Ce înseamnă „iminent”? - partea I.

Don K. Preston

Ce înseamnă „iminent”? - partea I.

Deși Ice, MacArthur, etc., toți admit că scriitorii Noului Testament exprimă un sens al apropierii pe care nu-l găsim în scrierile Vechiului Testament, ei insistă, totuși, că nu a fost apropiere reală cea care s-a transmis, ci iminență! Desigur, lexicoanele nu suportă idea de „iminent dar nu aproape”, deci ei inventează acea definiție și apoi susțin că dicționarele o agreează.

Ice și Jeffrey diferă în pozițiile lor privind cele de mai sus. Ice (și MacArthur) spun că există un oarecare sens al apropierii în Noul Testament care nu se găsește în cel Vechi, în timp ce Jeffrey spune că profeții Vechiului Testament au folosit limbajul iminenței la fel ca cei din Noul Testament. Acesta este un conflict serios. Dacă Noul Testament conține uns sens al apropierii care nu se găsește în cel Vechi, atunci Ice trebuie să explice diferența dintre Ziua (Zilele) Domnului care au fost aproape în Vechiul Testament și Ziua Domnului care a fost aproape în Noul Testament. Care este diferența dintre „Ziua cea mare a Domnului este aproape” (Țefania 1: 14) și „Venirea Domnului este aproape” (Iacov 5: 8)? De cealaltă parte, dacă limbajul transmite același sens al apropierii, atunci eșecul împlinirii (literale) iminente trebuie abordat, sau, trebuie explicat cum au putut spune scriitorii că ceva a fost aproape când atât de multe profeții trebuiau încă să se împlinească în prealabil.

Pentru Ice iminența răpirii în primul secol pur și simplu înseamnă că nu a fost (este) alt eveniment profetic care a trebuit (trebuie) să aibă loc înainte de răpire, prin urmare, ea putea avea loc în fiecare moment. Aceasta înseamnă că răpirea a fost iminentă dar nu aproape, pentru ultimi 2000 de ani. Ice citează cu aprobare pe Showers:

„Un eveniment iminent este unul care întotdeauna „atârnă deasupra capului”, este în mod constant gata să se întâmple sau să surprindă pe cineva; la îndemână, foarte aproape să aibă loc, (Oxford English Dictionary 1901, v. 66). Deci, iminența poartă sensul că ar putea avea loc în fiecare moment, alte lucruri ar putea avea loc înainte de evenimentul iminent, dar nimic nu trebuie să aibă loc înainte ca el, evenimentul iminent, să se întâmple. Dacă altceva trebuie să se întâmple înainte lui, atunci acel eveniment nu este iminent. Cu alte cuvinte, necesitatea ca ceva să aibă loc mai întâi, distruge conceptul iminenței ... sper că acum puteți vedea că ‘iminent’ nu este egal cu ‚în curând’.”[1]

Jeffrey, citându-l pe Pierson, este de acord, „Iminența este combinația dintre a două condiții, adică, certitudinea și incertitudinea. Printr-un eveniment iminent noi înțelegem unul care în md cert va avea loc la un moment dat, incert la alt moment.” (Return, 2001, 188). Jeffrey dă un exemplu al ideii sale de iminență:

„Un exemplu de eveniment iminent curent ar fi promisiunea unui călător de a se întoarce la familia sa cândva între sărbătoarea Recunoștinței și Crăciun. Odată ce sărbătoarea Recunoștinței a sosit, întoarcerea lui este iminentă. Călătorul se va întoarce în orice moment după sărbătoarea Recunoștinței dar el a promis că se va întoarce înainte de Crăciun. Nici un alt eveniment nu trebuie să aibă loc înainte de arătarea/sosirea lui ca împlinire a promisiuni sale.” (2001, 188).

Există câteva defecte în această ilustrație. Mai întâi, când călătorul spune că el se va întoarce între sărbătoarea Recunoștinței și Crăciun, el afirmă generația, nu ziua și ceasul, în care se va întoarce. În al doilea rând, va presupune familia că întoarcerea acestui călător va avea loc sau ar putea avea loc 2000 de ani mai târziu? Dacă călătorul nu se întoarce între sărbătoarea Recunoștinței și Crăciun, nu va crede familia că el și-a încălcat promisiunea sau ceva groaznic s-a întâmplat? Ei cu siguranță vor ști că ceva nu este în ordine. În al treilea rând, a sugera că iminența din ilustrație nu denotă apropiere, este evident greșit. Când sosește sărbătoarea Recunoștinței, familia știe că acel călător va veni în curând, el este aproape, vremea s-a apropiat.

Jeffrey continuă să ignore natura obiectivă a afirmaților temporale ale Scripturii susținând că în Vechiul Testament profeții au vorbit despre Ziua Domnului ca și când era aproape, când de fapt acea Zi trebuie încă să aibă loc. „Limbajul acelor profeți conține fraze cum sunt „aproape” și „în curând” și totuși, aceste profeții inspirate au fost date de Dumnezeu cu douăzeci și cinci de secole în urmă. (2001, 107). Cititorul trebuie să fie atent la presupunerile lui Jeffrey.

Jeffrey ia de bun, fără să dovedească cazul lui, că termenul Ziua Domnului, trebuie să se refere doar la un singur eveniment, venirea lui Isus la sfârșitul erei Bisericii, ca să întemeieze Mileniul. În al doilea rând, el presupune că limbajul care descrie Ziua Domnului, limbaj care pare să descrie distrugerea creației, trebuie luat literal. În al treilea rând, el presupune că venirea lui Isus trebuie să fie fizică, trupească. Date fiind aceste presupoziții de bază, poziția lui Jeffrey sună impresionant. Este totuși, fatal defectuoasă, după cum arată o examinare a textelor propuse de el ca dovezi. El enumeră 8 pasaje:

1). Isaia 13: 6 – „Gemeţi, căci ziua Domnului este aproape!” Vezi comentariile lui Gentry asupra acestui text. El arată că a existat o invazie babiloniană care a fost într-adevăr aproape. Jeffrey oricum, își asumă poziția fără să o dovedească și presupune că cititorii lui nu iau în considerare alte opțiuni.

2). Ezech. 30: 3 – „Căci se apropie ziua, se apropie ziua Domnului.” Aceasta a fost o predicție cu privire la distrugerea Egiptului prin mâna împăratului babilonian Nebucadnețar. (v. 10). Compară Ieremia 42-43. A fost împlinită cu mult timp în urmă, altfel, Nebucadnețar va trebui înviat într-o zi, să-și restaureze armatele și să cucerească Egiptul restaurat. Afirmațiile temporale referitoare la distrugerea Egiptului au fost împlinite mot-a-mot.

3). Ioel 1: 15 – „Vai! ce zi!” Da, ziua Domnului este aproape.” Datarea cărții lui Ioel este incertă, dar ce este sigur este că au fost prezise două Zile ale Domnului diferite. Una a fost aproape, cealaltă nu a fost. În capitolele 1-2 autorul vorbește despre Ziua care a fost aproape. Oricum, el vorbește și despre Ziua cea mare și înfricoșată care avea să vină „după aceea” sau „în zilele din urmă” (v.28-31). Dat fiind acest contrast dintre afirmațiile temporale, suntem obligați să recunoaștem și să admitem natura obiectivă a acestor afirmații. Dacă „aproape” sau „în curând” nu ar fi fost intenționate să fie luate mot-a-mot, în mod obiectiv, ci ar fi fost doar expresii ale certitudinii, atunci autorul inspirat ar fi putut spune că ambele Zile ale Domnului au fost aproape. Totuși, faptul că el a făcut distincție între un eveniment care venea în curând și o altă Zi a Domnului care nu era aproape, dovedește că aceste afirmații temporale trebuie luate la valoarea lor nominală. El dovedesc exact opusul la ceea ce Jeffrey încearcă să stabilească.

4). Ioel 2: 1- 5 – vezi comentariile noaste la capitolul 1: 15.

5). Ioel 3: 14 – „Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii.” Această Zi este cea doua menționată de Ioel și nu era aproape. De ce spune atunci că Ziua Domnului este aproape? Fiindcă aici avem un exemplu de iminență proiectată. Ioel a fost luat prin inspirație să vadă evenimentele din zilele din urmă (Ioel 2: 28). El însuși nu a fost în zilele din urmă, dar i s-a dat o viziune a zilelor din urmă, și, în vedenia lui, când aveau să sosească zilele din urmă, Ziua Domnului avea să fie aproape.

Faptul că Petru citează din Ioel 2: 28 și spune, „Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel”, dovedește două lucruri. Mai întâi, ceea ce Ioel a văzut într-adevăr nu a fost aproape când el a scris profeția, evenimentul profețit avea într-adevăr să aibă loc mai târziu, după cum i s-a spus. Doi, dovedește că Petru a avut dreptate când a spus că ei se aflau în zilele din urmă prezise de către Ioel. Aceasta de asemenea dovedește că mileniștii care susțin că zilele din urmă din Ioel nu au fost prezente în Fapte 2, de fapt greșesc.

6). Obadia 1: 15 – „Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile.” După cum am arătat mai sus, această profeție a fost împlinită în aproximativ trei ani” Nebucadnețar a venit în Edom și l-a distrus și în același timp a distrus și a jefuit națiunile menționate în Ieremia 25. Afirmațiile temporale au fost foarte reale. Edom a fost distrus foarte curând.

7). Țefania 1: 7, 14 – „Căci ziua Domnului este aproape.” Țefania, contemporan cu Ieremia și Habacuc, au prezis distrugerea Ierusalimului care s-a făcut prin mâna lui Nebucadnețar, și după cum am arătat, profeții au descris acea distrugere ca fiind Ziua mâniei Domnului, și vremea când Israel a fost aruncat jos din cer (Pl. 2: 1). Un lucru care este evident din acest text este că această Zi a Domnului avea să fie împotriva lui Israel (Țef. 1: 2-4). Aceasta, prin urmare, cu greu se conformează, perspectivei mileniste privitoare la Ziua Domnului când Israel, chipurile, este izbăvit de judecată. Ziua Domnului din Țefania avea să fie vremea când, „Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului.”

8). Zaharia 14: 1 – „Iată, vine ziua Domnului.” Mai întâi, trebuie să observăm că Zaharia nu spune: „Iată, vine ziua Domnului vine în curând” sau „Ziua Domnului este aproape.” Doi, vezi discuția noastră extinsă cu privire la acest text mai jos, în care arătăm că aceasta este o predicție a catastrofei din AD 70.

Am examinat fiecare text cu care Jeffrey încearcă să dovedească că profeții Vechiului Testament au prezis Ziua Domnului. Ideea lui Jeffrey este că fiecare din aceste pasaje vorbește despre același eveniment, o încă viitoare venire fizică a lui Isus. Din moment ce acea Zi nu a venit, per Jeffrey, noi suntem obligați să acceptăm perspectiva „iminent dar nu aproape” a afirmațiilor temporale. Am arătat că aceste profeții vorbesc despre evenimente diferite, evenimente care sunt toate numite Ziua Domnului, și care au fost de fapt aproape când au scris profeții.

Jeffrey face o afirmație incredibilă: „Este semnificativ faptul că niciun teolog nu a obiectat vreodată cu privire la limbajul acestor profeți și nu au negat că aceste profeții se referă la evenimente viitoare mult depărtate în timp, în ciuda faptului că profeții au folosit acel limbaj să descrie evenimentele ca și când ele ar fi pe punctul de a se împlini.”

Jeffrey greșește. Afirmațiile temporale ale acestor profeții au fost literale, și s-au împlinit la scut timp după ce a fost făcute. Mai departe, prin faptul că Jeffrey susțină că niciun teolog nu a avut probleme cu limbajul apropierii, chiar dacă predicțiile, chipurile, au de-a face cu evenimente mult îndepărtate în viitor, el evaluează greșit faptele.

De fapt, limbajul de apropiere din aceste pasaje ale Vechiului Testament au cauzat multe probleme teologilor. Nu ne permite spațiul pentru o investigație a acestora, dar indiscutabilul fapt istoric este că mulți teologi s-au luptat cu acest limbaj, mulți dintre ei ajungând la concluzia că Biblia nu este inspirată fiindcă predicțiile nu s-au împlinit în cadrul temporal cerut de limbaj. Este ceva obișnuit în lumea teologică să minimalizezi aceste afirmații temporale. Vezi cartea mea Cine este acest Babilon? (apărută și în limba română la editura Scriptum, Oradea, n.t.), pentru o investigație mai amplă a diferitelor tentative. Totuși, a spune că nimeni, niciodată nu a avut probleme cu acest limbaj, este fals. Faptul că teolog după teolog caută se explice de ce afirmațiile temporale nu sunt literale, dovedește la prima vedere că ei chiar au o problemă cu acest limbaj. Ei realizează că dacă ele sunt luate literal, adică mot-a-mot, limbajul este distructiv pentru paradigmele lor viitoriste. Prin urmare, ei susțin că acele afirmații trebuie elasticizate și extinse până unde doresc ei. Dar cuvintele nu trebuie elasticizate ca să devină ambigue sau non sens.

Dacă vreun eveniment profetic care intervine între un eveniment iminent și împlinirea lui, distruge acea idee de iminență, cum a putut Ioel, Isaia, Țefania, etc., spune „Ziua Domnului este aproape”? Conform mileniș-tilor au fost multe evenimente profetice între aceste profeții și Ziua Domnului! Un lucru este sigur, conceptul „iminent dar nu aproape” are recul în lumina predicțiilor Vechiului Testament, dacă aceste pasaje au prezis viitoarea venire a lui Isus. Amintiți-vă, conform lui Jeffrey, Ice, MacArthur, etc. un eveniment iminent înseamnă că niciun alt eveniment profetic nu trebuie să aibă loc înaintea lui. Ei bine, dacă Isaia a profețit venirea lui Isus la răpire sau a Doua Venire, aceasta înseamnă că niciun alt eveniment profetic nu trebuia să aibă loc începând de la vremea lui Isaia până la venirea lui Isus Christos la sfârșitul veacului. Vor sugerea acești bărbați că niciun eveniment profetic viitor nu va mai avea (sau a avut) loc de la momentul în care Isaia a spus, „Ziua Domnului este aproape” până la momentul în care acea Zi vine? Au fost, chiar și conform mileniștilor, multe profeții care trebuiau împlinite după predicțiile de tip „Ziua Domnului este aproape.”

Este imposibil, în mod logic, pentru Jeffrey să spună că profeții Vechiului Testament au folosit limbaj de apropiere în același fel în care l-au folosit scriitorii Noului Testament, și totuși să susțină idea cum că nici un alt eveniment profetic nu trebuia să apară între evenimentul iminent și împlinirea lui. Deci, în timp ce Jeffrey încearcă să distrugă natura obiectivă a limbajului apropierii prin apelarea la Vechiul Testament, el de fapt își distruge propriul argument.

[1] Thomas Ice și Thimoty Demi, (Eugene, Ore. Harvest House, 1998) 105+