top of page

Învierea și Crucea

Extras din Crucea și Parousia lui Christos, de Max. R. King

Centralitatea crucii este indiscutabil clară în fiecare fațetă a escatologiei. Acest lucru este adevărat mai ales privitor la învierea celor morți. Tot ceea ce este scris în Noul Testament despre viața învierii și a noii creații, este legat de moartea și învierea lui Christos. Indiferent cum a fost prezentată învierea în Vechiul Testament și indiferent ce nădejde și înțelegere a promovat pentru Israel, semnificația reală și manierea împlinirii au fost determinate de moartea și învierea lui Christos.

Ceea ce este important să vedem la acest punct este relația inseparabilă a învierii lui Christos cu învierea morților. Învierea lui Christos nu a fost un eveniment individual în istorie pe care-l poți izola ca un simplu semn care să arate că într-un viitor îndepărtat, cândva, va mai avea loc o înviere a morților. Mai degrabă, moartea și învierea lui Christos au fost evenimente escatologice. După învierea lui Christos au început să aibă loc lucruri care au arătat – atât credincioșilor cât și necredincioșilor deopotrivă că învierea lui Christos a implicat mult mai mult decât „evenimentul individual al reînsuflețirii unei persoane moarte.”[1] Pentru cei care au fost conștienți de mesajul și pretențiile lui Isus anterioare crucii, învierea Lui nu a fost doar primul act în învierea morților; ea a fost și actul decisiv, și prin urmare începutul real al învierii morților.[2] Învierea morților nu a mai fost din acel moment în totalitate în viitor, fiindcă cu Christos prima fază deja avusese loc. Prin urmare, implicația clară din mesajul învierii lui Christos a fost iminența învierii din morți.

În învierea lui Christos începutul sfârșitului istoriei (vechiul veac al păcatului și al morții) a sosit. Sfârșitul veacului, care a fost asociat cu învierea morților și „veacul viitor,” acum (prin Christos) a fost în proces de realizare. Conceptul „cele dintâi roade” implică o iminență a secerișului.

Implicarea clară a predicării învierii lui Christos iese la suprafață în Fapte 4: 1-2. Aici ni se spune că Saducheii s-au mâniat foarte tare fiindcă ucenicii „predicau în Isus învierea dintre morți.” Acest răspuns este foarte important fiindcă înainte acești Saduchei (care nu credeau în învierea dintre morți) niciodată nu s-au împotrivit atât de puternic doctrinei Fariseilor (care au crezut și au predicat învierea). De ce atunci au putut ei tolera doctrina învierii a Fariseilor, dar nu o puteau tolera pe cea a ucenicilor lui Christos? Care a fost deosebirea esențială care i-a stârnit la o opoziție atât de radicală față de evanghelie?

Diferența trebuie văzută în faptul că acum (în contrast cu învățătura învierii propovăduită de către Farisei), învierea așa cum o predicau ucenicii lui Christos nu mai era ceva ce aparținea în întregime viitorului. Fiindcă în învierea lui Christos învierea morților a avut atât o perspectivă prezentă cât și una viitoare. Dar mai mult, din formularea versetului 2 se poate vedea un alt aspect al mesajului învierii care i-a deranjat atât pe Farisei cât și pe Saduchei. Tăișul ascuțit al evangheliei a fost nu doar predicarea învierii lui Isus ci mai degrabă predicarea prin Isus a „învierii care (este) dintre (cei) morți”[3] Christos trebuia primul să fie înviat „dintre morți,” iar aceasta a fost doar începutul unei învieri asemănătoare pentru alții care vor crede în Numele Lui. Predicarea „învierii (care este) dintre (cei) morți” prin Isus nu a fost limitată la evenimentul individual al învierii lui Christos; a fost un mesaj al învierii celorlalți prin moartea și învierea decisivă a lui Christos. De aceea, acum, prin Christos a fost posibil ca credincioșii să „ajungă la învierea dintre morți” (Fil. 3: 11); adică să ajungă la asemănarea cu moartea Lui (Rom. 6: 5). Acesta a fost aspectul particular al mesajului învierii proclamat de evanghelie care i-a întristat pe adversari și i-a determinat să pună mâna pe ucenicii.

Nu doar că primul și decisivul act în învierea morților a avut loc în persoana lui Christos, dar se predica, și era oferită celorlalți, moartea și învierea „împreună cu El” prin moartea Sa. Deja, chiar în avans față de parousia încheietoare de veac, credinciosului i-a fost pusă la dispoziție puterea și privilegiile de a lua parte la moartea și învierea împreună cu Christos. Această înviere „dintre cei morți” a fost premergătorul (întâiul rod) al învierii generale dintre morți la sfârșitul veacului. Mulți au făcut eforturi să reducă orice diferență menționată în Scriptură, dintre învierea dintre morți și înviere a morților (probabil în mare parte ca o reacție la pervertirea premilenistă a acestei distincții biblice), însă scopul și validitatea unei învieri „dintre cei morți” (prima înviere) în contrast cu „ceilalți morți” vor deveni evidente în tot ceea ce urmează în Secțiunea a-I-a și a-II-a.[4]

[1] Ernst Kasemann: Perspectives Of Paul, (Fortress Press, Philadelphia, 1971), p. 55 [2] G.E. Ladd a scris, „Învierea lui Isus nu este un eveniment izolat care dă omului calda încredere și speranță că a unei viitoare învieri, ea este începutul învierii escatologice însăși.” (A Theology of the New Testament), p. 323. [3] George Ricker Berry: The Interlinear Literal Translation of the Greek New Testament (Chicago, Wilkox and Follett Co., 1948), Acts 4:2, p. 320. [4] Referitor la „întâia înviere” pe care aici o echivalăm cu învierea „împreună cu Christos” dintre cei morți, vezi Partea III referitoare la Mileniu. Noi nu spunem că învierea dintre cei morți nu poate fi privită ca învierea morților, fiindcă evident, cei care au avut parte de „prima înviere” erau și ei „dintre cei morți,” în adevăratul sens al morții păcatului. Ideea noastră este că în Scriptură se propovăduiește o primă înviere care este o înviere „dintre cei morți” (Filip. 3: 11, unde traducera literală este „învierea afară dintre morți.” Este evident din context că Pavel deja participa la această înviere. Expresia lui „încă nu am ajuns” (v. 12) dar „la ceea ce am ajuns” (v. 16) arată o înviere împreună cu Christos care era în proces de realizare în avans față de învierea de la sfârșitul veacului care se apropia. Astfel a fost o înviere dintre sau „afară din” morți. La momentul în care Pavel a scris Filipeni această înviere anume pe care o pretindea pentru el, incluzând toți credincioșii de asemenea, nu a fost pe deplin nici trecută nici viitoare - și acesta este un concept care nu poate ușor fi amestecat în perspectivele tradiționale ale învierii din moartea fizică.

0 views0 comments

Recent Posts

See All

de Max R. King Iminența învierii morților poate fi privită și din perspectiva „veacului care avea să vină.” Am arătat deja în numeroase locuri că „veacul acesta” și veacul viitor” sunt echivalate în m

de Max R. King La fel cum „întâiul rod” denotă cele două stadii inseparabile în încheierea secerișului, vom găsi în Noul Testament două stadii succesive și inseparabile ale învierii morților. În Ioan

Apocalipsa, Trâmbiţe şi Probleme Mileniste de Don K. Preston original article trad. Iosif Dragomir Cineva ar putea crede, ascultându-i pe „experţii profeţiei” şi citind literatura lor, că Apocalipsa e

About Me

I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.

#LeapofFaith

Posts Archive

Keep Your Friends
Close & My Posts Closer.

Thanks for submitting!

bottom of page