ESTE CEASUL DE PE URMĂ

Este Ceasul de pe Urmă

Don K. Preston

http://www.eschatology.org/

trad. Iosif Dragomir

Fără îndoială, Ioan 5 a anticipat un ceas final de încheiere, de finalizare, de desăvârşire – Ceasul Învierii. Acest ceas care vine va avea loc în „ziua de apoi” (din urmă) (Io. 6: 39, 40, 44, 54; 11: 24; 12: 48). Majoritatea comentatorilor insistă că ceasul din Io. 5: 28-29 şi „ziua de apoi” din pasajele precedente trebuie să fie ziua din urmă (ultima) a timpului. Deşi acest lucru nu este menţionat nicăieri în Biblie, el totuşi este presupus. Comentatorilor amilenişti le place să râdă de milenişti: „Nu pot exista zile după ultima zi. Dar dacă nu mai pot exista zile după ultima zi, atunci nu mai este timp pentru mileniu !!!!!! Prin urmare teoria mileniului cade!

În 1.Io. 2: 15-18 Ioan, acelaşi autor al Evangheliei după Ioan a spus, „lumea şi pofta ei trece ... copilaşilor este ceasul de pe urmă. Şi după cum aţi auzit că are să vină antichrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antichrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.” Autorul care în Evanghelie a anticipat venirea ceasului terminal, scrie în epistola sa că ceasul de pe urmă era asupra lor! Dacă nu pot fi „ceasuri” după „ceasul de pe urmă” avem o problemă serioasă! Ioan a scris acum 2000 de ani spunând că ceasul de pe urmă a venit. Totuşi au trecut mai multe „ceasuri” de atunci!

Este uimitor cum exegeţii încearcă să disocieze (separe) ceasul final din Ioan 5 de ceasul de pe urmă din 1.Ioan 2. Stafford North argumentează că deoarece cuvintele „ceasul de pe urmă” în original nu are articol hotărât acesta înseamnă că „Ioan vorbeşte într-un mod calitativ sau de categorisire şi nu despre vreun ceas precis, definit”. Cu alte cuvinte, „Ioan nu a spus „acesta este ceasul de pe urmă” ci mai degrabă „acesta este un timp critic.” Pe lângă faptul că forţează întrebarea şi presupune un sfârşit al timpului, sugestia lui North dovedeşte mult prea mult. Articolul hotărât nu apare nici în Io. 5: 28! Ar sugerea North că deoarece articolul hotărât lipseşte aici, aceasta ar indica că nici acel pasaj nu vorbeşte despre ceasul terminal, al împlinirii?

Mai departe, în 1.Pet. 4: 17 Petru a spus, „suntem în clipa când judecata stă să înceapă”. Aici avem folosirea articolului hotărât. North presupune că dacă în 1. Ioan 2: 18 ar exista articol hotărât acest lucru ar indica faptul că împlinirea era aproape. Vrea el acum să sugereze că Petru spunea JUDECATA era aproape? Această problemă este ridicată şi de alte pasaje.

În Mat. 10: 15 Isus a spus că „în ziua judecăţii ar fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei” decât pentru cei ce l-au respins. Vezi Mat. 11: 22, 24. Isus a spus că „în ziua judecăţii ar fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru cei din Horazin, Betsaida şi Capernaum.” North aplică aceste texte la „sfârşitul timpului” deşi articolul hotărât lipseşte. Per logica fratelui nostru aceste texte nu se pot referi la „judecata finală.”

În Io. 2: 8 Ioan spune, „întunericul se împrăştie şi lumina adevărată răsare chiar”. Această metaforă este direct asociată cu venirea Domnului, Rom. 13: 11; 1.Tes. 5: 1-6 şi era o exprimare vie a conştiinţei escatologice a bisericii. Afirmaţia încrezătoare (inspirată) a lui Ioan că acea zi deja strălucea (lumina răsărea) este egală cu a spune că venirea Domnului (adică ceasul de pe urmă!) este aproape! În final, Ioan vorbeşte în mod specific despre învierea atunci prezentă. În Io. 3: 14 el spune, „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă pentru că iubim pe fraţi. Iar în 3: 1-3 el a anticipat consumarea, desăvârşirea acelei învieri. Învierea din 3: 9-10 şi 14 implică a deveni copii ai lui Dumnezeu iar cea din 3: 1-3 implică manifestarea înfierii. Nu două învieri, ci una!

A Venit Ceasul Judecăţii Lui

Acelaşi autor care a scris despre venirea ceasului în Evanghelia lui Ioan şi a spus în prima epistolă că ceasul venise, de asemenea a scris şi cartea Apocalipsei. Amileniştii în general văd în această carte mesajul căderii Romei. Noi credem că acest lucru este incorect; cartea vorbeşte despre cucerirea şi distrugerea cetăţii „unde a fost răstignit Domnul lor” Apo. 11: 8. Este de prisos să spui că Isus nu a fost răstignit în Roma! „Babilonul” a fost şi el plin de sângele vărsat pe pământ, Apo. 17: 6; 18: 24. Isus a identificat persecutorul profeţilor şi al apostolilor ca fiind Ierusalimul, Mat. 23: 31-39; Luc. 13: 33-34. Aşa cum toţi sunt de acord, Apocalipsa vorbeşte despre înviere. Acesta este „ceasul” învierii din Ioan 5. Ceea ce puţini par să observe este că învierea este zugrăvită în directă asociere cu căderea cetăţii unde Domnul lor a fost răstignit, Apo. 11: 8-19! În Apo. 14 Ioan are în vedere „ceasul” critic sau decisiv. Acest capitol prezintă imaginea unui înger cu Evanghelia veşnică ca să o vestească întregii lumi vers. 6. Mesajul Evangheliei este: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui” vers. 6. Judecata este adusă asupra cetăţii Babilon, prigonitorul sfinţilor lui Dumnezeu Apo. 17: 6, 14 – care este aceeaşi cetate din Apo. 11: 8. Vremea judecăţii este momentul în care Cel ce seamănă cu un Fiu al Omului avea să vină pe nor să culeagă recolta, când secerişul pământului se va fi copt, Apo. 14: 14.

Există câteva lucruri de reţinut în acest text. Predicarea evangheliei în toată lumea este repezentativă pentru responsabilitatea bisericii de a predica evanghelia întregii lumi în generaţia lui Isus înainte de căderea Ierusalimului. În Mat. 24: 14 prezicând pieirea Vechiului Israel, Isus a spus: „Evanghelia aceasta a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” Încheierea acestei misiunii avea să fie un semn pentru iminentul sfârşit al veacului Vechiului Legământ. Isus în mod pozitiv a declarat că Venirea Lui va avea loc în acea generaţie, Mat. 24: 34. Pentru o întreagă generaţie Biserica primară a proclamat, în mijlocul persecuţiei, acea judecată ameninţătoare. Apostolul Cilician a spus, „ziua se apropie” Rom. 13: 12 şi „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe satan sub picioarele voastre” Rom. 16: 20. El a spus aceasta după ce a spus că evanghelia a fost propovăduită în toată lumea, Rom. 10: 18.

În 1.Cor. 10: 11 Pavel le spune creştinilor că ei trăiesc la sfârşitul veacului. În Tit 2: 11-13 acelaşi apostol spune că evanghelia a fost arătată (adusă la cunoştinţa) tuturor oamenilor şi prin urmare ei aşteptau arătarea lui Isus Christos. Ceea ce vrem să spunem este că în Apo. 14 îngerul cu evanghelia veşnică şi mesajul ei de judecată iminentă, corespunde misiunii bisericii primare cu mesajul ei referitor la venirea lui Christos în Căderea Ierusalimului la AD 70 (Anno Domini 70). În Apo. 14 acea judecată viitoare este numită „ceasul judecăţii Lui”. Este ceasul decisiv atât de esenţial altor scrieri ale lui Ioan.

Trebuie observat că Ioan îl numeşte literal „ceasul judecăţii Lui” (vezi Io. 5: 24, 28, 29). Articolul hotărât însoţeşte atât „ceas” cât şi „judecată”. Compară acest fapt cu comentariile lui Stafford North de mai sus. Urgenţa mesajului acelei judecăţi trebuie de asemenea accentuat. Mesajul era că judecata a venit. De fapt lui Ioan i s-a spus prin cele mai categorice expresii că viziunea lui avea să fie împlinită; „în curând” „vremea este aproape”; Isus avea să vină „în curând” Apo. 1: 1-3; 22: 6, 10, 12, 20.

Consecvența şi logica scrierilor lui Ioan cât şi concentrarea constantă asupra ceasului decisiv cuplate cu iminenţa din Apocalipsa, cere o ÎMPLINIRE a acelui ceas decisiv în primul secol. Ioan vorbeşte în 5: 24-25 despre începutul recoltei – pârga dacă vreţi – „vine ceasul şi acum a şi venit când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi CEI ce-l vor asculta vor trăi.” Apoi el vorbeşte despre restul recoltei în vers. 28-29 „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când TOŢI cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele.” Mişcarea este de la „câţiva” (cei) care vor asculta şi vor trăi, înspre „toţi” care vor auzi, unii pentru condamnare.

Apo. 14 conţine ideea identică. În vers. 1-5 îi găsim pe cei 144000 care sunt „cel dintâi rod pentru Dumnezeu”. Ei sunt cei răscumpăraţi. Ei urmează pe Miel – ei aud vocea Lui! În vers. 14-20 accentul este pus pe RESTUL recoltei şi pe condamnare exact ca în Io. 5: 28-29.

Paralela dintre Ioan 5 şi Apocalipsa 14 este prea evidentă ca să fie ignorată. „Ceasul care vine” din Ioan 5 este „ceasul judecăţii Lui” din Apocalipsa 14. Iar din moment ce Apocalipsa este atât de categorică în ce priveşte iminenţa acelei judecăţi ameninţătoare, trebuie să vedem că acel decisiv „ceas care avea să vină” din Io. 5: 28-29 nu era un eveniment îndepărtat cu milenii de zilele lui Isus, ci urma să apară în generaţia Sa. Faptul că Apocalipsa, în special cap. 14 vorbeşte despre judecata din AD 70 împotriva lumii Israelului Vechiului Legământ este ilustrată în câteva moduri. În vers. 20 ea spune „teascul a fost călcat în picioare afară din cetate” – acest termen „afară din cetate” este aproape un termen tehnic pentru a identifica Ierusalimul. Vezi Evr. 13: 12-13.

Mai departe scriitorul spune că sângele rezultat din judecată a curs pe o lungime de 1600 de stadii – 296 km. Aşa cum mulţi comentatori au observat, aceasta este lungimea ţării lui Israel. Aceasta este o expresie codificată prin care nu numai se simbolizează natura groaznică a suferinţei iminente, ci se şi exprimă sfera de acţiune a ei. Trebuie oare să credem că scriitorul a exprimat judecata în termeni care ar aduce în minte pe Israel când el de fapt are în vedere Roma? În Apo. 14, găsim la fel ca şi în 1.Ioan şi Evanghelia după Ioan, ameninţătorul ceas decisiv. Atât în 1. Ioan cât şi Apocalipsa găsim indicatori temporali categorici spunând că ceasul împlinirii era iminent.