ESCHATONUL CRUCE/PAROUSIA

Updated: Aug 1


Eschatonul Cruce / Parousia

Max King

http://www.presence.tv/max-king/

trad. Iosif Dragomir

Aceste două evenimente escatologice, crucea și parousia lui Christos, sunt legate inseparabil printr-o perioadă scurtă de timp care nu este o extensie, o prelungire a istoriei răscumpărării, așa cum susține Cullmann, ci consumarea, încheierea istoriei răscumpărării. Înspre acest eschaton, în dimensiunea lui împlinită, a fost direcționată toată istoria și profeția „veacului acestuia.” Cullmann așa după cum vom vedea încearcă să răspundă la problema întârzierii parousiei lui Christos, (întârziere care este doar o presupunere a exegeților), făcând timpul dintre cruce și parousia o perioadă nedefinită, a unei „istorii răscumpărării continue.” Pentru el, timpul dintre Cruce și întoarcerea lui Christos este o „nouă diviziune a timpului” în cadrul „veacului acestuia” (Diagrama A), care face ca Crucea să fie mai degrabă „punctul de mijloc” al istoriei răscumpărării decât evenimentul decisiv care a determinat sfârșitul deplin printr-un scurt proces de împlinire.

Datorită convingerii lui, conform căreia venirea lui Christos nu a avut loc în generația Crucii, el nu poate păstra Crucea și parousia lui Christos în cadrul temporal indivizibil, cunoscut sub numele de eschaton.

Noi afirmăm că acesta este cazul în Scriptură, în esență, pentru a realiza un segment complet între „veacul acesta” și „veacul viitor.” Cullmann recunoaște că parousia lui Christos era predicată și așteptată de către biserica primară, dar el crede că aceea întârziere a evenimentului de sfârșit de veac nu este o chestiune importantă pentru credință pentru că acum evenimentul „punctul de mijloc” - crucea - este centrală și decisivă mai degrabă decât viitoarea parousie. El încearcă în acest fel să dilueze dimensiunea și semnificația escatologică a parousiei lui Christos (care era ancorată în Cruce), creând o ruptură între ea și cruce. Deci punctul de mijloc în istoria răscumpărării (crucea) devine ceea ce este important pentru credință prin excluderea parousiei lui Christos.

În punctul lui de vedere, Cullmann crede că faptul, că întoarcerea iminentă a lui Christos nu a avut loc așa cum era așteptată, nu subminează credința Creștină deoarece acum este trecutul și nu viitorul punctul principal.[139] Astfel se creează o situație în care se pare că Crucea poate fi aleasă în defavoarea Parousiei, referitor la ceea ce este central și principal în escatologia biblică, chiar cu convingerea că întârzierea parousiei nu ar putea suspecta factorul decisiv al crucii! Dar acest lucru este exact punctul slab și evidenta înșelătorie a perspectivei „punctul de mijloc” a lui Cullmann. Ceea ce el stabilește ca fiind punctul de mijloc în istoria răscumpărării este inseparabil cuplat cu parousia lui Christos. Crucea nu este prin ea însăși un eveniment escatologic singur, izolat. Ea nu poate și nu stă singură în semnificația ei istorico-răscumpărătoare, ci cuprinde parousia lui Christos. Astfel, crucea și parousia stau sau cad împreună în funcția lor escatologică indivizibilă. Eșecul uneia este eșecul celeilalte. Poziționarea Crucii ca eveniment „punct de mijloc” într-o linie continuă a istoriei răscumpărării despoaie crucea de funcția ei escatologică care este pe deplin realizată în parousia lui Christos.

Crucea nu găzduiește o continuare a istoriei răscumpărării – ea o încheie. Iar această încheiere își găsește finalitatea în parousia lui Christos. Ele nu sunt separate sau izolate ci cuplate în realizarea deplină a telos-ului istoriei răscumpărării din Vechiul Testament. Perspectiva punctului de mijloc a lui Cullmann, oricum, separă cele două evenimente inter-relaționate într-o manieră care este împotriva scopului lor comun.

Efectul întreg al acestei separări, cruce/parousia se poate vedea în cele ce urmează. Unu, ea fie lasă veacul Vechiului Legământ neîncheiat sau consumat, (în vigoare astăzi), fie neagă faptul că parousia sfârșitului de veac a lui Christos (Matei 24: 3) a aparținut sfârșitului veacului Vechiului Legământ. Doi, face ca nașterea veacului Noului Legământ să fie singura funcție escatologică a crucii, cu rezultatul că ea este doar continuarea istoriei răscumpărării, făcând astfel veacul Noului Legământ un veac al și mai multor promisiuni și așteptări. Trei, și mai grav, face ca parousia lui Christos să însemne, (1) fie încheierea Vechiului Legământ care a continuat dincolo de cruce până la parousia, (2) fie încheierea veacului Noului Legământ care a continuat istoria răscumpărării dincolo de cruce. Dacă se alege (1), atunci crucea nu a fost evenimentul decisiv pentru încheierea veacului Vechiului Legământ despărțit de parousia lui Christos. Dacă se alege (2) atunci veacul Noului Legământ care a fost inaugurat prin cruce este terminat, încheiat de parousia lui Christos, astfel parousia lui Christos este pusă împotriva scopului morții Sale. Asta înseamnă, Christos se întoarce să pună capăt veacului pentru care a murit ca să-l întemeieze deoarece a servit doar ca o continuare a istoriei răscumpărării și nu ca o împlinire completă a promisiunilor.

Este clar prin urmare că crucea și parousia nu pot fi separate de scopul lor comun în cadrul aceluiași eschaton, fără ca ele să fie puse una împotriva celeilalte, creând astfel o dezbinare în planul lui Dumnezeu de răscumpărare.




0 views0 comments

Recent Posts

See All

Ai zis că ai dubii în privinţa guvernării lumii de către Isus de la Ierusalim? Dacă dubiile tale se referă şi la o şedere fizică pe tronul fizic al lui David atunci ele sunt justificate. Îţi mai dau u

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!