CUM VA SPUNEAM PRIN CUVANTUL DOMNULUI

Cum vă spuneam prin cuvântul Domnului

1.Tesaloniceni 4: 15

Don K. Preston

original text

trad. Iosif Dragomir

O demonstrație a unității Discursului de pe Muntele Măslinilor: Sursa discursului lui Pavel

Următorul lucru pe care dorim să-l examinăm este luat din versetul 15 din 1.Tesalonicni 4: „Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți.” Ce a vrut Pavel să zică cu „ce vă spuneam prin cuvântul Domnului”? Există două perspective privind însemnătatea acestor cuvinte: Pavel spune că le amintea Tesalonicenilor de învățătura dată de Isus în timpul slujirii sale pe pământ. Unii cred că Pavel a zis, „Ceea ce vă spun am primit direct de la Domnul prin inspirație.” În acest caz se susține că Pavel nu neapărat le amintea ceva din învățătura personală a lui Isus, ci le oferea o „nouă” revelație.

Nu este necesar să desparți cele două opțiuni. Pavel le amintea Tesalonicenilor de ceea ce Isus a predicat în timpul misiunii Sale personale. Gentry este de acord afirmând: „Mulți comentatori sunt de acord că Discursul de pe Muntele Măslinilor „este fără îndoială sursa epistolelor către Tesaloniceni.” (Citându-l pe D.A. Carson cu aprobare). Weima spune că Pavel se referă la „O învățătură autoritară al lui Isus Christos.” La fel, Beale spune, „Pavel le reamintește cuvintele lui Isus de pe pământ și Îl parafrazează. Acest lucru se vede observând că 4: 15-5: 7 are numeroase paralele care demonstrează cu mare probabilitate că Pavel depindea de învățătura lui Isus privind lucrurile din urmă.”

Pavel pur și simplu repeta conținutul discursului de pe Muntele Măslinilor. Paralelele dintre Discursul de pe Muntele Măslinilor și epistolele lui Pavel către Tesaloniceni sunt exacte. Chiar dacă Pavel nu a fost conștient dinainte de conținutul Discursului (și nu ne putem imagina că nu a fost), totuși rămâne adevărat că ceea ce Isus îi descoperea acum era conținutul Discursului. Dorim acum să stabilim corespondența dintre Matei 23-25 și Tesaloniceni. Acest lucru este important și necesar pentru punctele pe care le von analiza mai târziu, dar vom prezenta din material și aici.

Argumentul nostru este simplu. Dacă discursul de pe Muntele Măslinilor (incluzând Matei 23 care slujește ca introducere la Discurs), este paralel cu Tesaloniceni, atunci, din moment ce subiectul Discursului este judecata asupra Ierusalimului care a avut loc la AD 70, aceasta este și tema lui Tesaloniceni.

Eu înțeleg că prietenii mei mileniști vor obiecta la afirmația noastră cum că Discursul se referă la căderea Ierusalimului din AD 70. De asemenea, înțelegem că perspectivele amileniste și postmileniste împart Discursul în două subiecte, Căderea Ierusalimului (Matei 24: 4-34), și „sfârșitul timpului” (v. 36-25: 46). Voi încerca să răspund obiecțiilor pe măsură ce continuăm.

Mai întâi, dacă demonstrăm că Discursul nu poate fi divizat atunci paradigma amilenistă și postmilenistă se dovedește falsă. Vom demonstra acest lucru imediat.

În al doilea rând, dacă se dovedește că Discursul și 1.Tesaloniceni 4 au același subiect atunci milenismul se prăbușește. Mileniștii cred că Matei 24 vorbește despre a Doua Venire. Ei susțin că 1.Tesaloniceni 4 vorbește despre răpire, eveniment care are loc cu 7 ani înainte de evenimentele din Matei 24: 29 cont. Vom examina doctrina răpirii mai târziu. Deci, haideți să stabilim unitatea Discursului. Trebuie amintit că paradigmele amilenistă și postmilenistă neagă faptul că Matei 24: 36- 25: 46 se aplică la evenimentele primului secol. Dacă, prin urmare, putem dovedi că fiecare parte din Discurs de după cap. 24: 36 se referă de fapt la AD 70, perspectivele amilenistă și postmilenistă sunt infirmate. De fapt chiar se poate dovedi că Matei 25 este legat direct de Căderea Ierusalimului.

Pentru a dovedi acest lucru haideți să privim la pilda nunții din Matei 22. Un om a pregătit o nuntă măreață pentru fiul său. A sosit vremea nunții. Celor care au fost invitați inițial li s-a amintit că nunta este pregătită. Oricum, ei s-au purtat urât cu solii și i-au omorât. „Când a auzit împăratul, s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.” (Matei 22: 7). Nunta a avut loc, conform planului, cu participarea unor invitați suplimentari.

Există un consens aproape unanim în lumea evanghelică cu privire la faptul că pilda se referă la evenimentele care au culminat cu Căderea Ierusalimului în AD 70. Postmilenistul Gentry spune, „distrugerea Ierusalimului de către Roma este distrugerea providențială de către „armatele sale” (Matei 22: 7) (Dominion, 1992, 472). Deci, în Matei 22 nunta Fiului are loc când Ierusalimul este distrus. Să ne întoarcem acum la Discursul Olivetic

În Matei 25 Isus a rostit pilda celor zece Fecioare. Care este mesajul pildei pe lângă cel evident al disponibilității? Este vorba despre vremea nunții. Este aceasta o nuntă diferită de cea din Matei 22? Este vorba despre căsătoria unui „Fiu” diferit? Este implicată o altă mireasă? În afară de cazul în care nunta din Matei 25 este altă nuntă, la un moment diferit, cu un partener diferit, iar cea din Matei 22 este evident în contextul lui AD 70, Matei 25 trebuie aplicat de asemenea la același moment și eveniment. Prin această singură pildă unitatea Discursului este stabilită.

Totuși, Gentry susține că pilda Fecioarelor este dovada unei încă viitoare veniri fizice a lui Isus la sfârșitul istoriei umane. El spune că datorită faptului că din moment ce Matei 25 și pilda Fecioarelor plasează un interval (o întârziere) în venirea Mirelui, aceasta vorbește despre o lungă perioadă (2000 de ani până acum!) de întârziere (amânare) a Nunții/Parousia. Gentry insistă că din moment ce fecioarele trebuiau să vegheze în așteptarea Mirelui, la fel cum servitorii trebuiau să vegheze în așteptarea stăpânului lor, „Vegherea implică întârziere” (Dominion, 2009, 437). Gentry nu dă nici o explicație sau dovadă pentru care trebuie să înțelegem „vegherea” ca cerând o întârziere de 2000 de ani. Unde este logica unei astfel de pretenții? Unde este dovada acestei afirmații îndrăznețe? Dacă ar fi să sun un prieten și să-i spun că îl voi vizita primăvara următoare fără însă să dau ziua și ceasul vizitei mele, nu va aștepta prietenul meu vizita mea? Se va gândi el că dacă nu cunoaște ziua și ceasul vizitei mele eu nu voi merge la el în timpul vieții lui? După ce trece iarna și se apropie primăvara oare nu mă va aștepta el? Cum anume cere așteptarea lui ca eu să nu merg în vizită la el mulți, mulți ani? Gentry are probleme mai mari cu pildele. Dați-mi voie să ilustrez:

Învierea din Apocalipsa 20 este la sfârșitul mileniului (Gentry).

Învierea din Apocalipsa 20 este învierea din 1.Corinteni 15 (Gentry).

Învierea din 1.Corinteni 15 este împlinirea lui Osea 13: 14 (1.Corinteni 15: 55 cont).

Învierea din Osea 13 are loc la căsătoria (recăsătoria) lui Israel (vezi discuția noastră referitoare la acest subiect).

Dar, nunta (recăsătoria) lui Israel a avut loc în primul secol adică în AD 70 (Matei 22/Apocalipsa 21; Gentry).

Prin urmare, învierea din Apocalipsa 20 - în afară de cazul în care este diferită de învierea din 1.Corinteni 15 și diferită de nunta din Matei 25, - a avut loc în primul secol, adică, AD 70. Crede Gentry în două nunți, a doi miri, sau că Isus se va căsători de două ori cu biserica? Nu, cel puțin nu am găsit acest lucru în scrierile sale.

Aceasta înseamnă că dacă povestea nunții din N.T. (fără să mai vorbim de V.T.) este o unitate armonioasă, atunci nunta din Matei 25 a avut loc în AD 70. Aceasta înseamnă că argumentul lui Gentry referitor la întârzierea de 2000 de ani este fals. Și avem cuvintele lui Gentry care ne ajută aici.

În Apocalipsa 18-19 găsim povestea distrugerii cetății numită Babilon. Aceasta este cetatea „unde a fost răstignit Domnul lor” (Apocalipsa 11: 8). Poate exista vreo îndoială serioasă cu privire la identitatea acelei cetăți? Gentry susține cu vigurozitate identitatea Babilonului ca fiind Ierusalimul Vechiului Legământ (2009, 382+). Comentând asupra coborâri Noului Ierusalim gătit ca o mireasă pentru bărbatul ei, Gentry spune că în Apocalipsa 21:1 cont „Ioan vede Noul Ierusalim coborându-se din cer pe pământ în întemeierea Creștinismului (Apocalipsa 21: 1-2). Aceasta a fost cetatea pe care Avraam a căutat-o dincolo de temporala (și tipologica) Țară Promisă (Evrei 11: 10, 16). (2000, 147). El adaugă, „Ierusalimul Ceresc este mireasa lui Christos care coboară din cer de la Dumnezeu pentru a înlocui Ierusalimul pământesc (Apocalipsa 21: 2-5) în primul secol (Apocalipsa 1:1, 3; 22: 6, 7, 10). În momentul clătinării și distrugerii vechiului Ierusalim în AD 70, Ierusalimul ceresc (re-creat) a luat locul acestuia” ( 2000, 367). El insistă: „Reiese limpede din afirmațiile temporale care urmează după imaginea Noului Ierusalim că acest lucru avea să se întâmple la scurt timp după ce a scris Ioan (Apocalipsa 22: 6, 7, 10) (2 009, 147, n. 44).

Deci, pentru Gentry nunta a fost un eveniment al primului secol și eu cred că este de folos să observăm că Isus a spus bisericii din Sardes că „dacă nu veghezi voi veni la tine ca un hoț „Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.” (Apocalipsa 3: 3).

Trebuie observat că în excelenta lucrare Before Jerusalem Fell, Gentry a aplicat Apocalipsa 3: 3 la venirea lui Isus pentru judecată din primul secol. Totuși în propriile scrieri el însuși și-a negat argumentul adus în sprijinul faptului că vegherea cere neapărat o întârziere de două mii de ani. Dacă el poate postula o împlinire a venirii „ca un hoț” din Apocalipsa 3:3 în primul secol însoțită de îndemnul la veghere fiindcă nu cunoșteau nici ziua nici ceasul venirii, atunci nu există nici un motiv exegetic sau logic a spune că Matei 25 trebuie să includă o întârziere de două mii de ani fiindcă fecioarelor sau servitorilor stăpânului plecat - li s-a spus să vegheze pentru că nu au cunoscut ziua sau ceasul venirii mirelui/stăpânului. Însă Gentry mai are și altele.

În Apocalipsa 10: 7 găsim următoarele: „că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi, prorocilor.” Gentry spune că sunetul trâmbiței a indicat:

„Îngerul clar este Christos după cum putem vedea comparând Apocalipsa 10: 1 cu 1: 13-16. El declară că timpul lui Israel a expirat: „Nu va mai fi nici o zăbavă” (Apocalipsa 10: 6). Această declarație răspunde strigătului martirilor de sub altarul din cer (Apocalipsa 6: 10). Când declară că nu mai există nici o zăbavă el proclamă că „taina lui Dumnezeu s-a sfârșit” (Apocalipsa 10: 7). Prin aceasta înțelegem că Dumnezeu în sfârșit, pentru totdeauna, pe deplin, acceptă Neamurile prin faptul că înlătură templul împreună cu „perdeaua lui separatoare” Efeseni 2: 14; Apocalipsa 11: 1-2). Sfârșitul economiei templului și a Israelului național este aproape (1.Corinteni 10: 11; 1.Tesaloniceni 2: 16; Evrei 1: 2; 9: 26; 12: 26-27; 1.Ioan 2: 18)” (Dominion, 2009, 408).

Iată câteva gânduri de luat în considerare.

Sunetul trâmbiței a șaptea are loc la sfârșitul veacului Vechiului Legământ (Gentry, Apocalipsa 10: 6f)

Sfârșitul Vechiului Legământ al lui Israel a fost la distrugerea cetății Babilon (Gentry, Apocalipsa 18-19).

Nunta lui Christos avea să fie la distrugerea Babilonului (Apocalipsa 19: 6-8)

Dar când a sunat trâmbița a șaptea „nu mai era nici o zăbavă” (Apocalipsa 10: 6-7).

Prin urmare, „nu mai era nici o zăbavă” pentru nuntă.

Construind pe ceea ce tocmai am văzut dați-mi voie să adaug următoarele:

„Nu mai era nici o zăbavă” referitor la nuntă - vremea nunții era într-adevăr iminentă în Apocalipsa

Dar vremea nunții este vremea venirii Mirelui din (Matei 25: 1-13, adică a doua venire lui Christos.

Prin urmare avea să „nu mai fie nici o zăbavă” pentru a doua venirea a Domnului.

Aceste date demonstrează unitatea Discursului. Ele dovedesc unitatea temei nunții din N.T. Ele dovedesc că „întârzierea” parousiei din pildele din Matei 25 a fost o întârziere doar în relație cu primul secol. Nu a fost o întârziere de două mii de ani! Dați-mi voie să prezint succint problema lui Gentry când este vorba despre tema nunții.

Matei 22 - Gentry spune că nunta a fost în AD 70.

Matei 24: 29 cont, Gentry spune că venirea lui Christos din AD a fost în vederea nunții.

Matei 25 1:13 - Gentry spune că aceasta este o venire încă viitoare a lui Christos. Însă bineînțeles dacă acest lucru este adevărat atunci nunta nu a fost de fapt în AD 70, la urma urmei. Cum poate Gentry să spună că mireasa lui Christos a înlocuit „femeia adulteră” în AD 70?

Apocalipsa 19-22 - Gentry spune că nunta din Apocalipsa 19- 21 a fost împlinită în AD 70.

Responsabilitatea de a demonstra definitiv că nunta din Matei 25 nu poate fi cea din cap. 22 sau cea din Apocalipsa cade în sarcina lui Gentry. Observați că în Matei 25 strigarea „Iată vine Mirele...” nu a fost făcută decât în momentul în care Mirele a fost într-adevăr iminent. În Apocalipsa „Duhul și Mireasa zic vino!” iar categoricul „Iată eu vin curând” sunt declarații de necontestat care afirmă că nunta era aproape. Deci așa numita întârziere din Matei 25 a ajuns la final în Apocalipsa.

Cum poate Gentry să despartă Matei 25 de aceste declarații pe care el le plasează ca fiind împlinite în AD 70? Cum poate Gentry spune că mireasa lui Christos a înlocuit Israelul în AD 70 dacă Mirele nu a venit să o ia în căsătorie așa cum este descris în Matei 25? Nu este nici o justificare să desparți Matei 25 de celelalte declarații referitoare la nuntă. Din moment ce Gentry poziționează fără echivoc nunta din Matei 22 și Apocalipsa 19-21 ca fiind în AD 70, aceasta cere ca nunta din Matei 25 să se fi împlinit de asemenea în AD 70.

Toate acestea au implicații profunde în înțelegerea escatologiei N.T. Totuși Gentry susține că chiar dacă se dovedește că Discursul vorbește doar despre judecata din AD 70, „preteriștii ortodocși” nu văd vreo problemă doctrinală dacă aplicăm întreg capitolul 24 din Matei (și deci și Matei 25 dkp) la AD 70. Aceasta este o afirmație incredibil de naivă, și falsă. Puțini teologi ar fi de acord cu Gentry privitor la aceasta.

Dacă doctrina nunții din N.T. este o temă unitară și dacă 1.Tesaloniceni 4 vorbește despre venirea lui Christos pentru a-și lua mireasa atunci a susține că unitatea Discursului nu prezintă o problemă pentru paradigma postmilenistă nu este altceva decât negarea realității. Observați că Gentry admite că virtual toți teologii sunt de acord că Pavel extrage din Discurs în 1.Tesaloniceni 4: 13 cont.

Dați-mi voie să elaborez câteva gânduri pe care vă rog să le luați în considerare.

1.Tesaloniceni 4: 13 cont este extras din Discurs (Gentry)

Dar întregul Discurs poate foarte bine să discute un singur subiect, venirea Domnului din AD 70.

Prin urmare 1.Tesaloniceni 4 este extras dintr-o discuție cu un singur subiect, venirea Domnului din AD 70.

Și el vrea să credem că acest lucru nu creează o problemă doctrinară pentru Gentry și alți viitoriști? Acest lucru ar fi egal cu a spune că nu este o problemă doctrinară dacă întreg 1.Corinteni 15 se referă la venirea lui Christos în AD 70. Dacă 1.Tesaloniceni este extras dintr-o discuție despre venirea Domnului din AD 70 atunci în mod necesar Tesaloniceni (și 1.Corinteni 15), vorbesc despre același eveniment. Asta, afară de cazul în care Gentry poate găsi vreo cale să separe discuția din Tesaloniceni de cea din Discurs, sau să susțină că deși Pavel folosește Discursul, el de fapt are cu totul altceva în minte, atât în ce privește timpul cât și natura.

Oricum nu există nici un indiciu în Tesaloniceni că Pavel ar fi schimbat aplicarea a ceea ce Isus a spus în Discurs fie în timp fie în natură. Dimpotrivă, Pavel accentuează faptul că el pur și simplu reiterează ceea ce Isus a zis. Bănuiesc că Gentry vrea să devieze atenția de la ceea ce reprezintă într-adevăr o mare problemă teologică pentru postmilenism și viitorism.

Unii postmileniști abandonează fățiș ideea unui Discurs divizat. Mathison acum susține că Discursul discută un singur subiect, anume parousia lui Christos din AD 70. Aceasta este o schimbare dramatică a poziției sale în care susținea un Discurs divizat. Acest fapt clar îl pune în dezacord cu teologi postmileniști notabili din trecut, fără să mai vorbim de crezurile pe care el le considera a fi arbitrii ortodoxiei. Să ne întoarcem la discuția noastră legată de nuntă.

Trebuie să credem că nunta din Matei 22 și Apocalipsa sunt identice dar Matei 25 vorbește despre o nuntă diferită? Dacă da, cine sunt părțile implicate? Dacă există două nunți cine sunt cei doi fii? Cine sunt cele două mirese? Bazați pe informațiile de mai sus oferim următorul argument:

Nunta fiului avea să aibă loc la distrugerea Ierusalimului în AD 70 (Matei 22, Apocalipsa 18-19).

Dar nunta din Matei 25 este nunta Fiului.

Prin urmare, nunta fiului din Matei 25 avea să aibă loc la distrugerea Ierusalimului în AD 70.

Nu se poate supra-accentua importanța acestui lucru. Faptul că Matei 25 discută același subiect ca și Matei 22 este incontestabil. Dar din moment ce subiectul lui Matei 22 este AD 70, aceasta înseamnă că și cel al lui Matei 25 este tot AD 70. Aceasta înseamnă că Discursul nu poate fi divizat în două subiecte. Nu există o „diviziune continentală” între discuția căderii Ierusalimului și sfârșitul Erei Creștine. Trebuie să inserez aici un comentariu sau două despre perspectiva lui Gentry privitoare la Matei 24: 36 și pretenția lui cum că un Discurs unitar nu ar crea probleme pentru paradigma lui escatologică.

În timp ce el susține că un Discurs unitar nu ar crea probleme doctrinare pentru perspectiva postmilenistă, felul în care el folosește Matei 24: 36 și pildele parousiei întârziate, dezmint acest lucru. Gentry se referă în mod repetat la Matei 24: 36 pentru a dovedi că noi nu putem cunoaște ziua și ceasul celei de a doua Veniri a lui Christos. Mai mult, el face referire în mod repetat la pildele „întârzierii” insistând că întârzierea mirelui și a stăpânului plecat, cere o întârziere de 2000 până acum. Fără îndoială că pentru Gentry Matei 24: 36 este un text pivot.

Deci, ce se întâmplă dacă, cum susține Mathison (2000, 379), Matei 24: 36 înseamnă că ei nu puteau cunoaște ziua și ceasul venirii lui Christos pentru judecată împotriva Ierusalimului? Înseamnă că sprijinirea lui Gentry pe Matei 24: 36 pentru a nega iminența parousiei în alte texte este anulată, negată. Și ce se întâmplă dacă, așa cum vom demonstra în această carte, „întârzierea” mirelui și a stăpânului plecat a fost doar o întârziere în cadrul acelei generații? Ar însemna ca paradigma lui Gentry să primească o gravă lovitură în ciuda protestelor sale. Fără o „parousie întârziată” postmilenismul lui Gentry este virtual mort. Discursul este textul cheie al lui Gentry pentru doctrina parousiei întârziate. Foarte clar că pretenția lui Gentry cum că un Discurs unitar nu prezintă nici un fel de problemă doctrinară pentru postmilenism, este o încercare disperată de deraia trenul care se apropie.

Să ne întoarcem la a demonstra unitatea Discursului de pe Muntele Măslinilor.

A doua demonstrație privind unitatea lui Matei 24 este pilda talanților din Matei 25. Isus a vorbit despre un stăpân care a plecat într-o călătorie. El mai întâi își cheamă servitorii și le împarte responsabilități și le dă autoritate. După ce stăpânul a plecat servitorii au început să-și folosească banii primiți. Unii dintre ei au adunat mult câștig însă servitorul care a primit suma cea mai mică a săpat o groapă și a ascuns banii stăpânului său (Matei 25: 18). Când s-a întors stăpânul servitorii au fost judecați după credincioșia lor. Isus a mai spus o altă pildă a talanților care are aproape același înțeles. Informațiile oferite în cealaltă pildă ne ajută să determinăm cadrul judecății în discuție. În Luca 19 Isus a spus pilda unui „om de neam mare care a plecat într-o țară îndepărtată ca să își ia o împărăție și să se întoarcă” (Luca 19: 12). Înainte de a pleca a încredințat slujitorilor responsabilități și privilegii exact cum făcuse stăpânul din Matei 25. El le-a spus să aibă grijă de afacerile sale până se întoarce, exact cum făcuse stăpânul din Matei.

În Luca avem informații adiționale. Luca ne spune că „cetățenii lui îl urau și au trimis o solie după el să-i spună „nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi” Luca 19: 14). În spatele acestei povestiri există o situație istorică bine cunoscută.

Când Irod cel Mare a murit fii lui aveau să primească împărăția. Totuși, după obiceiurile Imperiului Roman, înainte ca acest lucru să se poată întâmpla, fii, în cazul nostru Archelau, trebuia să călătorească la Roma și acolo să primească moștenirea de la Cezar. Acest lucru demonstra superioritatea Romei cât și faptul că în spatele acestui nou conducător a stat puterea Romană. Când Archelau a plecat la Roma oricum temându-se de o repetare a atrocităților și cruzimii lui Irod, iudeii au trimis o solie la Roma cerând ca Archelau să nu fie investit ca împărat peste ei. Oricum, nu a funcționat cum au plănuit ei. Când Archelau a fost recunoscut de către Roma și s-a întors în Iudeea poporul a trebui să plătească un preț enorm.

Această situație istorică a stat ca un puternic și prevestitor fundal la pilda lui Isus. Nu uitați că Isus a spus această pildă în contextul în care fariseii așteptau ca împărăția să se arate „în dată” (Luca 19: 11), de la paraxrama mellei). Trebuie observat că în Matei 25 Isus a făcut introducerea pildei talanților cu „împărăția cerurilor se aseamănă cu” Matei 25: 14f).

În ambele pilde avem un stăpân care pleacă. Ambele pilde vorbesc despre împărăție. Ambele pilde vorbesc despre încredințarea talanților unor servitori. Ambele pilde vorbesc despre vremea judecării servitorilor. Luca ne informează că întoarcerea stăpânului din Luca 19 este vremea când slujitorii care au zis: „nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi” aveau să fie judecați și nimiciți: „Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea.” (Luca 19: 27). Paralelele sunt evidente.

Există vreo îndoială cu privire la cine sunt cei care au zis: „nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi!”? În cuvintele lui Lightfoot, „Această parabolă a polilor are în general același scop ca și pilda talanților (Matei 25). Acel om de neam mare sau împărat care a plecat într-o țară îndepărtată pentru a-și lua împărăția este Christos care prin evanghelia Sa care a plecat să cheme neamurile la ascultare de Sine: întorcându-se el nimicește națiunea Iudaică care nu a vrut ca El să domnească peste ea (v. 27).

Dacă vrea cineva să nege corelația dintre Matei și Luca va trebui să dovedească câteva lucruri:

1. Trebuie dovedit că pildele din Matei și Luca nu sunt paralele.

2. Trebuie dovedit că stăpânul care se întoarce din Matei este alt stăpân, care se întoarce la un alt moment sau judecă un alt grup de oameni decât stăpânul plecat din Luca.

3. Trebuie dovedit că pilda din Luca nu vorbește despre vremea judecății lui Israel, adică a celor care nu au vrut ca Isus să domnească peste ei. Oricum, problema aici este că tema consecventă a multor pilde prezentate de către Isus este respingerea domniei Lui de către Israel nu de către neamuri sau oamenii în general. Israel a fost acela! Aduceți-vă aminte de cuvintele conducătorilor lui Israel la judecarea lui Isus, „Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!” În consecință Israel avea să fie judecat.

Dacă se admite că Matei 25 și Luca 19 este aceiași pildă și dacă se admite că Luca 19 vorbește despre venirea lui Christos pentru judecarea lui Israel în AD 70 atunci aceasta dovedește eficient că Matei 25: 14 cont de asemenea vorbește despre întoarcerea lui Christos din AD 70. Desigur, dacă pilda talanților din Matei 25 vorbește despre venirea lui Christos din AD 70 atunci toate teoriile referitoare la un Discurs divizat sunt false. Credința cum că Discursul de pe Muntele Măslinilor vorbește despre două evenimente, căderea Ierusalimului (v. 4-34) și așa numitul „sfârșit al timpului” (24: 36- 25: 46), este în multe privințe fundamentul escatologiei amileniste și postmileniste. Deși așa cum am văzut, unii postmileniști de frunte abandonează argumentul unui Discurs divizat susținând că la urma urmei nu contează dacă Discursul vorbește sau nu despre AD 70. În ciuda acestor pretenții demonstrarea faptului că Matei 25 vorbește despre venirea Domnului din AD 70, este un contraargument devastator.

Identificarea momentului nunții ca vremea căderii Ierusalimului, și deci plasarea lui Matei 25 în acel context, neagă de asemenea și paradigma dispensaționalistă. Acest lucru este adevărat deoarece paradigma dispensaționalistă în mod normal plasează Matei 25 imediat înaintea mileniului, după răpire.

În rezumat, argumentul nostru este acesta:

În Tesaloniceni Pavel a zis că el doar amintea cititorilor săi ceea ce a spus Isus. Sursa lui este Discursul. Dar Discursul se referă la evenimentele care au culminat cu Căderea Ierusalimului în AD 70. Prin urmare, Tesaloniceni trebuie să se refere la venirea Domnului de la sfârșitului lumii Vechiului Legământ al lui Israel în AD 70.

Pentru a dovedi că Discursul este într-adevăr asemănător cu Tesaloniceni ne vom îndrepta atenția asupra paralelelor dintre ele. Am alcătuit o listă destul de lungă a acestor paralele. Vom urmării îndeaproape o listă simplificată a paralelelor care demonstrează că aceste texte sunt într-adevăr paralele.

Haideți să privim acum la lista mai lungă.

Predica din Templu și Discursul de pe Muntele Măslinilor

Tesaloniceni

1). Matei 23:29f - Iudeii au ucis pe profeți

1.Tesaloniceni 2: 15 - Iudeii au ucis pe profeți

2). Matei 23: 34 - vor ucide pe „profeții” lui Isus

1.Tes. 2: 15 - Au ucis pe profeții lui Isus

3). Mat. 23: 32 - Vor umple măsura păcatelor prin prigonire

1.Tes. 2: 15-16 - Ei atunci umpleau măsura păcatului lor prin prigonire

4). Mat. 23: 36 - judecata avea să vină în generația aceea (conf. Luca 21: 23)

1.Tes. 2: 16 - Mânia i-a ajuns în cele din urmă.

5). Mat. 24: 9 - Veți fi dați să fiți chinuiți (thlipsis) (prima secțiune).

1.Tes. 1: 6 - Ați primit cuvântul în multe necazuri (thlipsis, conf. 2.Tes. 1: 5-7)

6). Mat. 24: 10-12 Apostazia (v. 12) dragostea multora se va răci (prima secțiune)

2.Tes. 2: 3 -Apostazia, Pavel le-a spus despre ea când a fost la ei (v. 5). Pavel își bazează predicțiile pe Discurs.

7). Mat. 24: 12 Se va înmulții fărădelegea (anomia)

(2Tes. 2: 5 ). Duhul fărădelegii (anomia) este deja la lucru

8). Mat. 24: 14 - Răspândirea Evangheliei

1.Tes. 1: 8 - Misiunea Evangheliei îndeplinită

9). Marcu 13:11 - Prezența miraculoasă a Duhului

1.Tes. 1: 5; 5: 19f - Prezența miraculoasă a Duhului

10). Matei 24: 15 - Urâciunea Pustiirii (prima secțiune)

2. Tes. 2: 3 – Omul păcatului. (Isus a spus că apariția apostaziei și a omului păcatului erau semne ale sfârșitului. Pavel spune același lucru. (vezi nr. 11).

11). Matei 24: 24-27 – Profeți mincinoși spunând că Christos a venit. (prima secțiune).

2.Tes. 2:2 – Unii spunând că Ziua Domnului a venit.

12). mat. 24: 31-32 – Când veți vedea aceste lucruri întâmplându-se să știți că este chiar la uși. (prima secțiune).

2.Tes. 2:2 cont, – Ziua aceea nu va veni înainte să fi venit lepădarea de credință și omul fărădelegii.

13). Matei 24: 24 – Semne și minuni false.

2.Tes. 2: 9 – Minuni semne și puteri mincinoase.

14). Matei 24 – Venirea lui Christos

v. 3- parousia***

v. 27- parousia

v. 30- erchomai

v. 29- parousia

v. 42- erchomai

v. 44- erchomai

Tesaloniceni – Venirea lui Christos,

1.Tes. 3: 13- parousia

4: 15- parousia

5: 2- erchomai

5: 23- parousia

2. Tes. 1:10- erchomai

2. Tes. 2: 1, 8- parousia

Cele două cuvinte favorite ale lui Isus folosite în Discurs sunt cuvintele pe care Pavel le folosește cel mai frecvent în Tesaloniceni.

15). 24: 30- Venirea cu strigăt (prima secțiune)

1.Tes. 4: 16- Venire cu strigăt

16). Mat. 24: 30 – Pe nori

1.Tes. 4: 17- Pe nori

17). Mat. 24: 30 - Cu putere și mare slavă

2.Tes. 1: 9-10- Venind să fie glorificat (conf. v. 9, putere și slavă).

18). Mat. 24: 30, 37-51; 25: 31 cont – Judecata celor răi

2.Tes. 1:17 cont – Judecata celor răi

19). Mat. 24: 31- Venirea cu îngerii

Mat. 25: 31- Venirea cu îngerii

1.Tes.4:16- Venirea cu îngerii

2.Tes. 1: 7-8 Venirea cu îngerii

20). Mat. 24: 31- Trâmbița

1.Tes. 4:16- Trâmbița

21). Mat. 24: 31- Strângerea credincioșilor (episunagogi).

1.Tes. Strângerea credincioșilor

2.Tes. 2: 1 „Cât priveşte …și strângerea noastră laolaltă cu El” (episunagogi)

22). Mat. 24: 34- Nu va trece neamul acesta, până se vor întâmpla toate aceste lucruri.

1Tes. 4: 15, 17- Noi cei vii care vom rămânea până la venirea Domnului (conf. 5:23).

23). Credincioșii vor putea cunoaște când este aproape (24: 32-33).

1.Tes. „Voi fraților nu sunteți în întuneric”

24). Mat. 24: 36- Ziua și ceasul necunoscut (secțiunea a doua).

1.Tes. 5:1-2 – Vremea și soroacele necunoscute.

25). „Ziua aceea”(v. 36), Luca 21: 34 „Ziua aceea”

1.Tes. 5:4 „Ziua aceea,” 2,Tes. 1:10, 2.Tes. 2: 2-3

26). Mat. 24: 38- mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, adică „pace și liniște”

1.Tes. 5:3 „Pace și liniște”

27). Mat. 24: 37-30 - Necredincioșii luați prin surprindere

1.Tes. 5:3- Necredincioșii luați prin surprindere

28). Mat. 24: 43 – Venirea ca un hoț (conf. Luca 21: 34-36).***

1.Tes. 5: 3 – Venirea ca un hoț

29). Mat. 24: 42 - Chemarea la veghere

1.Tes. 5: 6 - Chemarea la veghere

30). Credincioșii izbăviți (Luca 21: 36).

1.Tes. 5: 3 - Credincioșii izbăviți

31). Mat. 24: 47 – Avertismentul privitor la beție

1.Tes. 5: 7 - Avertismentul privitor la beție

32). Mat. 25: 31- 32 – Vremea despărțirii; (24: 31- strângerea aleșilor implică despărțire! Prima și a doua secțiune spun același lucru)

2.Tes. 1: 7-10 – Vremea separării (1Tes. 4:13 este strângerea la olaltă, de asemenea 2.Tes. 2: 1). Extrage din ambele secțiuni!

33). Mat. 25: 41, 46 – Plecați de la mine; Pedeapsă veșnică

2.Tes.1: 9 - o pierzare veşnică de la faţa Domnului

Aceasta este o listă impresionantă de paralele. Această comparație arată că Pavel într-adevăr se referă la Discurs când zice, „Vă spuneam prin cuvântul Domnului.” Aceste paralele directe falsifică încercarea lui Mathison de a spune că Tesaloniceni nu este luat din Discurs.

Mathison apelează la ceea ce este cunoscut sub numele de „revelație progresivă” susținând că „Isus Însuși a putut spune puțin despre a doua venire (2009, 365, n. 992). Pavel, conform acestei teorii, a fost cel care a primit mai târziu (progresiv) revelație despre parousia lui Isus de la sfârșitul istoriei, și aceasta este ceea ce avem în Tesaloniceni și 1.Corinteni 15. Aceasta este, pe cât de extraordinar pe atât de înșelător.

Mai mult, după cum am văzut Pavel a spus că evanghelia sa, escatologia sa nu era alta decât cea găsită în Moise și profeți. Pavel nu a spus că el a primit ceva ce nu a fost propovăduit de către profeți; el nu a predicat altceva decât ceea ce au spus profeții! Nu pare cel puțin remarcabil că Isus a venit să întărească promisiunile făcute părinților ( Romani 15: 8), că Pavel a primit evanghelia de la Isus, evanghelie care nu era altceva decât ceea ce au spus prorocii V.T. și că totuși Pavel, per Mathison, a spus ceva radical diferit de ceea ce Isus și profeții au prezis? Deci, escatologia lui Isus a fost o întărire a profeților V.T. Escatologia lui Pavel a fost luată din V.T. Și totuși, per Mathison, escatologia lui Pavel a fost de fapt diferită de cea a V.T. și de cea a lui Isus.

De fapt Mathison crede că Isus a vorbit despre venirea Sa finală. El crede că prima Lui pildă și cele paralele din Matei 13 se referă la sfârșitul istoriei (2009, 361+). El omite să spună că Matei 13: 43 este o citare a lui Daniel 12: 3 și că el crede că profeția din Daniel 12 privitoare la înviere este de asemenea o predicție a „sfârșitului istoriei.” Însă toate acestea doar amplifică problemele lui Mathison.

Mathison ne spune că profețiile escatologice privitoare la Fiul Omului sunt luate din Daniel 7 și au prezis evenimentele limitate la perioada dintre înălțarea lui Christos și AD 70. Totuși Matei 13 este un pasaj escatologic referitor la Fiul Omului! De ce nu se aplică la AD 70?

Aplicarea lui Daniel 12 de către Mathison la un eveniment al sfârșitului timpului este greșită. Daniel 12 a prezis distrugerea poporului sfânt. Totuși Daniel este categoric că împărăția Mesianică nu va fi distrusă niciodată (Daniel 2: 44; 7: 13 cont). Mai mult, Daniel 7 la fel ca și Daniel 12 au prezis Necazul cel mare (Daniel 7: 21 cont). Mathison plasează Necazul cel mare în primul secol. Acest lucru cere o împlinire a învierii în primul secol din moment ce Daniel 12:2 categoric plasează învierea la acel moment. Eu cred că motivul pentru care Mathison adoptă o astfel de poziție este teologic, nu exegetic. El înțelege că V.T. și Isus au limitat predicțiile lor la veacul V.T. Dacă admite că Discursul sau V.T. este reala sursă a lui Tesaloniceni viitorismul lui este negat.

Pavel este categoric când spune că el a primit evanghelia direct de la Isus „Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl care L-a înviat din morţi, şi toţi fraţii care sunt împreună cu mine, către bisericile Galatiei” (Galateni 1: 1-2). Deci, după Mathison noi ar trebui să credem că deși Isus a vorbit pe larg în timpul misiunii Sale despre a doua Sa venire, acele discuții nu aveau nimic de-a face cu „reala” Lui venire. Acest lucru ar însemna că tot ceea ce Petru, Iacov și Ioan au auzit de la Isus a avut puțin sau deloc legătură cu parousia lui Christos, iar ceea ce Pavel a auzit a fost diferit - radical diferit de ceea ce aceștia au fost învățați! Totuși Pavel a spus că el și ceilalți apostoli au propovăduit aceiași evanghelie (Galateni 2:7-9).

Sugestia că Tesaloniceni nu are legătură cu Discursul este de nesusținut. Acum dați-mi voie să simplific lista pentru a ne concentra asupra lui 1.Tesaloniceni 4: 13-18 și să arătăm că acest pasaj este paralel cu Matei 24: 29 cont.

Matei 24: 29-31

Venirea Fiului Omului

Împreună cu îngerii (v. 30-31)

Cu trâmbița (v. 31)

Venirea pe nori (v. 30)

Strângerea răscumpăraților (v. 31)

Nu va trece neamul acesta până nu se vor întâmpla toate aceste lucruri (v. 34)

1.Tesaloniceni 4: 13-18

Venirea Fiului Omului

Împreună cu îngerii (v. 16)

Cu trâmbița (v. 16)

Coborându-se din cer în văzduh (v. 16, 17)

Strângerea laolaltă a răscumpăraților (v. 17)

Noi cei vii cari vom rămânea până la venirea Domnului (v. 15, 17)

Paralelele dintre Matei 14: 29 cont și Tesaloniceni sunt incontestabile. Subiectele și motivele sunt aceleași, termenii sunt aceiași, indicatorii temporali sunt aceiași. Acesta nu este doar limbaj care sună la fel. Aceasta înseamnă că dacă Matei 24: 29-31 se referă la judecata lui Israel din AD 70 atunci tot la acest lucru se referă și Tesaloniceni. În afara ideilor preconcepute nimeni nu ar gândi altfel.

Pavel spune că el reiterează cuvântul lui Christos iar cuvântul lui Christos care conține fiecare element listat de către Pavel este Discursul de pe Muntele Măslinilor, în mod special Matei 24: 29-31. Nu este aceasta o dovadă puternică în favoarea faptului că Discursul este sursa lui Pavel? Mai mult, și acest lucru este definitoriu: nu găsim altundeva în Discurs predicția venirii pe nori, îngerii, trâmbița și strângerea aleșilor. Acele elemente se găsesc exclusiv în versetele 29-31 și cap. 25: 31 cont. Însă după cum am văzut nu poți despărții cap. 25 de capitolul 24 datorită nunții. Nunta din cap. 25 este căsătorită, scuzați jocul de cuvinte, cu venirea lui Christos din Matei 24: 29 cont!

Elementele din Matei 25: 31 sunt identice cu cele din 24: 29 cont. Deci dacă/din moment ce, Pavel reiterează Discursul, atunci din moment ce singurul loc din Discurs care conține elementele pe care le folosește Pavel este 24: 29-31, urmează că Pavel reiterează Matei 24: 29-31 în 1.Tesaloncieni 4: 13 cont Dar, amintiți-vă că după Gentry, Mathison și majoritatea postmileniștilor, Matei 24: 29 cont vorbește exclusiv despre venirea lui Christos din AD 70!

Este de asemenea semnificativ faptul că Mathison acum susține un Discurs unitar, nedivizat. Deci, el vede paralelele dintre Matei 24: 29 cont și 25: 31 ca dovadă a faptului că pasajele au teme identice. Deci, Pavel afirmă că el extrage din Discursul escatologic al lui Isus. Singurul loc din toate învățăturile escatologice ale lui Isus în care găsim toate elementele pe care le folosește Pavel, este Discursul de pe Muntele Măslinilor (Matei 24: 29-31; 25: 31 cont). Acestea sunt textele care, insistă Mathison se referă la AD 70. Și totuși per Mathison nu trebuie să vedem nici o legătură între Tesaloniceni și Discurs. Acest lucru este ilogic și de nesusținut.

Prin urmare, pentru a putea face deosebire între Matei și Tesaloniceni trebuie dovedit că elementele folosite de către Isus în Discurs sunt într-adevăr diferite de învățătura lui Pavel din Tesaloniceni. Dacă elementele sunt aceleași și temporizarea este aceiași atunci subiectul este același. Acesta nu este doar „limbaj similar” după cum afirmă Mathison și Gentry. Iar dacă subiectul este același atât în Matei cât și în Tesaloniceni atunci escatologiile viitoriste sunt puse sub semnul întrebării, să nu spunem mai mult.

Mileniștii insistă că Matei 24: 29-31 vorbește despre o coborâre vizibilă, trupească a lui Isus din cer pe o grupare de nori, după șapte ani de la evenimentele din Tesaloniceni, adică răpirea. Ei cred că Tesaloniceni vorbește despre un eveniment tăcut, invizibil care se întâmplă dincolo de sistemul spațio-temporal. Unde este justificarea contextuală pentru o astfel de dihotomie? Unde spune Isus că evenimentul pe care îl descrie ar fi optic vizibil iar Pavel spune că al lui este invizibil? Unde spune Pavel că trâmbița va suna „în tăcere” la răpire dar va fi audibilă pentru parousia din Matei? Atât Matei 24 cât și Tesaloniceni vorbesc despre parousia iar tabelul de mai sus arată cum Pavel a folosit interschimbabil în Tesaloniceni cuvintele folosite de către Isus. Acest lucru sugerează puternic că nu există deosebire în natura evenimentelor.

Nici Isus și nici Pavel nu au făcut deosebire între evenimentele pe care le-au prezis, și nici noi nu ar trebui să facem. Acest lucru este important. Matei și Tesaloniceni descriu același moment și același eveniment. Din moment ce Isus a spus că evenimentele din Matei erau limitate la generația Sa, și din moment ce Pavel a spus că unii dintre Tesaloniceni vor trăi până la acel eveniment, ori ce aplicație modernă a acestor texte este deplasată.

Pentru a aplica Tesaloniceni la alt eveniment decât cel descris în Matei 24 trebuie afirmat că Matei 24 la urma urmei nu se aplică la AD 70. Sau trebuie arătat că Matei 24: 29-31 și Tesaloniceni tratează într-adevăr două veniri diferite la momente diferite. Acest lucru încearcă acum Mathison să facă (Age, 2009, 379).

Totuși consultați din nou tabelul scurt și întrebați-vă unde ar putea fi deosebirea. Ce face ca venirea dintr-un text să fie spirituală (providențială) și din celălalt text fizică, trupească? Ce face ca îngerii din Matei să fie propovăduitorii evangheliei, dar îngerii din Tesaloniceni ființe angelice? Ce face ca trâmbița să fie „tăcută” și metaforică în Tesaloniceni, dar audibilă în Matei? Ce face coborârea din cer pe nori din Matei o descriere profetică tipică a acțiunilor lui Dumnezeu în istorie, iar în Tesaloniceni o coborâre fizică pentru a pune capăt istoriei? Care este diferența dintre „nu va trece generația aceasta” și „noi cei vii care vom rămânea până la venirea Domnului”? Adevărul este că nu există nici un lucru în contextul celor două pasaje care să ne oblige să trasăm o demarcație între cele două texte. Dimpotrivă, date fiind restricțiile temporale identice în ambele texte și dată fiind natura identică a limbajului, consecvența ar cere ca să admitem că ambele pasaje vorbesc despre același eveniment și aceiași vreme.

Dați-mi voie să închei această secțiune cu o recapitulare cu ceea ce ar însemna pentru Gentry și virtual toți viitoriști dacă Discursul este o discuție unitară a venirii lui Christos din AD 70.

1). 1.Tesaloniceni 4 este extras din Discurs. Gentry admite că aproape toți teologii cred acest lucru. Deci, dacă Discursul vorbește doar despre evenimentul răscumpărător din AD 70, acest lucru cere ca și Tesaloniceni să vorbească despre același eveniment. Nu este nevoie să spunem că acest lucru nu ar crea doar lui Gentry probleme doctrinare, ci ar dovedi false practic toate paradigmele viitoriste!

2). Dacă Matei 24-25 este strict despre parousia lui Christos din AD 70, atunci Gentry pierde argumentul său cheie bazat pe Matei 24: 36 privitor la a nu cunoaște ziua nici ceasul.

3). Dacă Matei 24-25 este strict despre parousia lui Christos din AD 70, atunci Gentry pierde argumentul său cheie cum că întârzierea mirelui și a stăpânului din cap. 25 cere un eveniment diferit de venirea lui Christos din AD 70. Fiind necesar să aplice textele „întârzierii parousiei” din Discurs la AD 70, asta cere practic ca el să aplice „întârzierea parousiei” și la 2.Petru 3 la AD 70 din moment ce Petru spune că învățătura lui din 2.Petru 3 este luată din învățătura Domnului. Unde în învățătura lui Isus găsim referințe la întârzierea parousiei dacă nu în Discurs? Discursul (Matei 25) este textul cheie al lui Gentry la care apelează pentru argumentul întârzierii parousiei.

4). Dacă Matei 24-25 este strict despre parousia lui Christos din AD 70, atunci Gentry pierde argumentul său cheie cum că venirea lui Christos ca un hoț ar fi un eveniment care pune capăt timpului. Renunțând la acest argument ar cere ca el de asemenea să aplice venirea lui Christos ca un hoț din 1.Tesaloniceni 5 și din 2.Petru 3 la AD 70. O astfel de abdicare ar fi fatală pentru postmilenismul lui Gentry.

5). Dacă Matei 24-25 este strict despre parousia lui Christos din AD 70, atunci Gentry pierde argumentul său cheie cum că nu există semne referitoare la venirea lui Christos.

6). Dacă Matei 24-25 este strict despre parousia lui Christos din AD 70, atunci Gentry pierde argumentul său cheie cum că mileniul trebuie să fie o perioadă de timp extrem de lungă, adică 2000 de ani până în prezent. Este incontestabil faptul că Judecata de apoi din Matei 25: 31 cont este Judecata cea mare de la Marele Tron Alb din Apocalipsa 20: 10 cont, judecată care are loc după mileniu! Deci, dacă judecata din Matei 25: 31 cont este AD 70 atunci mileniul din Apocalipsa 20 s-a sfârșit în primul secol!

Ar fi interesant de văzut încercarea lui Gentry de a face distincție între Matei 25:31 cont și Apocalipsa 20 10f cont Singura lui resursă ar fi hermeneutica lui insuportabilă care spune, doar pentru că un text include - sau exclude o anumită doctrină dintr-un alt text, aceasta cere subiecte diferite. Vezi examinarea noastră a acestei hermeneutici sub titlul „Veniri, mai multe veniri: O scurtă examinare a preterismului parțial. Această hermeneutică este falsă.

După cum puteți vedea, un Discurs unitar creează de fapt lui Gentry și tuturor escatologiilor viitoriste probleme serioase. Așa cum am afirmat pretenția lui Gentry cum că un Discurs unitar nu creează probleme doctrinale pentru viitoriști este o afirmație naivă, intenționată să distragă atenția de la semnificația incredibilă a unui Discurs unitar. Și încercarea lui Mathison de a devia subiectul nu va funcționa după cum vom demonstra în această carte.

Mathison și Gentry, de fapt majoritatea comentatorilor abordează Discursul înțelegând că el discută soarta templului și sfârșitul veacului lui Israel. Apoi totuși, cum deja am sugerat ei abordează Tesaloniceni despărțit de context deoarece ei cred că Tesaloniceni vorbește despre împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute bisericii, separat de Israel. În loc să-și redacteze interpretarea în cadrul contextului împlinirii promisiunilor făcute lui Israel - sursa evangheliei și escatologiei lui Pavel - ei creează o interpretare care nu are nimic de-a face cu împlinirea profețiilor V.T. Acest lucru este total greșit.

Haideți să rezumăm ce am văzut în această secțiune.

Am văzut că Discursul nu poate fi împărțit în două subiecte. El este un discurs unitar despre venirea lui Christos pentru judecată împotriva lui Israel în AD 70.

Am văzut că Pavel spune că el reiterează ceea ce Isus a avut de spus despre venirea Sa.

Am văzut că singurul loc din toată învățătura lui Isus, care conține toate elementele descrise de către Pavel, este Matei 24:29-31. Toate acestea însumează dovezi în favoarea faptului că Tesaloniceni ar trebui să discute același lucru ca și Discursul. Din moment ce Discursul este o discuție despre venirea lui Christos cu judecată (împărăție și mântuire, Luca 21: 28-32), asupra lui Israel în AD 70, asta înseamnă că 1.Tesaloniceni vorbește despre venirea lui Christos din AD 70.