Biserica și Restaurarea Cortului lui David

Un alt concept, legat oarecum de discuția despre Biserică, este Cortul lui David. Lucrările primului conciliu al Bisericii s-au ținut în Ierusalim și au avut pe ordinea de zi relația dintre Evrei și Neamuri, mai exact statutul acestora în contextul credinței adusă de Evanghelie. Iată stenograma înregistrată de doctorul Luca:

„Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă. Acum dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta? Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus” (Fapte 15: 7-11).

Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul şi a zis:

„Fraţilor, ascultaţi-mă! Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris: ‘După aceea, Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou, pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate neamurile peste care este chemat Numele Meu’, zice Domnul ...” (Fapte 15: 13-18).

Iverson și Scheidler observă legătura dintre Cortul lui David și Biserică:

„Domeniul din Scriptură pe care Dumnezeu îl vitalizează în Biserica zilelor din urmă, se referă la restaurarea Cortului lui David. Cortul lui David este un subiect foarte puțin cunoscut. Majoritatea oamenilor nu au auzit niciodată despre Cortul lui David. Motivul poate fi acela că Dumnezeu a rezervat, într-o anumită măsură, înțelegerea acestui Cort pentru Biserică ultimelor zile.”[1].

Nu știm la ce se referă autorii când spun „zilele din urmă”, dar ei au dreptate când spun:

„Dar Iacov sub inspirația Duhului Sfânt a rezolvat problema vorbind despre proorocia din cartea lui Amos, potrivit căreia urma ca Dumnezeu să atragă Neamurile la mântuire și să ridice iarăși cortul lui David. El aplică Bisericii expresia „cortul lui David” […] Astfel Biserica Noului Testament este cortul lui David restaurat.”[2].

Prin cuvintele lor înțelegem că restaurarea a fost încheiată și cu aceasta noi suntem de acord. Dar apoi, câteva pagini mai încolo, ei spun: „Ordinea închinării în cortul lui David are o semnificație deosebită, în lumina a ceea ce face Dumnezeu în aceste zile pentru a reconstrui cortul lui David.[3] (accentuarea noastră). Acum, dacă „Biserica Noului Testament este cortul lui David restaurat”, înseamnă că Biserica este rezultatul procesului încheiat de restaurare a cortului lui David și el nu mai continuă în „în aceste zile.”.


Acești autori scriu în concluzia cărții lor: „Scriitorul către Evrei prezintă planul și scopul lui Dumnezeu cu privire la Biserică, enumerând elementele doctrinei lui Christos. Acestea ne dau un tablou despre felul în care Dumnezeu zidește în aceste zile de restaurare.” [4] (accentuarea noastră). Iverson și Scheidler bine asociază Biserica cu Cortul lui David, doar că nu știm din ce motive ei nu văd împlinirea restaurării Cortului lui David în primul secol, fapt bine documentat de către consiliul de la Ierusalim din AD cca 48-50. (Fapte 15).

Restaurarea cortului lui David sau restaurarea tronului său dovedește, printre altele, că Dumnezeu a început să împlinească atunci promisiunea făcută lui David, conform căreia el avea să aibă pentru vecie un urmaș pe tron, iar acest urmaș nu era altul decât Mesia, Vlăstarul din rădăcina lui Isai, care a fost înălțat la Dreapta lui Dumnezeu. Dovada inițierii acestei restaurări a fost tocmai începutul convertirii neamurilor. (Fapte 15: 15-17).


Dacă Cortul lui David este asociat cu Biserica, iar Cortul lui David este un concept specific Iudaic, înseamnă că există o legătură esențială între Israel și Biserică. Iacov a citat profeția lui Amos și a asociat-o sub inspirația Duhul Sfânt cu convertirea Neamurilor, iar convertirea Neamurilor nu înseamnă altceva decât Biserica!

Mai mult, dacă Isus este Mesia lui Israel, atunci și Trupul lui Christos trebuie să fie într-un fel sau altul al lui Israel! Dacă nu, de ce nu? „El a venit la ai Săi” și „a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos.” (Ioan 1: 11; Evr. 2: 17). Pavel subliniază și el acest adevăr: „Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege..” Gal. 4: 4-5.

Haideți în cele ce urmează să privim la pasajele din Noul Testament care vorbesc despre Biserică și oarecum definesc acea entitate care s-a născut la Rusalii:

„Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru , şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (Mat. 16: 17-18).

Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frică de Domnul şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea.” (Fapte 9 31).

„Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.” (Fapte 12: 5).

„În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirene, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul.” (Fapte 13: 1).

„După venirea lor, au adunat Biserica şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei şi cum deschisese neamurilor uşa credinţei.” (Fapte 14: 27).

„Către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru” (1.Cor. 1:2).

„Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.” (1.Cor. 15: 9, vezi și Gal. 1: 13).

Biserica aleasăîmpreună (Strong’s συνεκλεκτός, suneklektos) cu voi, care este în Babilon, vă trimite sănătate.” (1.Petru 5: 13).

În lumina acestor pasaje, ne întrebăm care este diferența dintre rămășiță și Biserică, dacă există vreuna? Chiar dacă Petru se adresează prin expresia „cu voi” rămășiței și chiar dacă rămășița a fost aleasă împreună cu Biserica, atunci o eventuală distincție este doar în imaginația comentatorului.


Din toate textele citate se desprinde o concluzie inevitabilă și anume că poporul Evreu, odată cu nașterea Bisericii, a pierdut din relevanța și importanța profetică. Accentul scriitorilor inspirați ai Noului Testament s-a mutat de pe poporul Vechiului Legământ pe Biserică, poporul Noului Legământ al lui Christos.

Suntem de acord cu Iverson și Scheidler în ce privește atitudinea față de poporul care azi se cheamă Israel: „În aceste timpuri de restaurare, eu cred că trebuie să începem să ne rugăm ca Israel să-L primească pe Christos nu ca să fie în stare să reconstruiască templul.”[5]. Nu suntem însă de acord că acestea sunt timpurile de restaurare despre care vorbește Biblia în general și Noul Testament în special.

Atunci când vorbim de restaurare trebuie să facem acest lucru în raport cu tragedia care a avut loc în Eden. S-a scris foarte mult despre ceea ce s-a întâmplat în Eden. Pe lângă multe alte materiale citite, recomandăm lucrarea lui Don K. Preston, Îl vom Întâmpina în Văzduh și lucrarea prezentului autor, Mântuit deja, dar nu încă?, ambele apărute la Editura Scriptum. Aici este suficient să prezentăm o sinteză relevantă:

„Ambele judecăți, cea locală din Eden cât și cea legămintică (......) din AD 70, au afectat și continuă să afecteze întreaga omenire. Introducerea morții spirituale (condamnarea și alienarea față de Dumnezeu din inima și conștiința omului prin Adam), a fost învinsă prin moartea, învierea și prezența lui Christos în AD 70. Toții oamenii și popoarele lumii sunt, fie în interiorul noului Israel și al Noului Ierusalim, fie sunt în afara porților lui – prin faptul că evanghelia continuă să aducă vindecarea și judecată națiunilor astăzi și pentru totdeauna. (cf. Apoc. 21-22: 17).” [6].


Am lăsat intenționat următorul pasaj din epistola Evrei care vorbește și el despre Biserică, până la acest moment:

„Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel” (Evrei 12: 22-24).

Este evident că audiența epistolei este formată din evrei și noi credem, după cum am mai spus, că aceștia au format entitatea care s-a născut la Rusalii. Îi putem identifica prin cea ce spune Petru cu ocazia acelui eveniment: „Pe Omul acesta, dat în mâinile voastre după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege” (Fapte 2:23).

Pavel le spune fraților din Roma „Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat, pe când ceilalţi au fost împietriţi” (Rom. 11: 7). Nădejdea lui Israel de-a lungul istoriei sale a fost Muntele Sion, simbolul Împărăției Mesianice (Ps. 2: 6) și simbolul întrupării „frumuseţii desăvârşite, de unde „străluceşte Dumnezeu” (Ps. 50: 2). Din Sion trebuia să vină mântuirea.

Isaia a profețit despre Sion: „Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov care se vor întoarce de la păcatele lor”, zice Domnul” (Is. 59: 20). Iar acum autorul epistolei către Evrei se adresează urmașilor lui Isaia și spune că ei s-au apropiat de „Muntele Sionului de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi...” (Evrei 12: 22-23b).


Cine sunt cei „întâi născuți”? Iacov ne dă răspunsul corect: „El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui” (Iacov 1: 18). Cui adresează Iacov scrisoarea sa și la cine se referă el aici? Iată cum începe Iacov epistola: „Către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate ... Frații mei” (Iacov 1: 1-2).

Dacă aceștia nu reprezintă „rămășița” și „pârga” atunci din ce categorie fac parte? Mai mult, în capitolul cinci, Iacov îndeamnă pe „frații lui”, pârga, să apeleze în anumite situații la „prezbiterii Bisericii” (Iacov 5: 14). Ce legătură au unii cu alții? Sigurul răspuns rezonabil care înlătură confuzia este că rămășița, pârga, întâii născuți, cel dintâi rod (Rom. 16: 5, 1.Cor. 16: 5, Apoc. 14: 4) și Biserica sunt entități identice și se referă la prima generație de creștini. Ei au format Trupul lui Christos și, conform lui Ioan, Mireasa Lui Christos sau Nevasta Mielului este „cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer, de la Dumnezeu” (Apoc. 21: 9b-10).

Acest argument este întărit și de descrierea Cetății: „Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului” (Apoc. 21: 14; vezi Efes. 2: 20). Mai mult, versetul 12 spune despre Cetate că, „Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel” (Apoc. 21: 13). Astfel, Cetatea unește în sine în chip desăvârșit atât pe Evrei, reprezentați prin porțile denumite după cele douăsprezece seminții ale lui Israel, cât și pe apostolii după care au fost denumite temeliile Cetății. Ce entitate biblică ar putea întruni aceste condiții dacă nu Biserica?

Pe lângă toate acestea, iată ce spune Biblia despre Biserică, și relația ei cu slava lui Dumnezeu: „ ...a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin” (Efes. 3: 21, accentuarea noastră).

Privită în lumina viziunii lui Ioan, „Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer, de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu”, afirmația din epistola lui Pavel către Efeseni dovedește fără îndoială nu numai că Biserica este finalitatea planului lui Dumnezeu de Răscumpărare, ci și faptul că ea va dăinui din generație în generație în vecii vecilor și, am putea adăuga, aici pe acest pământ, pentru că doar aici pe pământ se succed generațiile.

Prin urmare, avem un așa mare număr de dovezi care, cumulate, atestă că Biserica, rămășița, pârga sau Israelul lui Dumnezeu sunt identice, încât așa cum spune Russell, am îndrăzni să numim demersul nostru demonstrație.

[1] Iverson și Scheidler, O Teologie Autentică, p. 158. [2] Ibidem, p. 158. [3] Iverson & Scheidler, O Teologie autentică, p. 162. [4] Iverson & Scheidler, O Teologie autentică, p. 202. [5] Iverson & Scheidler, O Teologie Autentică, p. 55. [6] Michael L. Sullivan, House Divided, p. 115.

0 views0 comments

Recent Posts

See All

Viitorul escatologic al lui Israel Acum, după ce am privit și analizat câteva dintre elementele escatologice cele mai semnificative, vom încerca să identificăm viitorul escatologic al lui Israel pe ba

Biserica în raport cu Israel Puțini comentatori au dezbătut paralelismul și asemănările dintre Israel și Biserică, dar și mai puțini au observat împlinirea făgăduințelor făcute lui Israel în mod chris

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!