ÎNVIEREA: NĂDEJDEA LUI ISRAEL ÎN ZIUA MÂNTUIRII

Învierea: Nădejdea lui Israel în Ziua Mântuirii.

de Don K. Preston

original text

trad. Iosif Dragomir

Pentru a stabili că învierea prezisă de profeți și așteptată de scriitorii Noului Testament avea să aibă loc în primul secol, dorim să analizăm câteva texte cheie care au prezis învierea și să descoperim cum sunt ele folosite de către scriitorii Noului Testament. În 2.Corinteni 3-7 Pavel dă un „midrash” (adică un comentariu) asupra lui Ezechiel 37, una din profețiile pivot ale învierii din zilele din urmă ale lui Israel. Fiecare element constitutiv prezis de către Ezechiel - Mesia, Noul Legământ, învierea prin lucrarea Duhului, Noul Templu etc., se găsește în 2.Corinteni 3-7. Observați că în 2.Corinteni 6: 14-16, Pavel îndeamnă pe Creștinii din Corint la sfințenie, punând în contrast închinarea din cele două „temple” contrastante. El le spune să fie sfinți pentru că „voi sunteți templul lui Dumnezeu, după cum este scris.” El citează Ezechiel 37: 26 cont. Deci, pentru Pavel biserica din Corint a fost împlinirea a ceea ce a fost promis prin Ezechiel. Acest lucru este extrem de semnificativ. Ezechiel a spus că învierea lui Israel avea să aibă loc la întemeierea templului Mesianic. Pavel a spus că biserica a fost templul prezis de către Ezechiel. Acest lucru cere ca vremea învierii să fi fost prezentă.

Pavel de asemenea a spus că „Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi,” (Romani 11: 7f). Indiferent care este conceptul nostru privitor la Templul Noului Legământ, „nădejdea lui Israel” sau împărăția pe care a căutat-o, sau învierea, trebuie să-l armonizăm cu declarația lui Pavel conform căreia aleșii, rămășița neprihănită din vremea lui intrau în împlinirea a ceea ce a fost promis. Acum, desigur după cum notează Wright, „Una din tensiunile centrale din gândirea lui Pavel căruia ia dat din nou și din nou un aspect creativ, este conflictul dintre faptul că Dumnezeu întotdeauna a intenționat ceea ce de fapt s-a întâmplat (a avut loc), și faptul că nici chiar cel mai devotat Iudeu nu a visat că se va întâmpla în acest fel.” Declarația lui Isus privitoare la natura împărăției nu a corespuns cu ceea ce și-au imaginat și au așteptat Iudeii. La fel, declarația lui Pavel, cum că biserica a fost ceea ce a prezis Ezechiel despre restaurarea lui Israel și Templul Mesianic, a fost fără îndoială parte din „nebunia Crucii.” Cunoaștem faptul că în timp ce Pavel predica împărăția lui Dumnezeu, Fariseii au vrut să-l omoare din pricina învățăturii lui privitoare la înviere (Fapte 24: 13-15). Exact cum Iudeii au respins mesajul lui Isus privitor la natura învierii, Fariseii au respins mesajul lui Pavel privitor la împărăție și înviere. Este evident că cuvintele lui Pavel „voi sunteți ... după cum este scris” nu pot fi făcute să însemne că biserica nu a fost ceea ce a fost promis. Ca să mai adăugăm la aceasta, haideți să examinăm Isaia 49, una dintre profețiile cheie privitoare la restaurarea (învierea!) lui Israel în ziua mântuirii.

Acum este vremea potrivită, acum este ziua mântuirii

Observați în 2.Corinteni 6: 1 cont: „Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. Căci El zice: „La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.” Cuvintele lui Pavel sunt fără echivoc și remarcabile. El citează direct una din cele mai categorice promisiuni ale restaurării lui Israel, Noul Legământ și refacerea „pământului” (eretz, țară), chemarea națiunilor, și spune, „Acum este vremea potrivită, acum este ziua mântuirii.” Isaia 49 este unul dintre textele ale căror escatologii este oarecum ignorată. Teologii înțeleg că „Pavel (în 2.Corinteni 6, DKP), susține că profeția a fost împlinită.” La fel, Harris spune că Pavel într-un bun stil pesher (interpretare)„aplică textul V.T. la situația contemporană.” În timp ce teologii văd că Pavel a afirmat împlinirea prezentă a lui Isaia 49, lucrul pe care ei îl scapă în comentariile lor este realizarea faptului că Isaia 49 a prezis învierea. Deci, pentru Pavel, a afirma împlinirea contemporană a lui Isaia 49, însemna a declara că vremea învierii a sosit. Haideți atunci să privim mai îndeaproape la Isaia 49 ca să stabilim că într-adevăr a prezis învierea. „El zice: „Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, Te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.” Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel, către Cel dispreţuit şi urât de popor, către Robul celor puternici: „Împăraţii vor vedea lucrul acesta, şi se vor scula, şi voievozii se vor arunca la pământ şi se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfântului lui Israel, care Te-a ales.”

Aşezarea din nou a lui Israel

Aşa vorbeşte mai departe Domnul: „La vremea îndurării, Te voi asculta, şi în ziua mântuirii, Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici ţara şi să împarţi moştenirile pustiite; să spui prinşilor de război: „Ieşiţi!,” şi celor ce sunt în întuneric: „Arătaţi-vă!” Ei vor paşte pe drumuri şi vor găsi locuri de păşune pe toate coastele. Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arşiţa, nici soarele; căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi şi-i va duce la izvoare de ape.” (Isaia 49: 6-10). Isaia 49 a avut un impact profund asupra scriitorilor N.T. Profeția vorbește în mod elocvent despre Suferința Robului care va restaura semințiile lui Israel și va da neamurilor mântuirea. El avea să facă - să fie! - Noul Legământ cu poporul. În Ziua Lui, „vremea potrivită, ziua mântuirii”, „pământul” (eretz, țară), avea să fi restaurat. YHWH Își va conduce poporul la ape vii și ei nu vor mai flămânzii și nu vor mai înseta. Isaia 49 ca și Isaia 65 a prezis crearea unui popor nou (conf. v. 20-22), iar acest lucru avea să se întâmple în ziua când Domnul „înalță un steag (stindard) printre popoare. ” Acest steag este steagul din Isaia 11: 10-12 despre care Pavel a spus că a fost așezat. A fost Isus, Christosul și poporul Său, incluzând națiunile, care erau strânse la El în primul secol (Romani 15: 8-12). Afirmația lui Pavel din Romani 15 cum că națiunile erau atunci strânse, ca împlinire a lui Isaia 11, ne obligă să plasăm Isaia 49 și strângerea popoarelor în primul secol. Din nou, vrem să ne concentrăm asupra realității faptului că Isaia a prezis învierea. Dați-mi voie să-mi prezint gândurile.

• Vremea învierii morților, învierea din 1.Tesaloniceni 4 și 1.Corinteni 15, este vremea mântuirii lui Israel ( Isaia 25: 8-9).

• Dar, vremea mântuirii lui Israel este „vremea potrivită, ziua mântuirii” (Isaia 49: 8)

• Prin urmare, vremea potrivită, ziua mântuirii, este vremea învierii din 1.Tesaloniceni 4 și 1.Corinteni 15.

Acum, considerați următorul lucru în lumina cuvintelor lui Pavel:

• Vremea potrivită, ziua mântuirii (mântuirea lui Israel), este vremea învierii.

• Dar, Pavel a spus, „Acum este vremea potrivită, astăzi este ziua mântuirii” (2.Corinteni 6: 1-2).

• Prin urmare, vremea învierii (mântuirea lui Israel), a sosit în timpul lucrării lui Pavel în primul secol.

Nu poți face „acum este vremea potrivită, acum este ziua mântuirii” a lui Pavel să însemne că vremea mântuirii lui Israel nu a fost prezentă. Nu poți face ca „acum este ziua mântuirii” să însemne „cândva de-a lungul mileniilor în final va sosi ziua mântuirii.” Singura cale de a ocoli acest adevăr este de a rupe legătura dintre Isaia 25 și Isaia 49. Ar trebui argumentat că mântuirea lui Israel din Isaia 25 este de altă natură în comparație cu Mântuirea lui Israel din Isaia 49 și urma să vină la un moment diferit de cel prezis în Isaia 49. Dar oare poate fi susținut acest lucru? Noi credem că nu! Dați-mi voie să demonstrez unitatea dintre Isaia 25 și 49 iar apoi să arăt unitatea acestor pasaje și Apocalipsa.

Isaia 25: Mântuirea lui Israel (v. 9) -

Ziua Mântuirii (v. 9)

Este Ziua Mântuirii din 1.Corinteni 15; Apoc. 20-22

Învierea duce la râul vieții Apoc. 22

Isaia 49 : Mântuirea lui Israel (v. 6-8)

Ziua Mântuirii (v. 8).

Se va demonstra imediat

Învierea duce la izvoarele vieții (v. 10).

Această comparație stabilește paralelismul dintre cele două texte. Avem mai mult de spus cu privire la cele două profeții din Apocalipsa. Ioan combină cele două capitole din Isaia în discuția sa despre Mântuirea lui Israel (cei 144000) în Apocalipsa 7: 15-17: „Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.” Beale și Carson sunt de acord că Ioan extrage direct Isaia 49 (2007, 1180 cont). Faptul că Ioan utilizează Isaia 49 se poate vedea clar în următorul tabel.

Isaia 49: Mântuirea celor 12 seminții (v. 6 cont)

Urmașii Robului în suferință sunt păstoriți de acesta (v. 10)

Ei sunt scriși în palma lui Dumnezeu (v. 16)

Nu le va mai fi foame nici sete (v. 10)

Ei vin din necaz

Ei sunt duși la ape vii (v. 10)

Restaurarea „pământului” (eretz-țară, v. 8)

Apocalipsa 7: Mântuirea celor 12 seminții

Urmașii Mielului sunt păstoriți (7: 14, 17).

Pecetea lui Dumnezeu pe frunțile lor (7: 3 cont)

Nu le va mai fi foame nici sete (7: 16)

Ei vin din necazul cel mare (7: 14)

Ei sunt duși la ape vii - Râul Vieții la înviere! (cap. 20-22)

Un cer nou și un pământ nou (21: 1-3)

În lumina acestei comparații vă prezint următoarele:

· Mântuirea semințiilor lui Israel din Isaia 49 este mântuirea celor 144000 (semințiile lui Israel) din Apocalipsa 7-22

· Mântuirea celor 144000 din Apocalipsa avea să aibă loc la învierea care avea ca rezultat accesul la Râul Vieții.

· Prin urmare, din moment ce mântuirea celor 144000 are loc la vremea învierii - învierea din Isaia 25 - aceasta este dovada că Isaia 25 și Isaia 49 sunt profeții paralele. Ioan nu a văzut nici o separare între Isaia 49, învierea promisă în Isaia 25 și discuția lui privitoare la mântuirea lui Israel. Isaia 49 și 25 sunt sursa nădejdii lui.

În lumina celor spuse, gândiți-vă un pic la mântuirea celor 144000.

· Vremea mântuirii lui Israel, mântuirea celor 144000, este când el avea să fie condus la ape vii (Isaia 49: 10).

· Vremea mântuirii lui Israel este învierea (Isaia 25:6-9).

· Deci, vremea când Israel avea să fie dus la ape vii este vremea mântuirii lui Israel, adică, învierea.

Considerați următoarele:

· Vremea când Israel avea să fie dus la ape vii este vremea când nu mai sunt lacrimi (Apocalipsa 7: 14).

· Dar, vremea în care nu mai sunt lacrimi este vremea învierii (Isaia 25: 6-8).

· Deci, vremea apelor vii este vremea învierii.

Apoi, mai considerați în continuare:

· Isaia 49 este Ziua Mântuirii - Mântuirea lui Israel

· Ziua Mântuirii lui Israel este vremea învierii - Isaia 25

· Vremea împlinirii lui Isaia 25 și Isaia 49 este vremea mântuirii celor 144000 - Apocalipsa 7, 14.

· Dar, vremea mântuirii celor 144000 avea să aibă loc în primul secol. (Ei sunt întâiul rod, experimentând Necazul cel Mare în primul secol, iar răsplătirea lor avea să fie la finalul acelei perioade, Apocalipsa 14: 2 cont)..

· Prin urmare, învierea - Ziua Mântuirii lui Israel - avea să fie în primul secol.

Dați-mi voie să mai adaug un element pentru a demonstra că contextul împlinirii acestor promisiuni a fost sfârșitul veacului Vechiului Legământ, Căderea Ierusalimului din AD 70, și anume Isaia 65 și Noua Creație. Voi face acest lucru pe cât posibil de succint, fără comentarii suplimentare.

· Vremea fără lacrimi este vremea învierii, vremea mântuirii lui Israel (Isaia 25: 6-8).

· Vremea fără lacrimi și mântuirea lui Israel este vremea Noii Creații din Isaia 65: 17 cont.

· Dar, vremea Noii Creații din Isaia 65 este Noua Creație din Apocalipsa 21 cont.

· Prin urmare, vremea învierii, vremea mântuirii lui Israel este vremea Noii Creații din Apocalipsa 21 cont.

Acum considerați trei lucruri:

1). Mântuirea lui Israel, vremea fără lacrimi, avea să fie când cetatea pustiită (Ierusalimul Vechiului Legământ) avea să fie distrus și templul lăsat neamurilor (Isaia 25: 1-8).

2). Noua Creație, vremea fără lacrimi avea să vină la distrugerea Israelului Vechiului Legământ Isaia 65: 13 cont).

3). Noua Creație, vremea fără lacrimi avea să vină la distrugerea Babilonului, cetatea unde a fost răstignit Domnul lor (Apocalipsa 11: 8, 18-22).

Adunând aceste fapte împreună ajungem la următoarea concluzie:

· Vremea fără lacrimi din Noua Creație, mântuirea lui Israel la înviere, avea să fie la vremea distrugerii Ierusalimului Vechiului Legământ, adică Babilon.

· Dar, vremea distrugerii Babilonului era aproape când a scris Ioan (Apocalipsa 14: 6 cont; 18; 21: 10-12).

· Prin urmare, vremea fără lacrimi din Noul Legământ, mântuirea lui Israel la înviere era aproape când a scris Ioan.

Câteva lucruri sunt evidente din aceste fapte: Apocalipsa descrie consumarea promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel. Fiind promisiunea mântuirii lui Israel, ca împlinire a lui Isaia 25 și 49 - fără să mai menționăm celelalte profeții ale Vechiului Legământ citate - este greșit să plasezi împlinirea Apocalipsei în oricare alt context. Implicațiile datării Apocalipsei sunt profunde. Nu există nici o justificare pentru a extrapola împlinirea Apocalipsei într-un viitor îndepărtat. Afirmația lui Pavel „Acum este vremea potrivită, acum este ziua mântuirii,” cuplată cu afirmațiile temporale categorice ale apropierii consumării trebuie respectate. Declarația lui Isus „Iată eu vin curând și răsplata mea este cu mine” este luată direct din Isaia 40: 10 cont și 62: 10 și promisiunea căsătoriei lui Israel. Implicațiile pentru contextul și vremea sfârșitului mileniului sunt impresionante. Aceasta înseamnă că parousia din 1.Tesaloniceni - vremea nunții Împăratului împăraților, aparține sfârșitului veacului Vechiului Legământ al lui Israel. La începutul lucrării Sale Isus a confirmat că împlinirea profeției lui Isaia referitoare la mântuirea lui Israel a sosit. În Luca 4: 18f Isus s-a ridicat în picioare în sinagogă și a citit din Isaia 61: 1-6.

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile pironite spre El. Atunci a început să le spună: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit.”

Prietenii noștri mileniști ne spun că datorită faptului că Isus s-a oprit din citit după „anul de îndurare al Domnului,” aceasta înseamnă că El a exclus proclamarea zilei de răzbunare din lucrarea Lui și din generația Lui. Această pretenție este falsă din două puncte de vedere. Mai întâi, este o violare a practicii hermeneutice. După cum a observat Perriman, „în general vorbind, când apar citate sau aluzii din Vechiul Testament în Noul Testament, ele ar trebui lăsate să arunce lumină asupra contextului narativ mai larg din care au fost luate.” (Comming, 125). De asemenea, Watts spune: „În absența diviziunilor capitolelor și versetelor, citatele parțiale aparent au fost folosite ca o scurtă referință la contextul larg. Același lucru poate fi valabil și în legătură aluziile.” Holland adaugă că biserica primară a cunoscut atât de bine V.T. încât atunci când scriitorii N.T. au folosit un cuvânt cheie sau două „teologia pasajului V.T. din care făcea parte textul, sau cuvintele originale, era adus în pasajul în care era acum citat.” Ceea ce spun acești scriitorii este extrem de important în lumina citări de către Isus a lui Isaia 61. Isus nu a exclus proclamarea zilei de răzbunare atunci când s-a oprit din citit. El a inclus-o! Ascultătorii Lui au știut automat că ziua răzbunării era în mintea lui Isus. Pretenția milenistă cum că „scurtarea” lui Isus exclude Ziua Răzbunării, este o violare a hermeneuticii ebraice.

În al doilea rând, fără îndoială că Isus a proclamat Ziua Mâniei pe parcursul lucrării Sale. Nu doar atât, El a spus că toate lucrurile scrise referitoare la acea Zi a judecății aveau să se împlinească în generația Sa. Citește Luca 21: 20 cont. „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci, cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el, şi cei de prin ogoare să nu intre în el. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în acele zile! Pentru că va fi o strâmtorare mare în ţară şi mânie împotriva norodului acestuia. Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor. Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”

Este semnificativ faptul că mileniștii admit că Luca 21: 20-24 se referă la evenimente care au culminat cu AD 70 și s-au sfârșit tot atunci. Ice spune, „Acele zile ale primului secol sunt numite „zile ale răzbunării” pentru că Ierusalimul este sub judecată divină datorită sancțiunilor Legământului menționate în Levitic 26 și Deuteronom 28. Luca notează că răzbunarea lui Dumnezeu asupra poporului ales are ca scop împlinirea tuturor lucrurilor care au fost scrise. Isus spune poporului că Dumnezeu va împlini toate blestemele Legământului Mozaic datorită neascultării lui Israel. El nu se va îndupleca să aducă la îndeplinire doar o parte din mânia Sa. Câteva pasaje din cele despre care Isus a spus că se vor împlini, sunt următoarele: Levitic 26: 27-33; Deuteronom 28: 49-63; 1.Împărați 9: 1-9; Ieremia 6: 1-6; 26: 1-9; Daniel 9: 26; Osea 8: 1-10, 15; Mica 3: 12; Zaharia 11: 6.” Acest lucru este mai mult decât remarcabil, este fatal. Mileniștii spun că Legământul Mozaic a fost înlăturat la Cruce. Totuși Ice spune că căderea Ierusalimului a fost împlinirea Legământului Mozaic. Mileniștii spun că promisiunile lui Dumnezeu făcute lui Israel au fost suspendate și că după Rusalii nu s-au mai împlinit nici o promisiune făcută lui Israel. Mileniștii spun că ziua răzbunării din Isaia 61 nu a fost proclamată de către Isus. Totuși Ice spune că AD a fost împlinirea tuturor blestemelor din Legământul Mozaic, nu doar o împlinire parțială. (Ziua Răzbunării din Isaia se bazează pe Legea Binecuvântărilor și a Blestemelor). Isus într-adevăr a proclamat ziua răzbunării iar profeția Lui s-a împlinit. Bine înțeles, mileniștii ne spun că deși Isus a spus că împărăția a fost aproape în primul secol, datorită necredinței Iudeilor acea promisiune a fost retrasă și împărăția a fost amânată. Oricum, abordarea milenistă a lui Isaia 61 și aplicarea lui Isus prezintă câteva obstacole descurajatoare pentru paradigma milenistă.

1. Predicția lui Isaia referitoare la vremea potrivită din capitolul 61 este paralelă cu predicția referitoare la vremea potrivită din Isaia 49. Ambele pasaje au prezis restaurarea lui Israel, eliberarea captivilor, etc. Nu există nici o separare între cele două profeții.

2. Isus a confirmat că împlinirea lui Isaia a avut loc în primul secol (Luca 4: 16 cont). El afirma prin urmare că vremea pentru împlinirea lui Isaia 49 era prezentă.

3. Totuși, mileniștii susțin că Isaia 49 vorbește despre restaurarea lui Israel iar aceasta a fost amânată. Dar, dacă Isaia 49 și Isaia 61 sunt paralele atunci nu a avut loc nici o amânare a planului împărăției.

4. Una din doctrinele principale ale milenismului este că V.T. niciodată nu a prezis întemeierea bisericii. Țineți minte acest fapt este critic în lumina a ceea ce urmează.

5. Tim LaHaye și Thomas Ice de fapt susțin că Isaia 61 a prezis întemeierea bisericii și a Erei bisericii! Această uluitoare și fatală admitere pare că a scăpat observației multor comentatori. În cartea lor Charting the End Times, p. 28 comentând asupra lui Isaia ei spun: „expresia „anunța anul de îndurare al Domnului” se referă la împlinirea profeției lui Isus din Matei 16: 18-19 de a-Și zidi biserica, care va birui „porțile iadului.” La pagina 30 a aceleiași lucrări, Ice și LaHaye spun despre Isaia 61 și anul de îndurare al Domnului: „Aceasta este o referire la era Creștină, adesea numită și epoca harului.” Deci, pe de-o parte ni se spune că V.T. niciodată nu a prezis întemeierea erei bisericii. Biserica a fost o taină necunoscută și neprofețită. De cealaltă parte, Isaia 61 este o predicție a Erei Bisericii! Aceasta este o contradicție ireconciliabilă. Dacă Isaia 61 a prezis întemeierea bisericii atunci unul din pilonii de bază ai milenismului se prăbușește. Dacă Isaia 61 este o predicție a întemeierii împărăției Mesianice, și desigur este, și dacă este paralelă cu Isaia 49, atunci avem dovada definitivă că împărăția nu a fost amânată. Iată de ce.

Vremea potrivită din Isaia 49 este vremea potrivită din Isaia 61. Avem, nu doar afirmația lui Isus cum că vremea împlinirii a sosit, ci și pe Pavel care scriind după mulți ani de la presupusa amânare zice: „Acum este vremea potrivită!” Luca 4 și 2.Corinteni 6 slujesc ca un comentariu inspirat al lui Isaia 49 și 61. Afirmația lui Isus, „astăzi s-au împlinit aceste cuvinte,” este paralelă cu afirmația lui Pavel „acum este vremea potrivită.” Dacă perspectiva milenistă a amânării este corectă Pavel nu putea afirma că vremea pentru așteptata mântuire a lui Israel a sosit. El ar fi trebuit să spună că Ziua Mântuirii va veni într-o zi după ce biserica va fi răpită și Dumnezeu Își va relua „afacerile” cu Israel pentru a le da binecuvântarea zilei potrivite. Afirmația lui Pavel „Acum este vremea potrivită” are influență interpretativă asupra afirmației sale „Noi cei vii care vom rămânea până la venirea Domnului” (1.Tesaloniceni 4: 15, 17). Învierea și mântuirea lui Israel sunt legate de către Pavel de generația lui. Nu există justificare să spui că Pavel vorbea într-un fel ambiguu și atemporal când a zis: „noi cei vii care vom rămânea până la parousia.”

În ciuda acordului și puterii comentariilor de mai sus, cât și a declarațiilor categorice referitoare la cronologia împlinirii, încă există întrebarea cum anume promisiunile de restaurare ale lui Israel, Noul Legământ, Noul Templu, învierea din moartea păcatului, etc, avea să aducă mângâiere Creștinilor păgâni din Tesalonic? Nu sunt acele profeții doar niște doctrine teologice, oarecum uscate și abstracte? Creștinii din Tesalonic au experimentat pierderea celor dragi, probabil prin persecuție. Ei doreau cu disperare să știe dacă cei dragi ai lor vor „pierde” binecuvântările lui Christos și a împărăției. Nu erau preocupați de promisiunile lui Dumnezeu făcute Israelului Vechiului Legământ, nu-i așa? Deci, din nou, cum putea da împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel mângâiere Neamurilor, Creștinilor din Tesalonic? Mai departe, mulți ar putea întreba, cum poate împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel să ne dea nouă astăzi mângâierea? La urma urmei, Pavel a spus „mângâiați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte.” Cum anume funcționează aceasta pentru noi astăzi dacă Tesaloniceni vorbește despre împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute Israelului Vechiului Legământ? Toate duc înapoi la Grădină și la promisiunea lui Dumnezeu făcută acolo (Geneza 3: 15), și care a fost repetată lui Avraam și purtată de către Israel, de a readuce pe om la El pentru a-i da viața veșnică. După cum am sugerat la începutul acestei lucrări, noi trebuie să vedem Tesaloniceni în contextul reabilitării vieții pierdute în Grădină. Contrar unora, printre ei (se pare că) Wright și alții, eu nu sunt convins că YHWH a intenționat ca omul să trăiască veșnic pe planeta pământ. Eu sunt convins alături de mulți alții, că moartea fizică nu a fost blestemul din Eden, ci pierderea părtășiei spirituale, cu toate implicațiile ei, este tema escatologiei biblice. Prin păcatul lui Adam „cerul și pământul” au fost despărțite. Bariera dintre om și Dumnezeu a fost așezată pe poziție iar sângele taurilor și țapilor nu au putut aduce pe om înapoi în prezența Dumnezeului iubitor. Atât timp cât sistemul Vechiului Legământ era valid nu putea exista intrare (înapoi) în prezența lui Dumnezeu (Evrei 9: 6-10). Dar, de-a lungul Vechiului Testament găsim promisiunea sosirii Noii Creații, o lume a neprihănirii o lume a părtășiei refăcute. Iar acea vreme a părtășiei refăcute, acea vreme a vieții adusă prin înviere, este invariabil plasată la sfârșitul veacului Vechiului Legământ, când slujba aducătoare de moarte săpată în piatră (2.Corinteni 3: 6 cont), care a reprezentat și accentuat problema păcatului și a morții (Romani 5: 21), avea să fie înlăturată. Pavel era convins că scopul etern al lui Dumnezeu a fost să unească cerul și pământul în Christos (Efeseni 1: 8-10). Și a spus că a fost scopul lui Dumnezeu să facă lucrarea lui de unificare „la împlinirea vremii.” Și nu vă înșelați, apostolul a fost convins că Christos s-a arătat la „împlinirea vremii.” El a spus că sfârșitul (telos, ținta) tuturor veacurilor a sosit (1.Corinteni 10: 11). Christos s-a arătat la cruciala „împlinirea vremii.” El a fost născut din femeie, născut sub lege (Galateni 4: 4). De asemenea, Pavel a spus că la împlinirea vremii, la vremea potrivită, Christos a murit ca să aducă unificarea și împăcarea (Romani 5: 6 cont; vezi și 1.Timotei 2: 6).

Aceasta este natura „strângerii” pe care Pavel o avea în minte în Tesaloniceni. Este re-strângerea din înstrăinarea pe care Israel a personificat-o, simbolizat-o prin încălcarea Torei. După cum vom vedea în investigarea noastră a termenului episunagogi, o strângere geo-centrică, fizică a unei genealogii nu este tema escatologiei biblice. Dacă ne referim din nou la Romani 11: 7, Pavel a spus că rămășița aleasă primea (a primit) nădejdea lui Israel atunci când a scris Pavel: „Deci ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi.” Nu poate fi nici o îndoială că re-strângerea într-o țară definită geografic, nu are nimic de-a face cu discuția lui Pavel. Indiferent care ar fie percepția noastră cu privire la adevărata nădejde a lui Israel, trebuie să mărturisim că Pavel, care a cunoscut aceea nădejde mai bine decât oricare dintre noi, a spus că ea se împlinea cu rămășița în primul secol. A fost strâns atunci Israelul etnic între granițele țării promise? Evident că nu! Au trăit cele 12 seminții din nou în armonie sub un împărat fizic? Nu. Totuși atât Pavel cât și Iacov au scris Diasporei și au vorbit de unitatea lor în Christos, ca împlinire a promisiunilor lui Dumnezeu de a restaura pe Israel (Iacov 1:1f; 1.Petru 1:1; 2: 9 cont)! Perrimann vede problema cu paradigma tradițională și oferă o soluție solidă: „Nu înseamnă forțare a sensului cuvintelor (din Matei 24: 20f, DKP) lui Isus să presupui că strângerea aleșilor este împlinită în primul rând, în întemeierea poporului înnoit al lui Dumnezeu, o comunitate mesianică, cuprinzând Neamurile, tăiați împrejur cu inima, mai degrabă decât în carne (conf. Romani 2: 28-29; 2.Corinteni 3: 15-18), care se închină prin puterea Duhului Sfânt pe Muntele Sionului, cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc (Evrei 12: 22).” (Coming, 75). Dar să ne întoarcem la întrebarea noastră privitoare la cum aveau toate acestea să aducă mângâierea sfinților din Tesalonic. Perrimann observă că chestiunea nu este strângerea într-un petic de țărână. Este vorba despre o strângere spirituală la părtășia cu Dumnezeu. Dacă ați observat, el spune că strângerea laolaltă implică și „cuprinderea Neamurilor.” Ideea este că Dumnezeu trebuia mai întâi să restaureze pe Israel - incluzând cele 10 seminții ale regatului de nord - înainte de a oferii mântuirea restului națiunilor. Observați unul din multele pasaje care ar putea fi prezentate:

Fapte 15: 14f „Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris: „După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou: pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul, care face aceste lucruri şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie.” În Amos 9, YHWH a promis că distruge cele 10 seminții, „Ascultaţi cuvântul acesta, cântecul acesta de jale pe care-l fac pentru voi, casa lui Israel! „A căzut, şi nu se va mai scula, fecioara lui Israel, stă trântită la pământ, şi nimeni n-o ridică.” Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Cetatea care scotea la luptă o mie de oameni nu va rămâne decât cu o sută, şi cea care scotea o sută de oameni nu va mai rămâne decât cu zece din casa lui Israel.” (Amos 5: 1-3). Aceasta este aceiași promisiune cu cea din Osea. Domnul a zis că va face să înceteze casa lui Israel (Osea 1: 5f), dar că într-o zi va logodi o rămășiță cu El (Osea 1: 19; 2: 20 cont). Observați că în Amos restaurarea și mântuirea rămășiței avea să fie când Domnul ridică din nou Cortul lui David. El va face astfel pentru ca toți oamenii să cheme Numele Domnului.

În Fapte 15 Petru evocă vizita lui la casa lui Corneliu. Apoi Iacov s-a ridicat și a spus că ceea ce s-a întâmplat a fost împlinirea lui Amos 9: 11! Observați din nou, că el spune că cortul lui David trebuia să fie ridicat „pentru ca toți oamenii să poată chema Numele Domnului.” Cu alte cuvinte, până ce Israel nu a fost restaurat la Dumnezeul lui prin Mesia și Noul Legământ, Neamurile nu puteau primi mântuirea. Povestea evangheliei este invariabilă, „Mai întâi Iudeului apoi Grecului” (Romani 1: 16-17). Acest lucru l-a spus Isus femeii samaritence, „Mântuirea vine de la Iudei” (Ioan 4: 20 cont).

Prin urmare, de ce să fie Tesalonicenii - la sute de km depărtare de Ierusalim - preocupați de povestea lui Israel și împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui? Pentru că împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel a însemnat că sfinții care au murit în Tesalonic erau pe punctul de a primi răsplata lor veșnică. A însemnat că intrarea în „patria și cetatea cerească” după care a tânjit Avraam și sfinții vrednici (Evrei 11), era acum deschisă pentru cei dragi ai lor. Și a însemnat că oamenii astăzi pot chema Numele Domnului indiferent de naționalitate. Înseamnă că părtășia cu Dumnezeu nu este limitată la un popor socio-religios, etnico-geo-centric. Părtășia cu Christos este acum prin credință și har, nu rasă (joc de cuvinte: grace not race). Înseamnă că, deși omul moare „el va trăi veșnic” (post mortem - preocuparea Tesalonicenilor), și dacă crede în Christos, „el nu va muri niciodată” (Ioan 11: 25f). Nu ar fi aceste promisiuni mângâietoare pentru Tesaloniceni? Nu ar însemna asigurarea, că odată ce Dumnezeu, rămânând credincios lui Avraam, a desăvârșit lucrarea lui cu Israel, ceva minunat și mângâietor pentru cei de o credință cu Avraam? Nu ar trebui realizarea faptului că Dumnezeu s-a ținut de cuvânt, în întregime, să aducă adevărată mângâiere și asigurare credincioșilor astăzi? Este trist că astăzi comunitatea evanghelică este atât de departe de înțelegerea relației dintre mântuirea Neamurilor și mântuirea lui Israel și că această doctrină este de fapt respinsă ca fiind eretică. Max King a scris cândva o mică carte întitulată Israelul Vechiului Testament, Mântuirea Noului Testament. În această excelentă lucrare King demonstrează convingător că mântuirea lumii a depins de mântuirea lui Israel. Deci, în realitate întrebarea nu este cum a putut împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel să aducă mângâiere la parousia lui Christos Tesalonicenilor care erau la sute de mile depărtare de Ierusalim. Întrebarea este, cum a putut biserica modernă să se depărteze atât de mult de înțelegerea faptului că până când Dumnezeu nu Și-a împlinit promisiunile făcute lui Israel - acele Neamuri și noi - nu puteam să găsim mângâiere în cuvintele lui Pavel!

Reala întrebare atunci, nu este cum Creștinii dintre Neamuri, din Tesalonic, Roma, Atena etc., au găsit mângâiere în împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Israel. Reala întrebare este cum biserica s-a îndepărtat atât de mult de înțelegerea relației dintre promisiunile făcute lui Israel și mântuirea Neamurilor?