Limbajul Metaforic și Profețiile - partea I.

Don K. Preston

Timpul determină Natura, sau Maniera determină Vremea?

Pentru început este esențial să abordăm o chestiune extrem de importantă. Fără îndoială, scriitorii Noului Testament afirmă că venirea lui Christos a fost aproape în primul secol. Limbajul este inconfundabil. MacArthur spune,

„Iacov, Petru, Ioan, Pavel și scriitorul epistolei către Evrei toți au crezut că întoarcerea lui Christos a fost foarte aproape – chiar la ușă (Iacov 5: 9), „aproape” (Fil. 4: 5; 1.Petru 4: 7); „se apropie” (Evr. 10: 25); „Eu vin curând” (Apoc. 3: 11; 22: 7).” (Coming, 56)

Ice este de acord, „Un studiu al Noului Testament ne dă posibilitatea să realizăm că există o așteptare referitoare la întoarcerea lui Christos și încheierea planului Său, pe care nu o găsim în Vechiul Testament.” (Tribulation, 117). Suntem îndreptățiți să întrebăm, De ce? De ce există o astfel de așteptare dacă toate afirmațiile temporale (parametrii temporali) nu exprimă de fapt apropierea încheierii?

Problema spinoasă apărută ca urmare a faptului apropierii sfârșitului în primul secol, pe care teologii Germani o numesc Naherwartung, nu poate fi dată ușor la o parte. MacArthur observă problema,

„Unii susțin că venirea lui Christos nu ar fi putut fi iminentă pentru biserica primară, dat fiind faptul evident că 2000 de ani mai târziu El încă tot nu s-a întors. Scepticii adesea ridiculizează Creștinismul sau contestă ineranța Scripturii chiar pe această bază ...Cum se face că după 2000 de ani Christos tot nu s-a întors? Ar fi putut ucenicii să fi greșit în privința timing-ului? (Coming, 56 cont).

El apoi pretinde că scriitorii Noului Testament nu au greșit și că, „Judecătorul este chiar la uși. Ziua este încă aproape.” A pretinde totuși, că evenimentele care au fost aproape în primul secol sunt încă aproape azi este înșelător și ilogic.[1] După cum spune autorul Proverbelor, „O nădejde amânată îmbolnăveşte inima! (Proverbe 13: 12).

Problema este severă. După cum observă MacArthur, scepticii au contestat, și contestă, divinitatea lui Isus și inspirația Scripturii datorită afirmațiilor temporale care indică că venirea lui Isus avea să aibă loc în primul secol. Cum putem gestiona această chestiune complicată? Să acceptăm că Isus a eșuat, cum este obișnuit între teologii moderni? Încercăm, așa cum fac Ice și MacArthur să minimalizăm și să redefinim toate afirmațiile temporale din Scriptură, pretinzând că la urma urmei, „o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi” (2.Petru 3: 8)? Pretindem noi împreună cu Ice că maniera (o întoarcere fizică) determină vremea parousiei sau toate afirmațiile temporale despre epifanie ne obligă să reevaluăm conceptul nostru despre maniera/natura acelui eveniment?

Puterea Limbajului Metaforic: Real sau imaginar?

Mileniștii susțin că maniera venirii lui Christos, care insistă ei, trebuie să fie fizică, determină vremea parousiei. În esență, argumentul este că afirmațiile temporale trebuie minimalizate ca să se conformeze așteptărilor viitoriste ale unei parousii literalmente fizice. Din moment ce Isus nu a venit în mod fizic, în primul secol cum sugerează citirea obișnuită a textului, afirmațiile temporale trebuie re-aplicate unei generații viitoare. Logica lui MacArthur prin care el plasează Matei 24: 29- 31 în viitorul nostru este simplu, „Niciun eveniment cosmic major ca acesta nu a avut loc în legătură cu distrugerea Ierusalimului în AD 70.” (1999, 121).

Hotărârea de a forța textul Biblic într-o matriță rigidă de literalism a închis ochii unora față de puterea apocalipticului. MacArthur susține că, a permite limbajului să fie înțeles metaforic înseamnă a „Despoia Discursul Olivetic de orice semnificație reală, schimbând marile semne cosmice în simple metafore referitoare la tranziția dintre Legăminte.” (1999, 121). A sugera că folosirea metaforelor, simbolurilor și a limbajului figurativ despoaie Scriptura de orice semnificație reală, înseamnă a înțelege greșit semnificația și puterea simbolurilor.

Când David a adus mulțumire lui YHWH pentru că l-a salvat de Saul, el descrie acea izbăvire în felul următor:

„Atunci s-a zguduit pământul şi s-a cutremurat, temeliile munţilor s-au mişcat şi s-au clătinat, pentru că El Se mâniase. Din nările Lui se ridica fum şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea. A plecat cerurile şi S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui. Călărea pe un heruvim şi zbura, venea plutind pe aripile vântului. Întunericul Şi-l făcuse învelitoare, iar cortul Lui, împrejurul Lui, erau nişte ape întunecoase şi nori negri. Din strălucirea care se răsfrângea înaintea Lui, ieşeau nori care aruncau grindină şi cărbuni de foc. Domnul a tunat în ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul cu grindină şi cărbuni de foc. A aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a înmulţit loviturile trăsnetului şi i-a pus pe fugă. Atunci s-a văzut albia apelor şi s-au descoperit temeliile lumii ...” (Ps. 18: 7-15).

David spus că YHWH S-a coborât din cer călărind pe nori, cu foc și cerul și pământul s-au zguduit de prezența Lui! Este clar din relatarea istorică a izbăvirii lui David că nici unul din aceste lucruri nu s-au întâmplat fizic. David s-a exprimat pe sine ca un poet extraordinar. Au pretins cercetători Biblie de-a lungul secolelor că David a „despuiat textul de orice semnificație reală” prin faptul că se exprimă atât de metaforic? Nu-i așa că conceptul normal al limbajului și literaturii este că metafora, hiperbola și exprimarea figurativă adaugă semnificație limbajului, mai degrabă decât să-l despoaie?

După cum am văzut mai sus, Isaia a prezis distrugerea Babilonului antic, „Prorocie împotriva Babilonului” (Is. 13: 1), într-un limbaj al perturbațiilor cosmice: „Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina” (13: 10). MacAarthur admite, „Această profeție pare să fi avut o aplicație imediată în judecarea și distrugerea Babilonului (vv.1, 17; cf. Daniel 5: 30-31). Totuși, sensul deplin al profeției clar privește dincolo de Babilon la o viitoare împlinire escatologică” (1999, 227).

Acest lucru nu este prea convingător. Observând folosirea conjuncților în text, este evident că există o asociere directă între profeția împotriva Babilonului și Ziua Domnului. Există o legătură gramaticală directă de la verset la verset. Nu există nicio prăpastie de mii de ani între versete. Aceasta este o profeție neîntreruptă a căderii Babilonului, iar acel lucru a fost realizat. Și, am putea nota, sugestia milenistă a unui Babilon reconstruit prin mâna lui Saddam Hussein este irelevantă. Profeția lui Isaia 13-14 are de-a face cu imperiul Caldeean al lui Nebucadnețar nu cu vreo metropolă din zilele noastre. Babilonul antic a fost punctul focal al profeției, și acea împărăție a fost distrusă. Lumea ei a ajuns la final. „Ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă” a fost îndeplinită. Și, după cum vom vedea, a fost un lucru obișnuit pentru scriitorul biblic să se refere la judecățile istorice ca la „Ziua mâniei Domnului.”

Ieremia de asemenea a prezis căderea Babilonului și este important să examinăm ceea ce el a spus în lumina folosirii mileniste a profeției sale, din moment ce afectează o doctrină foarte importantă, identitatea Babilonului din Apocalipsa. Thomas Ice și Tim LaHaye susțin că, „Ponderea profeției bibice în mod convingător cere o rezidire literală/fizică a Babilonului.”[2] „Priviți cum Babilonul va deveni o forță dominantă în lume, din puncte de vedere religios, comercial și guvernamental.”[3] Idea că multe din civilizațiile antice trebuie restaurate (sic), este o parte necesară a programului milenist, dar aceasta capătă puțină atenție.

Deși Babilonul antic a fost distrus cu mult timp în urmă, ca împlinire a lui Ieremia 50-51, insistența milenistă asupra unei interpretări ad literam a Scripturii cere ca din moment ce Apocalipsa vorbește despre căderea Babilonului, trebuie să fie un oraș fizic restaurat. Totuși, o privire mai atentă asupra profeției scoate la iveală câteva probleme insurmontabile pentru paradigma milenistă.

Dacă Ice și LaHaye vor fi consecvenți în aplicațiile lor privind „legea dublei referințe”, atunci viitorul ne rezervă o restaurare a civilizațiilor dispărute și o restaurare a armelor de război antice. Ice și LaHaye insistă că Ieremia a profețit o încă viitoare distrugere a Babilonului restaurat, bazați pe legea rabinică „dublei referințe.” (2001, 105) Această lege presupune că atunci când Biblia menționează un subiect de două ori trebuie să aibă loc de două ori. După cum DeMar totuși spune, „în timp ce o regulă rabinică antică de interpretare `este un subiect interesant de studiu` nu există o astfel de regulă în Biblie. Biblia este autoritatea noastră, nu opiniile rabinilor care au respins mai mult de trei sute de profeții care indică înspre Isus ca fiind promisul Mesia.”[4]

Ice și LaHaye nu aplică „legea dublei referințe” în mod consecvent. Vechiul Testament menționează moartea lui Isus de multe ori. Ar afirma Ice că Isus ar trebui să moară din nou? Cei 400 de ani de robie Egipteană a lui Israel sunt menționați de mai multe ori în Vechiul Testament, așa cum este și robia Asiriană din 721 î.H. Prevăd Ice și LaHaye o viitoare restaurare a Asiriei și Egiptului ca să ducă pe Israel din nou în captivitate? Din câte știm noi, ei nu fac acest lucru.

Descrierea lui Ieremia privitoare la căderea Babilonului este, așa cum am sugerat, folositoare în înțelegerea naturii limbajului apocaliptic al Zilei Domnului. El numește distrugerea iminentă a capitalei Caldeene vremea „mâniei Domnului” (Ier. 50 13); „răzbunarea Domnului” (Ier. 50: 15). YHWH a zis, „Iată, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi ţara lui” (Ier. 50: 18), și totuși au fost Mezii cei care au dus la îndeplinire scopul Său. Profetul a spus,

„Căci le-a venit ziua, vremea pedepsirii lor! Ascultaţi strigătele fugarilor, ale celor ce scapă din ţara Babilonului, ca să vestească în Sion răzbunarea Domnului Dumnezeului nostru, răzbunarea pentru Templul Său!” (Ier. 50: 27-28) ... „Căci aceasta este o vreme de răzbunare pentru Domnul!” (Ier. 51: 6, 11).

YHWH a numit Babilonul „Tu Mi-ai fost un ciocan şi o unealtă de război”, instrumentul prin care a judecat națiunile (Ier. 51: 20 și cont.). Oricum, El Și-a realizat scopurile cu el. A sosit acum vremea ca el să fie judecat. Este semnificativ faptul că uni mileniști recunosc că această distrugere a fost o „Zi a Domnului” istorică și nu se referă la un eveniment viitor. Ronald Showers, un contribuitor la Prophecy Study Bible a lui LaHaye, spune că profeția căderii Babilonului (Is. 13) este una din multele „Zile ale Domnului din trecut” (citat de DeMar, Fiction, 119).

Ieremia descrie căderea Babilonului cauzată sub Mezi în limbajul Zilei Domnului. Totuși, Mezii au fost cei care au capturat pe Babilonieni. (Dan. 5: 30-31). Această Zi a Domnului împotriva Babilonului (Isaia 13: 6) nu a implicat perturbări cosmice fizice cum ar sugera o interpretare literală. Dar aceasta este idea. Limbajul nu a fost intenționat să fie luat literal. Este un limbaj emoțional, hiperbolic exprimând sfârșitul catastrofic al unei ordini sociale, sfârșitul unei împărății. Totuși, el nu prezice sfârșitul timpului și spațiului.

Cu mult înainte ca Isaia să prezică Mânia Zilei Domnului împotriva Babilonului, Roboam a condus pe Israel la păcat și YHWH a adus pe Faraonul Egiptean Șișac împotriva lui. Observați limbajul: „Voi M-aţi părăsit; vă părăsesc şi Eu şi vă dau în mâinile lui Şişac.” Amenințați cu această judecată, conducătorii Ierusalimului s-a pocăit și ca urmare YHWH a zis, „S-au smerit, nu-i voi nimici, nu voi zăbovi să le vin în ajutor şi mânia Mea nu va veni asupra Ierusalimului prin Şişac.” (2.Cron. 12: 5-7). Egiptenii au fost instrumentul lui YHWH. Dacă nu s-ar fi pocăit Mânia Zilei Domnului ar fi venit împotriva lor prin mâna lui Șișac.

Ceea ne spune acest limbaj este că Dumnezeu a zis că va acționa, va acționa personal, când de fapt a folosit mijloace „obișnuite” ca să-Și ducă scopurile la îndeplinire. Folosirea lui Șișac de către YHWH a fost o manifestarea mâniei Lui. Ar fi fost Mânia Zilei Domnului dacă Israel nu s-ar fi pocăit. Este important să ținem minte această terminologie când examinăm Isaia 13, fiindcă judecata profețită împotriva Babilonului a fost numită, „mânia Domnului oştirilor, în ziua mâniei Lui aprinse” (Is. 13: 13). Dacă scriitorii biblici au putut numi amenințătoarea distrugere a Ierusalimului prin mâna lui Șișac, vremea mâniei lui Dumnezeu, de ce Isaia nu ar fi putut numi, atunci iminenta distrugere a Babilonului, Ziua Mâniei Domnului?

[1] Vezi broșura mea Poate Dumnezeu preciza timpul? (Editura Scriptum, Oradea, 2018) pentru o discuție mai amplă despre natura obiectivă a afirmaților temporale din Biblie. Am dovedit concludent că atunci când Dumnezeu a spus că ceva a fost aproape, acel ceva s-a împlinit în generația cărora Dumnezeu a făcut promisiunea. [2] Este semnificativ că în cartea sa scrisă mai devreme The Beginning of the End, (Wheaton, Ill. Tyndale, 1973) 148 +, LaHaye a spus, „Dacă urmezi regulile de interpretare Biblică, nu este foarte dificil să descoperi care este taina Babilonului, Mama Curvelor. Profeții au fost consecvenți în folosirea simbolurilor profetice ... înseamnă un sistem religios corupt ...” Deci pe de-o parte LaHaye spune că regulile interpretării Bibliei cere ca să interpretăm literal/fizic, și aceasta înseamnă că vechiul Babilon trebuie restaurat. De cealaltă parte, el spune că dacă urmăm regulile consecvente ale interpretării Bibliei trebuie să vedem că Babilon este un simbol pentru religie falsă. Avem dreptul să întrebăm, crede LaHaye acum în folosirea consistentă a simbolurilor profetice sau literalism strict? [3] Tim LaHaye și Thomas Ice, Charting the End Times (Eugene, Ore. Harvest House, 2001) 105 [4] Gary DeMar, End Time Fiction, A Biblical Consideration of the left Behind Theology, (Atlanta, American Vision, 2001) 121

0 views0 comments

Recent Posts

See All

Don K. Preston Un alt exemplu din Isaia ne ajută să înțelegem natura metaforică obișnuită a limbajului Zilei Domnului. În anul 701 î.H. Asirienii au cucerit triumfători națiune după națiune. Acum au a

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!