Implicațiile logice ale Cesaționismului
Implicațiile logice ale Cesaționismului
Am amintit pe parcursul acestei lucrări (articolul este un extras din cartea mea Mântuit deja, dar nu încă?) pasajul din 1.Corinteni 13: 8-13. Deși la prima vedere pare că, folosind-ul aici, l-am scoate din context, dar o să vedem că, de fapt, el subliniază tot ceea ce am spus până acum în capitolele precedente. Acest pasaj este folosit ca argument de către cesaționiști pentru a dovedi că darurile miraculoase au încetat în vremea apostolică. Cei care sunteți cesaționiști (și eu sunt unul dintre ei) știți ce înseamnă acest termen. Pentru ceilalți, este oarecum transliterarea termenului englezesc cessation care înseamnă încetare, oprire. Cu alte cuvinte, cesaționismul este o paradigmă de interpretare care susține că darurile spirituale, așa cum s-au manifestat ele în vremea apostolilor, au încetat, în special darul minunilor. Prin urmare, darul prorociei, darul vorbirii în limbi noi, darul minunilor, nu mai sunt operative astăzi. Argumentul se găsește în pasajul amintit. Iată ce spune Pavel:
1.Corinteni 13: 8-12: „Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte, dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.”
Ne întrebăm dacă cei care au îmbrățișat acest tipar de interpretare (de obicei frații baptiști și frații creștini după evanghelie) sunt conștienți de implicațiile logice ale acestei paradigme? Iată ce dorim să spunem. Vom prezenta teza sau ipoteza sub formă de întrebări și apoi argumentul sub formă de silogism.
Din perspectiva lui Pavel, „Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.” Prima întrebare: Dacă darurile miraculoase au încetat, când s-a întâmplat acest lucru? A doua întrebare: De ce au încetat? Fiindcă, „acum” zice Pavel, „cunoaştem în parte şi prorocim în parte” și ca urmare a acestui fapt, trebuia să vină „ce este desăvârşit.” Atunci, când va veni, este argumentul cesaționistului, ce este desăvârșit, „acest în parte se va sfârşi.” Acest în parte înseamnă, pe lângă altele, darul profetic, darul vorbirii în limbi și darul minunilor. Putem spune că acest în parte se referă, conform diagramei noastre (vezi articolul Tranziția Legămintelor de pe acest portal), la faza inițială, de început, a împlinirii nădejdii lui Israel, la acel „deja” sau „lucrurile care sunt” în cuvintele lui Ioan din Apocalipsa. Observați Acum versus Atunci. Argumentul lui Pavel continuă: „Acum”, zice Pavel, „vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos”, dar „atunci vom vedea faţă în faţă. „Acum cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin.”
Iată argumentul nostru sub formă de silogism!
Premisa Majoră: Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit, inclusiv darul minunilor (Cf. 1.Cor. 13: 8-12, și cf. Cesaționismului).
Premisa minoră: Dar, prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit inclusiv darurile în discuție, când va veni ce este desăvârșit (Cf. 1.Cor. 13: 8-12).
Dar, conform fluxului de gândire al lui Pavel, ce este desăvârșit va veni ATUNCI (Cf. 1.Cor. 13: 8-12).
Concluzie: Prin urmare, prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa și darul minunilor vor avea sfârşit, Atunci!
Argumentul poate suna și altfel:
Premisa Majoră: Atunci vom cunoaște deplin (cf. 1.Cor. 13. 12).
Premisa minoră: dar vom cunoaște deplin când vom vedea față în față (cf.1Cor. 13: 12).
Concluzie: Prin urmare, Atunci este când vom vedea față în față.
Cei care cercetează Biblia sunt de acord că termenul „Atunci” în general, dar și în acest context, are conotație escatologică.
Dacă încetarea darurilor în discuție nu se referă la momentul „ATUNCI”, care coincide cu „când va veni ce este desăvârșit” și cu „vom vedea față în față”, la ce moment se referă? Sau mai simplu, dacă nu, de ce nu?
Prin urmare, dacă încă nu am văzut sau nu vedem „față în față,” darurile în discuție musai să fie în vigoare, nu au încetat! Întrebarea chinuitoare pentru cesaționiști totuși rămâne: unde sunt ele?
Eu cred că majoritatea dintre noi suntem de acord că termenul ATUNCI din contextul nostru are conotație escatologică. Problema serioasă și divergențele apar când încercăm să definim și să stabilim când este „ATUNCI.” S-au propus, din câte știm noi, cel puțin două interpretări (poate mai sunt și alte propuneri). Unii au sugerat că „ce este desăvârșit” se referă la Biblie și implicit la Revelație, iar alții la Christos, și implicit la Noua Ordine a vieţii în Christos, sau cum mai este ea numită, Noua Creație, Cerul și Pământul Nou. Noi știm că dacă este cineva în Christos este o Creație nouă (2.Cor. 5: 17, NTR). Noi credem că lucrarea de înnoire a tuturor lucrurilor a început prin Duhul la primele Rusalii după Înălțarea lui Isus. Consumarea (încheierea) acestei lucrări a reprezentat sosirea desăvârşirii din 1.Cor. 13: 10; acesta era viitorul escatologic al făgăduinţei „aşteptată cu nerăbdare prin Duhul.”
Dacă Biblia, sau Revelația este avută în vedere de către Pavel, noi cei de azi am ajuns la acel ATUNCI din perspectiva lui Pavel, fiindcă avem Biblia (și încă cu coperți de piele) și Revelația completă. Dar, întrebarea rămâne: s-a sfârșit acel „în parte” când a apărut Biblia și Revelația completă, indiferent ce înseamnă aceasta? De ce întrebăm acest lucru? Fiindcă astăzi, cei care ne predică ne spun că astăzi vedem ca întro oglindă, în chip întunecos. Noi întrebăm, cum se poate să vedem parțial, în chip întunecos, dacă a venit și avem Revelația completă? Nu este Evanghelia și cuvântul lui Dumnezeu lumina lumii care luminează pe orice om venit în lume? În plus, ce ar mai însemna astăzi pentru cei care adoptă această propunere, termenul ATUNCI? Mai mult, dacă „ce este desăvârșit” se referă la Revelația completă, atunci, conform argumentului lui Pavel, noi astăzi vedem „față în față” din moment ce „a venit” Revelația completă! Nu-i așa?
Ei bine, ce putem spune despre a doua propunere care se referă la Christos și Lumea Noului Legământ? Cei care optează pentru a doua variantă, „ce este desăvârșit”, ca referindu-se la Christos și lumea Noului Legământ au două alternative.
A). Dacă venirea lui Christos este încă în viitor, vor trebui, pentru a fi consecvenți, să renunțe la cesaționism și să admită că darurile în discuție trebuie să fie în vigoare până va veni „ATUNCI” „ce este desăvârșit”, adică Christos. Iar dacă ei susțin totuși că darurile nu ar mai trebui să fie în vigoare, pe ce bază fac acest lucru?
B). Dacă vor totuși să rămână cesaționiști, datorită faptului că sunt convinși că darurile în discuție au încetat (și probabil au constatat acest lucru), atunci în virtutea consecvenței, ei vor trebui să recunoască și să admită că acel „ATUNCI” a avut loc sau a fost deja. Noi sugerăm că a avut loc în primul secol. Aceasta înseamnă că venirea lui Christos a avut loc în trecut, mai exact la sfârșitul veacului iudaic și, din această cauză, au încetat darurile.” Iată cum arată argumentul sub formă de silogism:
Premisa majoră: Christos (și Noul Legământ) este acel „ce este desăvârșit” (cf. Cesaționismului).
Premisa minoră: Dar darurile încetează când vine „ce este desăvârșit” (cf. 1.Cor. 13: 8-12).
Concluzie: prin urmare, darurile încetează la venirea Christos.
Sau
Premisa majoră: Darurile au încetat (Cf. Cesaționismului).
Premisa minoră: Dar darurile încetează la venirea lui Christos. (Cf. Cesaționismului).
Concluzie: Prin urmare, pentru ca darurile să fi încetat trebuie ca venirea lui Christos să fi avut loc!
După cum se vede, cesaționiștii nu le pot avea pe amândouă, atât încetarea darurilor minunilor imediat după perioada apostolică, cât și venirea lui Christos în viitor! Încetarea darurilor de putere, cum mai sunt ele numite, este condiționată de venirea a „ce este desăvârșit.” Dacă acel „ce este de săvârșit” nu a venit încă, darurile în discuție în mod logic, obligatoriu sunt în vigoare. Dacă încă nu a venit „ATUNCI” și „ce este desăvârșit”, care este motivul pentru care trebuie să fi încetat darurile? Sau care este baza biblică a cesaționistului pentru pretenția cum că darurile au încetat?
În cele ce urmează, vă propunem pe scurt câteva motive pentru care, credem noi, darurile de putere au încetat odată cu încheierea veacului iudaic în AD 70, adică odată cu intrarea în vigoare a Noului Legământ. Vremea sfârșitului acelui veac, așa cum deja am văzut, s-a suprapus sau a fost identică cu vremea apostolică în care aceste daruri au fost operative.
Mai întâi, să recapitulăm care sunt acele daruri. Pavel enumeră trei dintre ele care sunt reprezentative pentru toate celelalte. Să le luăm pe rând!
Darul prorociei. Menirea și slujba unui proroc a fost să vorbească omului din partea lui Dumnezeu, adică să aducă omului mesajul lui Dumnezeu și, putem adăuga, pe cale supranaturală. Ce înseamnă acest lucru concret pentru vremea apostolilor? La fel ca și în Vechiul Testament, în Noul Testament Dumnezeu a folosit anumiți oameni ca să descopere poporului lucruri care nu puteau fi cunoscute pe cale naturală de către om. Astfel, după revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii, apostolii lui Isus au început să primească mesajul Noului Legământ (care nu a fost cunoscut până atunci, cel puțin nu în forma finală) de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt cu scopul ca acesta să fie transmis mai departe bisericii primare. Așa cum Isus Însuși le-a spus ucenicilor:
„Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” (Ioan 16: 12-14).
Aceste adevăruri nu puteau și nu au putut fi cunoscute pe altă cale decât prin revelație divină. După ce mesajul Noului Legământ a fost descoperit în întregime și consemnat, la început în mintea apostolilor iar mai târziu prin redactare pe coli de pergament sau papirus, darul profetic nu a mai fost necesar. Acum, dacă tot Planul lui Dumnezeu de mântuire, sau cel puțin atât cât a dorit Dumnezeu, a fost descoperit omului, de ce ar mai fi fost sau ar mai fi nevoie de profeți?
Când Pavel spune că darul profetic avea să înceteze, noi credem că Pavel a avut în minte acest moment al încheierii revelației. Dacă profetul este cel care ne aduce mesajul din partea lui Dumnezeu, iar noi azi avem în Biblie toată colecția de revelații, adică întregul mesaj ale lui Dumnezeu, Revelația completă privind mântuirea noastră, de ce ar mai fi nevoie de profeții? Ce ar mai putea aceștia să ne spună în plus față de ce avem descoperit în Scriptură? În plus, existența lor ne-ar pune în situația delicată de a alege și decide între autoritatea lor și autoritatea Scripturi!
Darul vorbirii în limbi. Mesajul Noului Legământ care a venit de la Dumnezeu prin darul profetic a trebuit făcut cunoscut celor care au fost prezenți la prima sărbătoare a Cincizecimii de după înălțarea lui Isus. Participanți din cele șaptesprezece națiuni prezente la acea sărbătoare, care probabil nu au fost vorbitori de limbă ebraică, au fost martorii unei minuni lingvistice. Dacă cu ocazia răzvrătirii oamenilor de la turnul Babel Dumnezeu a dispersat pe oameni prin încurcarea limbilor, acum, la Rusalii, El a inversat pentru moment în chip miraculos acel proces. Darul vorbirii în limbi noi, necunoscute de către ucenici, a fost vehiculul prin care mesajul Evangheliei a ajuns în mod eficient la destinatari. Acest dar a fost de folos și pentru îndeplinirea Marii Trimiteri pentru că și neamurile au trebuit să audă Evanghelia ca să le fie de mărturie. La fel ca și în cazul darului profetic, darul vorbirii în limbi a fost necesar în perioada respectivă fiind vehiculul prin care mesajul Evangheliei a ajuns la cei care nu au cunoscut limba ebraică sau aramaică. După ce mesajul a fost consemnat și redactat de către apostoli în limba greacă, darul vorbirii și tălmăcirii nu a mai fost necesar. Din perspectiva lui Pavel, acel moment al încetării acestor daruri a fost în viitor, dar într-un viitor nu prea îndepărtat.
Cunoștința va avea sfârșit. Ce putem spune despre această afirmație? Dacă încetarea primelor două daruri se poate justifica oarecum logic, după cum a văzut, ce putem spune despre sfârșitul cunoștinței? La ce fel de cunoștință se referă Pavel aici și în ce sens se va sfârși ea? Dat fiind faptul că Biblia, în cartea lui Daniel, vorbește despre o cunoștință care va crește în vremurile din urmă (Daniel 12: 4), ne-am putea întreba dacă există vreo legătură între cele două cunoștințe sau cunoașteri? Mulți creștini înțeleg această creștere a cunoștinței ca referindu-se la descoperirile tehnico-științifice și cunoașterea cibernetică din zilele noastre. Noi sugerăm că această cunoștință se referă la cu totul altceva și că Biblia are în vedere aceeași cunoștință atât în cazul lui Pavel, cât și în cazul lui Daniel. Dar, dacă așa stau lucrurile, cum putem reconcilia cele două aspecte aparent contradictorii și anume, cunoștința va crește și cunoștința va avea sfârșit?
Pentru a putea face acest lucru este necesar ca, mai întâi, să încercăm să definim cunoștința la care se referă Biblia în aceste două cazuri. În opinia noastră, ambele cunoașteri în discuție se referă la cunoașterea sau cunoștința adevărului adusă de Christos. Ioan remarcă foarte bine ceea ce vrem să spunem: „Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos” (Ioan 1:17). Ioan nu spune că Legea lui Moise nu este adevărată, ci spune că Moise, prin Lege, a adus umbrele sau simbolurile, iar Christos a dus esența sau realitatea înspre care au indicat acele umbre (cf. Col. 2: 17). Prin urmare, mesajul Noului Legământ sau cunoștința, din perspectiva lui Daniel, avea să crească începând cu momentul predicii lui Petru de la Rusalii până la punctul în care această cunoștință/cunoaștere avea să fie descoperită complet, „dar atunci, voi cunoaşte deplin” (1.Cor. 13: 12b). Din această perspectivă cunoștința sau cunoașterea avea să se sfârșească în sensul că din moment ce ea a fost descoperită deplin, revelația a încetat. Cu alte cuvinte, când întreg mesajul Noului Legământ a fost descoperit de Dumnezeu prin cunoaștere, procesul de descoperire/cunoaștere a încetat. Astfel, prin descoperire divină și darul profetic, cunoștința a fost livrată progresiv de-a lungul generației apostolice până a ajuns la apogeu. Inițiată la Rusalii, descoperirea cunoașterii adevărului în esența ei a fost încheiată când întregul plan de mântuire al lui Dumnezeu a fost descoperit apostolilor. Astfel, acest proces de descoperire nu a putut trece dincolo de generația apostolilor, din motive lesne de înțeles. Din această perspectivă, Biblia este o carte închisă, dar nu pentru că nu poate fi cunoscută, ci datorită faptului că nu se mai poate adăuga nimic. Coperta din spate a Bibliei fost închisă odată cu împlinirea evenimentelor cărții Apocalipsa „în curând” din perspectiva temporală a lui Ioan.
Prin urmare, noi credem că nu mai este nevoie de profeți fiindcă ei nu mai au ce adăuga la cunoștință, din moment ce cunoașterea în discuție a fost descoperită în întregime și a fost dusă până la marginile pământului (Vezi în sensul acesta: Rom. 10: 18; Col. 1: 5-6, 23). Și, desigur, în acest context nu mai este nevoie nici de darul vorbirii în limbi.
