top of page

Învierea și „veacul care va să vină”

de Max R. King

Iminența învierii morților poate fi privită și din perspectiva „veacului care avea să vină.” Am arătat deja în numeroase locuri că „veacul acesta” și veacul viitor” sunt echivalate în mod consecvent cu veacurile Vechiului și Noul Legământ. Acest lucru este în general acceptat ca fiind valabil în Evanghelii, dar nu după cruce când se crede că are loc o schimbare de sens al termenilor „veacul acesta” și „veacul viitor.” Acest lucru are la bază conceptul greșit conform căruia „veacul acesta” („veacul Vechiului Legământ”) a fost încheiat la cruce. Deci, se crede că „veacul acesta” în scrierile post-Cruce se referă la era Creștină („veacul viitor” din Evanghelii). Prin urmare, din moment ce „veacul viitor” din Evanghelii este numit acum „veacul acesta” după cruce, toate referințele contrastante referitoare la „veacul viitor” începând din acel moment trebuie să se refere la un timp dincolo de era Creștină.

Eroarea fundamentală în acest concept cu două seturi de „veacul acesta” și „veacul viitor” este eșecul de a vedea crucea ca evenimentul decisiv pentru sfârșitul a ceea ce se numește „veacul acesta” (aeonul Vechiului Legământ) și distrugerea Ierusalimului ca evenimentul de încheiere, consumator. „Veacul acesta” și „veacul viitor” în vremea post-Cruce sunt identici cu cei din vremea anterioară crucii cu excepția unei diferențe cruciale. După Cruce lucrul nou în doctrina lui Pavel privind cele două veacuri a fost că „veacul viitor” nu mai era în totalitate în viitor, ci era în proces de sosire concomitent cu sfârșitul celui vechi. Puterile veacului viitor deja erau la lucru în noua comunitate (Evrei 6: 5).

Această coexistență a celor două veacuri la fost sursa multor confuzii, în mare parte datorită faptului că nu a fost recunoscut cadrul ei temporal și nu s-a acordat atenția cuvenită scopului ei. De ce nu s-a sfârșit vechiul aeon la momentul crucii ci aproximativ patruzeci de ani mai târziu? Care a fost scopul Templului și al Ierusalimului în vremea post-cruce?

Mai întâi, a fost o coexistență a veacurilor din perspectiva sfârșitului, a consumării. Conform lui Vine, consumarea (sunteleia) semnifică o aducere la încheiere împreună (sun cu, teleo a încheia), marcând încheierea sau consumarea diferitelor părți ale unei scheme. Cuvântul nu denotă o terminare, ci o poziționare a evenimentelor la apogeul hotărât.[1] În lumina acestei definiții, consumarea vechiului aeon (Mat. 24: 3) înseamnă ajungerea lui la încheiere, fapt care se manifestă în venirea celui nou. Vechiul nu este distrus (anihilat) ci păstrat, nu în forma lui originală ci prin intermediul unei schimbări care încheie sau împlinește. O schimbare radicală este implicată în împlinire, dar în acea împlinire (care se face prin puterea crucii) există o continuitate a vechiului în nou.

Perspectiva biblică a „noului” sau a „înnoirii” este escatologică, în măsura în care aceasta este raportată la vechi. Aceasta este inerentă în sensul cuvântului nou (kainos) în contrast cu nou (neos). Neos înseamnă „ceea ce nu a existat înainte ... ceea ce abia s-a născut sau a apărut,” în timp ce Kainos însemnă ceea ce este nou și deosebit în comparație cu alte lucruri; ceea ce este nou prin natura lui, deferit de ceea ce este obișnuit, mai bun decât cel vechi, superior în valoare sau atracție.”[2] Astfel folosirea lui kainos mai degrabă decât neos în descrierea lucrurilor noi ale noului aeon confirmă faptul că noul este înrădăcinat în vechi, și că el este semnificația consumată/încheiată a vechiului. Noul Ierusalim, spre exemplu, este vechiul Ierusalim încheiat, fapt care explică nevoia coexistenței lor în timpul perioadei de încheiere. Ar fi imposibil să închei (să aduci la îndeplinire) ceea ce este distrus, și despărțit de puterea schimbătoare.

Acest fapt aduce în discuție chestiunea statutului credinciosului în timpul transformării, adică a coexistenței legămintelor. Înseamnă oare aceasta că Creștinii au fost obligați să respecte două legi în conflict sau două moduri antitetice de existență în același timp? Unii susțin că acesta este cazul dacă vechiul aeon (incluzând legea) nu a fost abolit la cruce. Problema este eșecul de a vedea, (1) că puterea transformatoare sau schimbătoare a crucii a fost, în aplicarea ei, coexistentă cu întreaga perioadă escatologică și în acord cu sensul încheierii. Conceptul schimbării sau îndepărtării instantanee a economiei vechiului Testament contravine conceptului nașterii noului prin intermediul diminuării și pieirii vechiului, (2) eșecul de a vedea că eliberarea credinciosului de puterile vechiului aeon a fost obținută prin moartea credinciosului (moartea lui împreună cu Christos) mai degrabă decât moartea (distrugerea sau anihilarea) vechiului aeon. Christos, spre exemplu, nu a murit să distrugă, ci să împlinească legea, și această împlinire determinată de cruce a cuprins vremea dintre moartea lui Christos și „trecerea cerului și pământului” – vechiul aeon (Mat. 5: 17-18).

Într-un sens real, credinciosul dinaintea sfârșitului veacului a fost o persoană care a aparținut de două lumi, însă numai din perspectiva unei relații negative și pozitive. Din punct de vedere negativ, el a trăit în vechiul aeon, dar nu în robia puterilor lui înrobitoare, având în schimb libertatea și puterea să moară față de vechiul aeon împreună cu Christos. Din punct de vedere pozitiv, echivalentul morții împreună cu sau prin Christos față de vechi a fost învierea împreună cu El prin răspunsul lui la viața veacului viitor, în conformitate cu acțiunea Duhului Sfânt care a fost revărsat. În acest mod vechiul aeon a fost adus sub puterea morții și învierii lui Christos nu pentru distrugere ci pentru încheierea lui transformatoare. Moartea împreună cu Christos întotdeauna are ca scop învierea împreună cu El. De aceea, acel ceva care este semănat este înviat însă numai prin moartea lui – principiul seminței pe care Pavel l-a aplicat la înviere (1.Cor. 15: 36). Acest principiu este aplicabil la coexistența celor două veacuri în timpul perioadei de schimbare sub puterea transformatoare a morții și învierii lui Christos.

Este important să vedem, prin urmare, că coexistența nu înseamnă o perioadă de timp când două veacuri încheiate se suprapun. Este o coexistență escatologică unde pieirea vechiului lucrează spre creșterea noului, progresând înspre un punct al schimbării încheiate. Rolul pe care l-au jucat sfinții dinaintea sfârșitului veacului în acest proces interactiv al încheierii (prin moartea și învierea lor împreună cu Christos) arată necesitatea existenței vechiului veac pe perioada schimbării. Ajungerea la „veacul viitor” nu a fost o chestiune unilaterală de înviere împreună cu Christos, de trăire sub puterea Duhului fără a muri față de vechiul aeon (Rom. 8: 12-14). Moartea împreună cu Christos față de vechiul aeon a fost în esență legată de învierea împreună cu El față de cel nou, din perspectiva legăturii organice dintre Vechiul și Noul Legământ. Prin natura cazului, noul nu putea fi inaugurat ca ceva adițional la cel vechi fiindcă noul a fost vechiul împlinit sau încheiat prin puterea și acțiunea lui Dumnezeu. Să folosim „analogia seminței” a lui Pavel, există o continuitate a vechiului în nou, în ciuda unei schimbări transformatoare.

[1] Cf. Vine: Expository Dictionary of New Testament Words, vol. 2, p. 27. [2] J. Behm: TDNT, Vol. III, p. 373.

0 views0 comments

Recent Posts

See All

Natura veacului viitor

de Max R. King În evanghelia lui Luca ni se oferă lumină suplimentară cu privire la „veacul viitor.” În contrast cu „veacul acesta,” Isus a predicat, „dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte d

Inter-relația dintre Înviere și Noul Aeon

Max R. King Venirea noului aeon urmează același tipar în două stadii pe care l-am observat în învierea morților, pentru motivul de bază că aceste două evenimente sunt inseparabil legate între ele. Ele

Cele două stadii ale Învierii Escatologice

de Max R. King La fel cum „întâiul rod” denotă cele două stadii inseparabile în încheierea secerișului, vom găsi în Noul Testament două stadii succesive și inseparabile ale învierii morților. În Ioan

Comments


About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!

bottom of page