera nu determină vremea, mai degrabă, timpul a indicat maniera. Chiar și mai clar, afirmațiile temporale au fost/sunt literale, limbajul descriptiv a fost/este metaforic. Mai mult, profetul clar nu a crezut că folosirea unui astfel de limbaj despoie profeția lui de orice semnificație sau putere.

Nici Ieremia nu a trebuit să se exprime în proză rigidă ca să deplângă căderea Ierusalimului din 586 î.H. „Vai, în ce întunecime a aruncat Domnul, în mânia Lui, pe fiica Sionului! A azvârlit din cer pe pământ podoaba lui Israel şi nu Şi-a mai adus aminte de scaunul picioarelor Lui în ziua mâniei Lui!” (Plângeri 2: 1). În acest singur verset găsim judecata istorică a Ierusalimului în Ziua Mâniei Domnului, descrisă ca și azvârlirea lui Israel din cer pe pământ.

De fapt, o examinare atentă a cărții Plângerile lui Ieremia, cuplată cu profețiile referitoare la căderea Ierusalimului din 586 î.H., descoperă un tipar literar care ne oferă ajutor în înțelegerea naturii limbajului profetic în Noul Testament. Ieremia, Ezechiel și Țefania toți au profețit același eveniment, căderea Ierusalimului prin mâna Babilonienilor.[3]

Ezechiel a spus națiunii că vremea judecății a fost aproape. „Vine sfârşitul, vine sfârşitul peste cele patru margini ale ţării! ... Îşi vor arunca argintul pe uliţe şi aurul lor le va fi o scârbă. Argintul sau aurul lor nu poate să-i scape în ziua urgiei Domnului” (Ezech. 7: 2, 5, 7, 10, 19).

Este semnificativ faptul că atunci când contemporanii lui Ieremia și Ezechiel au auzit vestea dezastrului iminent, ei au căutat să minimalizeze afirmațiile temporale. Ei au insistat că „aproape” de fapt nu înseamnă că evenimentul este aproape. Ar putea fi mult îndepărtat (Ezech. 12: 21 și cont.). Totuși, când ei a făcut acest lucru YHWH i-a condamnat. El se aștepta ca ei să ia afirmațiile temporale foarte în serios. Cu alte cuvinte, afirmațiile temporale referitoare la Ziua Domnului împotriva Ierusalimului au fost proză. Limbajul, care a descris acea distrugere în cuvinte care sunau a sfârșitul timpului și a distrugerii creației, a fost metaforic.

Ieremia în mod profetic a prevăzut:

„Mă uit la pământ, şi iată că este pustiu şi gol; mă uit la ceruri, şi lumina lor a pierit! Mă uit la munţi, şi iată că sunt zguduiţi şi toate dealurile se clatină! Mă uit, şi iată că nu este niciun om şi toate păsările cerurilor au fugit! Mă uit, şi, iată, Carmelul este un pustiu şi toate cetăţile sale sunt nimicite înaintea Domnului şi înaintea mâniei Lui aprinse!” (Ier. 4: 23-26).

Țefania a numit apropiata distrugere Ziua mâniei Domnului, o zi a pustiirii (1: 15). Avea să fie o zi cu sunet de trâmbiță, o zi de întuneric și negură, o zi de nori și întunecime. Era Ziua Domnului (Țef. 1: 14-18).

Tabăra milenistă este inconsecventă când este vorba de limbajul profeților. MacArthur recunoaște că profeții din vechime au folosit uneori limbaj apocaliptic, dar refuză să permită scriitorilor Noului Testament să facă la fel. El pare să raționeze că dacă termenul Ziua Domnului este folosit în legătură cu distrugere cosmică, el trebuie să se refere la un eveniment literal/fizic încă în viitor. De cealaltă parte, Ice permite o plajă de semnificații pentru termenul Ziua Domnului și acest fapt așază baza pentru negarea întregului construct milenist.

Ice spune, că termenul Ziua Domnului „are o plajă largă de semnificații profetice ... în Vechiul Testament termenul a fost folosit de către profeți ca să se refere la o vreme de judecată. În unele cazuri acea judecată este din perspectiva noastră în trecut și în alte cazuri este încă în viitor.”[4] El îl citează pe Ryrie care menționează Țefania 1: 14 ca referindu-se la la Ziua Domnului împotriva Ierusalimului în 586 î.H.

Ceea ce cititorul lui Ice nu observă este schimbarea în hermeneutică. Pe de-o parte Ice este de acord că termenul Ziua Domnului a descris intervenția lui YHWH în istorie, cu alte cuvinte, limbajul a fost metaforic. De cealaltă parte, el insistă că Ziua Domnului este încă în viitor, și că noi trebuie să înțelegem limbajul Zilei Domnului în mod literal/fizic. Aceasta este o redefinire la limbajului Zilei Domnului din Isaia 13

De unde să știe o persoană dacă limbajul Zilei Domnului din Țefania, Ieremia, Ezechiel, etc. a fost metaforic? Acești profeți au spus că Ziua Domnului a fost aproape. Ei au spus că a fost Ziua mâniei Lui. Ei toți au spus că El a ieșit din locul locuinței Lui. Ei au spus că El a venit pe nori, cu strigăt, etc. Ice și alți mileniști admit că Ziua Domnului este de domeniul trecutului, împlinită. Dar, de cealaltă parte insistă că limbajul Zilei Domnului din Isaia 13, care a prezis căderea Babilonului, încă nu s-a împlinit fiindcă soarele, luna și stelele sunt încă la locul lor. Aceasta este inconsecvență exemplificată.

Ezechiel și Ieremia au prezentat ca motiv pentru dezastrul iminent faptul că Israel s-a făcut vinovat de vărsarea sângelui nevinovat. Ieremia a spus despre Ierusalim, „sabia voastră a mâncat pe prorocii voştri ca un leu nimicitor ...pe poalele hainei tale se află sângele sărmanilor nevinovaţi” (Ier. 2: 30, 34).

Deci acești profeți au prezis căderea Ierusalimului prin mâinile lui Nebucadnețar, ca fiind ziua mâniei Domnului. Și într-adevăr a fost Ziua Domnului. Ei au spus că cerul și pământul vor fi dislocate. Ei au numit-o „sfârșit.” Ei au spus că această judecată avea să vină asupra lor ca rezultat al vinei Ierusalimului de ucidere a profeților și a nevinovaților. Distrugerea Ierusalimului în 586 î.H. avea să fie o reabilitare a martirilor lui Dumnezeu.

După ce Nebucadnețar a capturat Ierusalimul, Ieremia a rezumat ceea ce s-a întâmplat. El a spus că YHWH a aruncat pe Israel din cer pe pământ (Pl. 2: 1); că El venise în Ziua mâniei Lui aprinse (Pl. 2: 1, 22). El i-a judecat pentru vinovăția sângelui (Pl. 4: 13) și i-a împrăștiat de la Fața Lui (Pl. 4: 16). Sfârșitul a venit repede (Pl. 4. 18) așa cum a fost profețit. El a venit prin intermediul Babilonienilor. Dacă Ieremia a putut folosi acest limbaj metaforic, ca să descrie un eveniment trecut, de ce trebuie noi să luăm acel limbaj în mod literal/fizic dacă a prezis evenimentul în prealabil? Evident, Ieremia, Țefania și Ezechiel au numit căderea Ierusalimului Ziua Domnului.

A despuiat limbajul hiperbolic și figurativ folosit de către profeți textul de puterea lui? Nu prea. A citi descrierea lui Țefania înseamnă a simții o tristețe teribilă iar puterea textului este legendar. Dacă Ieremia a putut descrie căderea Ierusalimului din 586 î.H. ca fiind aruncarea lui Israel din cer și abandonarea scaunului picioarelor lui YHWH, cu siguranță Isus a putut descrie distrugerea lui Israel în zilele din urmă ca și distrugerea cerului și pământului.

Ieremia a numit judecata din 586 î.H., Ziua mâniei lui YHWH, când YHWH a venit să judece pe Israel pentru vărsarea de sânge nevinovat (ier. 7; Ezech. 9, etc.). Nu a putut oare Ioan, profețind judecata cetății vinovate de vărsarea sângelui sfinților lui Dumnezeu, să descrie distrugerea Ierusalimului în AD 70, ca fiind Ziua cea mare a mâniei Domnului? Dacă Ieremia a putut, de ce nu a putut Ioan? Dacă putem învăța ceva din distrugerea Ierusalimului din 586 î.H., este că limbajul metaforic a fost la ordinea zilei ca să descrie distrugerea, însă afirmațiile temporale folosite, au fost literale.

O privire mai atentă la apusul Edomului confirmă acest lucru. Isaia (circa 713 î.H.) a prezis căderea Edomului. Observați că el nu a spus că distrugerea a fost aproape. Limbajul prin care se descrie distrugerea Edomului este grafică și puternică. Sună de parcă ar fi colapsul creației materiale (Is. 34: 1-4). Pământul avea să fie ars și topit, depinde care verset citești (Is. 34: 7, 10). De fapt, dacă limbajul ar trebui luat mot-a-mot, ar exista contradicții în text. Cum ar putea țărâna să fie îmbibată în sânge, râurile transformate în smoală, arzând zi și noapte în veci de veci, și în același timp, țara să fie locuința animalelor sălbatice și a spinilor? O interpretare literal/fizică a limbajului presupune animale și plante rezistente la foc.

Ieremia, scriind la mult timp după Isaia, a continuat condamnarea Edomului. El sune că YHWH va aduce pe Nebucadnețar împotriva Edomului (și a altor 18 națiuni). Acea distrugere era acum aproape (Ier. 25: 29-34). YHWH a spus că va acționa „mânia lui aprinsă” (25: 38), „El Şi-a părăsit locuinţa, ca un pui de leu vizuina”, „Domnul va răcni de sus; din Locaşul Lui cel Sfânt, va face să-I răsune glasul; va răcni împotriva locului locuinţei Lui” (25: 30). (Vezi și Ezech. 25).

Obadia a preluat profeția lui Ieremia. El a consemnat că Edomul a fost atât de puternic încât „chiar dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos şi de acolo”, zice Domnul” (v.4), Edomul a crezut că nimeni nu-i va putea face acest lucru (v.3). Datorită acestei mândrii, profetul spune, „Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile” (v.15). „Toate națiunile” sunt toate cele enumerate în Ieremia 25 și Ezechiel 25. Domnul avea să coboare din cer cu un strigăt ca să aducă răzbunare a supra Edomului în Ziua Domnului.

Povestea Edomului ne oferă o dovadă puternică cu privire la două lucruri. Una, folosirea prozaică a afirmațiilor temporale de către scriitorii inspirați. Doi, natura extrem de simbolică a limbajului folosit pentru a descrie căderea lui.

Când căderea Edomului nu a fost aproape, scriitorii nu au spus că este aproape! Totuși, când distrugerea s-a apropiat, scriitorii au spus că este aproape! Și, la foarte puțin timp după profeția lui Obadia, Nebucadnețar a distrus Edomul. Afirmațiile temporale au fost proză, dar descrierea căderii Edomului, în Ziua Domnului, a fost metaforică.

Faptul că Edom a fost distrus la scurt timp după profeția lui Obadia, dovedește că limbajul descriptiv al lui Isaia a fost metaforic. Aceasta, afară de faptul că vrem să negăm că Edomul a fost distrus. Interesant faptul că mileniștii, datorită insistenței asupra unui literalism rigid, plasează de fapt restaurarea Edomului în viitoarea perioadă a „zilelor din urmă.” Ice susține că „În Necazul ce mare, Edom va deveni din nou un proeminent dușman al lui Israel. Datorită animozității intense împotriva lui Israel, Edom va suferi o distrugere totală în campania de la Armaghedon care va continua pe parcursul Mileniului (Ioel 3: 19; Obadia 10)” (1997, 73).

Totuși, Maleachi, scriind ani mai târziu după invazia babiloniană spune, „Am urât pe Esau, i-am prefăcut munţii într-o pustietate şi moştenirea lui am dat-o şacalilor din pustie” (mal. 1: 3). Exact cum Isaia 34 a spus că în Ziua Domnului împotriva lui Edom, pământul va fi pustiit și va fi un locaș al șacalilor, Maleahi privește înapoi la distrugerea Edomului și spune că acesta a devenit un locaș al șacalilor. Profeție împlinită! Nu există vreo justificare pentru sugestia fantastică a restaurării unei împărății care a pierit de mult.[5]

Aceste exemple ne ajută să răspundem la întrebarea noastră, dacă vremea determină maniera, sau dacă maniera determină timpul. În aceste predicții ale Zilei Domnului afirmațiile temporale trebuie luate literal, mot-a-mot. De fapt când oamenii care au auzit avertizarea „este aproape” nu au luat aceste afirmații mot-a-mot, YHWH i-a condamnat. De asemenea este evident că limbajul folosit ca să descrie Ziua Domnului, limbajul perturbațiilor cosmice, Glasul Domnului, zguduirea pământului, etc., nu a fost intenționat să fie luat mot-a-mot, adică ad literam. Mai mult, dacă este luat literal, limbajul devine auto-contradictoriu.

MacAthur spune că dacă noi înțelegem limbajul Noului Testament al Zilei Domnului ca fiind o descriere metaforică a tranziției legămintelor, aceasta distruge puterea limbajului. Dimpotrivă, noi afirmăm că discreditarea transformării legămintelor înseamnă să ratezi relatarea escatologiei Biblice. Și mai rău, a încerca să diminuezi un întreg bloc de cuvinte biblice, termeni și expresii, spre exemplu afirmații temporale referitoare la parousia, scoate în evidență mai degrabă dorința de a crea doctrine în loc să descoperim adevărul Scripturii.

[1] Vezi New International Standard Bible Encyclopedia, Revised, vol. I, (Grand Rapids, Eedrmans, 1988) 337+ [2] Jim McGuiggan, The Book of Isaiah, (Lubbock, Montex, 1985) 163 [3] Este demn de notat faptul că s-a crezut că Isus este Ieremia (Matei 16) și descrierea lui favorită referitoare la el a fost „Fiul Omului.” Acest termen a fost favoritul lui Dumnezeu pentru Ezechiel. Vezi cartea mea Cine este acest Babilon? Atât Ieremia cât și Ezechiel au fost profeți ai judecății Ierusalimului. Isus a recapitulat slujirea lor. A pierde din vedere relația de tip „pilde vii” dintre Isus, Ieremia și Ezechiel înseamnă a rata mult din ceea ce Isus a făcut. [4] Thomas Ice, and Thimoty Demy, Fast Facts on Bible Prophecy, (Eugene, ore. 1997) 64+ [5] Dacă ești atent, devine evident că schema milenistă cere absolut restaurarea / regenerarea multor împărății antice. Din moment ce împărăția avea să fie restaurată în zilele Imperiului Roman, dar desigur nu a fost, conform milenismului, atunci, natural că ei pretind că viitorul va vedea Imperiul Roman Reînviat. La fel, Moab, Edom, Ammon și o mulțime de alți dușmani istorici ai lui Israel, care au fost obiectul predicțiilor Zilei Domnului, trebuie înviați dacă literalismul milenismului este adevărat. Totuși, acest aspect imposibil de susținut al perspectivei mileniste, primește puțină atenție.

0 views0 comments

Recent Posts

See All

Don K. Preston Timpul determină Natura, sau Maniera determină Vremea? Pentru început este esențial să abordăm o chestiune extrem de importantă. Fără îndoială, scriitorii Noului Testament afirmă că ven

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!