A fost Împărăția amânată sau împlinită? - Partea a Doua

5). Isus a spus că împărăția Lui nu este din această lume (Ioan 18: 36). Pilat l-a adus pe Isus la judecată fiindcă Iudeii au amenințat că vor spune Cezarului că el, Pilat, a refuzat să judece un autoproclamat împărat. În lumea Romană multe lucruri puteau fi trecute cu vederea; rivalii lui Cezar însă nu. Pilat l-a găsit pe Isus „nevinovat” de orice acuzații politice deși Isus a admis că El este rege. Pilat a fost conștient de aspirațiile naționale ale supușilor lui Iudei. De ce și-a pus el viața și cariera în primejdie – lucruri pe care le-ar fi protejat paranoic în alte situații – lăsând liber un împărat politic peste acești Iudei dificili?

Răspunsul logic poate fi unul singur; El l-a luat pe Isus în serios când acesta a spus, „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta.” Faptul că Pilat a dat pe Isus în mâinile Iudeilor nu neagă nevinovăția lui Isus în ceea ce privește împărăția. Pilat era bine-cunoscut pentru uciderea oamenilor nevinovați. Mărturisirea lui, „Eu nu găsesc nicio vină în El” stă ca o puternică mărturie a faptului că Pilat nu a văzut în Isus un rival politic al Cezarului.

Pavel a reiterat poziția lui Isus cu privire la natura împărăției într-un mod care se reflectă direct asupra așteptărilor iudaice referitoare la împărăție. În timp ce Iudei așteptau o împărăție în care avea să fie un ospăț natural cu mâncăruri minunate, toate în contextul felului în care ei au înțeles dispozițiile mozaice, Pavel, adresându-se Creștinilor Romani care se frământau cu întrebarea dacă Creștinii să se supună sau nu restricțiilor Vechiul Legământ, le-a spus că, „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură” (Rom. 14: 17).

Jeffrey, încearcă să contracareze Romani 14: 17 citând Luca 14 și Luca 22 unde se face referire la a mânca și a bea în împărăție (2001, 101). Desigur, el ia ca de la sine înțeles, fără vreo demonstrație exegetică, că aceste sunt referiri la a mânca și bea la ospețe fizice. Mai mult, acel fel de „mâncare și băutură”, adică reglementările iudaice alimentare, sunt chiar acele reglementări despre care Jeffrey crede că vor fi restaurate în timpul Mileniului. Problema este că despre aceste reglementări Pavel a spus că nu constituie împărăția.

Dacă așteptările Iudaice (și ale iudaizatorilor) cu privire la împărăție se refereau la ospețe fizice, atunci afirmația lui Pavel contrazice acele așteptări. Și, reiterăm, în timp ce unii caută să spună că hrănirea mulțimilor de către Isus a confirmat așteptările iudaice privitoare la împărăție, respingerea mulțimilor iudaice de către Isus contrazic această ipoteză. Nici Isus nu „a confirmat aceste așteptări”, ci le-a respins categoric.

6). Isus a declarat, „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile ... Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luc. 17: 20-21). Această afirmație a fost făcută ca răspuns direct la întrebarea fariseilor care au vrut să știe când avea să fie întemeiată împărăția. Ei în totalitate au așteptat o restaurare națională; Isus categoric a respins această așteptare.

Jeffrey spune, „Isus nu a afirmat că împărăția sfântă a lui Dumnezeu a existat în inimile sau duhurile rele ale fariseilor care au respins pretențiile Lui Mesianice.” (2001, 100). Cu alte cuvinte, împărăția nu a putut fi „în mijlocul vostru” sau „în voi” fiindcă aceasta ar fi însemnat ca ea să fie în inimile rele ale fariseilor. Totuși, pasajul afirmă realitatea prezentă a împărăției. Isus a folosit pentru verbe timpul prezent ca să vorbească despre prezența împărăției. El nu a spus, „împărăția va fi în mijlocul vostru.” El nici nu a spus că „împărăția va fi înăuntrul vostru.” Isus nu a discutat dacă fariseii sunt membrii ai împărăției sau nu, El afirmat fără echivoc că împărăția era prezentă, și că era total diferită de așteptările lor naționale.

Mai departe, perspectiva lui Jeffrey referitoare la împărăție cere ca ea să fie observată, adică „să izbească privirile.” El crede că împărăția va veni după observabilul Marele Necaz, observabilul Armaghedon și după observabila parousia, și el crede că împărăția este o entitate națională, politico-religioasă poziționată geografic. Totul despre împărăția de o mie de ani sugerează că ea este vizibilă și se află în contrast puternic cu declarația divină a lui Isus, „Împărăția lui Dumnezeu nu vine în așa fel ca să izbească privirile.”

7). Scaunul de domnie al lui Isus nu a fost niciodată prezis ca fiind pe pământ, ci în ceruri. S-a consumat multă cerneală pentru a dovedi că Isus trebuie să șadă pe tronul fizic al lui David în Ierusalim. Jeffrey insistă că la parousia, „Isus Își va lua locul de drept ca Împărat al împăraților pe tronul lui David.” (2001, 156). El continuă să susțină că Isus trebuie să domnească din Ierusalimul geografic. Adevărul este că Petru a afirmat că tronul lui David avea să fie în cer (Fapte 2: 22-36).

Petru spune că Isus a fost înviat din morți și a primit promisiunea făcută lui David. Petru afirmă că promisiunea a fost nu că David va ședea pe tron, ci că unul din descendenți lui va domni. Petru, de asemenea, afirmă că David nu s-a suit în ceruri ca să primească promisiunea făcută lui (v. 34), ci Isus, pe care YHWH l-a făcut „Domn și Christos”, când L-a înviat din morți L-a pus să șadă la dreapta Sa. YHWH L-a întronat pe Mesia în ceruri ca împlinire a promisiunii făcute lui David!

Argumentul din Fapte este puternic. David a spus că Dumnezeu va ridica pe Mesia ca să șadă pe tronul lui David, și el va ședea și va domni în mijlocul dușmanilor Lui până când aceștia vor fi distruși (Fapte 2: 29-31). Promisiunea de a înălța pe Mesia să șadă pe tron a fost o profeție a învierii (v. 31) Aceasta înseamnă desigur, că respingerea și răstignirea lui Isus nu L-a prins pe Dumnezeu cu garda jos și nu a amânat împărăția. Patimile au fost mijlocul prin care Dumnezeu L-a întronat pe Mesia. Dumnezeu L-a înviat pe Isus din morți, L-a înălțat la dreapta Sa și I-a dat promisiunea făcută de Duhul, Tronul lui David. El chiar atunci ședea la dreapta Tatălui, domnind în mijlocul dușmanilor lui, ca împlinire a Psalmului 110: 1 cont. El a fost făcut Domn și Christos. Promisiunile făcute lui David a fost împlinite; Mesia era pe tronul lui David.

Petru nu a spus, cum fac uneori mileniștii, că Isus a fost făcut potențial Mesia. Mileniștii îl fac pe Petru să spună că Isus a fost înviat din morți ca să se întoarcă în cer pentru ca într-o zi, să fie întronat. Sau ei spun că Isus a fost înviat din morți ca să domnească peste biserică până va putea veni să fie întronat Mesia avea să șadă pe tronul lui David în cer, nu pe pământ! pe scaunul de domnie al lui David.

Dar Petru nu a spus că Isus va primi într-o zi promisiunea făcută lui David. El a spus că promisiunea lui Dumnezeu de a-l ridica/învia pe Mesia ca să șadă pe tronul lui David, a vorbit despre învierea lui Isus. Mileniștii insistă că patimile lui Isus au amânat întronarea. Dar de ce să fi fost amânată întronarea lui Mesia, dacă de fapt, profeții realmente au vorbit despre învierea Sa? Și, dacă Isus a fost înălțat să șadă pe un alt tron decât al lui David, de ce Petru citează promisiunea făcută lui David? Dacă înălțarea la dreapta Tatălui nu a fost împlinirea Psalmului 110, de ce Petru spune că Mesia va ședea pe tronul lui David?

Nu putem rata ideea că Petru afirmă că Isus era pe tron, El era pe tronul lui David, și că Isus nu era pe pământ, ci în cer. Acest fapt este total devastator pentru perspectiva milenistă.

Faptul că tronul lui David este în cer, și nu pe pământ în profețiile împărăției este de asemenea confirmat și de Fapte 15. În acel text, Iacov recapitulează lucrarea lui Petru în convertirea lui Corneliu. El a spus că chemarea Neamurilor a fost împlinirea profeției:

„După aceea, Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou, pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate neamurile peste care este chemat Numele Meu” (Fapte 15: 16-17).

8). Cetatea și Muntele lui Mesia, Sionul, (Ierusalimul) este ceresc nu pământesc. În profeție, Mesia avea să fie întronat în Sion (Psalmul 2) și de acolo Domnul avea să domnească peste împărăție (Isaia 24: 21-23). Ospățul mesianic avea să fie răspândit în Sion pentru cei înviați din morți (Isaia 25: 6-8). Sionul/Ierusalimul avea să fie „capitala lumii” domniei lui Mesia (Isaia 2: 2). Cu alte cuvinte, Noul Ierusalim, Sionul, avea să fie centrul împărăției mesianice. Desigur, mileniștii insistă că Mesia va domni în Ierusalimul geografic care va rămâne o cetate pământească. Totuși, după cum am văzut, tronul mesianic al lui David nu a fost niciodată intenționat să fie pe pământ, și nici nu plasează Biblia Sionul profetic pe pământ.

Mileniștii își plasează speranțele în cetatea pământească și restaurarea genealogiei fizice a lui Avraam, în timp ce Pavel spune despre acea veche cetate și sămânță, „Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei, căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode” (Gal. 4: 30). Niciun indiciu cu privire la o restaurare a Ierusalimului național. Niciun indiciu care să arate că locașul domniei lui Mesia este vreun Sion geografic. Există doar respingere, dar mai mult, există identificarea adevăratului Ierusalim, și acesta este ceresc nu pământesc.

În plus, autorul epistolei către Evrei spune: „Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge [1] ... ci v-ați apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc” (Evr. 12: 22 cont.). Reiterăm că profețiile din vechime nu au prezis întemeierea a două Sion-uri, în care Isus să domnească ca rege și preot. Deci, din moment ce profeții lui Israel au prezis întemeierea unui singur Sion mesianic în care va domni Împăratul, și din moment ce autorul lui Evrei a spus fraților că ei erau pe punctul de a primi acel Sion („voi v-ați apropiat de Muntele Sion”), trebuie să fie adevărat că predicțiile mesianice cu privire la Muntele Sion și-au găsit împlinirea în primul secol și „în biserică” (Evr. 12: 23).

Este important să vedem acest text în cadrul temporal adecvat, în lumina paradigmei mileniste. Mileniștii, desigur, sugerează că Isus a venit să întemeieze împărăția davidică pe pământ și să domnească din Ierusalimul/Sionul fizic. Din nefericire, respingerea iudaică a împiedicat să se întâmple acest lucru. Prin urmare, YHWH Și-a retras oferta împărăției și în loc a întemeiat biserica. Începând de la Rusalii niciun apostol sau ucenic nu a mai oferit vreodată împărăția mesianică. Biserica, ni se spune, în niciun caz nu este împlinirea profețiilor mesianice ale lui Israel.

Totuși, autorul lui Evrei a crezut că împlinirea profețiilor mesianice referitoare la Sion erau pe punctul de a se realiza.[2] Profeții au spus că în zilele din urmă Sionul va fi întemeiat. Scriitorul epistolei către Evrei a spus că el a trăit în zilele din urmă (Evr. 1: 1), și, „voi v-ați apropiat de Muntele Sion.” În afară de cazul în care scriitorul a avut în minte alt Sion decât a avut David în Psalmul 2, decât a avut Isaia în capitolele 2, 24, 65, etc., și în afară de cazul în care el a avut în minte alte zile din urmă decât acești profeți (dezvoltăm mai jos), afirmația lui cum că ei se aflau pe punctul de a primi pe deplin cetatea durabilă, Sionul ceresc, cere respingerea perspectivei moderne conform căreia Mesia trebuie să domnească în Ierusalimul geografic. Cetatea lui Mesia a fost/este o cetatea spirituală, cerească în origine și natură. În această cetate, în aceiași natură ca această cetate, avea să fie descoperit Mesia la parousia Sa.

[1] Mileniștii cred că Ierusalimul din timpul Mileniului este un oraș și un munte care pot fi atinse. Vor fi, se presupune, atât fizice și pământești cu acorduri spirituale desigur, dar cu toate acestea pământești, așa cum a fost Sinai-ul Vechiului Legământ și Ierusalimul. Deci, ceea ce i-a îndemnat autorul epistolei către Evrei pe cititorii lui să părăsească, mileniștii insistă că va fi restaurat și întreaga omenire va fi obligată să meargă acolo. [2] Acest fapt are implicații extraordinare pentru doctrina învierii. Sionul avea să fie centrul vieții învierii și ospățul Mesianic avea să fi răspândit când moartea avea să fie distrusă. Isus adesea a vorbit despre faptul că Ospățul este pregătit și acest lucru ar fi invocat în mințile Iudeilor din primul secol imagini ale așteptatului Ospăț și ale învierii. Declarația scriitorului inspirat al epistolei către Evrei cum că sfinții primului secol au ajuns la Sion, a fost prin urmare o afirmație categorică cum că învierea a fost aproape.