2.Tesaloniceni 1: 4-12 și Judecata lui Israel - partea I.
2.Tesaloniceni 1: 4-12
(Isaia 2-4)
Înainte de a putea examina 2.Tesaloniceni 1, trebuie să analizăm Isaia 2-4, sursa predicției lui Pavel. Isaia 2-4 a prezis că în zile din urmă, „Ziua Domnului (YHWH) Oștirilor va veni „împotriva oricărui om mândru şi trufaş” (Isaia 2: 12). În acea zi, „Oamenii vor intra în peşterile stâncilor şi în crăpăturile pământului, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, când Se va scula să îngrozească pământul” (v. 12, 19, 21).[1]
Această profeție este bineînțeles despre judecata lui Israel, o zi a Domnului istorică, fiindcă avea să fie o vreme când oamenii puteau fugi la munți ca să se ascundă de prezența Domnului (Is. 2: 10, 12, 19). Avea să fie o vreme de foamete (3: 1 și cont.) când YHW avea să judece pe poporul Său (3: 8, 13 și cont.), în vremea „războiului” (3: 25), când „Bărbaţii tăi vor cădea ucişi de sabie şi vitejii tăi, în luptă” (3: 25). Această judecată din zilele din urmă avea să fie de asemenea când YHWH avea să șteargă vinovăția de sânge a lui Israel (4: 4).
Este trist că mileniștii scot promisiunea din Isaia 2-4 complet din contextul ei. Dwight Pentecost insistă că Isaia 4 vorbește despre izbăvirea lui Israel de judecată chiar înainte de mileniu.[2] Ice spune că „o eroare majoră a paradigmei preteriste este confuzia privind judecata și mântuirea în raport cu națiunea lui Israel.”[3] Tragedia este că, spre exemplu, când Pentecost citează Isaia 4 ca să dovedească că Israel va fi izbăvit de judecată, el omite complet cuvintele lui Isaia, „cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii.” Cu alte cuvinte, Pentecost apelează la Isaia 4 ca să dovedească că Israel va fi izbăvit de judecată, și totuși, Isaia spune că mântuirea va veni prin judecată.
Trebuie să facem repede o scurtă călătorie laterală, pe care o vom dezvolta mai târziu, ca să vedem semnificația chestiunii curățirii lui Israel de sângele vărsat, sau spus altfel, răzbunarea sângelui sfinților.
Isaia are multe de spus despre răzbunarea sângelui sfinților, un subiect apropiat de inima lui Isus. Isaia (Ieremia de asemenea, 2: 34; 7: 6, etc), a spus că mâinile lui Israel sunt pline de sângele văduvelor, orfanilor, săracilor și al profeților (1: 15; 59: 3,7), dar că în ziua mântuirii și a învierii (26: 1-2), pământul va da pe față sângele vărsat (26: 21), și, în zilele din urmă, vinovăția de sânge a lui Israel va fi înlăturată, în Ziua lui YHWH cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii (4: 4).
Isus a venit în zilele din urmă prezise de către Isaia (Evrei 1: 1). El a spus că Ierusalimul a fost vinovat de vărsarea sângelui neprihăniților, și că acel sânge va fi cerut din mâna cetății în generația lui Isus (Matei 23: 29-39). Domnul adesea a recapitulat istoria lui Israel caracterizată de persecutarea sfinților (Mat. 12-22, etc). Dar, El invariabil a promis reabilitarea acelui sânge neprihănit în generația Lui.
Această temă a reabilitării este proeminentă și în Apocalipsa, (6: 9 cont; 14: 15 cont; 18: 20), iar promisiunea lui Isus de a reabilita martirii și de a judeca pe opresori în generația Lui ar trebui să fie normativă pentru interpretarea Apocalipsei. Pentru scopurile nostru aici, vremea și maniera reabilitării sângelui neprihăniților sunt primordiale.
Vina de sânge a lui Israel putea fi curățită doar prin judecată. Aceasta a fost Legea Ispășirii (Num. 35), care spunea că ucigașul trebuia să moară pentru crima săvârșită. Isaia 2-4 a prezis că în zilele din urmă, YHWH avea să curețe vina de sânge a lui Israel, vina ucideri profeților. (Să ne reamintim aici că Ioel a plasat vremea în care avea să fie ștearsă vina de sânge a lui Israel, când avea să răzbune acel sânge la Ziua Domnului, 3: 14-21). Aceasta a fost o profeție a Zilei Domnului când YHWH avea să se scoale să zguduie și să îngrozească pământul (Isaia 2: 19-21). Isus a plasat reabilitarea martirilor în generația Lui. Aceasta înseamnă, în mod emfatic, că Ziua Domnului avea să aibă loc în generația lui Isus.
Isus a plasat reabilitarea sângelui martirilor la judecata lui Israel. Adică, într-o Zi a Domnului în cadrul istoriei. Aceasta se potrivește perfect cu tiparul limbajul Zilei Domnului examinat mai sus și zădărnicește aplicarea literală a limbajului apocaliptic. O întoarcere la Isaia 2-4 confirmă aplicarea noastră a acelei profeții la o Zi a Domnului în cadrul istoriei, o zi de judecată împotriva lui Israel.
În Luca 23: 28-31, Isus a făcut aluzie la Isaia 2: 12, 19, 21 (paralel cu Osea 10: 8), când a fost dus să fie răstignit. El a zis că avea să vină vremea când ei vor fugi la munți și vor striga, „Cădeți peste noi!” Textul din Luca este recunoscut pe scară largă ca aplicându-se la judecata iminentă a Ierusalimului.
„Judecata despre care Isus a avertizat femeile Ierusalimului a fost devastarea care a rezultat din respingerea Lui, ca adevăratul Împărat, și a mesajului Său ca singura care a păcii. Propria moarte prin mâna Romanilor a fost cel mai clar semn al sorții rezervate pentru națiunea care l-a respins.” (Wright, Victory, 569).
Mai departe, Isaia 3: 25 spune, „Bărbaţii tăi vor cădea ucişi de sabie şi vitejii tăi, în luptă.” Acest verset este citat de către Isus în predicția lui referitoare la distrugerea Ierusalimului (Luca 21: 24). Deci, cel puțin la două versete din Isaia 2-4, Isus face fie aluzie, fie le citează, ca să vorbească despre distrugerea Ierusalimului care avea să aibă loc în generația Sa.
[1] Alte predicții din VT referitoare la Ziua Domnului (YHWH) pe care Isus le aplică venirii Sale sunt Zaharia 14: 5; Matei 24: 31; Ioel 2: 28-32; Matei 24: 29. În plus, Pavel citează profeția din Isaia 66: 15 cont în 2.Tesaloniceni 1: 7 și alte pasaje de asemenea. Spațiul nu ne permite o dezvoltare mai amplă a altor texte profetice. Pavel preferă termenul Ziua Domnului (1.Cor. 1: 7; Filipeni 1: 6) și „Ziua” indicând, așa cum sugerează Witherington, că pentru Pavel, Isus a fost/este într-un sens foarte real, Dumnezeu. [2] Dwight Pentecost, Things to Come, (Grand Rapids, Zondervan, 1980) 506 [3] Thomas Ice, Prophecy Watch, (Eugene. Ore. Harvest House, 1998) 170
