Dumnezeu va aduce înapoi pe cei ce au adormit în Domnul

Dumnezeu va aduce înapoi pe cei ce au adormit în Domnul

(1.Tesaloniceni 4: 14)

de Don K. Preston

original text

trad. Iosif Dragomir

Pavel discută în 1.Tesaloniceni 4 învierea celor morți. Este în general considerat ca fiind adevărat, cu excepția mileniștilor, faptul că Tesaloniceni trebuie să se refere la un eveniment vizibil de la sfârșitul Erei Creștine. Dar nu este deloc așa. În această secțiune dorim să stabilim câteva puncte. Dorim să arătăm că învierea avea să fie un eveniment nevăzut. Dorim să arătăm relația dintre înviere și vremea răzbunării martirilor. Făcând astfel, vom stabili dincolo de orice îndoială momentul și contextul învierii. Dorim să stabilim că vremea anticipată și prezisă, a învierii, a fost primul secol. Întorcându-ne apoi la înviere, dorim să stabilim natura nevăzută a acelui eveniment. Suntem pe deplini conștienți de istoria bisericii care învață, așa cum am predicat și eu mulți ani, că vremea învierii este asociată cu sfârșitul timpului și cu distrugerea creației materiale. Totuși, există câteva lucruri care dovedesc învierea a fi un eveniment invizibil.

Mai întâi, asocierea înălțării lui Isus cu „coborârea.” Nu mulți cercetători ai Bibliei par să se gândească la acest lucru într-un mod substanțial. Totuși, considerați Efeseni 4: 8, „De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.” Pentru scopul nostru dorim să ne concentrăm asupra înălțării și asupra faptului că se spune „a luat robia roabă.” Fundalul acestei afirmații este Psalmul 68 și Judecători 5. În ambele cazuri contextul vorbește despre faptul că dușmanii lui Dumnezeu au luat captivi dintre membri poporului lui Dumnezeu, vezi mai ales Judecători 5. Oricum, Dumnezeu a luptat pentru popor și a biruit dușmanul, a eliberat captivii și i-a condus acasă triumfători. Contextul acestor pasaje ne ajută să înțelegem Efeseni un pic mai bine. Deși există o oarecare controversă cu privire la ce exact înseamnă „a luat robia roabă” noi sugerăm că ideea este următoarea. La înălțarea Lui, Isus a luat sufletele neprihăniților care erau în hades, (adică captivii) și le-a dus împreună cu El în locurile cerești și le-a așezat „sub altar” (Apocalipsa 6: 9f), pentru a aștepta răspunsul iminent la rugăciunea de răzbunare asupra persecutorilor lor când taina lui Dumnezeu se va fi sfârșit (Apocalipsa 15: 8; 16: 17f). Recunoaștem că aceasta este o explicație sumară a lui Efeseni 4 dar susținem că este cea mai bună explicație a textului. Mai mult, această lucrare nu depinde de această explicație. Noi o găsim coroborativă cu restul dovezilor prezentate până aici. Cu aceste lucruri în minte dați-mi voie să-mi prezint ideea. Dacă este adevărat că expresia, „când s-a suit sus a luat robia roabă” se referă la acțiunile lui Christos în hades la înălțarea Lui, întrebarea mea este, Cine a văzut acest lucru? Au văzut apostolii pe muntele înălțării sufletele morților neprihăniți suindu-se împreună cu Isus? Dacă au văzut, totuși nu avem nici un cuvânt despre acest lucru. A văzut cineva pe sfinți înălțându-se împreună cu Isus? Răspunsul ușor este, Nu. Ceea ce înseamnă acest lucru este că dacă „când s-a suit sus El a luat robia roabă” se referă la acțiunile lui Christos din sfera hadesului la înălțare, atunci din moment ce acesta a fost un eveniment nevăzut și Pavel vorbește în 1.Tesaloniceni 4 despre venirea morților împreună cu Christos la parousia Sa, nu există nici o justificare pentru a crede că 1.Tesaloniceni 4 se referă la un eveniment din dimensiunea vizibilă! Dacă înălțarea împreună cu morții a fost un eveniment nevăzut de ce coborârea împreună cu morții nu ar fi un eveniment de aceeași natură? Prin natura cazului avem aici de-a face cu sfera hadesului, domeniul nevăzutului. De fapt Biblia este foarte clară că învierea avea să fie în sfera nevăzutului, și totuși acest fapt este, fie ignorat fie necunoscut de către majoritatea cercetătorilor Bibliei.

Trebuie să stabilim câteva date. Între ele este faptul că vremea învierii este vremea venirii împărăției. Acest lucru este stabilit de mai multe pasaje însă noi vom privi doar la câteva.

1). Matei 13: 24-30, 37-43. Isus a spus pilda secerișului de la sfârșitul veacului și parousia Fiului Omului. El a spus, „împărăția cerurilor se aseamănă cu ...” Deci, împărăția, secerișul, parousia și sfârșitul veacului sunt toate concepte inseparabile. În 1.Corinteni 15 Pavel spune că Isus a fost întâiul rod al recoltei (v. 20), și spune că sfârșitul (v. 24), avea să vină la parousia (v. 23-24), și leagă aceasta de intrarea în împărăție (v. 50). Vremea învierii este prin urmare, legată de venirea împărăției.

2). Matei 25: 31 cont. Isus a vorbit despre strângerea popoarelor în fața Marelui Tron de Judecată. Aceea este vremea „când Fiul Omului va ședea (nu va abdica tronul) pe scaunul de domnie al slavei Sale,” iar neprihăniții vor intra în „împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” În afară de cazul în care cineva ar fi pregătit să plaseze această strângere laolaltă, judecată și împărăție într-un context total diferit de cel din Matei 13 și 1.Corinteni 15, avem aici o legătură definitivă dintre înviere și exercitarea deplină a suveranității și autorității lui Christos în împărăție.

3). 2.Timotei 4: 1. Pavel l-a îndemnat pe Timotei să predice cuvântul cum ar trebui în lumina faptului că Isus „era pe punctul de a judeca vii și morții la arătarea Lui și împărăție.” Legătura dintre împărăție și înviere este explicită și incontestabilă.

4). Apocalipsa 11: 15-18. Ioan a văzut în vedenia lui momentul când aveau să fie răsplătiți profeții martiri, și a spus „Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Christos-ului Său." Acea răzbunare avea să fie la judecata cetății „unde a fost răstignit Domnul lor.” Deci din nou, Scriptura leagă sosirea împărăției de vremea învierii, și bine înțeles a judecății. Aceasta înseamnă că în 1.Tesaloniceni 4, Pavel, în timp ce menționează în mod specific învierea, anticipa de asemenea și sosirea împărăției. Ce înseamnă acest lucru pentru studiul nostru? Înseamnă că învierea, din moment ce era vremea împărăției, avea să aibă loc fără să „izbească privirile.” Vezi de asemenea discuția noastră privitoare la legătura dintre înviere și sosirea împărăției în Tesaloniceni și Daniel 7 de mai jos.

În Luca 17: 20 cont, Fariseii l-au abordat pe Isus pretinzând că cunoșteau vremea când avea să vină împărăția. Ei credeau că avea să vină în dată (paraxama, Luc. 19: 11). Este clar că ei aveau un concept materialist cu privire la împărăție la fel ca cei din Ioan 6, când Isus a respins pe față fanatismul gloatelor care au încercat să-L facă împărat (Ioan 6: 1-15).

Când a fost întrebat despre venirea împărăției, Isus a răspuns prin cuvinte care încă mai trebuie pricepute și acceptate astăzi: „Împărăția nu vine în așa fel ca să izbească privirile.” Iudeii au dorit într-adevăr ca împărăția să vină în așa fel încât să izbească privirile. Ei au dorit un împărat care să șadă pe tronul fizic al lui David și să le restaureze gloria națională. Ei și-au dorit reîntregirea teritoriului geografic. Ei au dorit să poată arăta cu degetul înspre împărăție ca o realitate socio-politico-militară religioasă, tangibilă. Apropo, acesta este exact tipul de împărăție pe care îl doresc premileniștii moderni astăzi. Și totuși acesta este chiar tipul de împărăție pe care la respins Isus. Observați că Isus a spus că împărăția nu vine în așa fel „să izbească privirile.” Practic toate escatologiile viitoriste au o împărăție vizibilă deoarece ei cred că într-un fel sau altul, venirea finală are loc ca un eveniment cataclismic care pune capăt universului material și timpului. Este acest lucru vizibil sau nu? Isus a spus însă că împărăția este o entitate înspre care nu poți arăta și care nu poate fi observată cu optica umană. Împărăția este o realitate interioară „împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” Din moment ce împărăția nu izbește privirile și din moment ce venirea împărăției este venirea învierii, nu urmează ca învierea să vină tot fără să izbească privirile? Dacă nu care este diferența? Ce face ca împărăția să fie „invizibilă” însă învierea vizibilă?

„Dacă împărăția nu vine în așa fel ca să izbească privirile și dacă învierea este simultană cu împărăția, urmează că nici învierea nu trebuia să vină în așa fel ca să izbească privirile, adică vizibilă.

Cert este faptul că Pavel de asemenea a predicat că învierea nu avea să fie un eveniment optic, vizibil. În 2.Corinteni 4-5 apostolul a vorbit pe larg despre înviere, schimbarea de la omul de afară la omul dinlăuntru, de la muritor la nemuritor, „de la casa pământească a cortului,” la casa lui Dumnezeu, veșnică în ceruri.” Ce a avut Pavel de spus despre acest proces al învierii? Cuvintele, deși sunt ignorate ele sunt vitale: „Noi nu privim la lucrurile care se văd ci la cele care nu se văd. Fiindcă lucrurile care se văd sunt trecătoare (vremelnice) pe când cele care nu se văd sunt veșnice.” Ce sunt lucrurile nevăzute la care s-a referit Pavel? Este ceea ce el a numit omul dinlăuntru, „știm că dacă omul din afară piere omul dinlăuntru se înnoiește din zi în zi.” Omul dinlăuntru este omul nevăzut care era transformat de la starea „supus putrezirii” la starea „nesupus putrezirii.” Pentru a înțelege corect acest lucru trebuie să ne întoarcem la 2.Corinteni 3 și la discuția lui Pavel referitoare la transformarea legămintelor de la moarte la viață (v. 6) și din slavă în slavă (v. 18). Aceasta a fost transformarea de la Vechiul Legământ la Noul Legământ. Deci, Pavel categoric spune că această schimbare a fost „nevăzută.” Dacă discuția lui Pavel este schimbarea produsă de înviere, și dacă el spune „noi nu ne uităm la lucrurile care se văd” atunci nu ar trebui și noi să ne oprim a mai privi la lucrurile care se văd? Același lucru este valabil și pentru doctrina corolară a venirii Domnului, care bineînțeles alături de înviere, este miezul lui 1.Tesaloncieni 4: 13f. Observați că Pavel spune în același context al lui 2.Corinteni 4-5: „Chiar dacă am cunoscut pe Christos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. (2.Corinteni 5: 16).

Unul din conceptele fundamentale ale tuturor perspectivelor viitoriste este că Isus se întoarce într-un trup fizic același - deși glorificat - cu care a ieșit din mormânt. Se presupune că trupul care a ieșit din mormânt a fost un trup glorificat, nemuritor și nesupus putrezirii (la urma urmei El a trecut prin zid după înviere, nu-i așa?). Problema cu această perspectivă este că trupul de după înviere a fost într-adevăr același care a intrat în mormânt! Nu a fost un trup glorificat, nemuritor. Vrem să spunem că se susține că Isus se va întoarce în trup, în carne (Cornilescu traduce: în felul lumii). Oricum aceasta este diametral opus cu ceea ce Pavel spune în 2.Corinteni 5! Apostolul a spus că ei l-au cunoscut după carne (în felul lumii) dar că Christos nu va mai putea fi cunoscut în felul acesta! Dacă Isus s-ar întoarce în trup nu ar însemna aceasta că El ar fi din nou cunoscut după carne - în felul în care L-a cunoscut lumea?

Deci, iată ce avem: 1.Tesaloniceni 4: 13f cont, vorbește despre învierea de la parousia lui Christos. Pavel a spus că la Înălțare Isus a luat pe neprihăniții care erau în hades cu El. Acest lucru s-a petrecut în afara dimensiunii privirii umane. Și, Pavel ne spune că la parousia Isus va aduce morții împreună cu El. Dacă luarea morților cu El a fost nevăzută, de unde idea că aducerea morților împreună cu El ar trebui să fie vizibilă? Am văzut că vremea învierii este vremea împărăției. Oricum, Isus a spus că venirea împărăției „nu va izbi privirile” (Luca 17: 20-21), omul nu o va putea identifica ca un eveniment optic, observabil!

· Tesaloniceni vorbește despre vremea învierii. Vremea învierii este vremea împărăției.

· Dar împărăția nu vine în așa fel să izbească privirile.

· Prin urmare, învierea din 1.Tesaloniceni nu avea să vină în așa fel ca să izbească privirile.

Discutând transformarea învierii Pavel a spus, „noi nu ne uităm la lucrurile care se văd.” Învierea, evenimentul asupra căruia se concentrează 1.Tesaloniceni 4 avea să fie nevăzut. Când discută venirea lui Christos la vremea învierii și a judecății, tema din Tesaloniceni, Pavel a spus că Christos nu va mai fi cunoscut în felul lumii (după carne). Aceasta este o respingere categorică a conceptului conform căruia venirea lui Christos trebuie să fie trupească și vizibilă. Ar trebui să menționăm aici că, cu puțin timp înainte de patimile Sale, Isus a zis: „Peste puțină vreme lumea nu mă va mai vedea” Ioan 14: 19f. Semnificația acestui pasaj este total trecută cu vederea. Isus a spus că lumea nu îl va mai vedea. Iuda voia să știe cum de lumea nu îl va mai vedea dar ei îl vor vedea. Isus a spus că El va fi „văzut” de către cei care trăiesc prin credință și ascultare. Atât Tatăl cât și Fiul se vor arăta în inima și viața credinciosului într-o părtășie nesfârșită cu ei! (Ioan 14: 22-23 este un comentariu direct a lui Ioan 14: 1-6). Ceea ce trebuie să vedem este că învierea și parousia vorbesc despre părtășie. (Conf. 1.Tesaloniceni 5: 10). Nu este vorba despre resuscitarea fizică a cadavrelor.

Încheiem această secțiune cu o scurtă examinare a corelării dintre 1.Tesaloniceni 4 și Grădina Eden. Spus pe scurt, Dumnezeu a spus lui Adam că dacă va mânca din pomul oprit va muri chiar în ziua aceea ( Geneza 2: 15-17). Ei au mâncat. Ei au murit. Ar trebui să fie limpede că ei nu au murit fizic în acea zi. Totuși ei au pierdut părtășia cu Dumnezeu chiar în ziua aceea și aceasta este ideea. Ei au pierdut părtășia. Ei au experimentat „moartea păcatului,” despărțirea de Dumnezeu determinată de păcat. Escatologia este povestea lucrării lui Dumnezeu de a readuce la om ceea ce s-a pierdut în Adam. „După cum toți mor în Adam tot aşa, toţi vor învia în Christos;” (1.Corinteni 15: 22). Aceasta este pe scurt povestea Planului de Răscumpărare a lui Dumnezeu care trebuia desăvârșit la Parousia și Înviere. La parousia și înviere Dumnezeu avea să reabiliteze pe om și să distrugă pe Satan. Tesaloniceni încapsulează povestea Răscumpărării. Este povestea învierii și din punct de vedere biblic, aceasta este vremea înfrângerii lui Satan. YHWH a spus lui Satan și lui Eva că avea să vină vremea când El va distruge pe Satan și lucrarea lui prin sămânța femeii (Geneza 3: 15f). Iată deci argumentul nostru:

· Vremea învierii avea să fie vremea când Satan avea să fie distrus (Apocalipsa 20: 10f).

· Dar în 1.Tesaloniceni 4 este vorba despre înviere.

· Prin urmare, în 1.Tesaloniceni 4 este vorba despre vremea distrugerii lui Satan.

Cu aceste lucruri în minte haideți să privim la Romani 16: 20: „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre.” Cuvintele lui Dunn sunt potrivite aici. El spune că cuvintele lui Pavel: „Reflectă așteptările escatologice - care se pare că erau caracteristice mișcării Creștine de la început - ale puterii finale a lui Dumnezeu care deja împingea înapoi frontierele răului, a unei victorii deja pe punctul de fi câștigată, care urma în curând să fie finalizată. Peste toate acestea, sloganul, cu ecoul din Geneza 3:15 leagă împreună în mod eficient întregul curs al istoriei răscumpărării: Scopul lui Dumnezeu nu este nimic mai puțin decât distrugerea completă a răului care a crescut ca un cancer malign în interiorul omenirii, și restaurarea creației Sale la pacea și bunăstarea pe care El a intenționat-o de la început.” Dunn clar vede că pentru Pavel, înfrângerea finală a lui Satan așa cum a fost ea promisă în Geneza, era aproape. Gentry de asemenea vede legătura dintre Romani 16 și proto-evanghelia din Geneza, prima promisiune a evangheliei: „În însăși Noul Legământ descoperim continuitate cu legămintele precedente. Romani 16: 20 face aluzie înapoi la legământul Adamic” (Dominion, 1992, 113). Dunn și Gentry văd că înfrângerea lui Satan face legătura dintre Grădină și promisiunea consumării escatologice. Interesant că Gentry, în scrierile și dezbaterile sale insistă că noi trebuie să respectăm indicatorii temporali din Scriptură. El corect observă că indiciile parousiei iminente din N.T. se referă la venirea lui Christos din AD 70 pentru a aduce Noua Creație. Totuși, aici în Romani, Pavel a afirmat că promisa înfrângere a lui Satan - care nu este nimic mai puțin decât învierea din Tesaloniceni - avea să vină în curând. Termenul Grecesc pe care Pavel îl folosește pentru a descrie apropierea acelei înfrângeri este en taxei. Comentând asupra acestui termen în Apocalipsa 1:1, Gentry observă că anumiți comentatori neagă apropierea obiectivă a împlinirii Apocalipsei spunând că cheia înțelegerii corecte a cărții sunt așteptările temporale ale lui Ioan. Gentry arată că acest termen nu înseamnă „cu viteză” sau „rapid” ci „în curând, imediat, fără întârziere.” Gentry spune, „Unul dintre cele mai utile indicii interpretative din Apocalipsa este în același timp și cel mai trecut cu vederea de către cercetătorii laici ai Scripturii și unul dintre cei mai radical reinterpretat de către teologii evanghelici. Indiciul este așteptarea contemporană a autorului referitoare la împlinirea profețiilor. Ioan în mod clar a așteptat împlinirea imediată a profeției sale.” (accentuarea lui). Mai departe, în dezbaterea lui cu Thomas Ice, Gentry a accentuat că nu poți face ca acești indicatori temporali să nu însemne nimic. Nu-i poți elasticiza într-atât încât să însemne că prezisul eveniment imediat avea să aibă loc peste mii de ani. El pune următoarea întrebare: „Având în vedere că Ioan are de-a face cu biserici într-o vreme de necaz cumplit (Apocalipsa 1: 9), de ce i-ar informa el că judecata va cădea rapid două mii de ani mai târziu? Aceasta ar fi fost total irelevant pentru circumstanțele în care se aflau... izbăvirea era necesară imediat, nu uimitor de rapid două mii de ani (sau mai mult!) mai târziu (Tribulation, 184). Bine spus însă distructiv pentru perspectiva viitoristă a lui Gentry.

Acum dacă, așa cum Gentry (corect în opinia noastră) insistă, Ioan aștepta apropiata sosire a împlinirii profeției sale, de ce nu ar cere aceasta ca și Pavel de asemenea să fi așteptat apropiata împlinire a profeției sale, înfrângerea lui Satan, adică învierea, în Romani 16: 20? Cu aceste lucruri în minte dați-mi voie să-mi prezint gândurile:

· Vremea învierii - învierea din 1.Tesaloncieni 4: 13f - avea să fie zdrobirea lui Satan.

· Dar, Pavel a afirmat că zdrobirea lui Satan avea să aibă loc în curând Romani 16: 20.

· Prin urmare, învierea - învierea din 1.Tesaloniceni 4: 13 cont avea să aibă loc în curând. (Vom comenta pe larg asupra distrugerii lui Satan mai târziu).

Există doar câteva căi posibile de contracarare a acestor argumente:

Mai întâi, ar trebui dovedit că Satan avea să fie zdrobit (distrus) de mai multe ori. Dar, desigur aceasta ar ridica problema de ce ceva care a fost distrus mai trebuie distrus din nou? Iar dacă a fost distrus cum și-a revenit din acea distrugere? Pavel nu a spus că Dumnezeu doar îl va răni pe Satan. Pavel promitea victoria din Geneza 3: 15 iar aceasta era victoria finală asupra lui Satan.

Doi, ar trebui dovedit că distrugerea lui Satan nu este legată de înviere. Acest lucru bineînțeles, este imposibil. Apocalipsa 20 este prea clară.

Trei, ar trebui dovedit că en tachei din Romani 16: 20 nu înseamnă de fapt „în curând.” Oricum, lingvistic și contextual acest lucru nu poate fi susținut. Termenul grecesc en tachei este folosit doar de câteva ori în Scripturi și nu se referă niciodată la rapiditatea acțiunii comparată cu apropierea temporală a evenimentului. (Vezi Luca 18: 8 și compară cu Matei 23: 34-36; Fapte 12:7, 22:18, 25:4, etc.). Toate traducerile sunt de acord că en tahei înseamnă „în curând,” „imediat,” „fără întârziere.”

Zdrobirea lui Satan este vremea învierii. Satan avea să fie distrus o singură dată. Iar en tachei înseamnă în curând. Argumentul nostru stă în picioare și dovedește că împlinirea lui 1.Tesaloncieni 4: 13-18 a fost aproape când a scris Pavel Romani 16: 20. Este deci nepotrivit să plasezi împlinirea lui 1.Tesaloniceni 4: 13-18 la sfârșitul așa-zisei Ere Creștine, sau la sfârșitul timpului. În afară de cazul în care Pavel a greșit când a spus că distrugerea lui Satan era aproape, acel eveniment culminant a avut loc în primul secol la sfârșitul veacului V.T. al lui Israel.