HOLOCAUST GLOBAL SAU SCHIMBARE DE LEGĂMINTE?

Holocaust global sau Schimbare de Legăminte?

Matei 24: 35

original article

de David B. Curtis

trad. Iosif Dragomir

Am ajuns astăzi în studiul nostru la vers. 35 unde Isus spune ucenicilor Săi că „cerul şi pământul vor trece.” Petru a vorbit despre această idee în: 2. Pet. 3:10 „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?” Noi ştim ce au spus Isus şi Petru dar ce înseamnă ceea ce au spus, ce au vrut ei să zică prin ceea ce au spus? Vorbeau ei despre o vreme viitoare în care pământul va fi distrus prin foc? O vreme în care întreaga planetă va exploda şi viaţa aşa cum o cunoaştem astăzi va lua sfârşit? Sigur aşa par că stau lucrurile, nu-i aşa?

Gândiţi-vă la ceea ce am văzut până aici în Mat. 24. Isus a învăţat că distrugerea Ierusalimului va fi o vreme de necaz fără precedent şi un semn al venirii Sale. Mat. 24: 21-22 „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” Dar înainte ca acest mare holocaust, care nu poate fi întrecut în măsură, să aibă loc, Creştinii se rugau ca Domnul lor să vină. 1.Cor. 16: 22 „Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! ,,Maranata`` (Domnul vine! sau Vino Doamne!). Apo. 22:20 „Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: ,,Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!

Acum, conform cu felul în care este în general înţeleasă astăzi venirea Lui, acest lucru ar însemna că creştinii primului secol se rugau pentru o distrugere instantanee prin foc a „întregii lumi.” Asta nu doar că ar depăşi distrugerea Ierusalimului, dar ar mătura „toată suflarea” de pe pământ. Astăzi viitoriştii nu pot scăpa de această dilemă ridiculă. Din perspectiva lor asupra sfârşitului, acei sfinţi din primul secol ar fi aşteptat holocaustul căderii Ierusalimului, fiind asiguraţi de către Isus că „nu toată suflarea va pieri” iar în acelaşi timp ei ar fi aşteptat, ar fi vegheat şi s-ar fi rugat ca Christos să vină cu o distrugere care să măture toată suflarea din cale. Nici o făptură nu ar fi cruţată. Prima distrugere ar justifica şi ar apăra credinţa evangheliei, iar celaltă distrugere ar nimici-o de pe pământ. Mă îndoiesc că cea de-a doua era cea pe care profeţii au avut-o în minte când au vorbit despre veacul viitor, un veac veşnic, în care „toate familiile pământului” ar fi binecuvântate.

Biblia nu este o istorie a planetei de la crearea ei la distrugerea ei ultimă. Biblia se preocupă de adevăruri spirituale făcute cunoscut prin lucruri fizice. Geneza prezintă felul în care a apărut moartea spirituală. Apocalipsa ne spune cum moartea aceasta a fost cucerită. Tema Bibliei este răscumpărarea omului, nu istoria planetei. Vă rog să reţineţi acest lucru.

Când pentru prima dată am ajuns să văd ca adevăr faptul că Christos a venit la AD 70 şi toate profeţiile s-au împlinit, prima mea obiecţie a fost, „asta înseamnă că noi trăim în cerul şi pământul nou!” Da, adevărat! Dacă acesta este cerul şi pământul nou, atunci noi am fost jupuiţi.” De ce am simţit astfel? A fost pentru că căutam şi aşteptam o împlinire FIZICĂ a lui 2.Pet. 3. Am crezut că acele pasaje vorbeau despre evenimente fizice. Am crezut asta pentru că gândeam ca un american din sec. 20 şi nu ca un evreu din secolul întâi. Eu nu am înţeles limbajul apocaliptic. Ucenicii lui Isus însă, şi cei care au trăit în primul secol au fost foarte familiarizaţi cu limbajul apocaliptic. Amintiţi-vă despre ce a vorbit Isus în Mat. 24. El le-a spus ucenicilor despre distrugerea templului şi a Ierusalimului. Acel Vechi Legământ urma să piară încă în timpul generaţiei lor. Amintiţi-vă că acest întreg capitol este un răspuns la întrebarea lor cu privire la când va fi distrus templul şi când se va sfârşi veacul Iudaic.

John Brown (1853) spunea: „cerul şi pământul vor trece” înţeles literal înseamnă dizolvarea prezentului sistem al universului, şi perioada când acest lucru va avea loc este numită „sfârşitul lumii.” Dar o persoană bine familiarizată cu frazeologia Scripturilor V.T. ştie că dizolvarea economiei mozaice şi aşezarea celei creştine, este adesea asemănată cu înlăturarea cerului şi pământului vechi şi crearea cerurilor noi şi pământului nou” (vol. 1, p. 170). „Se pare că, Scriptura fiind cel mai bun interpret al Scripturii, avem în V.T. o cheie pentru interpretarea profeţiilor din N.T. În ambele găsim acelaşi simbolism, iar imagistica din Isaia, Ezechiel şi ceilalţi profeţi ne ajută să înţelegem imagistica Sfântului Matei, Petru şi Ioan. Din moment ce împlinirea profeţiilor V.T. nu necesită neapărat dizolvarea lumii materiale, la fel ea nu este necesară pentru împlinirea predicţiilor din N.T.” (vol. 1, p. 200)

Una din bazele hermeneuticii este să întrebi „Ce a însemnat acest pasaj pentru destinatarii mesajului?” Interpreţii moderni ai profeţiei ţi-ar spune că aceste pasaje înseamnă puţin sau nimic pentru destinatar pentru că textul are de-a face cu chestiuni care ar avea loc cu 2000 de ani mai târziu. Asta înseamnă că Dumnezeu a intenţionat aceste profeţii pentru noi şi nu pentru oamenii cărora le-au fost spuse sau scrise. Dar oare aceasta învaţă Biblia? Ce ne-a descoperit Dumnezeu cu privire la timing-ul acestor evenimente? Am văzut în studiul nostru că în vers. 34 Christos afirmă în mod specific: Mat. 24: 34 „Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.” „Neamul acesta” se referă la perioada de timp despre care vorbea Isus. Biblia spune clar că Isus îşi avertiza propria generaţie de judecata iminentă.

Dacă vrei să afli ce înseamnă un termen din N.T. legat de profeţie, trebuie să cauţi în V.T. şi să vezi ce înseamnă acolo. Dacă a fost folosit într-un anumit fel în V.T., nu ar fi normal ca Isus şi scriitorul N.T. să folosească acele expresii în acelaşi fel? Noi trebuie să obţinem înţelegerea cu privire la „cerul şi pământul” din V.T.

Deut. 31: 30 „Moise a rostit toate cuvintele cântării acesteia, în faţa întregii adunări a lui Israel: ,,Luaţi aminte ceruri, şi voi vorbi; Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele.” În cântarea lui Moise Dumnezeu se adresează lui Israel. El îl numeşte „ceruri” şi „pământule.” El în mod evident nu vorbeşte cerului şi pământului fizic, ci lui Israel. Observaţi ce le spune în:

Deut. 32: 22„Căci focul mâniei Mele s-a aprins, Şi va arde până în fundul locuinţei morţilor, Va nimici pământul şi roadele lui, Va arde temeliile munţilor.” Dumnezeu nu vorbeşte aici despre incendierea pământului fizic. Dumnezeu foloseşte limbaj apocaliptic şi simbolic pentru a avertiza pe Israel de judecata pe care El o va aduce asupra lor. Când în final Israel va fi distrus, este ca şi când cerul şi pământul sunt mistuite de foc. În limbajul biblic, apocaliptic, „ceruri” se referă la guverne şi domnitori, iar „pământ” se referă la oamenii unei naţiuni. Acest lucru se poate vedea în cartea lui Isaia:

Is. 1: 1-2 „Proorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, despre Iuda şi Ierusalim, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda. Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: ,,Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea.”

Is. 1: 10 „Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!” Dumnezeu, în vers.10, încă vorbeşte cu Israel şi îi numeşte „Sodoma şi Gomora.” Geografica Sodomă şi Gomoră erau distruse de ceva vreme. Aici vedem „căpetenii” folosit pentru ceruri în vers. 2 şi popor folosit pentru „pământ.” Astfel termenii „ceruri şi pământ” sunt folosiţi pentru a vorbi despre căpetenii şi oamenii unei naţiuni.

Is. 34: 4-5 „Toată oştirea cerurilor piere, cerurile sunt făcute sul ca o carte, şi toată oştirea lor cade, cum cade frunza de viţă, cum cade frunza de smochin. ,,Căci sabia Mea -zice Domnul - s-a îmbătat în ceruri; iată, se va coborâ asupra Edomului, asupra poporului, pe care l-am sortit nimicirii, ca să-l pedepsesc.” Aici avem o descriere a căderi Edomului; observaţi limbajul folosit! Acesta este limbajul biblic prin care se descrie căderea unei naţiuni. Ar trebui să fie limpede că nu trebuie luat literal. Dumnezeu spune, „Sabia Lui s-a îmbătat în ceruri” apoi explică ce înseamnă acest lucru spunând: „se va coborâ asupra Edomului.” Traducerea Literală Nouă a Bibliei, 2001 (Română) traduce în felul următor: „ ... sabia Mea s-a îmbătat în ceruri, iată, va coborâ asupra Edomului şi asupra poporului pe care l-am dat cu totul nimicirii la judecată.” Deci, Dumnezeu vorbeşte despre sabia lui îmbătată în ceruri referindu-se la naţiunea Edom, nu la ceruri literale. Edom se va înfăşura ca un sul. (vers. 6, sabia îmbătată de sângele Edomului).

Is. 51: 13-16 „ ... şi să uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului? În curând cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă, şi nu va duce lipsă de pâine. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care stârnesc marea şi fac să-i urle valurile, şi al cărui Nume este Domnul oştirilor. Eu am pus (NTLR, 2009) cuvintele Mele în gura ta, şi te-am acoperit cu umbra mâinii Mele, ca să întind ceruri noi şi să întemeiez un pământ nou, şi să zic Sionului: „Tu eşti poporul Meu!” Timpul întinderii cerului şi întemeierii pământului la care se referă aici, a fost când Dumnezeu a despicat marea (v.15) şi a dat Legea (vers. 16) şi a zis Sionului „tu eşti poporul Meu.” Aceasta s-a întâmplat atunci când a scos pe copii lui Israel din Egipt şi i-a format în pustie, ca popor al Legământului. El a întins cerurile şi a întemeiat pământul; adică a aşezat conducerea şi a creat ordinea.

Dacă ar trebui să luăm distrugerea cerurilor şi a pământului în mod literal, în toate pasajele din V.T., asta ar însemna că cerul şi pământul au fost distruse de câteva ori. Este clar că acest limbaj nu este literal ci figurativ şi apocaliptic.

Gary DeMar (1996) a spus: „Isus nu schimbă subiectul când îi asigură pe ucenici că „cerul şi pământul vor trece”! Mai degrabă El pur şi simplu afirmă prezicerile Sale precedente, care sunt înregistrate în Mat. 24: 29-31. Vers. 36 este un rezumat şi o confirmare a acestor versete. Reţineţi că punctul central al Discursului de pe Muntele Măslinilor, este pustiirea „casei” şi „lumii” Israelului apostat. (Mat. 23: 36). Lumea veche a iudaismului reprezentată de templul pământesc este demontată piatră cu piatră.”

James Jordan scria: „De fiecare dată când Dumnezeu aducea judecata asupra poporului Său în Vechiul Legământ, exista un sens în care cerurile vechi şi pământul erau înlocuite cu altele noi: Erau aşezaţi noi conducători, era instituit un nou model simbolic de organizare (Cort, Templu) şi aşa mai departe. Noul Legământ îl înlocuieşte pe cel vechi, cu noi conducători, o nouă preoţie, noi sacramente, noi jertfe un nou cort, (Io. 1: 14), şi un nou templu (Io. 2: 19; 1Cor. 3:16; Ef. 2: 12) În esenţă, un cer nou şi un pământ nou.” Întunecarea soarelui şi a lunii cât şi căderea stelelor cuplate cu clătinarea cerurilor (Mat. 24: 29) sunt căi descriptive mai vii de a spune că „cerul şi pământul vor trece” (Mat. 24: 35). În alte contexte când cad stelele, ele cad pe pământ, un semn sigur al judecăţii temporale (Is. 14: 12; Dan. 8:10; Apo. 6:13; 9: 1; 12:4). Prin urmare, „trecerea cerului şi pământului” este trecerea sau pieirea vechiului Legământ al iudaismului condus şi susţinut de cei „care L-au răstignit pe Domnul slavei” (1Cor. 2: 8). Poporul evreu a înţeles un astfel de limbaj.

Deci, în Mat. 24: 35 Isus se referă la trecerea lui Israel când vorbeşte despre trecerea cerului şi a pământului. Întreg capitolul are de-a face cu distrugerea şi trecerea naţiunii lui Israel. Nicăieri Scriptura nu ne învaţă despre o distrugere a creaţiei fizice. Observaţi ce spune Dumnezeu după potopul din vremea lui Noe. Gen. 8: 21 „Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: ,,Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţa lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.”

Acum, oamenii vor spune că Domnul a distrus pământul prin apă odată şi El va distruge pământul prin foc data viitoare. Se referă oare promisiunea lui Dumnezeu aici doar la o schimbare de metodă de a distruge totul? Există oare vreo mângâiere în faptul că eşti distrus prin foc în loc de apă? Sau El promite aici că nu va mai distruge din nou pământul? Dar, unii dintre voi vor spune, „Ce-i cu Psalmul 102 care prezice distrugerea planetei fizice – nu-i aşa? Ps. 102: 25-28 „Tu ai întemeiat în vechime pământul, şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămânea; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmânt, şi se vor schimba. Dar Tu rămâi Acelaşi, şi anii Tăi nu se vor sfârşi. Fiii robilor Tăi îşi vor locui ţara, şi sămânţa lor va rămânea înaintea Ta.” Această profeţie a lui David sigur sună ca şi când s-ar referi la pământul fizic, nu-i aşa? Ca întotdeauna Noul Testament ne face lumină cu privire la Vechiul Testament. Evr. 1: 10-12 „Şi iarăş: ,,La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi.” Scriitorul Epistolei ne spune că împlinirea celor spuse, este legată de întemeierea veşnicei împărăţii a lui Christos. Evr. 1: 8-9 „Pe când Fiului I-a zis: ,,Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate: Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.” Cerul şi pământul vechi (Israelul Vechiului Legământ) vor pieri, dar Christos şi tronul Său vor rămânea pentru vecie. Superioritatea lui Christos asupra îngerilor este arătată prin faptul că El a creat lumea în care ei erau duhuri slujitoare. Evr. 1: 7 „Şi despre îngeri zice: ,,Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui.”

Evr. 2: 1-5 „De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile, pe cari le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o, în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa! În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre care vorbim.” Vers. 2 vorbeşte despre legământul de pe Sinai care a fost dat de îngeri şi îl compară cu salvarea Noul Legământ pe care o aduce Christos. În Evrei 2: 5 lumea viitoare nu va fi supusă îngerilor în contrast cu lumea vechiului legământ care atunci a fost, şi care va trece.

Cum va pieri lumea sau cerul şi pământul cel vechi? David spune că ele „se vor învechi ca o haină” şi vor fi „schimbate.” Să fie oare doar coincidenţă că Biblia vorbeşte de TRECEREA vechiului legământ folosind acelaşi limbaj? Evr. 8: 13 „Prin faptul că zice: ,,Un nou legământ,” a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.” Acelaşi cuvânt grecesc gherasco, este tradus vechi, învechit în ambele pasaje, Evr. 1:11şi 8: 13. Scriitorul spune aici că vechiul legământ este aproape de pieire. Nu mulţi ani mai târziu, s-a întâmplat acest lucru la distrugerea Ierusalimului. Isus a prezis sfârşitul veacului iudaic în Mat. 24 şi a spus că urma să aibă loc în timpul generaţiei Sale. David a spus că cerurile şi pământul vor pieri dar Christos va rămânea, şi aceasta este exact ceea ce Isus a învăţat în Mat. 24: 35.

Biblia nu vorbeşte despre „sfârşitul timpului.” Expresia „vremea sfârşitului” se găseşte în Scriptură dar nicăieri în Biblie nu găsim expresia „sfârşitul timpului.” (excepţie face 1.Pet. 1:20 care spune „sfârşitul vremurilor” (plural) şi traduce grescul ton chronoon. Nu poate fi sfârşitul timpului deoarece Christos a fost arătat „la sfârşitul vremurilor” şi timpul nu s-a sfârşit după cum putem vedea. (verbul este la trecut, prin urmare are în vedere prima venire).

Expresia „vremea sfârşitului” sau „sfârşitul vremurilor” vorbeşte despre sfârşitul unei ere, dar sfârşitul unui ere nu este sfârşitul timpului. Scriptura nu indică faptul că Dumnezeu are un plan să distrugă această lume creată de care ne bucurăm. Petru leagă distrugerea cerului şi pământului de „ziua Domnului.”

1Pet. 3: 10 „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” Ce este Ziua Domnului? Petru leagă „venirea Lui” (vers. 4) şi „Ziua Domnului” (vers. 10) de distrugerea cerurilor şi a pământului (vers. 10 şi 12). „Ziua Domnului este o expresie de asemenea luată din V.T. şi a fost folosită de multe ori în legătură cu judecăţiile şi distrugerea diferitelor naţiuni. De obicei se referă la un Moment anume în care Dumnezeu Însuşi pedepseşte sau judecă popoare prin intermediul armatelor altor popoare. Armatele invadatoare ale unor naţiuni aduceau pedeapsa şi distrugerea asupra altor popoare, iar aceste vremuri erau fiecare numite „ziua Domnului” atunci când erau vestite de către Domnul. În timp ce diferitele referinţe la „ziua Domnului” din V.T. se referă la judecara diferitelor naţiuni, referirile din toate expresiile similare din N.T., sunt la aceea „ziua Domnului” din AD 70 când naţiunea lui Israel a fost distrusă.

Ce face ca cerul şi pământul să treacă, să piară? Mulţi astăzi ar spune că un holocaust nuclear. Dar Biblia ne spune că cerul vechi şi pământul vechi fug dinaintea (faţa) Domnului. Apo. 20:11 „Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.” Cuvântul tradus de Cornilescu dinaintea este grecescul „prosopou” care înseamnă faţă. Veacul Vechiului Legământ a fugit din faţa lui Christos la Parousia Sa. El a venit cu judecată asupra lui Israel. Ei bine, ce s-a întâmplat când a trecut cerul şi pământul? În textul din Matei 24: 35 Isus nu ne spune, dar o face Petru. 2.Pet. 3:13 „Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” „După făgăduința Lui” unde găsim promisiunea cerurilor noi şi pământului nou? Is. 65:17 ,,Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.”

Is. 66: 1 „Căci după cum cerurile cele noi, şi pământul cel nou, pe cari le voi face, vor dăinui înaintea Mea-zice Domnul - aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru.” Haideţi să privim contextul acestor versete din Isaia 65.

Is. 65:1 „Eram gata să răspund celor ce nu întrebau de Mine, eram gata să fiu găsit de cei ce nu Mă căutau; am zis: ,,Iată-Mă, iată-Mă!” către un neam, care nu chema Numele Meu.” Versetul vorbeşte despre neamuri care îl vor privi pe Domnul, acei care nu au fost numiţi după numele Lui. Observaţi însă ce spune despre Israel:

Is. 65:2- 7 „Mi-am întins mânile toată ziua spre un popor răzvrătit, care umblă pe o cale rea, în voia gândurilor lui! Spre un popor, care nu conteneşte să Mă mânie în faţă, aducând jertfe în grădini, şi arzând tămâie pe cărămizile de pe acoperiş; care locuieşte în morminte, şi petrece noaptea în peşteri, mâncând carne de porc, şi având în străchini bucate necurate. Şi care totuş zice: ,,Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt sfânt!``... Asemenea lucruri sunt un fum în nările Mele, un foc, care arde necontenit! Iată ce am hotărât în Mine: ,,Nici gând să tac, ci îi voi pedepsi; da, îi voi pedepsi. Pentru nelegiuirile voastre -zice Domnul - şi pentru nelegiuirile părinţilor voştri, cari au ars tămâie pe munţi, şi M-au batjocorit pe înălţimi, de aceea, le voi măsura plata pentru faptele lor din trecut.” Dumnezeu va pedepsi pe Israelul neascultător dar va păstra o RĂMĂŞIŢĂ.

Is. 65:8- 9 ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,După cum când se găseşte zeamă într-un strugure, se zice: ,Nu-l nimici, căci este o binecuvântare în el!` tot aşa, şi Eu voi face la fel, din dragoste pentru robii Mei, ca să nu nimicesc totul. Voi scoate o sămânţă din Iacov, şi din Iuda un moştenitor al munţilor Mei; aleşii Mei vor stăpâni ţara, şi robii Mei vor locui în ea.” Se vorbeşte aici despre un moştenitor care iese din Iuda şi va fi alesul lui Dumnezeu.

Is. 65: 11- 16 „Dar pe voi, cari părăsiţi pe Domnul, cari uitaţi muntele Meu cel sfânt, cari puneţi o masă ,Norocului`, şi umpleţi un pahar în cinstea ,Soartei,` vă sortesc săbiei, şi toţi veţi pleca genunchiul ca să fiţi junghiaţi; căci Eu am chemat, şi n-aţi răspuns, am vorbit şi n-aţi ascultat, ci aţi făcut ce este rău înaintea Mea, şi aţi ales ce nu-Mi place.” De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Iată că robii Mei vor mânca, iar voi veţi fi flămânzi; iată că robii Mei vor bea, iar vouă vă va fi sete. Iată că robii Mei se vor bucura şi voi vă veţi ruşina. Iată că robii Mei vor cânta, de veselă ce le va fi inima, dar voi veţi striga, de durerea pe care o veţi avea în suflet, şi vă veţi boci, de mâhnit ce vă va fi duhul. Veţi lăsa numele vostru ca blestem aleşilor Mei; şi anume: ,Domnul, Dumnezeu vă va omorâ`, şi va da robilor Săi un alt nume. Aşa că, cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară, va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.”

În aceste versete vedem Israelul firesc (pământesc) în contrast cu Israelul spiritual, alesul. Dumnezeu va nimici naţiunea pământească a lui Israel şi Îşi va lua alt popor, Biserica. Acesta este contextul vers. 17:

Is. 65: 17 ,,Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i vor mai veni în minte. Ci vă veţi bucura şi vă veţi veseli, pe vecie, pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie, şi pe poporul lui în bucurie.”

Dacă luăm afirmaţiile acestor versete la valoarea lor nominală, atunci ar trebui să deducem că cerurile şi pământul dintâi au trecut şi au fost înlocuite cu domnia glorioasă a Domnului Isus Christos, Împărăţia fără sfârşit. Cerul şi pământul nou sunt puse în contrast cu lumea iudaică, nu cu această lume materială, prezentă.

Petru nu ne spune prea multe despre acest Cer şi pământ nou, afară de faptul că este un loc unde locuieşte neprihănirea, exact ca în Noul Legământ. 2.Cor. 3: 9 „Dacă slujba aducătoare de osândă, a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?” Daniel ne spune în cap. 9 că la sfârşitul celor 70 de săptămâni după ce „poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi sfântul Locaş (referire la distrugerea Ierusalimului), va fi „adusă neprihăniea veşnică.” Scripturile în întregime susţin şi confirmă prin dovezi acest lucru. Naţiunea vechiului Legământ este distrusă iar Noul Legământ, este inaugurat, adus la desăvârşire.

Dacă vrem să aflăm mai multe despre cerul şi pământul nou, trebuie doar să privim în Apocalipsa lui Ioan. Apoc. 21:1 „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentrucă cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.” Aici vedem ce se întâmplă după ce cerul şi pământul dintâi au fost distruse.

Apoc. 21:2 „Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.” Cine este această mireasă şi ce este această cetate sfântă?

Apoc. 21: 9 „Apoi unul din cei şapte îngeri, cari ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: ,,Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!” Mireasa este nevasta Mielului. Din Efeseni 5 cunoaştem că mireasa este Biserica. Mireasa lui Christos este totalitatea aleşilor lui Dumnezeu.

Cartea Apocalipsa se ocupă de două femei. Una este nevasta lui YHWH. Ea a fost o prostituată, aşa că Dumnezeu a divorţat de ea. Babilonul este o imagine a lui Israel care este nevasta necredincioasă a lui YHWH. Cealaltă femeie este mireasa, soţia lui Isus Christos, Noul Ierusalim. Ea se coboară din cer indicând prin aceasta că îşi are originea în cer, nu pe pământ.

Apoc. 21:10 „Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, ...”

Apocalipsa se mai ocupă şi de două CETĂŢI. Vechiul Ierusalim, care a fost Israelul pământesc, şi Noul Ierusalim care este Mireasa lui Christos. Vechea cetate a fost distrusă iar Noua Cetate care îi ia locul este Oraşul - Mireasa lui Isus Christos.

Apocalipsa se mai ocupă şi de cei doi „ISRAELI” ai lui Dumnezeu, aşa cum sunt prezentaţi alegoric de către Pavel în Galateni 4: 21- 31. În aceea alegorie sunt prezentate două femei despre care se spune că sunt şi două cetăţi şi îşi trag obârşia din două legăminte, dând naştere la două feluri de copii. Prima este Agar corespunzând Ierusalimului fizic, căreia i s-a născut o naţiune după trup. Cea de-a doua este Sarah corespunzând Noului Ierusalim căreia i s-a născut o naţiune după duh. Aceste două naţiuni, sau „Israeli” sunt tema profeţiilor Vechiului Testament, a Evanghelilor, a Epistolelor şi în final mesajului Apocalipsei.

Adesea suntem învăţaţi că după ce se încheie această viaţă, cu toate mizerile şi supărările ei, vom umbla pe străzi de aur în cer. Într-adevăr se spune că acest oraş va avea străzi de aur, dar trebuie să ne amintim că Apocalipsa a fost scrisă într-un limbaj figurativ sau apocaliptic. Dumnezeu nu descrie un oraş material. El îşi descrie Biserica, poporul său care va trăi şi va fi cu El pentru totdeauna. Zidul de iaspis şi porţile de mărgăritar vorbesc despre binecuvântările Noului Legământ.

Apoc. 21: 22 „În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei.” Nu este Templu în această Cetate! De ce? Templul reprezenta PREZENŢA lui Dumnezeu. În Noul Ierusalim noi suntem în prezenţa lui Dumnezeu, nu avem nevoie de templu, de mediere.

Apoc. 21: 3 „Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: ,,Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” Veacul în care trăim acum este veacul Noului Legământ. Noi suntem Noul Ierusalim, Mireasa sfântă a lui Dumnezeu.

Apoc. 21: 24 „Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea. Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte. În ea vor aduce slava şi cinstea Neamurilor.” Ce înseamnă aceasta? Priviţi Is. 60: 11. „Porţile tale vor sta vecinic deschise, nu vor fi închise nici zi nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor, şi împăraţii lor cu alaiul lor.” Aici vedem motivul pentru care aceste porţi nu se vor închide niciodată; „ pentru ca oamenii să poată aduce în ea bogăţiile neamurilor şi pe împăraţii cu alaiul lor. Aici este o referire la puterea Evangheliei. Următorul verset ne spune că doar aleşii vor intra în ea.

Apoc. 21: 27 „Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.” Mântuirea este totdeauna disponibilă, porţile acestei cetăţi sunt totdeauna deschise. Priviţi cap. 22.

Apoc. 22: 1-2 „Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul pieţii cetăţii, şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod, şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor.” Aici râul cu apa vieţii curge din prezența lui Dumnezeu spre popoarele lumii. Pomul vieţii este acolo pentru vindecarea popoarelor. Râul cu apa vieţii a fost prezis în Vechiul Testament în Ezechiel.

Ezech. 47: 1-12 „M-a adus înapoi la uşa casei. Şi iată că ieşea apă de sub pragul casei, dinspre răsărit; căci faţa casei era spre răsărit. Apa se pogora de sub partea dreaptă a casei în spre partea de miază-zi a altarului. M-a scos pe poarta de miază noapte, şi m-a făcut să ocolesc pe din afară până la poarta de răsărit. Şi iată că apa curgea din partea dreaptă. Când a înaintat omul acela spre răsărit, cu măsura în mână, a măsurat o mie de coţi, şi m-a trecut prin apă; apa îmi venea până la glezne. A mai măsurat iarăş o mie de coţi, şi m-a pus să trec prin apă, şi apa îmi venea până la genunchi. A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi m-a trecut prin ea, şi apa îmi venea până la şolduri. A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi atunci era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apa era atât de adâncă încât trebuia să înot, un râu, care nu se putea trece. El mi-a zis: ,,Ai văzut, fiul omului?`` Şi m-a luat şi m-a adus înapoi pe malul râului. Când m-a adus înapoi, iată că pe malul râului erau o mulţime de copaci pe amândouă părţile. El mi-a zis: ,,Apa aceasta curge spre ţinutul de răsărit, se coboară în câmpie, şi se varsă în mare şi vărsându-se în mare, apele mării se vor vindeca.” Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul, şi vor fi o mulţime de peşti; căci ori pe unde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sănătoase, şi pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta va fi viaţă. Pescarii vor sta pe malurile lui, de la En-Ghedi până la En-Eglaim, şi vor întinde mrejile; vor fi peşti de felurie soiuri, ca peştii mării celei mari, şi vor fi foarte mulţi. Mlaştinile şi gropile ei nu se vor vindeca, ci vor fi lăsate pradă sării. Dar lângă râul acesta, pe malurile lui de amândouă părţile, vor creşte tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va vesteji, şi roadele lor nu se vor sfârşi; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieşi din sfântul Locaş. Roadele lor vor sluji ca hrană, şi frunzele lor ca leac.”Acest râu curge din Noul Ierusalim în Apoc. 22: 1-2, Biserica, Mireasa lui Christos. Noi suntem implicaţi în a duce apa vie naţiunilor. Ce este apa vieţii?

Apoc. 22: 17 „Duhul şi Mireasa zic: ,,Vino!`` Şi cine aude, să zică: ,,Vino!`` Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” Aceasta este chemarea la mântuire! Dacă cerul şi pământul nou se presupune a fi „starea eternă” de ce invitaţia la mântuire continuă să se răspândească? Cerul şi pământul nou reprezintă Noul Legământ, Biserica. Din biserică porneşte râul de apă vie pentru vindecarea popoarelor În veci de veci. (Efes. 3: 21)

Isus spune femeii samaritene în Ioan 4: Io. 4: 10- 14 „Drept răspuns, Isus i-a zis: ,,Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: ,Dă-Mi să beau!` tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” ,,Doamne,” I-a zis femeia, ,,n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna aste adâncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie? Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta, şi a băut din ea el însuş şi feciorii lui şi vitele lui?`` Isus i-a răspuns: ,,Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăş sete. Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa vecinică.” Această apă ţâşneşte dintr-o persoană. În Ezechiel apa curge din templu. Ce este templul? Noi suntem templul. Noi suntem locaşul în care locuieşte Dumnezeu.

Io. 7: 37- 38 „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stătut în picioare, şi a strigat: ,,Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Unde în Scriptură s-a prezis acest lucru? Ezechiel 47!

Io. 7: 39 „Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.”

Io. 4: 14 „Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa vecinică.”

Trăim astăzi în cerul şi pe pământul nou. Noi suntem Noul Ierusalim, care este mireasa lui Christos. Isus Christos împreună cu Tatăl sunt în mijlocul nostru şi nu mai avem nevoie de templu, nu mai avem nevoie de nici unul din ritualurile şi ceremoniile vechiului cer şi pământ. Noi suntem în prezenţa lui Dumnezeu acum şi pentru totdeauna. „A sosit Esenţa iar umbrele s-au dus” (C.H. Spurgeon, Metropolitan Tabernacle Pulpit, vol. 37, p. 354). Cerul şi pământul vechiului iudaism au trecut şi acum noi trăim în cerul nou şi pe pământul nou ale Noului Legământ. Să ne ajute Domnul să înţelegem şi să preţuim pe deplin poziţia noastră în cerul nou, pe pământul nou unde locuieşte neprihănirea şi unde Dumnezeu locuieşte împreună cu poporul Său.