1.Tesaloniceni și Nădejdea a lui Israel

1.Tesaloniceni și Nădejdea a lui Israel

de Don K. Preston

original article

trad. Iosif Dragomir

Una dintre cele mai ignorate, dar extrem de importante chestiuni care trebuie luate în considerare în oricare încercare de a înțelege Tesaloniceni este că, indiferent ce spune Pavel, afirmațiile lui sunt o expresie a nădejdii lui Israel găsită în promisiunile făcute lui în V.T. Oricum, acest lucru este adevărat nu doar pentru Tesaloniceni. Este adevărat cu privire la toate textele escatologice din Noul Testament. Doresc să citiți cu atenție tot ceea ce urmează să spun. Toate profețiile N.T. sunt repetări ale promisiunilor Vechiului Legământ făcute lui Israel. Vom stabili acest lucru prin examinarea câtorva texte cheie ale celor pe care îi vom numi cei trei mari, Petru, Pavel și Ioan.

Totuși înainte să privim la cei trei mari, trebuie să privim la Cel mai Mare, Isus. Este indubitabil adevărat că misiunea lui Isus a fost împlinirea promisiunilor făcute de Dumnezeu lui Israel, iar acestea includ promisiunile escatologice. Implicațiile acestui fapt fundamental sunt profunde.

Sursa escatologiei lui Isus

În general se crede, mai ales în lumea milenistă, că Isus a înlăturat Legea Veche la Cruce și că Dumnezeu a terminat cu Israel la momentul acela. Oricum această perspectivă eronată nu dă cinstea cuvenită la ceea ce Isus a spus despre misiunea și lucrarea Sa.

Matei 5: 17-18 „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.”

Observați că Isus a spus că el a venit să împlinească atât profețiile cât și Tora. Isus nu a spus că a venit să împlinească doar anumite profeții. El a spus că toate trebuiau împlinite. Mai departe, Pavel a spus că Christos a devenit, „în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu şi să întărească făgăduinţele date părinţilor” (Ro. 15: 8).

Deci, a inclus misiunea lui Isus – care nu a fost limitată la Întruparea Lui – promisiunile escatologice făcute lui Israel? Da, a inclus.

Isus a spus că misiunea Lui a fost să strângă pe copiii lui Dumnezeu care erau împrăștiați (Ioan 11: 50-51). El a spus că misiunea Lui a fost să strângă „oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 15: 21). Această strângere este vremea mântuirii lui Israel. Nu există ceva mai escatologic decât promisiunea strângerii / mântuirii lui Israel!

Israel avea să fie strâns / mântuit de către Mesia la cel de-al doilea Exod (Isaia 11: 10f).

Israel avea să fie strâns / mântuit în ziua Învierii la banchetul Mesianic (Isaia 24-25: 6-9).

Israel avea să fie strâns / mântuit la sunetul Marii Trâmbițe în ziua Domnului (Isaia 27: 9-13).

Israel avea să fie strâns / mântuit în Ziua Mântuirii - „La vremea îndurării, Te voi asculta, şi în ziua mântuirii, Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici ţara şi să împarţi moştenirile pustiite; să spui prinşilor de război: „Ieşiţi!,” şi celor ce sunt în întuneric: „Arătaţi-vă!” (Isaia 49: 6f) - la venirea Robului Domnului.

Israel avea să fie strâns / mântuit la vremea „recăsătoriei” ei (Osea 1-3; Isaia 61: 2-12), la venirea Domnului pentru judecată.

Israel avea să fie strâns / mântuit la vremea Noii Creații când Domnul avea să vină într-o flacără de foc (Isaia 65-66: 15f).

Aceasta este doar o mică eșantionare a profețiilor V.T. privitoare la strângerea și mântuirea lui Israel. Deci, Isus a zis că a venit să împlinească Legea, să strângă și să mântuiască oile pierdute ale casei lui Israel. Strângerea și mântuirea lui Israel este legată în profeții de venirea escatologică a lui Mesia – nu poate fi limitată la Întruparea lui. Este evident prin urmare, că nădejdea escatologică a lui Isus nu a fost altceva decât nădejdea lui Israel. Misiunea Lui de a împlini acea nădejde a inclus și venirea Lui pentru judecată.

Importanța faptului că misiunea lui Isus a fost legată inseparabil de promisiunile lui Israel, se poate vedea în faptul că apostolilor Săi li s-a dat însărcinarea să proclame acel mesaj și să continue misiunea Lui până aceasta avea să fie încheiată la sus-menționata parousie. Cu alte cuvinte, apostolii lui Isus nu au avut o misiune diferită și nici mesaj diferit față de Isus.

Haideți să demonstrăm acum acest lucru întorcându-ne la cei trei mari scriitori ai N.T.

Sursa escatologiei lui Petru

Observați trei pasaje din Petru care demonstrează că escatologia lui nu a fost altceva decât nădejdea lui Israel. Fapte. 3: 21-24 – Petru spune că așezarea (înnoirea) din nou a tuturor lucrurilor care avea să fie încheiată la parousia lui Christos, era împlinirea tuturor profeților „De asemenea toţi prorocii, de la Samuel şi ceilalţi care au urmat după el şi au vorbit, au vestit zilele acestea.” Petru nu a proclamat o nădejde a lui Israel amânată. Nici o nădejde transferată bisericii, luată de la Israel. Nici nu a propovăduit o nădejde escatologică diferită de cea care a fost promisă lui Israel.

1.Petru 1: 9-12 – În 1.Petru (unul din multele texte care pot fi invocate), Petru aștepta „mântuirea gata să fie descoperită” la venirea lui Christos. El în mod specific ne spune că profeții V.T. au prezis acea mântuire la parousia. Mai mult, dacă suntem sensibili la aceasta, epistola lui Petru este plină de referiri la profeții ale V.T. privitoare la zilele din urmă.

2.Petru 3: 1-3, 13 – Petru ne informează în termeni fără echivoc că nădejdea lui privitoare la Noul Cer și Pământ din Ziua Domnului era „în conformitate cu promisiunea Lui, adică promisiunile profeților V.T. care au vorbit înainte.” Dacă citești literatura de specialitate, virtual nimeni nu contestă faptul că Petru face aluzie și chiar citează direct din predicțiile lui Isaia referitoare la Noua Creație. (Există și alte texte în V.T. care stau în spatele lui 2.Petru 3, cum ar fi Daniel 9 și Isaia 59 cont, însă Isaia 65-66 sunt cele care vin cel mai ușor în minte).

Deci, pe baza acestor trei texte scrise (rostite) de Petru este ușor de stabilit că nădejdea lui escatologică, evanghelia lui, nu era altceva decât o reiterare a promisiunilor V.T. făcute lui Israel.

Sursa escatologiei lui Ioan

Se susține uneori că Evanghelia după Ioan nu este prea escatologică deoarece nu conține afirmații explicite cum ar fi „Împărăția cerului este aproape” găsite în Marcu și Matei. De asemenea, în timp ce Matei, Marcu și Luca toate conțin înregistrări paralele ale Discursului de pe Muntele Măslinilor, evanghelia lui Ioan este tăcută cu privire la Discurs. Aceasta însă nu înseamnă că Evanghelia lui Ioan - să nu mai vorbim de Apocalipsa, - nu este escatologică. Considerați câteva pasaje: „Crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.” (Ioan 4: 21f).

Dacă este înțeles în cadrul și contextul său profetic, acest pasaj este extrem de escatologic. Ieremia 3: 14 cont a prezis vremea „când Israel avea să fie reabilitat” - când oamenii nu se vor mai duce la Ierusalim să se închine iar Chivotul Legământul își va fi pierdut semnificația convențională, adică, în cadrul Legământului. Restaurarea lui Israel este inseparabil legată de vremea Împărăției, venirea lui Mesia pentru judecată, învierea și de toate celelalte aspecte escatologice majore. Deci, pentru Isus a spune că a sosit ceasul când oamenii nu se vor mai închina la Ierusalim este egal cu a spune că a sosit vremea mântuirii lui Israel, împărăția era aproape!

În capitolul 5: 24-28, Isus a vorbit despre înviere: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta vor învia. Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.” Cadrul și fundalul profetic al discursului lui Isus aici este Ezechiel 37 și Daniel 12. Ambele pasaje au promis învierea lui Israel în zilele din urmă ale veacului și întemeierea împărăției. Mai sunt, bineînțeles și alte referiri escatologice în Ioan în special în legătură cu învierea. Așa cum am demonstrat, este evident că învierea a fost nădejdea lui Israel promovată în Vechiul Legământ.

Nici nu ar mai trebui spus că Apocalipsa lui Ioan se bazează fățiș pe promisiunile V.T făcute lui Israel. Aproape toți teologii sunt de acord că Apocalipsa reiterează profețiile lui Daniel de exemplu. Dar, Daniel nu este singurul profet la care face Ioan aluzie. Apocalipsa extrage puternic din Isaia, Zaharia Ezechiel și de asemenea și alte profeții. Ioan clar ne spune că împlinirea viziunilor sale avea să fie când „taina lui Dumnezeu vestită prin profeți” se va fi împlinit (Apoc. 10: 7).

Este o mare tragedie teologică când cercetătorii Bibliei caută să înțeleagă, să interpreteze și să propovăduiască Apocalipsa fără o evaluare și înțelegere a fundalului V.T., sursa Apocalipsei. Nu există cale de a înțelege și interpreta corect Apocalipsa fără a o păstra în contextul adecvat, acesta fiind împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel. Nădejdea escatologică a lui Ioan nu era altceva decât nădejdea lui Israel. - Eșecul de a interpreta Apocalipsa ca împlinirea finală a promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel este garanția unei false interpretări a cărții. Eșecul de a respecta acest context al Apocalipsei este cu siguranță una din marile erori teologice din toate timpurile.

Sursa escatologiei lui Pavel

Cu riscul de a comite un pleonasm, vom prezenta aici ceea ce Pavel a spus despre sursa și natura escatologiei lui. Fapte. 24: 14-15 „Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei, după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Proroci şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.”

Fapte 26: 5 cont „Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre. Şi acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinţei pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât eu de iudei!”

Fapte 26: 21 cont „Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu şi au căutat să mă omoare. Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus Prorocii şi Moise că are să se întâmple; şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.”

Fapte 28: 19 cont„Dar iudeii s-au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu. De aceea, v-am chemat să vă văd şi să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.”

Rom. 8: 23-9: 4 „Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”… „Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor, că simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti. Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduințele.”

Acum, dacă Pavel a spus că evanghelia lui, escatologia lui, nu a fost altceva decât ceea ce Moise și profeții au spus, aceasta înseamnă că atunci când citim 1.Tesaloniceni 4 noi citim de fapt înțelegerea lui Pavel cu privire la nădejdea escatologică a lui Israel. Când citim 1.Corinteni 15, trebuie să fim conștienți că se discută nădejdea lui Israel. Când citim Apocalipsa, sau Galateni, nu contează, noi citim despre promisiunile lui Dumnezeu făcute lui Israel. Scriitorii N.T. nu doar au proclamat că speranțele lor escatologice a fost nădejdea lui Israel, dar ei niciodată, accentuăm, niciodată nu au spus că împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel au fost amânate, întârziate sau modificate!

Dispensaționalismul insistă că, deși Christos a venit să întemeieze împărăția, datorită necredinței Iudaice „a devenit imposibil să întemeieze împărăția.” În consecință, Christos a amânat împărăția și a întemeiat biserica în loc. Biserica, per milenism, este rezultatul direct al eșecului lui Israel de a intra în posesia promisiunilor. Biserica, oricum nu a fost niciodată prezisă de către profeții V.T. Dispensaționalistul John Walwoord a scris: „Veacul prezent (al strângerii bisericii prin sângele și Duhul lui Isus Christos) este o paranteză sau o perioadă de timp care nu a fost prezisă în V.T., și prin urmare nu împlinește și nu promovează programul de evenimente descoperit în V.T. pentru vizualizare.” LaHaye și Ice susțin, „Biserica a fost o taină neprevăzută în V.T.” Pentecost spune, „Conceptul conform căruia această întreaga eră cu programul ei nu a fost descoperită în V.T., ci constituie un nou program și o nouă linie de revelație în acest veac prezent, trebuie să stea în picioare … s-a ilustrat cum acest veac întreg a existat în mintea lui Dumnezeu fără să fie revelat în V.T. ”

Dificultatea pentru Dispensaționalism constă în faptul că așa cum am văzut, scriitorii N.T. ne spun că ei experimentau și scriau despre ceea ce era exact din, și bazat pe promisiunile lui Dumnezeu făcute lui Israel. Pavel ne spune că propovăduirea tainei lui Dumnezeu – egalitatea dintre Iudei și Neamuri în Biserică, Trupul lui Christos – era luată din profeții V.T. „Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos – potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, dar a fost arătată acum prin scrierile prorocilor şi, prin porunca Dumnezeului celui Veşnic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor neamurilor, ca să asculte de credinţă” (Rom. 16: 25-27).

Puneți-vă următoarea întrebare: Dacă taina lui Dumnezeu, egalitatea în biserică dintre Iudei și Neamuri nu a fost prezisă de nici unul dintre profeții V.T., așa cum afirmă dispensaționalismul, cum a putut Pavel să predice taina lui Dumnezeu din profeții V.T.? A pervertit Pavel profeții V.T. ca să spună ceva ce ei niciodată nu au prezis?

La fel, când Petru s-a ridicat la Rusalii și a proclamat evanghelia harului Iudeilor în ziua aceea el a făcut acest lucru deplin convins că ceea ce se întâmpla atunci era împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel și binecuvântările promise lui pentru vremurile din urmă: „Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise!” (Fapte 2: 15-17).

Ioel a spus că în zilele din urmă YHWH avea să reverse Duhul peste Israel, și rezultatul avea să fie mântuirea – mântuirea rămășiței. Duhul a fost revărsat la Rusalii. Petru a spus că ceea ce se întâmpla era împlinirea directă a promisiunii lui Ioel, „aceasta este ceea ce a fost spus prin prorocul Ioel.” Nu se puteau găsi cuvinte mai clare și mai categorice. Dar, ceea ce se întâmpla în ziua de Rusalii a fost întemeierea Bisericii. Prin urmare, predicția lui Ioel a inclus întemeierea bisericii. Ceea ce vrem să spunem, se poate spune mult mai mult, este că scriitorii N.T. nu doar ne spun că ei așteptau împlinirea promisiunilor V.T. făcute lui Israel, ei ne spun și că ceea ce se întâmpla în zilele lor și în lucrarea lor, a fost împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel. Nu a existat nici o amânare sau modificare a planului lui Dumnezeu. Toate lucrurile erau în grafic, conform planului. Necredința lui Israel nu a fost neprevăzută, ea a fost prezisă! Recalcitranța lui Israel nu a determinat nici o amânare; a fost mijlocul lui Dumnezeu profețit prin care a oferit mântuirea tuturor oamenilor. După cum spune Nanos, „Suntem astfel pregătiți să recunoaștem că pentru Luca începutul misiunii între Neamuri a fost bazat nu pe respingerea lui Israel ci pe convingerea că promisa lor restaurare a început, cu obligația inerentă de a proclama acest mesaj la toate națiunile.” (Fapte 15: 13-18) (Mystery, 269). Cu alte cuvinte, misiunea printre Neamuri și întemeierea bisericii, trupul lui Christos, nu a fost semnul eșecului promisiunilor lui Israel ci al împlinirii lor.

În lumina faptelor prezentate mai sus, indiferent ce ar mai putea fi, escatologia lui Pavel în Tesaloniceni este reiterarea lui a nădejdii lui Israel! Toate escatologiile viitoriste, incluzând paradigma dispensaționalistă, plasează 1.Tesaloniceni 4 în viitor la sfârșitul prezentei ere Creștine. Totuși, dați-mi voie să reformulez argumentul introductiv în felul următor:

1.Tesaloniceni 4 a prezis învierea.

Dar, învierea morților a fost nădejdea lui Israel după trup găsită în, și bazată pe „Moise și proroci” (Fapte. 24: 14 cont; Rom. 8: 23-9: 5).

Prin urmare, învierea morților propovăduită în 1.Tesaloniceni 4 a fost nădejdea Israelului după trup, găsită în, și bazată pe „Moise și proroci.”

Faptul că întreaga escatologie a lui Pavel este extrasă din profețiile V.T. făcute lui Israel, se pare că s-a pierdut pentru majoritatea cercetătorilor escatologiei, în special pentru cei din tabăra amilenistă și postmilenistă. Convingerea obișnuită a celor două școli este că Dumnezeu, în esență a terminat cu Israel la Cruce și începând cu Rusaliile, El a pornit ca să zicem așa, cu un nou set de promisiuni pentru biserică, separat și distinct față de Israel. Trebuie reținut că Pavel de fapt a fost acuzat că propovăduiește o învățătură diferită și separată de cea a lui Israel. „Bărbaţi israeliţi, daţi ajutor! Iată omul care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva Locaşului acestuia; ba încă a vârât şi pe nişte greci în Templu şi a spurcat acest Locaş sfânt.” (Fapte. 21: 28). El a fost acuzat că predică împotriva lui Israel și împotriva promisiunilor din cadrul Legământului! Care a fost răspunsul lui Pavel la aceste acuzații? „Nu m-au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate, stând de vorbă cu cineva sau făcând răscoală de norod. Aşa că n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc acum.” (Fapte. 24: 13 cont accentuarea mea).

Din moment ce Pavel afirmă în cei mai limpezi termeni că evanghelia lui, escatologia lui, nădejdea învierii lui, era din Moise și profeți, nu ar mai trebui spus că orice interpretare a lui 1.Tesaloniceni 4 pe care cineva ar vrea să o ofere, trebuie mai întâi de toate, găsită în profețiile V.T. făcute lui Israel. Cu alte cuvinte, dacă conceptual modern al naturii, cadrului și vremii escaton-ului nu se poate găsi în V.T., aceasta demonstrează absurditatea escatologiei respective. Aceasta include și ideea sfârșitului Erei Creștine, sfârșitul timpului, Ziua și venirea Domnului vizibilă, trupească, ideea unei răpiri trupești, fie ea la sfârșitul Erei Creștine sau în AD 70, etc. Cu alte cuvinte, orice învățătură escatologică care nu se regăsește în promisiunile V.T. făcute lui Israel, este o aberație.

Deci, atunci când ajungem la Tesaloniceni avem tot dreptul, de fapt obligația, să întrebăm unde găsim în V.T. profețirea evenimentelor din Tesaloniceni, așa cum este ea interpretată de exegeții moderni? Cu alte cuvinte, unde găsim în V.T. predicția unei răpiri fizice a bisericii la sfârșitul Erei Creștine? Uimitor, dispensaționalismul afirmă pe față că Tora niciodată nu a prezis așa ceva. După cum am putut observa, mileniștii nu cred că biserica a fost prezisă în V.T..

Iată ce avem aici. Mileniștii spun că în 1.Tesaloniceni 4 este vorba despre răpirea bisericii la sfârșitul Erei Creștine. Ei susțin că V.T. niciodată nu a prezis evenimentele din 1.Tesaloniceni 4. Totuși, Pavel, discutând despre nădejdea lui escatologică, asta înseamnă inclusiv Tesaloniceni, a spus că el nu a propovăduit nimic altceva decât ceea ce a fost prezis în Moise și profeți. Deci, afară de cazul în care Pavel a greșit, evenimentele din Tesaloniceni au fost de fapt prezise în V.T. Dar, dacă acest lucru este adevărat atunci temelia dispensaționalismului se năruiește. Mileniștii spun că răpirea nu a fost profețită în V.T. Totuși, Pavel a spus că escatologia lui nu a fost altceva decât ceea ce a prezis V.T.. Aceasta înseamnă că Tesaloniceni este, la urma urmei, bazat pe V.T., iar dispensaționalismul este dovedit fals. Paradigma amilenistă nu o duce mai bine.

După cum am observat, în general vorbind, amileniștii susțin că Dumnezeu a terminat cu Israel la Cruce, iar începând de la Rusalii Dumnezeu nu a mai fost preocupat de poporul Vechiului Legământ sau de promisiunile Vechiului Legământ. Eu personal, ca fost amilenist, pot mărturisi că niciodată nu am auzit vreun predicator amilenist care să indice cât de cât că era pe departe conștient că Tesaloniceni ar fi trebuit să fie privit prin spectrul promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel sau Tora. Și totuși, dacă escatologia lui Pavel, incluzând Tesaloniceni, nu a fost altceva decât nădejdea lui Israel, bazat pe, și extras din V.T., atunci doctrina amilenistă conține o greșeală fatală.