APOCALIPSA: POVESTEA A DOUA CETĂTI

Apocalipsa: Povestea a două Cetăţi

Don K. Preston

original article

trad. Iosif Dragomir

Toţi cercetătorii Apocalipsei sunt de acord că ea este povestea a două cetăţi – Babilonul şi Noul Ierusalim. Confuzia apare în legătură cu identitatea celor două cetăţi. Unii definesc Babilonul ca „Creştinismul apostat,” unii spun că este Biserica Romano-Catolică, alţii spun că este vechea cetate Roma. Noul Ierusalim este şi el definit în diverse feluri: ceruri, un oraş nou, fizic, în timpul Mileniului, sau Cerul şi pământul nou. Ne ajută Biblia în acest mister? Pavel a sintetizat această poveste într-o singură frază: Acestea sunt două legăminte Gal.4: 24

1). În Galateni 4: 22 Pavel a prezentat alegoria punând în contrast Legământul Iudaic de pe Mt. Sinai (Vechiul Legământ) şi Legământul de pe Mt. Sionului sau Noul Legământ, cel Creştin.

- Agar, mama lui Ismael a reprezentat „Ierusalimul de „ACUM” care este în robie cu copii ei” Gal. 4: 25.

- Sarah – mama celui născut prin făgăduinţă - Isaac - implicit înseamnă Noul Legământ, Noul Ierusalim

Acesta în mod clar este un contrast între Ierusalimul natural, sistemul Vechiului Legământ, şi „Ierusalimul de Sus” sau Biserica Noului Legământ. Pavel spune că copiii Vechiului Ierusalim, Iudeii, persecutau pe copiii Noului Ierusalim v. 29, şi de aceea aveau să fie izgoniţi v. 30. Povestea a două Cetăţi – un contrast între Ierusalimul pământesc din vremea lui Pavel şi Biserica.

2). În Evrei 12 - scriitorul contrastează Mt. Sinai al Israelului Vechiului Legământ cu Mt. Sion, Israelul Noului Legământ, v. 18-22. El spune că ei au ajuns (s-au apropiat) de „Cetatea Dumnezeului Celui Viu, Ierusalimul Ceresc,” „Biserica” v. 22 şi cont. Contrastul este între Vechiul Ierusalim şi Cel Nou. Vechiul Ierusalim persecuta pe cel Nou, Evr. 10: 32 şi cont. Dar Vechea creație de la Sinai şi Cetatea Vechiului Legământ aveau să piară în curând „tocmai ca să rămână lucrurile cari nu se clatină. Fiindcă am primit (orig. primim – prezent continuu), dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori...” Ev. 12: 27-28. Aici avem povestea celor două Cetăţi – Vechiul Ierusalim persecuta pe cel Nou. Dar cel Vechi avea să fie înlăturat prin clătinare - tocmai ca împărăţia care nu poate fi clătinată – Noul Ierusalim - să rămână!

În Apocalipsa găsim contrastele identice.

Cetatea „unde a fost răstignit Domnul lor” Apoc. 11: 8, avea în mână o cupă (potir) plin cu sângele sfinţilor, 17: 4-6; şi „acolo a fost găsit sângele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost junghiaţi pe pământ” Apoc. 18: 24. Dacă există îndoieli cu privire la care Cetate s-a referit Isus când a spus aceasta, citeşte Mat. 23: 35! Aceasta este Cetatea care avea să fie distrusă, Apoc. 17-18, având ca urmare căsătoria Mielului cu Mireasa Sa, Noul Ierusalim Apoc. 19: 7; 21: 2 şi cont.

În Galateni şi Evrei povestea celor două Cetăţi se referă la Vechiul Ierusalim şi Noul Ierusalim, Biserica. De ce să abandonăm acest principiu coerent în Apocalipsa şi să extindem viziunea cu mii de ani în viitor? De ce nu permitem ca Biblia să se interpreteze pe sine? Apocalipsa nu descrie Creştinismul apostat, Romano-Catolicismul sau oraşul Roma. Ea descrie conflictul dintre cele două Ierusalim-uri. Vechiul Ierusalim insista că el încă era (poporul ales) cetatea aleasă şi persecuta biserica pentru pretenţia ei că ea ar fi Poporul ales, Noul Ierusalim al lui Dumnezeu. Isus a spus că va clarifica această chestiune privitoare la cine era adevăratul Israel / Ierusalim, prin promisiunea Sa „Iată, Eu vin curând” Apoc. 3: 9- 11, împotriva celor „cari zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci mint.”

Când Isus a venit în AD 70 şi a distrus Vechiul Ierusalim, povestea celor două cetăţi s-a încheiat iar Noul Ierusalim a stat triumfător deasupra ruinelor celui Vechi.