top of page

Creația din Romani 8

Updated: Oct 20, 2022

Iluzia Concluziei


O altă privire asupra lui Romani 8: 18-23

de William H. Bell Jr.

Trad. Iosif Dragomir


Pornind de la un cadru incorect în domeniul escatologiei, mulţi interpretatori ai „firii” din Rom. 8: 18-23, au ajuns la greutăţi exegetice. Obţiunile, aparent viabile ale semnificaţiei cuvântului, acoperă zona începând cu domeniul universului material, împărăţia animalelor, omenirea nerăscumpărată, trupul omenesc (independent de duh) şi ajungând la Biserică. Nici una din cele amintite mai sus nu sunt lipsite de dificultăţi. Încercarea de a le potrivi contextului din Rom. 8 este la fel de eficientă ca şi citirea unui cadran solar la lumina lunii. Este imposibil să le faci să se potrivească fără să le „aranjezi” sau fără să le „ciopleşti” de câteva adevăruri fundamentale rezidente în context sau în pasajele înrudite (asociate).

Un exemplu clar îl găsim în concluzia la care au ajuns unii, că Pavel „a personificat firea (ktiseoos creaţia n.tr.). El în mod figurativ o prezintă ca tânjind, aşteptând izbăvirea, ca un preludiu până la vremea când îşi va fi indeplinit scopul.” (The Christian Courier, de Wayne Jackson, p. 25, Noiembrie 1990). Aceiaşi concluzie este exprimată şi în următorul citat: „Lumea plantelor, animalele şi materia neînsufleţită nu este inclusă în planul răscumpărării. Doar într-un sens metaforic poate ea (creaţia), să privească înainte spre izbăvirea copiilor lui Dumnezeu.” (Reasoning from Revelation, de Trevor J. Major, Iulie, 1990).


Scopul

Scopul nostru prezent, este să demonstrăm că concluzia de mai sus este în cel mai bun caz, o eroare exegetică. Von atinge acest scop prin:

1. Considerând şi analizând legile care guvernează limbajul figurativ (personificarea),

2. Demonstrarea iluziei prezentată prin argumentul „personificării”,

3. O examinare a contextului care combate o astfel de interpretare.


Personificarea

1). Ethelbert W. Bullinger în „Figuri de stil folosite în Biblie” p. 861, spune următoarele în legătură cu folosirea personificării. „Este o figură de stil, prin care lucrurile sunt reprezentate sau, se vorbeşte despre ele ca fiind persoane; sau prin care noi atribuim inteligenţă, prin cuvinte sau fapte, obiectelor neînsufleţite sau ideilor abstracte.” „Personificarea” este termenul românesc pentru această figură de stil. Latinii o numesc personificatio, ... „facerea” sau „simularea unei persoane”. El listează şase clase în care poate fi grupată personificarea.

1. Membrele trupului uman

2. Animale

3. Roadele pământului

4. Lucruri neînsufleţite

5. Împărăţii, ţări, state

6. Acţiuni umane, atribuite lucrurilor, etc.


2). În legătură cu „note cu privire la figuri de stil în general” Bullinger ne spune că atunci când afirmaţiile nu sunt conforme cu realitatea faptică, ele trebuie să fie figuri de stil.

La acest punct întâlnim prima şi cea mai serioasă problemă cu personificarea universului material a „creaţiei” din Romani 8.

În virtutea legii care guvernează limbajul figurativ, şi prin propria recunoaştere a autorului menţionat mai sus (Trevor J. Major), afirmaţiile din Rom. 8: 19-22, sunt afirmaţii care sunt contrare realităţii faptice. Pornind de aici, „dorinţa înfocată”, a „creaţiei” care „suspină”, pentru a fi izbăvită, este prin folosirea personificării, o afirmaţie contrară realităţii faptice. Concluzia extrasă de Trevor Major foarte bine demonstrează acest adevăr şi este demnă de repetat aici. „Lumea plantelor, animalele şi materia neînsufleţită nu este inclusă în palnul răscumpărării, Doar într-un sens metaforic poate ea (creaţia), să privească înainte spre izbăvirea copiilor lui Dumnezeu.”

Concluzia lui Jackson este în fond aceiaşi ca şi substanţă. În timp ce ambele articole oferă câteva puncte excelente cu privire la ce NU este „creaţia”, ele nu oferă nimic altceva decât o iluzie cu privire la ce este ea.

3). Bullinger spune „o formă neobişnuită (figură) niciodată nu se foloseşte, decât pentru a „adăuga” forţă adevărului transmis, accentuează formularea ei, şi dă profunzime semnificaţiei ei.” (Bullinger, op.cit., p. 6)

Este clar că interpretatori citaţi mai sus admit că nu există adevăr cu privire la izbăvire / răscumpărare a creaţiei (universul material) din moment ce nu adaugă nimic, nu accentuează nimic şi cu siguranţă lipseşte profunzimea.

Cât de josnic a eşuat Pavel în încercarea de a-i încuraja pe sfinţi în faţa „prezentelor lor suferinţe” argumentând cu o izbăvire a creaţiei care nu era de loc o izbăvire. Dimpotrivă, noi NU credem că Pavel a eşuat în promisiunea unei viitoare izbăviri a creaţiei. Totuşi aceasta nu înseamnă că trebuie să acceptăm iluziile argumentului personificării.


Dificultăţi ale argumentului „personificării”

Există câteva dificultăţi evidente ale argumentului personificării universului. Unu, punctele de vedere escatologice ale celor doi scriitori, care implică distrugerea universului şi tot ce este legat de acest fapt, se bat cap în cap cu conceptul unei izbăviri prezente/viitoare a creaţiei materiale. Ei sunt pe deplin conştienţi că nu pot avea distrugere (2Pet. 3:10) şi izbăvire (Rom. 8:21-23) ale aceleiaşi creaţii, în acelaşi timp. Deci ei trebuie să „dea cu banul” pentru a decide care, fațetă exclude universul material! (este un joc de cuvinte greu de tradus)

În al doilea rând, nu poate fi vorba de cel rău aici, pentru că astfel ar elimina mântuirea prin ascultare şi ar aduce atingere dreptăţii lui Dumnezeu.

În al treilea rând, „creaţia” nu poate fi Biserica pentrucă prima aştepta manifestarea celei de a doua şi este contextual separată de cei (ea vs noi din vers. 23) care au cele dintâi roade ale Duhului.

În al patrulea rând, dat fiind faptul că nici una din cele menţionate mai sus nu se armonizează cu contextul într-un sens literal, prin ce reguli de interpretare alegem una în defavoarea celeilalte pentru a-i da un sens metaforic creaţiei? Fiind metaforică / personificare, contrară realităţii faptice, de ce nu am pleda că cei răi vor fi izbăviţi? Se pare că izbăvirea metaforică / personificată, a celui rău nu ar trebui contestată mai mult decât cea a universului, având în vedere că ambi au aceiaşi soartă „aprinsă”. Aici se poate vedea cât de „valoros” este acest argument al personificării. În timp ce la suprafaţă poate apărea acceptabil, în interior este o iluzie sterilă, sărăcăcioasă.


Contextul lui Romani 8

Mai întâi, suferinţele sfinţilor erau reale. Expresia „din vremea de acum” (v.18) denotă o perioadă, de tranziţie de la Vechiul, la Noul Legământ, atunci prezentă. N. Legământ nu a apărut brusc la Rusalii (AD 33) ci, gradual de-alungul perioadei cuprinsă între Cruce şi AD 70. Suferinţele veneau cu precădere din partea iudaizatorilor, care se împotriveau învăţăturii Duhului Sfânt privitoare la iminenta venire a lui Christos ca să „dărâme locaşul acesta” (templu, Mat. 24) şi „să schimbe obiceiurile pe care ni le-a dat Moise” (Fapte 6: 14; 7: 51 şi continuare).

Este clar că erau suferinţe escatologice, cauzate de împotrivirea faţă de schimbarea Legămintelor. (1Tes. 2:14-16). Orcât de cumplite, suferinţele, nu erau vrednice să fie puse alături de slava viitoare, gata (mellousan) să fie descoperită în vremurile din urmă.(Rom. 8: 18; 1Pet. 5-7). Slava, era şi ea reală.

În al doilea rând „primirea slavei” este pusă pe picior de egalitate cu descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Ei au primit Duhul escatologic (miraculos) care adeverea împreună cu duhul lor că erau fiii lui Dumnezeu, (Rom. 8:15,16; Gal. 3:2-5; 4:6) dar evreii zeloşi pentru Lege, contestau acest fapt, aşadar scopul lui Dumnezeu era să-i confirme deschis, sau să-i descopere ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu.

Un fapt adesea trecut cu vederea, este că în perioada de tranziţie a schimbării Legămintelor, adevărata identitate a fiilor lui Dumnezeu era ascunsă. (Col. 3:3) şi prin urmare, necunoscută lumii (iudaice, 1Io. 3:1-2) Pilda neghinei de asemena exprimă dificultatea de a deosebi neghina (Israelul după trup) de grâu (Israelul spiritual sau fiii lui Dumnezeu) în timpul perioadei de tranziţie premergătoare sfârşitului veacului, care s-a încheiat la AD 70 (Mat. 13: 29-30, 37-40).

Franklin Camp bine a observat importanţa căderii Ierusalimului, în limpezirea întrebării cu privire la cine sunt fiii lui Dumnezeu. „Căderea Ierusalimului închide odată pentru totdeauna disputa, şi deci, căderea Ierusalimului răspunde unei alte întrebări biblice, privitoare la cine sunt fiii lui Dumnezeu.” (Lucrarea Duhului Sfânt în Răscumpărare, pp. 55-56, de Franklin Camp). Astfel, nevoia şi scopul descoperirii (manifestării) fiilor lui Dumnezeu, era şi ea reală.

În al treilea rând, creaţia aştepta cu dorinţă înfocată, aştepta deci această descoperire a fiilor lui Dumnezeu. Observaţi, că ceea ce se spune despre creaţie, se spune şi despre cei care au, „noi care avem” cele dintâi roade ale Duhului. Cel de-al doilea grup, în care Pavel se include pe sine, este format din sfinţii Noului Legământ care au fost făcuţi moştenitori împreună cu Christos (v. 17).

Hadeţi să comparăm următoarele:



Paralela Creației Romani 8
.pdf
Download PDF • 86KB

Ţinta sfinţilor Noului Legământ era descoperirea fiilor lui Dumnezeu, care este aceeaşi cu primirea înfierii / răscumpărării trupului. Aceasta este plasată în opoziţie cu eliberarea din robia/sclavia stricăciunii, o stare din care sfinţii Noului Legământ erau deja mântuiţi deşi mântuirea nu ajunsese încă la împlinire (desăvârşire) după cum spune Pavel: „Noi suntem mântuiţi în această nădejde (prin nădejde), dar o nădejde care se vede, (realizată), nu mai este nădejde; pentrucă dacă vezi de ce să mai nădăjduieşti! Dar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare (Rom. 8: 24-25). Ceea ce s-a început în sfinţii Noului Legământ va fi isprăvit (încheiat, desăvârţit) până (cel târziu) în ziua lui Christos (Fil. 1: 6; 3: 11, 12).

Romani 5: 6 trebuie înţeles în această lumină, „pentrucă dacă ne-am făcut (timpul trecut) una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, (Rom. 6: 3, 4) vom fi una (timpul viitor) cu El într-o înviere asemănătoare cu a Lui (Rom. 8: 11, 23).


Robia lui Israel în moartea-păcatului

Israelul Vechiului Legământ trebuie introdus în ecuaţie pe considerentul „firii” (creaţiei) din Rom. 8.

Exista o reală nevoie de a-i elibera din robia păcatului şi a morţii. Christos a îmbrăcat natura fraţilor Săi, (Israelul Vechiului Legământ) ca să poată suferii moartea păcatului împreună cu ei pentru a distruge puterea lui Satan, ca după aceea să-şi elibereze fraţii din acea robie (1Cor. 15: 20; Col. 1: 18).

Israelul Vechiului Legământ este evident, miezul din Evr. 2: 14-17.

„Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia, cari prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor. Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, (nu natura îngerilor a luat-oasupra Lui) ci în ajutorul seminţei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.”

Prin urmare exista o nevoie reală ca Christos să elibereze pe fraţii Lui (Israelul Vechiului Legământ) din puterea păcatului şi a morţii, robie în care au fost aduşi „nu de bună voie” nu prin alegera lor, ci de Dumnezeu care i-a pus sub Legea care nu putea oferi viaţa (Gal. 3:21) şi eliberarea din păcat şi moarte (Evr. 10:4) pe care o doreau. Acest lucru putea fi realizat doar prin Christos prin intermediul morţii Sale şi revărsarea Duhului escatologic în timpul domniei Sale de la sfârşitul veacului (1Cor. 15:24-26).

Mai mult, Dumnezeu nu a dat Israelului Vechiului Legământ mântuire înaintea sfinţilor Noului Legământ, totuşi spunându-ne clar că primi au murit în credinţă (Evr. 11: 13) sperând la o înviere mai bună (v. 35). Despre ei s-a scris. „Toţi aceştia, măcarcă au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuş n-au primit ce le fusese făgăduit (la aceea vreme deşi ei aşteptau), pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei (sfinţii V. Testament) la desăvârşire fără noi (sfinţii N. Testament)” (Evr. 11: 39-40). Desigur că sfinţii Vechiului Legământ vor primi făgădiunţa dar nu înainte şi separat, de de sfinţii Noului Legământ care aveau cele dintâi roade.


Creaţia – Israelul Vechiului Legământ

Îndrăznim să afirmăm că „firea” din Rom. 8: 18-23 este o referire la sfinţii V. Testament care, sub Lege erau în robia stricăciunii a păcatulul şi a morţii, dar aşteptau suspinând în durerile naşterii, să fie eliberaţi din acea robie, în momentul în care sfinţii (N. Testament) cu cele din tâi roade, erau descoperiţi şi primeau înfierea.

Nu este necesar să excludem pe Neamuri din „toată firea” din Rom. 8 (v. 26). (vezi Crucea şi Parousia lui Christos, de Max R. King)

Momentul împlinirii este încheierea lucrării Duhului escatologic la sfârşitul veacului iudaic în AD 70. Acest moment coincide cu schimbarea completă a legămintelor. Pavel clarifică faptul că promisiunea Evangheliei s-a aplicat deopotrivă atât credincioşilor Israelului Vechiului Legământ cât şi Iudelilor şi Neamurilor care L-au acceptat pe Christos prin Evanghelie. „De aceea promisiunea este din credinţă ca să fie prin har pentruca făgăduinţa să fie asigurată pentru toată sămânţa lui Avraam; nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege (Israelul V. Legământ) ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor” (Rom. 4:16).


În final, Pavel arată că izbăvirea deşi iminentă ea era încă în viitor. „Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: ,,Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile dela Iacov. Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele” (Israelului V. Legământ) Rom. 11: 26-27; 13: 11-12


Fapte susţinătoare

Unu, aceasta nu ne obligă să ne îndepărtăm de fiinţele raţionale aflate în reală nevoie de izbăvire, de ambele părţi ale ecuaţiei, fie că sunt sfinţii cu cele dintâi roade fie că este firea (creaţia).

Doi, este în armonie cu folosirea cuvântului „creaţie” (ktisis) pentru fiinţe raţionale (onemirea) şi în alte locuri în Scriptură.

1. ... predicaţi Evanghelia la ori ce făptură (ktisis) Mc. 16:15

2. ... dacă estre cineva în Christos este o făptură nouă 2Cor. 5:17

3. ...evanghelia a fost vestită ori cărei făpturi Col. 1:23

4. ... tăiere şi netăierea împerjul nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă Gal. 6:15

Creaţia nouă „dacă este cineva în Christos” (prin urmare creştini), implică o creaţie veche anterioară, la fel cum Noul Legământ implică un Vechi Legământ. Ceea ce este în antiteză cu noa creaţie în Christos sub Noul Legământ, ar fi vechea creaţie sub Vechiul Legământ (Israelul V. Legământ). Ambele entități sunt fiinţe raţionale inteligente care şi-au pus nădejdea în promisiunile lui Dumnezeu (Fapte 24: 14,15).


Suspinând împreună

Pavel a afirmat că „suspinând în durerile naşterii” era adevărat atât pentru sfinţii cu cele dintâi roade, cât şi pentru creaţie (firea). Suspinarea în durerile naşterii de partea sfinţilor cu cele dintâi roade, este reală. Nici Jackson şi nici Major nu vor nega acest lucru. Dar despre creaţie (firea) se spune că suspină şi aşteaptă izbăvirea împreună. Prin urmare, izbăvirea creaţiei este la fel de reală ca şi izbăvirea sfinţilor cu cele dintâi roade. Dacă izbăvirea creaţiei este personificată de ce nu este şi cea a celor dintâi roade? Dacă suspinul creaţiei este personificat şi este contrar realităţii faptice, de ce nu este personificat şi „sfinţii cu cle dintâi roade”, din moment ce ei suferă / aşteaptă împreună? Argumentul personificării este o încercare de a scăpa instantaneu de evoluţia escatologică prin crearea unei iluzii, care dacă este urmărită până la capătul ei logic, va „figuraliza” întreg contextul şi capitolul 8 din Romani. El violează regulile limbajului figurativ cât şi pe cele ale interpretării. Este un argument fals.


Concluzie

Noi am luat în calcul legile care guvernează personificarea şi limbajul figurativ. Ele funcţionează de la inferior la superior – nu invers. Ca să foloseşti corect personificarea în Romani 8, ea trebuie să accentueze să adauge şi să confirme izbăvirea creaţiei pe lângă cea a sfinţilor cu cele dintâi roade pentru că aceasta este clar afirmată şi implicată în text. Pavel afirmă că sfinţii cu cele dintâi roade se află într-o situaţie reală care va fi împărtăşită literal, şi de creaţie.

În final identificarea creaţiei se armonizează cu Israelul Vechiului Legământ ca oaemeni raţionali inteligenţi care au nevoie de izbăvire – o izbăvire reală din robia păcatului şi a morţii – tot reală, şi aceasta prin moartea îngropara şi invierea lui Christos.

1 view0 comments

Comments


About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!

bottom of page