INVIERE ... DAR DIN CE MOARTE?

Un studiu al Învierii

de Don K. Preston

http://www.eschatology.org/

trad. Iosif Dragomir

Înviere ... dar din ce moarte?

Tema acestei lucrări este doctrina biblică a învierii morţilor. Idea, că într-o zi va fi o înviere a trupurilor umane fizice este atât de întipărită în intelectul religios modern, încât contestarea este pentru majoritatea tabu. Totuşi vom face exact acest lucru! Este punctul nostru de vedere că conceptul biblic al învierii implică o înviere spirituală a omului din moartea păcatului (adică separarea omului de Dumnezeu cauzată de păcat), o restaurare a omului înapoi la Prezenţa lui Dumnezeu.

În Gen. 2: 15-17 Dumnezeu a spus omului în legătură cu pomul cunoştinţei binelui şi răului „în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit”. Bărbatul şi femeia au mâncat din pom; au murit ei în acea zi? Uimitor, majoritatea oamenilor vor spune „NU!” deoarece Adam şi Eva nu au murit fizic după ce au mâncat din pomul oprit. Dar aceasta nu este întreaga poveste. Moarte înseamnă despărţire, nu anihilare! Iar Adam şi Eva au fost izgoniţi din grădină în ziua în care au mâncat din pom! Prin urmare Adam și Eva au murit spiritual pentru că au fost alungați din Prezența lui Dumnezeu!

Dacă Adam şi Eva nu au murit în ziua când au mâncat, atunci Satan a spus adevărul iar Dumnezeu a minţit!

Dumnezeu a spus că veţi muri în ziua când veţi mânca din pom, Satan a spus, hotărât că nu veţi muri Gen. 3: 1f. Cine a spus adevărul lui Adam şi Eva? Dacă nu găsim pe Adam şi Eva morţi în Gen. 2 şi 3 atunci moartea de care au murit era spirituală şi nu fizică!

Acum, dacă în Christos redobândim ceva prin înviere, ce este acel ceva ce s-a pierdut prin Adam? 1.Cor. 15: 22 „Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.” Iar dacă ceea ce am pierdut, este viaţa spirituală, nu fizică atunci Biblia nu se referă la învierea fizică când vorbeşte de învierea morţilor! În schimb, punctul central al învăţăturii biblice despre înviere este restaurarea spirituală a omului din moartea păcatului. Scriitorii NT au legat viaţa sub V. Legământ de moarte, deoarece toţi cei de sub Lege erau sub blestem, Gal. 3: 10 şi cont;

Pavel a numit Vechiul Legământ „slujba aducătoare de moarte” (2.Cor. 3: 7-9) pentru că tot ceea ce făcea el, era să condamne; nu putea aduce neprihănirea, Rom. 8: 1- 3. El vorbeşte despre zbaterile lui sub V. Legământ; el a vorbit de moartea lui sub Legământ şi se plângea, „cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Rom. 7: 9-25. Moartea şi învierea lui Isus a fost puterea pentru înlăturarea definitivă a acelei legi care a adus moartea, Ef. 2.

Dar Legea nu putea trece până nu a fost în întregime împlinită, Mat. 5: 17-18; şi până ce Noul Legământ de viaţă a lui Christos nu a fost complet întemeiat, Gal. 3: 21-29. Acest lucru înseamnă că a existat o vreme de tranziție între Vechiul şi Noul Legământ, o vreme în care cei care ieşeau de sub acea Lege Veche veneau la viaţă – deci erau aduşi la o viaţă înviată ca şi „primul rod” al (atunci) viitoarei desăvârşiri în Christos. Ceea ce vrem să spunem este că, momentul, în care V. Legământ a fost complet înlăturat, se numeşte Înviere!

Acest lucru l-a spus Pavel în 1.Cor. 15: 54-56. Învierea va a vea loc când V. Legământ va fi Împlinit, vers. 54; va fi când „Legea” care este „puterea păcatului” va fi înlăturată, vers. 56. (Mai mult despre toate acestea mai târziu).

Conceptul modern al unei învieri fizice a trupurilor umane nu este în concordanţă cu Scriptura. El face ca moartea fizică şi fie esenţa ameninţării lui Dumnezeu în Eden, deşi Scriptura neagă acest lucru. Interpretarea modernă neagă relaţia, dintre Vechiul Legământ şi moarte şi viaţă – viaţă spirituală.

Conceptul eşuează în a lua în considerare că omul stă înaintea lui Dumnezeu în relație cu Legământul. A trăi sub „slujba aducătoare de moarte” 2.Cor. 3: 7-9 însemna să fi un trup al morţii, (Rom. 7: 24; 8: 8-10). A fi eliberat de acea „slujbă aducătoare de moarte” însemna să fi înviat. Acesta este conceptul biblic al Învierii.

Credincioşii N. Testament mureau faţă de Vechea Lege când erau botezaţi în Christos, Rom. 6-7.

Legea în sine nu era moartă – ei mureau faţă de Lege; „prin trupul lui Hristos, „şi voi aţi murit în ce priveşte Legea” (Rom. 7: 4). „Christos este sfârşitul Legii, pentru oricine crede în El” Rom. 10: 4. Dar Legea avea să treacă doar când se va fi împlinit, iar autorul Epistolei către Evrei spune că la ceea vreme ea a îmbătrânit şi era aproape de pieire Evr. 8: 13. Învierea este eliberare de păcat; de moartea păcatului; Ef. 2: 1. Acest lucru se realizează prin credinţă ca răspuns la Evanghelia lui Isus Christos.

Christos „a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie” (2.Tim. 1: 10). Cei care vor să cunoască viaţa care nu are sfârşit, Io. 8: 51, trebuie să intre în puterea morţi şi învierii lui Isus, pentru a se bucura de mântuirea / învierea cumpărată de El. Isus este Învierea şi Viaţa! Pentru a avea această viaţă trebuie să fi în Christos prin botez pentru că aici omul este legat de moartea şi învierea lui Christos.

Deşi studiul nostru va examina câteva versete, această lucrare se va concentra asupra unui text central în discuţia despre înviere – Io. 5: 24-29. „Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta, vor învia. Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată”.

Discursul de pe Muntele Măslinilor formează baza ideii celor „două învieri”. Majoritatea comentatorilor insistă că în vers. 24-25 Isus a vorbit despre o înviere spirituală disponibilă credinciosului astăzi iar apoi în vers. 28-29 El a vorbit despre o, încă viitoare, înviere fizică.

Scopul nostru este să examinăm contextul specific a lui Ioan 5 şi contextul predicției lui Isus cu privire la venirea ceasului „consumator” (al încheierii, al isprăvirii), în lumina lui 1.Ioan 2 şi Apocalipsa. Vom studia nădejdea lui Israel şi împlinirea şi trecerea V. Legământ în relație cu Învierea. Vom comenta pe scurt baza V. T. pentru predicția lui Isus din Io. 5. Elementele constitutive ale învierii vor fi comentate în lumina învăţăturii N.T., anume că învierea deja a început dar încă nu era consumată (încheiată). Vom analiza câteva pasaje care ne spun când avea ea să aibă loc. În final vom explora câteva dintre contradicţiile din cadrul interpretărilor tradiţionale ale lui Ioan 5 şi vom lua aminte la câteva obiecţii aduse acestor puncte de vedere.

Două Învieri?

Este un meniu standard să citeşti în comentarii că Io. 5: 24-29 vorbeşte despre două învieri. R.H. Charles spune despre vers. 24-25 „nu are nici o legătură cu darul vieţii fizice”. Cu toate acestea când ajunge la vers. 28-29 pur şi simplu afirmă fără dovadă „este implicată moartea fizică”

Hoskyns spune, „În perspectiva gândirii Creştine trecerea de la moarte la viaţă este trecerea de la păcat la neprihănire şi la iertarea păcatelor, de la necredinţă la credinţă (Ef. 2: 1: Rom. 6: 13; 11: 15; Col. 2: 13; 1Pet. 1: 3 şi cont).” După acest excelent comentariu el spune apoi, „că tocmai datorită acestui adevăr şi al faptului că Isus susţine o atunci prezentă posibilitate de înviere, acest lucru nu exclude o, încă viitoare, înviere fizică”.

Unde exact în contextul lui Ioan 5 este o descriere a două învieri? Isus nu spune că ar fii două învieri! El nu vorbeşte despre spiritual versus fizic; El nu face distincţie între „morţii” din vers. 24-25 şi cei din morminte din vers. 28-29.

Şi care este diferenţa dintre a auzi „glasul Fiului lui Dumnezeu” vers. 25 şi a auzi „glasul Lui (Fiului Omului)” din vers. 28? Care este diferenţa dintre „viaţa” - viaţă veşnică din vers. 24-25 şi „viaţa” din vers. 29? Toate diferenţele sunt aduse în text de cel care interpretează! De fapt, motivul pentru care interpretatorii fac distincţie între vers. 24-25 şi 28-29 este pentru că în vers. 24-25 Isus spune „vine ceasul şi acum a şi venit” iar în vers. 28-29 El a spus, „vine ceasul.” Dar oare Isus a făcut deosebire între două feluri de moarte, morminte, învieri şi viaţă, diferite în natură şi separate între ele de milenii, ....... sau vorbea Isus despre o singură ÎNVIERE, adică inițierea ei care era atunci prezentă şi consumarea (încheierea) ei care era încă în viitor, dar iminentă din perspectiva Lui?

Pentru a găsi răspuns la această întrebare vom analiza patru pasaje.

ROMANI 6

În Rom. 6: 1-11 apostolul demonstrează cum prin botez Romanii au murit împreună cu Christos, vers. 3 şi au fost înviaţi împreună cu El, vers. 4. Cu siguranţă acest lucru nu se poate referi la moarte fizică şi înviere fizică. Observaţi dar, vers. 5: „În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui”. (nu am fost niciunul răstigniţi – ce moarte asemănătoare!)

Este „asemănarea cu moartea Lui” o asemănare fizică? Dacă da, atunci ei au murit fizic! Dar dacă admitem că acest lucru se referă la o asemănare spirituală, cum va afecta faptul acesta vers. 5? Trebuie oare să înţelegem că în botez există o asemănare spirituală cu moartea lui Isus dar în înviere va fi o asemănare – o imitare – fizică a învierii Sale? Cine a schimbat hermeneutica în cazul acesta? Teologii moderni, nu Pavel schimbă natura discuţiei! Cum este posibil să schimbi atât de radical discuţia lui Pavel de la moarte spirituală la înviere fizică?

Pentru Pavel, elementul viitorist era de aceiaşi natură în „asemănare”. În vers. 8 apostolul spune, „dacă am murit împreună cu Christos, credem că vom şi trăi împreună cu El.” Viaţa viitoare era de aceiaşi natură ca şi moartea; dar moartea nu era fizică, prin urmare viaţa viitoare nu era fizică.

În Rom. 6 există elementul „deja” al învierii, cât şi elementul „nu încă”. Nu există două învieri diferite şi distincte a două feluri de trupuri. Există o Înviere care a fost iniţiată şi urma în curând să fie consumată, împlinită. Dacă ar exista două învieri în Biblie, una spirituală şi una fizică separate între ele de milenii, de ce Scriptura nu menţionează Învierea niciodată la plural - învieri?

FILIPENI 3: 1-16

Acest pasaj foarte clar arată că pentru Pavel, învierea era o realitate atunci prezentă deşi încă nu perfectată, împlinită. Trebuie ţinut minte că Pavel nu se apără doar pe el ci şi pe fraţii lui creştini de atacurile şi pretenţiile celor care insistau că ei erau adevăraţii moştenitori ai promisiuniulor lui Dumnezeu. Întrebarea se punea: „Cine este adevăratul Israel?” Astfel Pavel afirmă în termeni fără echivoc că adevăratul Israel nu este fizic ci spiritual. Adevăratul Iudeu nu este acela care se laudă cu tăierea împrejur fizică, în carne, ci acela care se laudă în Christos, cu tăierea împrejur a inimii, conf. Col. 2: 11 cont. Nădejdea lui Israel prin urmare, nu era în moştenirea lui naţională ci în realităţiile spirituale ale lui Christos.

Acest lucru nu poate fi suficient accentuat. Pavel nu a predicat altceva decât nădejdea lui Israel, aşa cum vom vedea mai jos, iar nădejdea lui Israel nu era în lucruri fireşti, pământeşti, ci în a se închina (a sluji) lui Dumnezeu „în Duh” vers. 3. Israel a persecutat pe Pavel deşi Pavel predica nădejdea lui Israel! De ce totuşi Israel persecuta pe Pavel? Deoarece în predicarea „nădejdii lui Israel” Pavel nu predica o nădejde naţionalistă şi cu atât mai puţin, una fizică!

Considerând, circumcizia lui în carne, moştenirea naţională şi realizările personale sub Lege, ca pe „o pierdere” „un gunoi”, Pavel susţine natura spirituală a Nădejdii lui Israel.

În vers. 1-6 Pavel enumeră realizările sale personale sub Lege; Dacă cineva avea motiv să se laude cu realizările personale înaintea lui Dumnezeu, Pavel avea! Totuşi, toate aceste merite personale erau fără valoare înaintea lui Christos. Pavel a învăţat că nu poate câştiga neprihănirea iar toate eforturile sale sub Lege erau doar o încercare în acest sens, dar fără sorţi de izbândă! De aceea, ele nu erau câştiguri pentru el, ci de fapt pierderi! Apostolul spune apoi, că în enumerarea realizărilor sale sub Lege ca pierderi, el avea un singur gând în minte: să fie găsit în Christos, „ca să ajung cu ori ce chip dacă voi putea, la învierea din morţi” vers. 11.

Cu siguranţă este ciudat a spune aşa ceva dacă învierea din pământ a trupului fizic este un eveniment universal, inevitabil! Scopul lui Pavel, în socotirea succeselor sale personale sub Lege ca o pierdere, era să ajungă la înviere!

Examinaţi referirea lui Pavel la „a muri”. În vers. 10 el spune că la acea vreme „se făcea asemenea cu moartea Lui (Isus)”. Acest verb este un prezent continuu deşi Cornilescu nu traduce aşa. (CÂND „să fiu găsit în El”? Poate zici în viitorul îndepărtat. După moartea lui Pavel? „să mă fac asemenea cu moartea Lui ... CÂND, după moartea lui Pavel? Cum se putea face Pavel asemenea cu Christos în moartea Sa după ce murea (Pavel)?

În ce fel se făcea Pavel asemenea cu moartea lui Isus? Cu siguranţă nu poate fi în mod fizic, din moment ce el aştepta acest lucru. Exact ca în Rom. 6, unde el a spus că Romanii au murit împreună cu Christos şi anticipau învierea împreună cu El, Pavel vorbeşte aici despre moartea lui în felul morții lui Christos şi dorinţa de a participa la învierea Sa. Din moment ce moartea nu este fizică în nici unul din texte, atunci nici învierea nu este fizică.

Observaţi acum vers. 12. După ce spune că doreşte să ajungă la înviere, el spune, „Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.” Acum, dacă Pavel a avut în minte moarte fizică şi înviere fizică, nu ar fi această afirmaţie cam glumeaţă? Desigur nu a ajuns la înviere, pentru că încă nu murise! (Asta în cazul când ar fi avut în minte moarte şi înviere fizică; dar noi înainte am văzut că moartea de care vorbea el nu poate fi fizică!). „Moartea” lui Pavel trebuie pusă pe picior de egalitate cu „uitarea” lui, vers. 13b; „uitarea” lui şi „aruncarea înainte” stau în opoziţie cu „moartea” lui şi respectiv învierea împreună cu Christos, iar obiectul acestei schimbări erau cele două veacuri ale Legămintelor.

Din moment ce „moartea” lui şi „uitarea” lui se refereau la acelaşi lucru iar „uitarea” însemna a lăsa la o parte lumea lui Israel a Vechiului Legământ, atunci „ajungerea la înviere” trebuie văzută în relaţie cu tranziţia completă de la Lumea lui Israel a Vechiului Legământ la Noul Legământ „legea Duhului de viaţă în Christos Isus” Rom. 8: 1-3. Lucrul faţă de care murea Pavel, era Lumea Veche a lui Israel cu dependenţa ei de neprihănirea prin Lege – lucruri pe care altădată le considera câştig; Lucrul pentru, sau faţă de care el învia, era adevărata neprihănire prin credinţa în Christos Fil. 3: 9.

Pavel a spus că învierea lui Christos era ţinta lui. El a spus că nu a ajuns-o încă. Dar el mai spune, „dar în lucrurile la care am ajuns să umblăm la fel” vers. 16. (cuvintele „aceiaşi părere” sunt adăugate, nu există în textul original). Pavel nu a schimbat subiectul; el încă se concentrează asupra singurei sale dorinţe „învierea din morţi” literal „afară din morţi”. Totuşi el spune că deja a ajuns-o într-un anumit grad, la un anumit nivel! Avem aici acel „deja dar nu încă” cu privire la înviere afirmat în cei mai clari termeni posibili! Se poate ca Pavel să vorbească de viaţă şi moarte fizică? Dacă da, atunci el a spus că „a murit un pic fizic”! Desigur, el a spus că a murit împreună cu Christos, Gal. 3: 20 dar încă odată, acest lucru nu se referă la moarte fizică! Spunea Pavel că a ajuns deja la un anumit „nivel” de înviere din moarte fizică? A pune întrebarea înseamnă a da şi răspunsul.

Să nu uităm că Pavel vorbeşte de nădejdea lui Israel – asta înseamnă adevărata nădejde aşa cum este ea descoperită în Christos. Gândul acesta nu-l părăseşte niciodată. Vom vedea mai jos că singura nădejde a lui Israel era Învierea. Astfel dar, în Fil. 3 Pavel spune că speranţa lui Israel privind învierea îşi găsea împlinirea ei imediată în Christos. Totuşi ea nu era încă desăvârşită, încheiată, deoarece Vechiul Sistem era încă în locul lui. La fel cum Isus face în Io. 5: 24-25, Pavel se mişcă de la o înviere „deja” prezentă, la o răsplată viitoare „nu încă”. Dar acestea nu sunt două feluri diferite de înviere. Este o simplă mişcare de la iniţierea la consumarea aceleiaşi învieri.

Ce învaţă Pavel cu privire la când va fi realizat acel aspect viitor al învierii?

În Fil. 3: 20-21 Pavel spune că ei aşteptau venirea lui Christos pentru ca ea să aducă consumarea, să desăvârşească acea minunată schimbare şi să aducă viaţa la realitate deplină. Cuvântul grecesc apekdekomai se traduce cu „aşteptare completă” care denotă o aşteptare intensă şi are puternice conotaţii de iminenţă.

Mai mult în Fil. 4: 5 Pavel afirmă clar, „Domnul este aproape” (engus). După cum spune „The Expositors Greek Testament” „este destul de evident că Pavel aştepta o întoarcere grabnică a lui Christos.” Prin urmare, pentru Pavel, indiferent ce înseamnă pentru cineva învierea, acel eveniment era iminent. Când realizezi totuşi că discuţia lui Pavel referitoare la moarte şi înviere nu s-a putut relaţiona la moarte şi înviere fizică, atunci faptul acesta se corelează perfect cu Romani 6 şi Ioan 5.

COLOSENI 3

Col. 3: 1 şi cont. face parte din aceiaşi discuţie. Pavel a spus că Colosenii au murit împreună cu Christos iar vieţile lor erau ascunse. Era aceea o moarte fizică şi o ascundere fizică pe care o aveau şi o experimentau ei? În legătură cu moartea şi viaţa Colosenilor William Bell spunea, „Această viaţă avea un aspect prezent sau „deja” şi unul viitor „nu încă” prin faptul că era ascunsă în Christos şi urma să fie descoperită mai târziu. Nu este o viaţă diferită ci aceiaşi şi singura viaţă pe care o aveau. Este Christos viaţa primită prin botez? Nu aceasta este viaţa pe care au primit-o Colosenii când au murit cu El? Nu este viaţa pe care au primit-o cea care era ascunsă? Prin urmare acea viaţă, nu viaţă fizică, este viaţa care va apărea, va fi descoperită cu El în glorie.” La fel ca în Romani, există prin urmare un aspect „deja dar nu încă” al învierii. Aceasta ne ajută să înţelegem Ioan 5 din moment ce Pavel se ocupă de aceiaşi chestiune ca şi Isus, viaţă şi moarte. La fel de sigur cum în Coloseni se vorbeşte despre un singur fel de moarte şi viaţă viitoare, exact aşa este şi în Ioan. Pavel simplu dezvoltă ceea ce Isus a predicat.

Dacă învierea din Io. 5: 24-25, învierea spirituală conform majorităţii comentatorilor, a fost o realitate complet prezentă atunci, nu ar fi trebuit să aibă și un aspect viitor al ei. Aceasta doar în cazul în care ea este diferită de învierea „vine ceasul” din Io. 5: 28-29. Din moment ce am arătat deja, cu dovezi convingătoare, că a existat un aspect prezent cât şi unul viitor al învierii spirituale în vremea lui Pavel, aceasta este într-adevăr o puternică dovadă că şi Isus vorbea de aceiaşi înviere în Ioan 5.

2.TIMOTEI 2: 11-12

Al patrulea text este 2.Tim. 2: 11-12. Pavel a spus, „pentru că dacă suntem morţi (am murit – sunapathanomen, pers. I plural, aorist, indicativ) împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.”

La fel ca în Romani, în Coloseni şi Filipeni, Pavel vorbeşte de o stare de moarte experimentată de biserică; era o stare de moarte care avea să fie învinsă în viitor. Dar este incontestabil că moartea pe care biserica a experimentat-o nu putea fi moarte fizică! Prin urmare învierea pe care ei o anticipau şi aşteptau nu putea fi fizică! Acest lucru este întărit de context.

În 2.Tim. 2: 18 Pavel ia în discuţie problema lui Imineu şi Filet; ei susţineau că învierea deja a avut loc. Ar trebui să fie clar, pentru orice persoană care gândeşte, că cei doi nu ar fi putut susţine cu vreun grad de succes – sau cu faţa senină – că a apărut învierea - aşa cum o înţelege conceptul tradiţional modern! Dacă învierea este un eveniment care pune capăt timpului, atunci, pentru aceşti oameni a insista că învierea deja sosise, însemna atragerea batjocorii şi derâderii asupra lor. De ce n-a spus Pavel doar atât, „Priviţi în jur, mormintele sunt încă pline!” Dar dacă învierea este legată de moartea de care vorbeşte el în vers. 11 atunci este de înţeles, cum aceşti oameni au putut face o astfel de afirmaţie şi de ce au putut fie crezuţi.

Din moment ce este incontestabil faptul că moartea din vers. 11 nu putea să fie fizică ci trebuie să fie spirituală, Imineu şi Filet trebuie că au considerat că din moment ce viaţa exista „deja” învierea a avut loc pe deplin. Nu le-a spus Pavel Efesenilor că ei au fost înviaţi din morţi, Ef. 2: 1? Amintiţi-vă că Pavel scria lui Timotei care era în Efes. Legătura, dintre învăţătura lui Imineu şi ceea ce a scris Pavel bisericii din care el făcea parte, este foarte probabilă. Nu a scris Pavel Romanilor că Christos i-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii? (Rom. 8: 1 şi cont.). Nu a scris el Colosenilor că prin botez ei s-au dezbrăcat de trupul poftelor firii pământeşti? (Col. 2: 11-12). Şi nu a spus Pavel chiar în această epistolă că Christos a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea prin Evanghelie? (2.Tim 1: 10). .... Cu siguranţă învierea era deja în trecut!

Doar în contextul acesta poate fi înţeles corect Imineu şi Filet. Ei nu afirmau apariţia în trecut a sfârşitului cosmosului fizic! Ei afirmau – prematur (înainte de vreme) – descoperirea deplină a mântuirii! În fiecare din aceste pasaje vedem acel „deja dar nu încă” al învierii. Aceste texte ne oferă dovezi puternice că în Io. 5: 24-29 Isus susţine INIŢIEREA şi CONSUMAREA unei singure învieri, nu două. Singularitatea învierii din Io. 5 este stabilită în momentul în care cineva onorează textul. Isus pur şi simplu se mişcă de la „cine ascultă” la „toţi cei din morminte.” Mişcarea este de la câţiva înspre toţi. De când o astfel de mişcare cere o schimbare de subiect sau de natură a subiectului?

Mai departe, mişcarea este de la ceasul care „acum a şi venit” înspre ceasul care „vine”. Contrastul este între referinţe temporale. Dacă un fermier spune că recolta grâului a început dar vine ceasul când recolta va fi terminată (consumată), a schimbat el subiectul de la recolta grâului la cea a merelor? Observaţi atent limbajul textului. În vers. 24-26 Isus vorbeşte de aspectul pozitiv al autorităţii Sale, „Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine” vers. 26.

Acum fiţi atenţi: „Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului” vers. 27.

După ce afirmă autoritatea Sa, nu doar de a da viaţa, ci şi să execute judecată, El imediat spune, „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată”. Accentul este pus pe autoritatea lui Isus nu doar de a da viaţa ci şi de a executa judecata.