DOMNIA DE O MIE DE ANI

Domnia de o mie de ani

Max R. King

http://www.presence.tv/max-king/

trad. Iosif Dragomir

Pe lângă cele șaptezeci de săptămâni ale lui Daniel, problema timpului în eschatologia dispensaționalistă devine și mai acută în interpretarea literal-pământească a împărăției de o mie de ani din Apocalipsa cap. 20. Având în vedere că partea care urmează (Partea a Treia) constă întro exegeză pozitivă a mileniului, vom limita observațiile noastre aici la problema timpului legată de domnia pământească a lui Christos după întoarcerea Sa.

Nu există nicăieri în Biblie bază pentru conceptul premilenist, adică o domnie literală de o mie de ani a lui Christos împreună cu sfinții săi după întoarcerea Sa. Venirea împărăției veșnice este totdeauna punctul focal al parousiei lui Christos. Nu este loc în scrierile Noului Testament, inclusiv Apocalipsa, pentru un veac al amânării care să fie urmat de o domnie milenară destinată împlinirii. Lui Ioan nu i s-au arătat lucruri care aveau să aibă loc în viitorul îndepărtat. Vremea era „aproape.” Bisericile din Asia erau pregătite (de către apostoli) pentru lucruri cari aveau să aibă loc „în curând.” Ioan zugrăvea înfrângerea puterilor vechiului veac ca rezultat al „Mielului junghiat” și al exercitării domniei Sale pe tronul lui Dumnezeu. Fiara, profetul mincinos, Babilonul și balaurul sunt biruiți și se scufundă împreună.

Înfrângerea lor este descrisă separat în pasaje diferite din Apocalipsa dar evenimentele au loc simultan nu cronologic. Acest lucru trebuie avut în vedere când se citește cap. 20. Puterile care au contestat domnia lui Christos în istorie erau puse sub picioarele lui Christos în vremea lui Ioan. Împărăția lui Dumnezeu era întemeiată cu putere ATUNCI (nu secole mai târziu) pentru că Mielul era pe tron, deplin angajat în bătălia cu dușmanii Săi. Ioan dă slavă lui Dumnezeu pentru că „ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti.” (Apoc. 11: 17). „ACUM„ nu secole mai târziu era ceasul viziunii lui Ioan privitoare la vremea sfârșitului. „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Christosului Lui;” (Apoc. 20: 10).

Dacă încă nu ești convins de asta, continuă să citești ce s-a întâmplat după înfrângerea finală a balaurului în cap. 20. Ce vede Ioan după înfrângerea lui Satan? Învierea morților și trecerea cerului și pământului vechi. El vede veacul Noului Legământ în deplinătatea lui. El vede cerul și pământul nou, în special, Noul Ierusalim care este punctul focal al Noii Creații în cap. 20 și 22. Unul din cei șapte îngeri care avea potirele pline cu ultimele șapte urgii, a venit la Ioan spunându-i, „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!” Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu” (21: 9,10). Este o priveliște frumoasă care se ridică la toate așteptările „slavei care avea să urmeze” patimilor lui Christos, (1.Pet. 1: 11). În acest Nou Ierusalim, împărăția veșnică a lui Dumnezeu este prezentă în putere și slavă. Ioan a văzut „scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului” (Apo. 22: 1) și pe slujitorii lui Dumnezeu (sfinții) care au primit, moștenit sau posedat împărăția lui Dumnezeu și despre care s-a spus „vor împărăţi în vecii vecilor.” (Apo.22: 5).

Dar CÂND avea să vină această sfântă cetate? CÂND aveau să intre sfinții în Noul Ierusalim să domnească în vecii vecilor cu Dumnezeu și cu Mielul? Toate acestea urmează după domnia milenară pre-parousia, a lui Christos din capitolul 20. Dar, CÂND? Cât de departe în timp și istorie era viziunea lui Ioan privind acest Nou Ierusalim? Aici este răspunsul unuia din cei șapte îngeri care a zis lui Ioan, „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate.” Şi Domnul Dumnezeul duhurilor prorocilor a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. –„Şi iată, Eu vin curând! – Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!” Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi, după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.” Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.” (22: 6-10).

Mesajul îngerului este clar și la obiect. Nu există loc pentru ambiguitate. Lucrurile descoperite lui Ioan „aveau să se întâmple în curând” conform îngerului. Atât de aproape era consumarea lor încât lui Ioan (în contrast cu Daniel), i se spune să nu pecetluiască cuvintele proorociei din cartea acesta. O interpretare a vremii sfârșitului care duce eschaton-ul Evangheliilor, Epistolelor și Apocalipsei dincolo de consumarea veacului Iudaic din A.D. 70 va fi confruntat cu o insolubilă problemă a timpului. Dar și mai grav, ea concepe un eschaton nerealist care este cu totul străin făgăduinței, profețiilor și „umbrelor” istoriei răscumpărării din Vechiul Testament.

Timp Dispensaționalist versus Timp Biblic

La acest punct ne îndreptăm atenția la Diagrama C și D pentru a ilustra succint problema timpului în dispensaționalism în comparație cu ceea ce noi credem că este cadrul biblic al timpului eschatologic. Diagrama C are trei secțiuni, secțiunea 2 identificând perioada de timp eschatologic a scripturilor Noului Testament. Perioada inter-adventă are o lungime de aproximativ patruzeci de ani, extinzându-se de la Cruce până la sfârșitul veacului Iudaic. Ea corespunde „zilelor din urmă” a veacului Vechiului Testament în care puterile „veacului viitor” erau deja prezente, la lucru în vremea apostolilor, realizând consumarea (încheierea) veacului (Evr. 6: 4,5). Cele două aspecte focale ale rostirilor eschatologice ale lui Isus erau moartea Sa (evenimentul decisiv pentru consumare) și căderea Ierusalimului (punctul consumării complete). După Cruce aceleași puncte focale continuă să fie susținute, Crucea fiind trecutul eschatologic în scrierile apostolice, iar Parousia lui Christos constituind viitorul eschatologic anticipat.