IOAN BOTEZATORUL SI MESAJUL LUI ESCATOLOGIC

Ioan Botezătorul și mesajul lui escatologic

Don K. Preston

original article

trad. Iosif Dragomri

Fragment din „Sfârșitul Legi, de la Tora la Telos”

„...dați-mi voie să ilustrez povestea lui Ioan Botezătorul. Ioan Botezătorul a fost:

Glasul celui ce strigă în pustie pentru a pregăti calea pentru venirea Domnului cu judecată în împărăția Sa ca împlinire a lui Isaia 40: 1-12 (Marcu 1: 1-3).

Solul care pregătește calea pentru venirea Domnului pentru judecată ( Maleahi. 3: 1-5).

Ilie, care avea să pregătească calea pentru venirea Zilei celei mari și înfricoșate a Domnului (Maleahi 4: 5-6; Matei 17: 10-12).

Observați acum că Maleahi 3:1-5 a prezis venirea Domnului cu judecată împotriva descântătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, care asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin contestându-le privilegiile împărăției.

În experiența mea personală am întâlnit, din nefericire, puțini cercetători ai Bibliei care văd implicațiile incredibile ale acestor fapte și legături. O mică explicație aici este potrivită.

Lista acestor păcate enumerate în Mal. 3: 5 se bazează direct pe Tora, Legea lui Moise, Pentateuh, și în principal, chiar în Decalog.

Observați Exod 22: 21-24

„Să nu chinuieşti pe străin şi să nu-l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan. Dacă-i asupreşti, şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele; mânia Mea se va aprinde şi vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămâne văduve, şi copiii voştri vor rămâne orfani.”

De asemenea, în Deuteronom 27: 19, „Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

Deci, ce avem în Maleahi 3 este o predicție cum că Domnul avea să vină și să impună sancțiunile Legământului din Exod și Deuteronom, care în exprimare liberă se numește Legea lui Moise. Conform cu Exod, acele sancțiuni au inclus invazia și moartea prin sabie. Aceasta este judecată corporativă, națională.

Este indiscutabil adevărat, desigur, că dacă legea sau legământul au fost anulate, toate prevederile care se găsesc în acest legământ mort nu mai sunt valide și aplicabile. Acest adevăr axiomatic nu poate fi combătut sau negat. Este pur și simplu simțul realității. Un legământ mort este, ei bine, mort!

Iată ce înseamnă acest adevăr fundamental, aplicat la predicția lui Maleahi. Maleahi a prezis venirea Domnului pentru a aplica mânia legământului din Legea lui Moise. Deci, venirea Domnului prezisă de Maleahi avea să fie împlinită atât timp cât legea lui Moise, cu acele sancțiuni, era încă obligatorie, în vigoare. Dar să vedem ce înseamnă aceasta cu privire la Ioan. Amintiți-vă, Ioan a fost solul care avea să pregătească poporul pentru venirea Domnului în vederea aplicării sancțiunilor Legământului Mozaic. Acesta este punctul în care întră în scenă „obstacolele” pentru perspectivele tradiționale asupra trecerii Torei.

După cum am văzut, toate escatologiile viitoriste pretind că Legea lui Moise a fost înlăturată la Cruce. Dar, dacă legea lui Moise a fost abrogată la Cruce, atunci când a avut loc Ziua cea mare a Domnului pe care a prevestit-o Ioan? Când a venit Domnul cu judecată să aplice sancțiunile și mânia Legământului Mozaic, ca împlinire a lui Maleahi, după Ioan dar înainte de Cruce, unde acele sancțiuni au fost, chipurile, anulate?

Dacă Domnul nu a venit ca împlinire a profeției lui Maleahi și a lucrării lui Ioan, atunci profeția lui Maleahi a eșuat iar el și Ioan sunt profeți mincinoși.

Foarte clar, istoric vorbind, Domnul nu a venit cu judecată împotriva lui Israel pentru că acesta a încălcat Exodul și Deuteronom, în perioada dintre Ioan Botezătorul și Cruce. Pur și simplu acest lucru nu a avut loc, și nu cunosc pe nimeni care să susțină că El a venit. De fapt, comparativ vorbind, aceea perioadă de timp de 3 ani și jumătate a fost relativ pașnică. Însă un lucru este sigur, Ioan trebuie să fi crezut că judecata pe care o prevestea era aproape!

Ioan, ca mesagerul din Maleahi 3, avea să prevestească venirea Domnului pentru aplicarea mâniei stipulată în Legământul Mozaic împotriva lui Israel. Legea lui Moise, se presupune, a murit la Cruce.

Dar, dacă Tora a murit la Cruce, atunci profeția lui Maleahi trebuia să se fi împlinit după Ioan, dar înainte de Cruce. Este clar că Domnul nu venit cu mânie împotriva lui Israel în perioada dintre lucrarea lui Ioan și Cruce, când se presupune că a fost înlăturată Tora.

Prin urmare, profeția lui Maleahi a eșuat sau ... Tora nu a fost înlăturată la Cruce din moment ce Domnul nu a venit cu judecată împotriva lui Israel în perioada amintită.

Ioan și Judecata – „Sfârșitul este aproape!”

Eșecul sau refuzul de a-l aprecia pe Ioan ca solul din Maleahi 3-4 are implicații extraordinare, nu doar pentru perspectiva cuiva privitoare la abrogarea Torei, ci, pentru escatologie ca întreg.

După cum tocmai am observat mai sus, Ioan a fost Glasul, Solul și Ilie. El a fost semnul și prevestitorul Zilei celei mari și înfricoșate a Domnului. El nu a fost un semn și un prevestitor pentru întruparea lui Isus. Nici Isaia 40 și nici Maleahi 3 sau cap. 4 nu pot fi interpretate ca referindu-se la întruparea lui Isus, prin care El a fost Robul în Suferință, care „Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge” (Is. 42) datorită umilinței Sale. Fiecare din aceste profeții vorbesc despre venirea Domnului cu judecată în aplicarea mâniei Legământului Mozaic.

Ca prevestitor și semn al Zilei celei mari și înfricoșate a Domnului, mesajul lui Ioan a fost clar și inconfundabil: Judecata era aproape. Limbajul din Matei este prea categoric, prea limpede.

Observați că Ioan i-a provocat pe Farisei și Saduchei: „Cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare (orig. pe punctul de a veni, gata să vină)?”

Întâmplător este aici ceva, în legătură cu audiența lui Ioan, care ar trebui să ne capteze atenția referitor la natura Zilei Domnului proclamată de Ioan. A prezis el „sfârșitul timpului” când întreg cosmosul va fi distrus, și toți oamenii vor primi răsplata în cer sau în iad? Mulți comentatori iau această poziție. Totuși această poziție este de nesusținut. Observați că Saducheii veneau la Ioan să fie botezați de el pentru a scăpa de „mânia viitoare.” Cine sunt Saducheii?

Josephus ne spune că Saducheii:

„Fariseii sunt cei care sunt considerați cei mai pricepuți în explicarea exactă a Legii lor.[...] Ei pun totul pe seama soartei și a lui Dumnezeu și totuși admit că a face binele sau contrariul, stă în primul rând în puterea omului, deși soarta cooperează în fiecare acțiune. Ei spun că toate sufletele sunt nemuritoare, dar că sufletele oamenilor buni sunt mutate în alte trupuri și că sufletele oamenilor răi sunt supuse pedepsei veșnice.

Dar Saducheii […] înlătură complet soarta, și presupun că Dumnezeu nu este preocupat dacă facem sau nu răul; și spun, că a face ce este bine sau a face răul este exclusiv alegerea omului și că și unul și celălalt aparține deci tuturor, ca să acționeze după cum le place. Ei de asemenea înlătură credința în nemurirea sufletului și în pedeapsa și răsplătirea în lumea de dincolo.”

La fel, Luca, înregistrând procesul lui Pavel înaintea Fariseilor și a Saducheilor, ne oferă aceasta:

„Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau saduchei, iar alta farisei, a strigat în plin sobor: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată.” Când a zis vorbele acestea, s-a stârnit o neînţelegere între farisei şi saduchei, şi adunarea s-a dezbinat. Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă. S-a făcut o mare zarvă; şi câţiva cărturari din partida fariseilor, s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă şi au zis: „Noi nu găsim nicio vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger ... să nu luptăm împotriva lui Dumnezeu…?” (Fapte 23: 6-9, Traducere Literală Nouă, București 2001).

Deci, în esență, Saducheii au respins ideea unei vieți după moarte. Ei au respins ideea cum că omul va primi o „răsplată” fie în cer sau în iad. Asta ridică acum o întrebare serioasă.

Dacă Saducheii nu credeau întro zi a Domnului care va rezulta în „judecata finală” și primirea vieții sau pedepsei veșnice de ce s-au dus ei la Ioan să fie botezați de el cu scopul de a scăpa de iminenta Zi a Domnului? Dacă nu credeau în cer „ei doar jurau că nu există cer dar se rugau să nu existe iad,” ca să împrumutăm un vers dintr-o piesă rock foarte cunoscută din anii trecuți?

Faptul, că Saducheii veneau la Ioan ca să scape de mânia care avea să vină, este foarte sugestiv, dacă nu determinant, adică, că iminenta Zi a Domnului avea să fie o judecată națională și nu o judecată care pune capăt timpului și care arde pământul cum în mod obișnuit cred comentatorii. La urma urmei din punct de vedere biblic Ziua Domnului în istoria lui Israel totdeauna a fost o catastrofă națională „în timp” (temporală), când YHWH aducea o națiune străină împotriva lor. Acele judecăți se datorau invariabil încălcării Torei, și este exact ceea ce a prezis Maleahi 3 și a proclamat Ioan.

Hagner observă:

„Mesajul apocaliptic al lui Ioan a invocat o judecată iminentă asupra nelegiuiților în (tes mellouses orges) „mânia gata să vină.” La această mânie escatologică, asociată cu împlinirea se face aluzie în vv. 10-12. Paralelele abundente indică că aceasta a fost o componentă fixă a așteptărilor apocaliptice Iudaice (vezi mai ales Daniel 7: 9-11; Isaia 13: 9; Țefania 1: 15; 2: 2-3; Maleahi 4: 1). Construcția (phugein cu apo) este un hebraism. Ceea ce i-a speriat pe ascultătorii lui Ioan a fost insistența acestuia că judecata era gata să aibă loc (mellouses). Fuga (ca de pe un câmp în flăcări) este potrivită în special la mențiunea figurativă a viperelor (năpârci). (Pentru noțiunea de mânie viitoare în vremea bisericii primare vezi 1Tes. 1: 10; Efeseni 5: 6; Coloseni 3: 6).

De asemenea, Alford’s Greek Testament comentează asupra mesajului lui Ioan, „Ioan vorbește acum din perspectiva unui adevărat profet, prezicând mânia care avea să fie curând revărsată asupra națiunii Iudaice.”

Este imposibil să citești Matei 3 și nu observi sensul urgenței, al iminenței din mesajul lui Ioan. Mânia pe care o prevestea în calitatea lui de „Ilie” era „pe punctul de a venii” (v. 7). Când Ioan spune că „securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor,” el face aluzie directă la Maleahi 4: 1 cont unde Ziua Domnului „nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură.” Arderea plevei de asemenea este ecoul lui Maleahi 4 cu arderea miriștii în Ziua Domnului. Afirmația lui Ioan cum că „El își are lopata în mână și Își va curăți cu desăvârșire aria” nu poate fi extrapolată sau împinsă milenii în viitor. Ioan, fiind Ilie, avertiza pe Israel că Ziua cea mare și înfricoșată a Domnului era aproape; ei trebuiau să se pocăiască!

Deși s-ar fi putut scrie mai multe lucruri legate de Ioan ca fiind Ilie, solul Zilei celei mari a Domnului, vreau să fac o subliniere legată de trecerea Torei.

Pentru a accentua ideea relației lui Ioan cu trecerea Torei (Vechiul Legământ), dați-mi voie să reiterez materialul de mai sus și să mai ofer câteva comentarii relevante.

Ioan Botezătorul a fost Glasul, Solul și Ilie după cum a prezis Isaia 40 și Maleahi 3 și 4. Aceste lucruri nu pot fi disputate nici contestate.

Ca Glas, Sol și Ilie el avea să pregătească calea pentru venirea Domnului.

Venirea Domnului pe care Ioan o prevestea și pentru care pregătea poporul, a fost venirea Domnului pentru judecată. Mesajul lui Ioan referitor la venirea Domnului nu a fost referitor la Întruparea lui Isus.

Venirea Domnului pe care a proclamat-o Ioan a fost venirea Domnului pentru judecată împotriva lui Israel pentru că acesta a încălcat Legământul (Maleahi 3: 1-5; 4: 4-6). Păcatele enumerate aici sunt exact păcatele din Pentateuh (Exod 22: 19-22; Deuteronom 29: 17 cont), adică „Legea.”

Ioan, în calitatea lui Ilie, a spus că judecata pe care o proclamă era aproape.

Prin urmare, Ziua cea mare și înfricoșată a Domnului era aproape.

Aceasta înseamnă că venirea Domnului pentru aplicarea mâniei Legământului Mozaic împotriva lui Israel era aproape.

Legea lui Moise, se presupune, a murit la Cruce.

Dar, dacă Tora a murit la Cruce, atunci profeția lui Maleahi ar fi trebui să se fi împlinit după Ioan dar înainte de Cruce. Faptul indiscutabil este că Domnul nu a venit cu mânie împotriva lui Israel pentru a aplica sancțiunile Legământului Mozaic în perioada de la Ioan până la Cruce, când se presupune că a murit Tora.

Deci indiferent unde plasezi împlinirea lui Maleahi 3-4 și profeția lui Ioan, trecerea Torei are loc la momentul unde ai plasat împlinirea, nu înainte.

Concluzie

Implicațiile acestui fapt sunt devastatoare, și cred că intuiești deja la ce mă refer. Ai dreptate, aceasta înseamnă fără doar și poate că, dacă vrem ca profeții să nu fie profeți mincinoși, Legea este astăzi în vigoare! Nu doar Decalogul cum afirmă frații Adventiști, ci și „Legea” Binecuvântărilor și Blestemelor, Deuteronom 28. Logic, juridic, dar și biblic nu se poate ca Legea să fi trecut și sancțiunile pe care le conține să mai fie valide.

Așa cum spuneam mai devreme, dacă Legea este încă în vigoare noi avem o mare problemă, nu numai prin faptul că păcătuim fiindcă nu o respectăm așa cum este scrisă (deși acest lucru nu este posibil fiindcă Legea a fost dată lui Israel și nu nouă Neamurilor), ci și prin faptul că Maleahi și Ioan sunt profeți mincinoși. Asta este foarte grav pentru Creștinism!

Există ieșire din această dilemă? Legea totuși să nu mai fie în vigoare, adică, să fi fost împlinită de către Isus și abrogată, (conform Bibliei și credinței tale, de altfel corecte), și în același timp Maleahi și Ioan să-și păstreze așa cum nu se poate altfel, statutul de adevărați profeți ai Dumnezeului Celui Viu al lui Israel.

Răspunsul a fost și este prea evident în Biblie „ca să fie luat în serios.” Perspectiva escatologică numită Escatologia Legământului onorează prin credință cuvintele lui Isus și ale Bibliei în general și crede că Legea a fost împlinită și abrogată, dar la un alt punct istoric decât cel presupus de către escatologiile tradiționale, și anume momentul în care Domnul a venit cu judecată asupra lui Israel (fiindcă acesta a încălcat Legea lui Moise), ca împlinire a profețiilor Vechiului Testament inclusiv ale lui Maleahi și Ioan, și acest moment nu este altul decât Căderea Ierusalimului din anul 70 d.H. sau Anno Domini 70.

Doar această poziție escatologică biblică rezolvă aparenta dilemă, dilemă creată de escatologiile tradiționale.