IMINENȚA ÎMPĂRĂȚIEI

Updated: Oct 23

Iminența Împărăției

Max R. King

original text

trad. Iosif Dragomir

La scurt timp după ce lucrarea de pregătire a lui Ioan Botezătorul a ajuns la apogeu în arestarea și încarcerarea sa, Christos Și-a început lucrarea în Galileea predicând că „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape” (Marcu 1: 15; Matei 4: 17). Afirmația Lui cum că s-a „împlinit vremea” nu a însemnat nimic mai puțin, în lumea gândirii Iudaice din vremea Lui, decât că mult așteptatul sfârșit al istoriei răscumpărării a fost atins, a sosit. Venirea împărăției lui Dumnezeu, atât în înțelegerea profetică cât și în cea apocaliptică a însemnat sfârșitul cursului lumii, atunci prezent și sosirea noului veac al splendorii în care avea să fie întemeiată împărăția ideală a lui David.

În acest context al așteptărilor Iudaice, Christos a proclamat că s-a „împlinit” vremea și că domnia promisă a lui Dumnezeu este „aproape,” deci, marele eschaton sau vremea sfârșitului a apărut la orizont. În cadrul cuvintelor și faptelor lui Christos au existat semne ale apropierii împărăției, deși aceste semne au fost lipsite de sens pentru cei a căror mentalitate privitoare la vremea sfârșitului era adânc înrădăcinată în veacul cel vechi al tiparelor și umbrelor, fără nici o viziune sau înțelegere a naturii cerești a „veacului care avea să vină.” Replica lui Isus pentru căutătorii de semne a fost, „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: „Uite-o aici!” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17: 20, 21). În contrast, El a spus ucenicilor Săi, „ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud! Adevărat vă spun că mulţi proroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, şi nu le-au auzit” (Matei 13: 16,17). Dovada autenticității lui mesianice așa cum a fost ea dată ca răspuns la întrebarea lui Ioan Botezătorul a fost, „orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia” (Matei 11: 5).

Unul dintre cele mai discutate pasaje care atestă iminența împărăției este Matei 12: 28. Aici Isus răspunde acuzației calomnioase a Fariseilor cum că El ar scoate demonii cu puterea lui Satan. El demască absurditatea acestei acuzații comparând puterea Satanei cu cea a unei împărății, a unei cetăți sau case. Dacă aceste structuri unite s-ar dezbina din interior ele nu ar putea supraviețui. Prin urmare, Isus argumentează, că dacă scoaterea demonilor se face cu ajutorul unui alt demon cu susținerea prințului demonilor împărăția lui s-ar diviza, chiar spre propria lui distrugere. Exista o singură explicație pentru puterea lui Isus de a scoate demonii; și anume, prezența Duhului și puterii lui Dumnezeu în El. Cazul Lui era indiscutabil, „Dar, dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12: 28).

Multe dezbateri au avut loc referitor la sensul exact al cuvântului Grecesc ephthasen (a venit). Însemnă el proximitate în sensul că împărăția este aproape, sau înseamnă o prezență reală a împărăției într-un anume sens? Faptul că cel de-al doilea înțeles este cel adevărat reiese clar din text în măsura în care puterea lui Christos de a scoate demonii a fost dovada că domnia lui Dumnezeu (Puterea Lui) deja era exercitată în Christos, cel puțin într-un sens pregătitor. Nu a fost o putere care să fie aproape ci, una prezentă și activă, așa cum demonstra scoaterea demonilor. Deși în acest text nu se poate atribui prezenței lui Dumnezeu nimic mai mult, nici nu i se poate atribui ceva mai puțin. Dacă puterea lui Dumnezeu a fost activ prezentă, și se manifesta în scoaterea demonilor de către Isus, atunci, în aceiași măsură, domnia Lui deja era exercitată de către Christos. Incontestabil, „apropierea” sau „iminența” împărăției rămân intacte, iar pătrunderea puterii lui Dumnezeu în prezent prin Christos este garanția viitoarei ei consumări (încheieri).

De fapt, întreaga putere a lui Christos de a face minuni a avut ca scop precis de a-L confirma ca pe „Cel care avea să vină;” Mesia prin care Dumnezeu deja acționa și avea să acționeze și în viitor în vederea restaurării împărăției lui Israel. In acest sens minunile lui Christos erau incomparabile. Fiindcă venirea împărăției a fost o temă centrală a mesajului Lui, biruința Lui asupra forțelor răului nu a constat doar în invazii izolate în domeniul lui Satan; ele au fost dovada iviri noului eon, împărăția lui Dumnezeu, și înfrângerea finală a lui Satan.

Acest lucru se vede mai departe în Luca 10: 1-20. Isus și-a trimis ucenicii în misiune să predice că „Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi” (Luca 10: 9). Ei s-a întors entuziasmați de ceea ce au experimentat „Doamne, chiar şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău” (v.17). Apoi Isus a zis, „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer” (v. 18).

Aici din nou au fost multe discuții legate de sensul căderii lui Satan din cer, și mai ales vremea când a avut loc. Mulți exegeți cred că ceea ce Isus a constatat a fost doar o cădere imaginară a lui Satan, care avea să aibă loc în viitor. Ladd îl citează pe J. Weiss, care a susținut că „aceste cuvinte descriu o experiență extatică în care Isus a avut o vedenie a înfrângerii lui Satan și prin aceasta El a fost convins că împărăția escatologică a fost iminentă.” Suntem de acord că biruința viitoare al lui Dumnezeu asupra lui Satan a fost cea înspre care au fost direcționate fiecare cuvânt și faptă a lui Isus. Însă pare evident că ceva deja se întâmpla în prezent, ceva ce era crucial legat de viitor, până într-acolo că aruncarea lui Satan din cer nu mai poate, în sensul deplin, fi restricționată la viitor. Ceea ce Isus a spus avea o ultimă, viitoare consumare, dar nu izolat de ceea ce deja avea loc în prezent. Această bucurie inițială a ucenicilor nu a fost un răspuns la vedenia pe care le-a relatat-o Isus, ci la puterea lor asupra duhurilor rele. Ceea ce au văzut ucenicii nu a fost doar o vedenie ci a fost o realitate care avea mare influență în înfrângerea finală a lui Satan.

La acest punct, Ridderbos a comentat, „Lucrul care contează în această legătură este că ceea ce se spune aici este în esență același lucru ca în Matei 12: 28 și Luca 11: 21, adică, momentul cel mare al înfrângerii domniei lui Satan a sosit și în același timp, al venirii împărăției cerului. Răscumpărarea nu mai este doar viitoare ci a devenit prezentă.” De aceea viziunea lui Isus referitoare la căderea lui Satan din cer ca un fulger are o perspectivă prezentă bazată pe misiunea plină de succes a celor șaptezeci, cât și o perspectivă viitoare, fiind împlinită de evenimentele Cruce/parousia lui Christos. J. Jeremias corect accentuează ambele aspecte, „Strigătul de bucurie al lui Isus bazat pe viziunea Sa trece peste timp la momentul dinaintea crizei finale și vede prin exorcizarea realizată de către ucenici ivirea anihilării lui Satan. Acest stadiu a fost deja atins: Duhurile rele sunt fără putere, Satan este în curs de distrugere (Luca 10: 18) … numele celor răscumpărați sunt scrise în cartea vieții” (v. 20).

Așteptarea lui Isus cu privire la venirea iminentă a împărăției este clarificată mai departe în textul din Luca 17: 20, 21. Fariseii deveneau tot mai tulburați și reticenți observând de pe „margine” succesul fenomenal al lucrării Sale. Au fost uimiți în mai ales de lipsa oricărui semn exterior, vizibil care să indice că împărăția era aproape, conform cu înțelegerea lor privitoare la venirea împărăției. Mulțimile răspundeau la cuvintele și faptele lui Isus, însă cu toate acestea nu exista nicio dovadă că se făceau pregătiri pentru înlăturarea jugului Roman. Întrebarea lor ar fi putut suna astfel, „Cum poate omul acesta predica iminența împărăției în timp ce nu face nimic, cel puțin din punct de vedere politic, militar, ca să pregătească venirea ei?”

În final au venit și L-au abordat pe Isus întrebându-L când va veni împărăția lui Dumnezeu. „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: „Uite-o aici!” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17: 20, 21). Isus nu le-a răspuns la întrebarea CÂND va veni împărăția, fiindcă în înțelegerea lor privitoare la împărăție ei erau incapabili să priceapă ce se întâmplă. Ei au fost atât de condiționați să gândească despre împărăție în termeni pământești, naționaliști încât erau orbi față de ceea se întâmpla deja în mijlocul lor. Ca urmare, Isus le spune Fariseilor că dacă ei nu văd și nu pot discerne ceea ce deja se petrecea în mijlocul lor (în persoana și puterea Lui), nici nu vor fi în stare să deosebească lucrurile (și prin urmare vremea) venirii finale, viitoare a împărăției.

Oricum, ceea ce iasă aici la lumină este că Christos afirmă o prezență a împărăției lui Dumnezeu care a fost inseparabil asociată cu venirea ei iminentă. Scopul Lui nu a fost să minimalizeze viitorul împărăției nici să pretindă o împărăție deja întemeiată, ci să arate că El a fost promisul Mesia și că deja în lucrarea Lui se manifesta realitatea apropiatei împărății a lui Dumnezeu. Temelia pentru tot ceea ce avea să urmeze în curând a fost așezată.

Drumul Crucii

Indiferent în ce sens a fost declarată împărăția ca fiind prezentă în timpul lucrării lui Christos anterioară Crucii, este limpede că El nu a venit să-Și exercite domnia peste Israel într-un sens politic național. În ciuda conștiinței lui Mesianice, nu există nici cea mai mică dovadă cum că El ar fi susținut vreo noțiune a intrării Sale în domnia mesianică înainte sau separat de moartea și învierea Lui. Dimpotrivă, El și-a luat toate măsurile de precauție ca să evite orice mișcare a poporului de a-L face împărat. Odată, în mod special, Ioan înregistrează că „Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur”(Ioan 6: 15). Din nou, după ce Petru l-a mărturisit ca „Mesia, (Christosul) Fiul Dumnezeului cel adevărat” ni se spune că „Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul” (Matei 16: 20).

Din ceea ce urmează în Matei 16: 20, Christos a înțeles că El trebuie să sufere moartea înainte de a începe să împărățească. Aceasta a fost înțelegerea Lui chiar de la început (Evrei 10: 5). După ce ucenicii L-au mărturisit ca Mesia (ceea ce El a recunoscut că le-a fost descoperit de Dumnezeu nu de oameni) Matei scrie, „De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învie” (Matei 16: 21). Petru, neînțelegând locul Crucii în venirea împărăției lui Dumnezeu „a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor” (vv. 22, 23).

Este demn de notat faptul că Christos a dat un puternic sens sau intenție satanică efortului lui Petru de a înlătura moartea lui Isus ca fiind absolut inutilă. Petru, pentru moment a reprezentat chiar ispita cu care s-a confruntat Isus în pustie când la întâlnit pe Satan care I-a oferit „toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor” (Matei 4: 8) în schimbul închinării înainte lui, fără să caute împărăția promisă a lui Dumnezeu mergând pe calea Crucii. Aceasta a fost ispita cu care Christos avea să se confrunte și să-o biruiască. Atât poporul cât și ucenicii Săi au fost totdeauna doritori și gata să-L facă împărat conform cu așteptările mesianice și standardele veacului Vechiului Legământ. Misiunea pământească a lui Isus nu a fost să cultive înțelegerea pământească și carnală din zilele Lui, ci să-Și pregătească ucenicii pentru acel măreț eveniment decisiv (Crucea) prin care avea să fie iluminat și împlinit Christologic adevăratul sens al viitorului mesianic al lui Israel. Ce dovadă mai puternică mai trebuie pentru a vedea că Crucea nu a reprezentat amânarea viitorului lui Israel? Ea nu a fost împotriva venirii definitive a împărăției lui Dumnezeu, ci a fost însăși baza pentru realizarea „aşezării din nou a tuturor lucrurilor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” (Fapte 3: 21).

Domnia Mesianică prin Înviere

Nu prin carne și sânge ci prin iluminare divină au ajuns Petru și ceilalți apostoli să vadă și să mărturisească pe Christos ca Mesia (Matei 16: 17). Acum mai rămânea pentru ei să primească o și mai mare descoperire (evenimentul Crucii), pentru a-L cunoaște pe Mesia, nu după felul lumii (orig. după carne) ci după Duh. Această nouă înțelegere cu privire la Christos centrată în Cruce a fost tema centrală a mesajului de la Rusalii. În acea zi Petru a văzut răstignirea și învierea lui Christos ca fiind esențial legate de venirea împărăției lui Dumnezeu. Din Psalmul 16 el a arătat că David nu a putut vorbi despre el însuși în viziunea lui privitoare la Cel de pe Tron de la dreapta lui Dumnezeu, fiindcă despre acel Unul s-a spus, „Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea” (Ps. 16: 19; Fapte 2: 27).

Psalmul 16 l-a descalificat pe David din două motive. Mai întâi, așa cum a arătat Petru, David „a murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi” (Fapte 2: 29). Aceasta a însemnat că David putea vorbi doar despre Unul din „urmașii săi în ce priveşte trupul” (v. 30), dar care avea să fie înviat prin puterea lui Dumnezeu pentru a ședea pe tronul lui. Doi, fiind mort, David „nu s-a suit în ceruri” (v. 34), fapt care a constituit punctul principal al afirmației sale, „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale” (vv. 34,35).

David prin urmare, a putut vorbi doar despre „Fiul lui cel mare” care avea să fie „născut din sămânţa lui, în ce priveşte trupul” (Rom. 1: 3), dar dincolo de aceasta El avea să fie declarat Fiul lui Dumnezeu în învierea Sa (Fapte 13: 33), în ce privește Duhul (Rom. 1: 3), și prin urmare, în această sferă avea să fie Domnul lui David (Matei 22: 41-46). Exact în acest punct moartea și învierea lui Christos aruncă lumină asupra sensului promisiunilor davidice și modul împlinirii lor. Petru a priceput apoi că David fiind profet a înțeles că unul din urmașii lui (după carne) va fi înviat dintre cei morți ca să domnească la dreapta lui Dumnezeu. În această promisă domnie viitoare se putea intra numai prin moartea, învierea și înălțarea la cer a lui Mesia. David fiind proroc „despre învierea lui Hristos a prorocit şi a vorbit el.” Nu numai că Christos a fost înviat din morți; El a fost înălțat la dreapta lui Dumnezeu pentru a exercita domnia lui Dumnezeu făcându-și vrășmașii așternut picioarelor Lui.

Mai există un alt aspect evidențiat de Petru în mesajul lui centrat în Cruce de la Rusalii și care este extrem de important pentru înțelegerea scopului domniei mesianice a lui Christos de la Cruce la Parousia Lui. În versetul 33 Petru a zis despre Christos „Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.” În ce a constat „făgăduința Duhului Sfânt” pe care Christos a primit-o de la Tatăl, și care a dus la trimiterea aceluiași Duh peste biserică (Fapte 2: 16-21)?

În esență, făgăduința Duhului a fost viața veșnică, adică, viață în veacul viitor. Ioan a spus, „Şi făgăduinţa pe care ne-a făcut-o El este aceasta: viaţa veşnică” (1.Ioan 2: 25), și „viața aceasta este în Fiul Său” (1.Ioan 5: 11). Christos nu doar a fost înviat în sensul în care și alții au fost înviați înaintea Lui, ci El a fost înviat să nu se mai întoarcă în putrezire (Fapte 13: 34). Pavel a afirmat că viața învierii a fost „făgăduinţa făcută părinţilor noştri” (v. 32), și că acum „Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut” (v. 33). Aici Pavel vorbește despre împlinire din perspectiva faptului că Christos a primit făgăduința Duhului.

Christos a fost întâiul născut dintre cei morți (Col. 1: 18), întâiul rod, pârga celor adormiţi (1.Cor. 15: 20). Aceasta, datorită faptului că El trebuia primul să primească de la Tatăl făgăduința Duhului care a fost viață din moarte, adică, viață veșnică sau viața învierii.

Darul Duhului în Fapte 2: 38 este legat de făgăduința din versetul 39 și înseamnă exact promisiunea pe care Dumnezeu a dat-o părinților, care a fost primită mai întâi de către Christos, întâiul rod. În Christos învierea escatologică deja începuse (Fapte 4: 1, 2) ceea ce a însemnat că secerișul (recolta) avea să urmeze curând după acest eveniment al primului rod. Duhul escatologic a fost deja revărsat (Fapte 2: 16-21), și era acum la lucru în trupul lui Christos (biserica) pentru a-l transforma în asemănarea trupului slavei Sale (Fil. 3: 20,21). Pavel i-a asigurat pe sfinții din Roma, „Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi” (Rom. 8: 11). Duhul care a înviat pe Christos avea să învieze și pe credincioși din modul de existență al trupului muritor. Ei nu aveau să vadă putrezirea, dacă același Duh dătător de viață care L-a înviat pe Christos locuia în ei.

Prin urmare, țelul principal al domniei mesianice a lui Christos (domnia dintre Înălțare și parousia Lui) a fost învierea celor morți prin intermediul biruinței păcatului și a morții de la sfârșitul veacului. Domnia schimbătoare a veacurilor conform lui Pavel avea să fie exercitată până când ultimul dușman avea să fie distrus, care a fost moartea (1.Cor. 15: 25,26). „În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere” (v. 24). Această vreme a sfârșitului nu înseamnă sfârșitul domniei lui Christos (împărăția Lui este veșnică), ci înseamnă sfârșitul sau consumarea vechiului eon: veacul vechiului Legământ numit slujba aducătoare de moarte (2.Cor. 3).

Această parousie a lui Christos încheietoare de veac a reprezentat evenimentul final în venirea împărăției lui Dumnezeu. Întoarcerea Lui a fost vremea când a dat împărăția în mâinile lui Dumnezeu ca Dumnezeu să fie totul în toți. În acel eveniment încheietor de veac a fost atins scopul istoriei răscumpărării; anume, restaurarea și universalizarea împărăției lui Dumnezeu peste întreaga Lui Creație. Acest caracter teocratic al împărăției la venirea lui Christos nu a diminuat domnia lui Christos, ci a întemeiat-o în putere, confirmând-o ca „Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2.Petru 1: 11). Referitor la continuarea domniei lui Christos după parousia Sa îngerul Gabriel a declarat, „Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca 1: 33). Și din nou, „pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci” (Evrei 1: 8).

Aceste pasaje, în descrierea domniei lui Christos, nu sunt limitate la domnia Lui provizorie, pre-parousia, ci se adresează, în special, domniei lui Christos post-parousia, după ce a dat împărăția în mâinile lui Dumnezeu. În acel punct domnia christocentrică este inclusă în domnia teocratică întemeiată pe vecie a lui Dumnezeu și a Mielului ( Apoc. 22: 3). Există loc pe „Tronul lui Dumnezeu” în cadrul cerului și pământului nou și pentru Mielul lui Dumnezeu de asemenea, a cărei domnie va fi co-extensivă ca scop și durată cu noua și reabilitata creație a lui Dumnezeu. Orice învățătură care susține o detronare a lui Christos trebuie să suporte consecințele unui simultan sfârșit al domniei lui Dumnezeu asupra noului Ierusalim și asupra noului cer și pământ.

0 views0 comments

Recent Posts

See All

Ai zis că ai dubii în privinţa guvernării lumii de către Isus de la Ierusalim? Dacă dubiile tale se referă şi la o şedere fizică pe tronul fizic al lui David atunci ele sunt justificate. Îţi mai dau u

Don K. Preston original article Trad. Iosif Dragomir Teoria răpirii, care are la bază 1.Tesaloniceni 4, depinde în totalitate pe „golul” sau intervalul de peste 2000 de ani dintre săptămâna șaizeci și

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!