2.Petru 3 și Ziua Domnului

Don K. Preston

2.Petru 3 și Ziua Domnului

(Isaia 64-66)

Dintre toate profețiile referitoare la parousia lui Christos, 2.Petru 3 este folosit cel mai mult pentru a dovedi că la un moment dat, în viitor, creația materială va fi distrusă și timpul va lua sfârșit. Totuși, 2.Petru 3 este o descriere clasică a Zilei Domnului, „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde” (2.Petru 3: 10). Vezi cartea mea The Elements Shall Melt With Fervent Heat pentru o discuție mai amplă a profeției lui Petru.[1] Trebuie accentuat că indiferent ce altceva a mai crezut el despre Ziua Domnului, el a crezut că era atunci aproape. El le spune cititorilor săi că această a doua epistolă este doar o reamintire a ceea ce le-a scris în prima epistolă (2.Petru 3: 1-2).

El le-a scris că mântuirea anticipată de profeții Vechiului Testament, mântuirea după care ei au tânjit, dar li s-a spus că nu era pentru vremea lor (1.Petru 1: 10-12),[2] era acum „gata (Greacă hetoimos[3]) să fie descoperită în vremurile de apoi” (1: 1-5). Mai departe, el a insistat că Isus chiar atunci a fost „gata să judece viii și morții” (1.Petru 4: 5), și că „Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape” (panton de to telos eggikon). El a insistat că a sosit vremea, clipa (kairos, o vreme stabilită, hotărâtă), să înceapă judecata (to krima) (1.Petru 4: 17). Este de prisos să spunem că judecata celor vii și celor morți și sfârșitul tuturor lucrurilor nu este nimic altceva decât Ziua Domnului în care El va judeca pe cei răi în 2.Petru 3.

Vă rog să observați că la fel ca Pavel, Petru atrage atenția cititorilor săi la faptul că el reiterează predicțiile profeților Vechiului Legământ referitoare la Ziua Domnului (2.Petru 3: 1-2). Cu alte cuvinte, doctrina lui Petru cu privire la Ziua Domnului și noua creație, a fost prezisă de către profeții Vechiului Legământ. Acestea au fost promisiunile făcute lui Israel.

Israel a știut că YHWH a promis să vină și să-i mântuiască, să-i izbăvească din robie și păcat. În Vechiul Testament ei chiar s-au rugat:

„O, de ai despica cerurile şi Te-ai coborî, s-ar topi munţii înaintea Ta, ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ţi-ar cunoaşte atunci vrăjmaşii Numele şi ar tremura neamurile înaintea Ta! Când ai făcut minuni la care nu ne aşteptam, Te-ai coborât, şi munţii s-au zguduit înaintea Ta” (Is. 64: 1 și cont.).

Israel L-a rugat pe YHWH să vină așa cum a venit în trecut cu izbăvire, să distrugă „cerul și pământul.” Este clar că YHWH nu a venit niciodată vizibil și trupește în trecut. Israel nu L-a rugat pe Domnul să vină vizibil să distrugă creația fizică!

YHWH a răspuns că va veni, dar nu cum ei au așteptat (Is. 65: 6). El avea să vină nu să restaureze, ci să distrugă. Fiindcă Israel avea să umple măsura păcatelor lui (Is. 65: 6 cont), El îi va distruge ca popor (Is. 65: 13 cont.) și va crea un nou popor într-un cer și pământ nou (v. 17).[4] El avea să vină și să distrugă cerul și pământul. El avea să distrugă lumea lui Israel. El apoi avea să creeze un cer nou și un pământ nou (Is. 65: 17).

Venirea lui YHWH ca să creeze un cer și pământ nou, noua creație pe care a anticipat-o Petru, este, prin urmare, plasată de Scriptură în Ziua Domnului, în care YHWH avea să vină cu judecată împotriva lui Israel. Dar, noua creație, mântuirea lui Israel, este de asemenea plasată în contextul, nu a unei veniri vizibile, fizice a Domnului ca să distrugă creația materială, ci în contextul bine documentat al acțiunilor lui Dumnezeu în cadrul istoriei prin intermediul instrumentelor mâniei Lui.

Ar trebui accentuat după cum observă Minear, că Petru nu explică folosirea limbajului Zilei Domnului. El îl ia de bun și consideră că audiența lui îl înțelege. El nu schimbă definiția bine atestată a Zilei Domnului ca intervenție în istorie. Totuși, istoric vorbind, cea mai mare parte a publicului cititor al Bibliei a înțeles că Petru a predicat sfârșitul timpului. Snyder cu pricepere sugerează că,

„În lumea elenistă această formă apocaliptică, din motive lesne de înțeles, a fost înțeleasă greșit. În unele cazuri a fost luată literal și dualist așa încât a rezultat lupta dintre trup/carne și suflet. În alte cazuri a fost luată literal cronologic așa încât s-a așteptat un sfârșit al timpului.”[5]

Este justificat să întrebăm, dacă Petru a anticipat ceea ce Isaia a prezis - și el spune că da, (2.Petru 3: 13) – și din moment ce este clar că Isaia a prezis, nu sfârșitul istoriei umane, ci o venire a Domnului în același fel în care a venit în trecut, care exact este baza pentru perspectiva modernă conform căreia Petru de fapt, a prezis sfârșitul creației materiale? Se pare că concepțiile moderne literaliste au alterat radical conceptul Zilei Domnului.

Am examinat trei texte cheie din Noul Testament care au prezis Ziua Domnului, și am găsit că, 1). Ele toate izvorăsc din promisiunea lui YHWH făcute lui Israel despre Israel. Aceasta înseamnă, indiferent ce altceva mai sugerează, că escatologia Biblică este intrinsec legată de zilele din urmă ale lui Israel. 2). Ele toate folosesc bine atestatul limbaj metaforic ca să descrie intervenția lui Dumnezeu (YHWH) în istorie. Acel limbaj, cu riscul de a mă repeta, nu a fost folosit să vorbească despre o coborâre trupească, vizibilă a lui YHWH din cer ca să pună capăt timpului. Ziua Domnului a fost un eveniment intra-istoric, nu un eveniment care sfârșește istoria. 3). Isus și scriitorii N.T., când au citat promisiunile Vechiului Legământ ale venirii lui YHWH, au predicat pe Isus ca Domnul care avea să vină.

Se poate răspunde că, în timp ce Noul Testament folosește limbajul Vechiul Testament ca să vorbească despre venirea lui Christos, această a Doua Venire trebuie să fie o coborâre literală, trupească din cer pe un nor fizic. Totuși, noi sugerăm că acest argument eșuează să înțeleagă scopul parousiei în întreaga ei importanță, descoperirea lui Isus ca adevărata Divinitate. Ca să ne ajute să înțelegem aceasta, ne întoarcem acum să studiem natura parousiei lui Christos, pentru că, incontestabil, natura parousiei este inima și miezul controversei din jurul Escatologiei Legământului. A prezis Isus că se va întoarce fizic, trupește pe nori la sfârșitul timpului sau a prezis El o venire „spirituală”?[6]

În Aprilie, 1997 am participat la o dezbatere între dispensaționalistul Thomas Ice și postmilenistul Gary DeMar pe tema întrebării, „Trăim noi în zile din urmă?” Ice într-o încercare de a arăta că venirea lui Christos nu a putut avea loc la căderea Ierusalimului în AD 70, a insistat (în mod repetat) că Întruparea este dovada definitivă că Isus trebuie să se întoarcă fizic la un viitor sfârșit al timpului. Prima venire a lui Christos a fost în trup (carne), prin urmare, a doua Sa venire trebuie să fie tot în trup, fizic, susținea el. Teologul cunoscut John McArthur a afirmat:

„Eu cred că Christos într-o zi ad literam se va întoarce victorios pe pământ, într-o formă trupească vizibilă. Convingerea mea asupra acestui punct este la fel de categorică ca și credința mea în Christos Însuși. Credința mea într-o viitoare întoarcere a lui Christos este la fel de fermă ca și certitudinea mea privitoare la istoria trecută a răscumpărării. Mai mult, ași susține că faptul celei de a Doua Veniri este o doctrină cardinală a Creștinismului. Este sfârșitul și ținta scopului lui Dumnezeu aici pe pământ și apogeul divin va fi la fel de precis și semnificativ ca și toate celelalte revelații ale lui Dumnezeu. Cei care abandonează speranța întoarcerii vizibile, trupești a lui Christos au abandonat de fapt adevăratul Creștinism.”[7]

Totuși, după cum am văzut până aici, venirea lui Christos avea ca scop descoperirea Lui ca fiind Fiul al lui Dumnezeu, acționând în locul lui YHWH, nu ca om de carne. Epifania lui Isus nu a fost să-L descopere ca om, ci ca Dumnezeu. Astfel noi susținem că ar fi imposibil ca Isus să se arate în carne, „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu” (Ioan 1: 18). Descoperirea lui Isus ca Dumnezeu nu ca om, are implicații directe asupra naturii parousiei. Acțiunile lui Isus în istorie aveau să-l descopere, nu într-un trup de carne, ci în sfera Duhului.

[1] Don K. Preston, The Elements Shall Melt with Fervent Heat, (Ardmore, Ok. JaDon Productions LLC, 2006) Disponibilă pe Amazon. [2] Afirmația lui Petru cum că profeții VT au fost informați că mântuirea escatologică nu a fost pentru zilele lor, scot în evidență minciuna „scepticilor liberali” care insistă că profeții au crezut că sfârșitul timpului avea să vină în timpul generației lor. Petru clar neagă acest lucru. Mai mult, această afirmație susține teza acestei lucrări prin faptul că, în timp ce profeții VT mai mult ca sigur au spus, foarte adesea, că Ziua Domnului a fost aproape, ei nu prezis sfârșitul escatologic și soteriologic menționat de Petru. Ei au anticipat acțiunile istorice ale lui YHWH în Ziua Domnului. În plus față de acele evenimente care au fost pentru zilele lor, ei au anticipat Ziua Domnului care a fost pentru zilele din urmă (Ioel 2: 28 cont) în care YHWH avea să întemeieze împărăția. Nici Ziua Domnului care a fost aproape în vremea profeților, nici cea care avea să aducă împărăția nu au implicat sfârșitul timpului. Nu există o Zi a Domnului în istorie și o zi a Domnului care să pună capăt istoriei, cu excepția Zilei Domnului care a încheiat Istoria Vechiului Legământ. [3] The Expositors Greek Testament vol. V, (Grand Rapids, Eedrmans, 1970) 7, spune că cititori Greci ai acestui cuvânt, folosit în 1.Petru 4: 5, „gata să judece vii și morții” ar înțelege că Petru vorbește despre judecata iminentă. Cu alte cuvinte, sfârșitul a fost aproape! [4] Spațiul nu ne permite să dezvoltăm tema Biblică a mântuirii lui Israel care ava să fie realizată doar prin transformare escatologică, nu restaurare națională. Vezi cartea mea Cine este acest Babilon? [5] Graydon, S. Snyder, The Literalisation of the Apocalyptic Form in the New Testament Church. (Chicago, Chicago Society of Biblical Research) vol. 15, 1969) 5-18. Snyder critică biserica primară pentru literalizarea formei apocaliptice a limbajului, și totuși, susține, sau cel puțin așa pare, că scriitorii NT au prezis sfârșitul timpului. El spune, „Problema întârzierii parousiei este o problemă doar în măsura în care comunitatea primară a înțeles greșit și a literalizat forma apocaliptică.” (însemnând că ei în mod greșit au așteptat sfârșitul timpului). Noi credem că literalizarea formei apocaliptice este responsabilă pentru înțelegerea greșită a Scripturii, atât de către cei din vechime cât și o parte din biserica modernă. Oricum este greșit să spui că scriitorii NT au fost responsabili de această eroare. Scriitorii NT, folosind forma apocaliptică standard a profeților VT, au semnalizat că limbajul Zilei Domnului nu trebuia luat literal/fizic. Faptul că mai târziu, cititorii Eleni au literalizat acel limbaj este cauza reală a confuziei privitoare la escatologia Biblică. [6] Prin „spiritual” noi nu ne referim la ireal. Prin „spiritual” noi înțelegem că Dumnezeu a acționat într-adevăr și a fost prezent, dar nu în sensul literal/fizic al cuvintelor folosite să descrie acțiunile. Adesea în Scriptură, evenimente care au avut loc în dimensiunea spirituală au putut fi văzute doar de cei cărora Domnul le-a deschis ochii (2.Împărați 6: 16-17). Compară Fapte 7 și viziunea lui Stefan, cât și experiența lui Saul din Tars. Există multe exemple în Scriptură în care dimensiunea de dincolo de timp și spațiu a fost descoperită doar printr-un act al lui Dumnezeu prin care ochii muritorilor au fost făcuți în stare să vadă dincolo. Este posibil ca acest lucru să se fi întâmplat și la căderea Ierusalimului. Iosif Flavius (cartea VI, cap. V) înregistrează că au fost văzuți cai și care de luptă pe cer și s-a auzit un strigăt, „Să plecăm de aici!” [7] MacArthur, Coming, introducere.